Deznaţionalizarea românilor din Ucraina intră, în sfârşit, în atenţia autorităţilor române. VIDEO REPORTAJ AGERPRES cu menţionarea interzicerii expertului Alexandru Teodoreanu - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Deznaţionalizarea românilor din Ucraina intră, în sfârşit, în atenţia autorităţilor române. VIDEO REPORTAJ AGERPRES cu menţionarea interzicerii expertului Alexandru Teodoreanu

EvZ Alexandru Teodoranu interzis in Ucraina 10 iunie 2016REPORTAJ VIDEO Comunitatea românească din regiunea Cernăuți, amenințată de pericolul asimilării și deznaționalizării, prin ucrainizarea școlilor

Trimisul special Agerpres, Gina Ștefan, transmite: Comunitatea românească din regiunea Cernăuți (Ucraina) se confruntă de ani de zile cu pericolul asimilării și deznaționalizării generat, în primul rând, de politica subtilă dusă de autorități de ucrainizare a școlilor cu predare în limba română și care, în ultima perioadă, a devenit tot mai acut.

Cărți în Biblioteca din satul Ciudei, din regiunea Cernăuți.

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

La aceasta se adaugă și faptul că în unele biserici românești deja se slujește parțial și în limba ucraineană, că asociațiile românești nu sunt sprijinite de autoritățile statului, că românii de aici se simt șicanați și hărțuiți și că pot merge în România doar pe baza unei vize. La fel ca și alte comunități istorice din jurul României, românii din regiunea Cernăuți își doresc și solicită un sprijin mai consistent din partea autorităților de la București în chestiuni de care depinde păstrarea identității lor naționale.

De cum ajungi în Cernăuți, după ce parcurgi un drum tipic pentru Ucraina acestor ani, simți vibrând sufletul românesc în clădiri, pe străzi sau în pieptul oamenilor, dar te frapează o serie de aspecte. Nu există inscripții bilingve, iar cele aflate cândva pe bisericile românești și alte clădiri istorice, au fost scoase și nu au mai fost amplasate după restaurări. Pe placheta aflată pe o clădire din centrul orașului, Mihai Eminescu este prezentat ca fiind un poet ‘moldovean’, iar pe statuia sa îi este scris doar numele, și acesta cu litere chirilice. Și tot în Cernăuți, casa lui Aron Pumnul este o ruină, cimitirul, odată românesc, este azi în paragină și deseori vandalizat, iar inscripțiile în limba română sunt tot mai des acoperite de înscrisuri în slavă. Memorialul ostașilor români, inaugurat în 2008, care marchează o groapă comună cu trupurile neidentificate ale ‘400 de martiri ai neamului asasinați de NKVD în 1941 și 695 de soldați români căzuți în al doilea război mondial’, este închis cu lacătul. De arborarea Drapelului românesc nici nu poate fi vorba, iar sentimentul pe care îl ai după câteva zile de ședere în Cernăuți este că a existat și încă există o politică a pașilor mărunți prin care se îndepărtează elementul românesc din zonă.

Cei peste 200.000 de români din regiunea Cernăuți trăiesc în patru raioane cu populație compactă sau majoritară și spun că cel mai mare necaz pe care îl au în acest moment este acela că, încet-încet, școlile cu predare în limba română sunt ucrainizate, comasate sau suspendate. Oamenii trag un semnal de alarmă și avertizează că ‘acum se decide soarta comunității și dacă nu se face ceva urgent, în câțiva ani ne vom pierde’.

Clădirea Centrului Cultural Român ‘Eudoxiu Hurmuzachi’ din Cernăuți

Arcadie Moisei este inspector în cadrul Departamentului de Învățământ al Centrului Cultural Român ‘Eudoxiu Hurmuzachi’ din Cernăuți și cunoaște foarte bine situația învățământului în limba română din regiune. Profesor de istorie și învățător emerit al Ucrainei, Arcadie Moisei spune că inițiativa introducerii de clase ucrainene în școlile românești a aparținut administrației statului în urmă cu mulți ani, după care, încet-încet, părinții au fost convinși că, dacă își dau copiii să învețe în limba ucraineană, au perspective mai bune pentru viitor. Ideea este însă, una falsă, spun specialiștii, pentru că un copil își însușește mai bine cunoștințele în limba maternă, după care poate studia orice limbă străină, având avantajul multilingvismului. Mai mult, testările efectuate recent în școlile din Ucraina arată că elevii din școlile românești au obținut rezultate mai bune la limba ucraineană venind de la școlile românești decât cei care studiază în această limbă.

