Primul preşedinte al Fundaţiei Soros scuipă unde a lins. Alin Teodorescu şi "drogaţii" evrei, americani, unguri şi PSD-işti - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Primul preşedinte al Fundaţiei Soros scuipă unde a lins. Alin Teodorescu şi “drogaţii” evrei, americani, unguri şi PSD-işti

A înnebunit Alin Teodorescu, primul preşedinte al Fundaţiei Soros şi al Grupului pentru Dialog Social (simultan): scuipă pe evrei, americani, unguri şi PSD-işti. Adică unde a tot lins de vreo 30 de ani încoace.

Sediul GDS – Ianuarie 1990. Silviu Brucan si subalternii lui Alin Teodorescu, intre care ii vedem pe Calin Anastasiu, Stelian Tanase, Gabriel Liiceanu, Gabriel Andreescu, s.a.

Sediul GDS – Ianuarie 1990. Brucan si Soros

Într-o postare tristă pe blogul “22” al GDS, Alin Teodorescu plânge pe umărul “tovarăşei colonel” Rodica Culcer, afirmând următoarele năzdrăvănii:  “Acum mă acuzi că nu am răspuns unui grupuscul de drogați care au un canal de televiziune la îndemână și care au încercat să facă din George Soros vinovatul de serviciu pentru toate relele pământului. Am mai trăit, de aproape sau de la distanță, asemenea campanii în România, Rusia, Ungaria, China și Ucraina. Vor mai fi fost și altele pe care nu le cunosc direct.”

Să notăm: campaniile din România, Rusia, Ungaria, China şi Ucraina, dl. Teodorescu le cunoaşte direct. Or mai fi fost şi altele dar… n-a auzit de ele.

Ditamai sociologul n-a auzit, după cum afirmă, de recent încheiata campanie din Statele Unite ale Americii, unde preşedintele ales, Donald Trump, a zis că dacă-l prinde pe Soros îi rupe picioarele.

N-a auzit nici de conservatorii evrei din Israel care l-au demascat pe George Soros drept megalomanul care vrea să distrugă şi Europa şi SUA ba chiar şi Orientul Mijlociu.

N-a auzit nici de Viktor Orban care îi identifică pe “drogaţii” lui Alin Teodorescu  cu… PSD, câştigătorii alegerilor din România.

N-a auzit nici de faptul că “drogaţii cu televizor” au fost instruiţi de strategii israelieni Moshe Klughaft şi Sefi Shaked (foto), primul fiind cunoscut, potrivit Capital şi Jerusalem Post, pentru succesul său ca strateg al Bayit Yehudi (Casa Evreiască, partid al evreilor ultraortodocşi – n.r. Capital) iar cel de-al doilea a lucrat la campanii ale premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ale preşedintelui partidului Shas (partid religios ultraortodox – n.r. Capital), Arye Deri.

Iată cum în oficiosul Grupului pentru Dialog Social, Partidul Social Democrat, marele câştigător al alegerilor democratice parlamentare din România şi principalul beneficiar al campaniei anti-Soros, este considerat de distinsul – vorba vine – sociolog drept “un grupuscul de drogaţi”!

Păi Alin Teodorescu nu a fost cumva tocmai “şef de cancelarie” al grupului ăsta de drogaţi de… putere, pe vremea dictatorului de alcov Adrian Năstase? E frumos, domnule nume de cod “Sociologul” să scuipaţi pe americani, evrei, unguri şi pesedişti după ce i-aţi lins şi unde nu şi-au dorit? Şi să muşcaţi mânuţa de fier în mănuşă de catifea care v-a hrănit şi mângâiat, care v-a făcut oengheul de “utilitate publică”, care v-a dat gratis o clădire de patrimoniu acum aproape distrusă de jeg şi cârciumăraie şi v-a scutit de orice plată la stat timp de 27 de ani? Şi când te gândeşti că mai an îl pupa şi pe Dragnea unde-şi doreşte susţinându-l mediatic în “confruntarea” cu “interlopii de la SRI”…

Haideţi să-l ajutăm pe Alin Teodorescu, fostul şef Soros-GDS şi deputat PSD de Brăila plus consilier personal al eunucului Adrian Năstase, să-şi revină la realitate:

Jerusalem Post: despre “campania globală de haos a lui Soros”: “The “direct democracy” movements that Soros support are nothing less than calls for mob rule. The peoples of the West need to recognize the common foundations of all Soros’s actions. They need to realize as well that the only response to these premeditated campaigns of subversion is for the people of the West to stand up for their national rights and their individual right to security. They must stand with the national institutions that guarantee that security, in accordance with the rule of the law, and uphold and defend their national values and traditions.”

Șeriful american de culoare David Clarkediscurs video Wisconsin: „Vă spun acest lucru: dacă Congresul vrea să investigheze ceva, atunci trebuie să declanșeze o investigație cu privire la miliardarul George Soros și la încercarea acestuia de a influența aceste alegeri în favoarea democraților, de exemplu prin găsirea de oameni care să apară la adunările celor care l-au sprijinit pe Trump pentru a-i amenința pe susținătorii lui Trump. Congresul ar trebui să declanșeze o investigație împotriva lui George Soros pentru finanțarea din partea acestuia a revoltelor de după alegeri, revolte care au creat pagube materiale și au făcut victime umane în rândul unor oameni nevinovați“.

Felix Tătaru, strateg PNL pentru alegeri, intervievat de Ziare.com:  “A existat vreo strategie pentru a raspunde atacurilor PSD care foloseau etichetele “Soros” si “tehnocrati”?
Aceasta tactica de a demoniza guvernul tehnocrat pe de o parte si de a-l lega pe Dacian Ciolos de Soros cred ca a fost una letala.”

Viktor Orban despre Soros şi alegerile din România, într-o limbă mai dragă “Sociologului”, la 888.hu: “Ez volt az ellenséges viszony személyes része, e mögött volt egy ideológia is, amit ők nemes egyszerűséggel csak soft powernek neveznek. Ez azonban nemcsak teória, hanem egyúttal körmönfont akcióterv is. NGO-kon, alapítványokon, civil szervezeteken, médián keresztül érvényre juttatni a saját érdekeiket; ez volt a cél, és ezt Soros Györgyön keresztül látták megvalósíthatónak. Nézzétek, a most lezajlott romániai választáson magyarellenes hang – leszámítva egy-két ostoba esetet – lényegében nem volt. Erre az a magyarázat: nem a magyarok voltak a fő veszély, hanem Soros György. A győztesek a Soros-rendszer ellen kampányoltak, azt mondták, az igazi ellenfél nem a töredékpártok, hanem a Soros által támogatott NGO-k, alapítványok.”

PS: Domnule Alin Teodorescu, este adevărat că, pe lângă Călin Anastasiu şi al treilea cofondator al IMAS, MIRCEA KIVU, sluga umilă a interlopului Sorin Ovidiu Vîntu, A TURNAT LA SECURITATE?

Just asking…

Mirel Donald Orban – colaborator ZO

Sursa: Facebook

Print Friendly, PDF & Email

1 comment

  1. Pingback: DIN CICLUL”NOAPTEA CA HOTII”.MIRCEA KIVU A RECUNOSCUT,IN SFARSIT,DUPA 27 DE ANI DE LECTII DATE ROMANILOR DESPRE „ANTICOMUNISM”,DEONTOLOGIE SI DEMOCRATIE CA,,ASTA E,A FOST,SI EL, UN TURNATOR! | Octavpelin's Weblog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.