‘E o profanare să iei un copil care, timp de șase ani, acasă, la fotbal, cu copiii, a vorbit românește și apoi să-l duci la școală și să învețe și să vorbească numai în ucraineană. Nu va fi un elev mai bun, față de ucraineni va fi mai tâmpit, ca să spun așa. Și așa ne-am simțit și noi cândva, când veneam din școlile românești la Cernăuți, în cele ucrainene. Te simți inferior, mai prejos de ei. Când ești mai mare este altceva, dar un copil de clasa I e handicapat de la început, nu își însușește cunoștințele, pornește cu un start greșit’, afirmă Arcadie Moisei. Acesta avertizează că, dacă o comunitate își pierde școala, atunci satul va dispărea, întrucât copiii părăsesc zona și nu se mai întorc.

‘Dacă nu mai avem școli, nu ne pierdem complet, dar rămânem fără dinți și fără măsele, adică ne vor asimila. Ei se bucură când dansăm, când cântăm, pentru dânșii este un factor exotic, dar așa condiții ne-au creat în ceea ce privește învățământul, că putem să ne pierdem limba maternă’, susține Arcadie Moisei.

Ca și când acest lucru nu ar fi de ajuns, autoritățile ucrainene au început un proces de comasare a școlilor, în numele reducerii cheltuielilor, iar primele care i-au căzut victime au fost școlile românești.

Astfel, școlile românești din satele Bălcăuți, Stălinești și Nesvoia au fost recent desființate ca entități de sine stătătoare și au devenit filiale ale unei școli mixte româno-ucrainene, decizia fiind luată total arbitrar, fără ca părinții să fie consultați. Și asta în condițiile în care minoritatea ucraineană din România beneficiază de toate drepturile pentru păstrarea identității naționale, inclusiv cele privind învățământul în limba maternă, la care se adaugă alocări substanțiale de la bugetul de stat.

‘Tot scriem la autorități, la minister, dar nu ne au în vedere absolut deloc. Noi le spunem că, potrivit legislației ucrainene și legilor europene ratificate de Ucraina, trebuie protejate școlile minorităților naționale, pentru a nu fi asimilate, pentru că spre asta merge, spre asimilare. Nu ni se răspunde în esență niciodată, suntem purtați dintr-o parte în alta, iar perspectiva noastră este destul de proastă’, spune Arcadie Moisei.

Problema este semnalată și de academicianul Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român ‘Eudoxiu Hurmuzachi’ din Cernăuți, care avertizează că în câțiva ani se va ajunge la situația în care bunicii nu se vor mai înțelege cu nepoții.

‘Politicienii ucraineni fac tot posibilul ca numărul nostru să scadă de la un an la altul și duc această politică prin diverse căi foarte subversive. Cea mai dureroasă și cu consecințe absolut distrugătoare este lichidarea rețelei de învățământ în limba română. În acest scop, ei fac tot posibilul pentru a-i convinge pe părinții noștri, ca să ne-o facem cu mâna noastră. Mulți dintre părinți au fost induși în eroare și merg la directorul școlii, depun cerere pentru ca copiii lor să continue studiile în limba ucraineană, nu în română. Iată ce paradox, e o mancurtizare a noastră și în cazul acesta e foarte greu să protestezi împotriva autorităților, să demonstrezi politica lor subversivă, pentru că ei se ascund foarte abil în spatele unor părinți și a unor români inconștienți care și-au pierdut demnitatea lor națională’, afirmă Vasile Tărâțeanu.

Potrivit datelor istorice, în 1940 în regiunea Cernăuți erau 114 școli cu predare în limba română, anul trecut funcționau 67, pentru ca acum, în 2016, să se ajungă la 63 de școli românești și 18 bilingve, acestea din urmă având perspectiva ucrainizării complete.

‘Avem 63 de școli cu limba de predare română și 18 bilingve, din care una e ucrainizată complet, în altele se merge spre asta și mai avem școli care au perspectivă de ucrainizare totală. Paralel cu aceea că sunt multe sate unde majoritatea populației este română, dar școlile au fost în ucraineană. Așa s-a început din anii 40 și așa a rămas’, explică Arcadie Moisei.

După o scurtă oprire la Cernăuți pornim spre satul Ciudei, acolo unde are loc un spectacol folcloric, parte a unui proiect derulat de Institutul Cultural Român, prin Direcția ‘Românii din Afara Granițelor’, în care părinții români au fost încurajați să își dea copiii la școli românești și să nu mai cadă pradă ideii conform căreia aceștia vor fi dezavantajați în parcursul lor profesional dacă nu învață în limba statului.

Pe scena casei de cultură din localitate, academicianul Vasile Tărâțeanu le spune părinților veniți la spectacol că cel mai mare păcat este să renunți la limba maternă, la credința strămoșească, la propria istorie a neamului și îi avertizează că tot mai mulți au pornit pe o cale greșită, a înstrăinării de propria lor ființă.

‘Noi trebuie să rămânem ceea ce am fost lăsați de bunul Dumnezeu: români și punctum, cum spunea Eminescu. Să respectăm legile acestui stat, cetățenii căruia suntem, să studiem limba de stat ucraineană, pentru asta este obiectul ‘limba și literatura ucraineană’, dar celelalte obiecte, pentru a le însuși mai bine, trebuie să le studiem în limba noastră maternă, limba pe care am auzit-o prima oară (…) și în care ne-au învățat părinții noștri. Și tot părinții greșesc acum, când s-au luat după sfaturile unor politicieni de doi bani care spun că învățând în limba română, copiii lor nu vor avea perspectivă. Greșesc și denaturează politica statului ucrainean, pentru că nicăieri în Constituția statului ucrainean nu scrie că populațiile autohtone, minoritățile naționale, trebuie deznaționalizate și asimilate. Cu părere de rău, acest lucru se întâmplă în multe localități’, afirmă Vasile Tărâțeanu.

La rândul său, istoricul Dumitru Covalciuc îi mustră pe părinții care aleg să-și dea copiii în clase cu predare în limba ucraineană și le reamintește faptul că multe sate s-au ucrainizat, după ce în ele au fost deschise școli cu predare în limba de stat.

‘Mă mir ce se întâmplă cu dumneavoastră. Toți umblați după pașapoarte românești, la toți vă trebuie, dar copiii îi luați de mânuță și îi duceți la școală ucraineană. Copiii de români au triplat numărul de elevi în școala ucraineană. De ce, oare, se întâmplă asta? Oameni buni, când s-au deschis clase mixte într-o serie de sate, acestea s-au ucrainizat până la primul război mondial. Limba este veșmântul nației, limba ne ocrotește, hai să ținem la nație, la neamul nostru. Chiar dacă nu ni se mai scrie naționalitatea în buletine, haideți să ținem la neamul nostru’, le transmite părinților istoricul Dumitru Covalciuc.

În timp ce pe scena Casei de Cultură are loc un spectacol folcloric, primarul din sat ne arată biblioteca localității și ne spune că este nevoie de cărți românești pentru elevii din clasele primare și apoi insistă să vedem un muzeu care a rămas din vremea sovietică, dar care ar avea nevoie de o reactualizare și de o prezentare nedistorsionată a adevărului istoric. În muzeu nu există deloc explicații în limba română, chiar dacă primarul ne spune că ‘școlile românești au dorință de cărți și de vorbă românească’.

Un domn mai în vârstă mă roagă să mergem într-un loc mai retras și îmi spune cu voce joasă că toți românii tânjesc după limba română și că aici se simt ‘pierduți’, ‘fără susținere’, de parcă ar fi ‘sub jug’. Îmi povestește că mama, tatăl și bunicul său și-au dorit foarte mult să meargă să vadă Țara Mamă, dar nu au avut bani, și același lucru se întâmplă și cu el, chiar dacă are rude în România pe care nu le-a văzut de 15 ani.

Mergem mai departe, în satul Pătrăuții de Sus, unde pe scenă este invitat un tânăr istoric și jurnalist, Marin Gherman, care reprezintă exemplul că poți să ai performanțe dacă întâi ești dat la școala gimnazială românească, pentru ca apoi să urmezi instituții de învățământ superior în limba statului.

‘Vreau să dezmint acest clișeu, această dezinformare că doar datorită limbii de stat poți ajunge departe. Vă îndemn să respectați valorile și simbolica ucraineană, să cunoașteți limba ucraineană, dar să o învățați în baza limbii materne. Așa am învățat-o eu. Doar datorită limbii materne, cunoscând limba română la perfecție, veți putea învăța o limbă străină. (…) Nu trebuie să credeți neapărat în acel mit că doar datorită școlii făcute în limba ucraineană poți avea succes’, le spune părinților Marin Gherman.

Alte probleme semnalate de reprezentanții comunității românești se referă la faptul că în bisericile românești și-a făcut loc, încet-încet, limba ucraineană, ‘pentru ca preoții să aibă mai mulți enoriași’, că românii nu au reprezentanți direcți în Parlamentul de la Kiev, că asociațiile românești nu sunt susținute financiar de autorități, așa cum se întâmplă cu ucrainenii din România și că românii din Ucraina pot merge în România doar pe baza unei vize, pentru care trebuie să plătească o taxă.

Există, însă, și un exemplu demn de evidențiat, care demonstrează că poți să treci de atitudinea inflexibilă a autorităților ucrainene, dacă nu te lași descurajat și ești consecvent în a-ți cere drepturile legitime, recunoscute prin Constituție. Comuna Mahala, cu o populație de 7.200 de locuitori, dintre care 98 la sută sunt români, este condusă din 2006 de Elena Nandriș, o femeie aprigă, care s-a luptat ani de zile pentru ca pe primăria din sat să poată fi arborat steagul românesc, cu stema locală și anul atestării, 1472.

De altfel, Mahala este singura primărie din regiunea Cernăuți unde este arborat drapelul României, alături de cel ucrainean și are un imn propriu al satului, care este afișat de cel al Ucrainei. ‘Trei ani am dat explicații pentru asta. Dar eu nu am încălcat nicio lege. Constituția ne permite, trebuie numai să ai îndrăzneala să faci ce trebuie’, spune primărița Elena Nadriș, care adaugă: ‘de la România nu am nevoie de bani, ci de susținere. Ca să se vadă că nu sunt singură și mă zbat aici ca peștele pe uscat’.

Întorși la Cernăuți, poposim la sediul Centrului Cultural Român ‘Eudoxiu Hurmuzachi’, o inițiativă privată care a luat ființă cu mari eforturi. Aceasta este una dintre cele trei clădiri din oraș pe care este arborat drapelul românesc, alături de Consulatul General al României și Societatea pentru Cultură Românească ‘Mihai Eminescu’. Aici suntem așteptați, cu lacrimi în ochi, de Eugenia Cimborovici Teodoreanu, fostă profesoară și jurnalistă, președinta Fundației ‘Gheorghe Asachi’ din Herța, care ne spune că soțul ei – Alexandru Teodoreanu -, cetățean român, tocmai a fost întors de la vama Siret, unde i s-a comunicat că are interdicție de a intra în Ucraina pe o perioadă de cinci ani. Nimeni nu i-a prezentat motivele pentru care s-a luat această decizie, fiind doar informat că este o hotărâre a ‘organului superior de stat al Ucrainei’. Femeia este grav bolnavă, iar soțul ei îi este însoțitor și consideră că atitudinea autorităților ucrainene reprezintă un abuz, este lipsită de umanitate și nu are nicio legătură cu legislația europeană și cu principiile democratice, despre care vorbesc autoritățile din Ucraina.

‘Nu este niciun motiv, noi peste tot am fost împreună și eu știu ce a făcut, ce a vorbit. Absolut nicio motivație nu poate să fie într-o țară care se pretinde să fie democrată. Voi face demersuri peste tot unde este posibil (…). Atitudinea este departe și de umanitate, doar nu trăim în junglă, trăim într-o țară care se dorește să fie civilizată și se dorește în Europa. Nu știu cum e posibilă așa o atitudine, doar nu suntem în lumea a treia’, afirmă Eugenia Cimborovici Teodoreanu.

Despre astfel de situații aveam să mai aflu pe timpul șederii mele la Cernăuți, nefiind puține cazurile în care cetățenii români primesc interdicție de a intra în Ucraina, iar românii din zonă sunt ‘șicanați și hărțuiți’, chiar dacă ‘România ajută Ucraina din toate punctele de vedere, financiar și logistic’.

Toți românii din regiunea Cernăuți cu care am vorbit spun că nu au nevoie de bani din partea României ci, mai degrabă, de o susținere mai consistentă a autorităților de la București în chestiuni de care depinde păstrarea identității lor naționale, cum ar fi problema ucrainizării școlilor.

‘Nu vedem un sprijin puternic din partea României. Am avea nevoie să intervină la administrația noastră, pentru că se spune că suntem în Europa, susținem legile europene, suntem democrați, facem tot, dar sunt doar declarații. Dacă am avea un ajutor din partea României sau chiar a Republicii Moldova, așa am avea un punct de sprijin care i-ar determina pe ucraineni să se gândească că nu pot face diverse lucruri pe ascuns’, a explicat Arcadie Moisei.

Aflat la Cernăuți pentru derularea unor proiecte culturale, directorul Direcției ‘Românii din Afara Granițelor’ din Institutul Cultural Român, Radu Baltasiu, a punctat că România are o prezență flexibilă și inteligentă prin ICR — Direcția Românii din Afara Granițelor în teritoriile locuite de români, mai ales în comunitățile istorice și că este nevoie de punți între românii din țară și cei din afara granițelor.

‘Cultura, mediul în care noi lucrăm, oferă foarte multe perspective de acțiune pe care încă nu le fructificăm deplin, în condițiile în care autoritățile de stat ale statelor unde se află asemenea comunități au așteptări în acest sens. Revenind la obiectivul concret al prezenței noastre aici, în momentul de față ICR desfășoară două acțiuni simultane: de încurajare a părinților să-și mențină copiii la școlile românești, prin spectacol și dialog cu intelectualitatea reprezentativă, reprezentanții autorităților și, pe de altă parte, contribuie la resuscitarea memoriei semnificative — este o premieră absolută prezența primului teatru al țării — Teatrul Național București în satul Mahala și la Cernăuți, cu spectacolul ’20 de ani în Siberia’. Vom continua să sprijinim astfel de proiecte-punte și sper ca autoritățile să înțeleagă că românii și ucrainenii împărtășesc o memorie traumatică comună. Pe această bază se poate constitui o vecinătate pozitivă’, a declarat Radu Baltasiu.

Amenințați permanent de pericolul deznaționalizării, supuși la presiuni pe care unii nici nu și le pot imagina într-un stat european, ‘răstigniți pe crucea istoriei’, după cum singuri afirmă, cu gândul la patria istorică unde, de multe ori, nu pot ajunge, românii din regiunea Cernăuți își păstrează cu încăpățânare limba, tradițiile, cultura și portul. Iar către frații din Țara Mamă au o singură rugăminte, pe care am auzit-o de mai multe ori: ‘Să nu uitați de noi. Niciodată!’.

AGERPRES (A-AS-autor: Gina Ștefan, editor: Karina Olteanu, editori online: Gabriela Badea, Adrian Dădârlat)

Preluare: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

1 comment

  1. Pingback: Pregătiţi-vă pentru războiul din Ucraina - Ziarul ZIUA, 2009 - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.