Memorabilia Leon Dănăilă: "Nu sunt de acord cu căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Nu sunt de acord cu creşterea copiilor în cupluri de acelaşi sex." Activiştii homosexuali l-au reclamat - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Memorabilia Leon Dănăilă: “Nu sunt de acord cu căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Nu sunt de acord cu creşterea copiilor în cupluri de acelaşi sex.” Activiştii homosexuali l-au reclamat

Un interviu memorabil cu academicianul Leon Dănăilă, chirurg apreciat la nivel mondial, decanul de vârstă al Senatului României

(…)

Reporter: Cum reuşiţi să împăcaţi profesia de medic cu noua ocupaţie de parlamentar, de politician?

Leon Dănăilă: Lunea încep şedinţele ceva mai târziu (la Parlament – n.red.), probabil pe la ora patru, trei aşa. Eu vin la spital dimineaţa. Eu mă scol pe la ora trei noaptea, mai citesc, mă pun la curent – cum să nu te pui la curent cu noutăţile? Drept să spun, ţin mai mult la meseria mea de medic, mai mult deocamdată pot să-i ajut, din punctul meu de vedere, medical decât politic. Dar, sper că şi politic. Să mai treacă puţin timp, să mai capăt şi eu experienţă politică şi să-i ajut şi din punctul acesta de vedere. Marţea nu pot că avem şi şedinţe şi tot, nu vin la spital. Dar miercurea, joia, vinerea vin. Şi lunea. Deci, cam o zi pe săptămână lipsesc de la spital, practic. În rest, le îmbin cât am putere, mă simt destul de bine şi cât pot să fac faţă.

Reporter: Cum vă raportaţi la iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pentru redefinirea familiei drept căsătoria dintre un bărbat şi o femeie? Cum veţi vota?

Leon Dănăilă: Eu sunt pentru căsătoriile de sex opus, heterosexuale. Eu aşa am învăţat, eu sunt de la ţară. Eu n-am pomenit la mine homosexuali. Eu aici am auzit. N-am pomenit aşa ceva. Heterosexualii, ei dau naştere la copii, pot să facă copii. Un homosexual poate să cumpere copii, poate să-i fure, poate să-i achiziţioneze pe alte căi. Să-i înveţe să devină tot aşa, sau femeile care sunt de acelaşi sex care vor să se căsătorească între ele, sau doi bărbaţi.

Pe mine m-a frapat un singur fapt: domnule, un bărbat se îndrăgosteşte de alt bărbat. El e homosexual. Dar de ce unul este îmbrăcat ca femeie şi unul ca bărbat? Domnule, ia-ţi o femeie dacă îţi plac femeile, de ce îl îmbraci ca femeie? Lasă-l tot ca bărbat dacă îţi plac bărbaţii. Eu asta nu pricep, mintea mea nu poate să priceapă. Nu, una e femeie, ălalalt e bărbat. Asta nu pricep. Îmbracă-i pe amândoi bărbaţi. Îţi plac bărbaţii? Poftim!

Reporter: Dar aceste minorităţi sexuale există şi multe ţări le-au recunoscut drepturile.

Leon Dănăilă: Le-au recunoscut. Eu, dacă am fost în Statele Unite şi am avut burse, cunosc că acolo sunt şi lesbiene şi fel de fel. A fost legiferat să se căsătorească între ele. Dar e o minoritate, totuşi. Dă societatea înapoi, după părerea mea. Eu aşa, am mai spus o dată, şi o repet că nu sunt de acord cu căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.

Reporter: N-ar fi un semn de progresism, ci de regresie credeţi?

Leon Dănăilă: Sodoma şi Gomora. Doamne fereşte! E un regres, totuşi, al speciei umane. Aşa gândesc eu.

”Familia este baza societăţii, iar femeia este stâlpul casei. Dacă aş fi mare, aş plăti femeile mai mult decât pe bărbaţi”

(…)

Integral la News.ro

Adăugire: ”(…) Ce am vrut să spun a fost că nu sunt de acord cu creşterea copiilor în cupluri de acelaşi sex. Asta deoarece cuplurile de acelaşi sex nu pot face copii, i-ar putea doar înfia sau adopta. Iar eu personal, nu sunt de acord cu această chestiune; ca om şi ca medic consider că în lipsa cuplului bărbat-femeie, biologic nu am exista ca societate. Nu am nimic cu nimeni şi fiecare este liber să trăiască aşa cum consideră, după cum fiecare este liber să aibă o opinie. Cred că toleranţa este importantă şi pot să-mi asum că poţi învăţa să fii mai tolerant la orice vârstă. Este un lucru pe care-l cer şi celor mai tineri care se grăbesc să mă critice”, a declarat Leon Dănăilă pentru News.ro, după ce a fost reclamat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminări de către o organizaţie a activismului homosexual.

Foto sus: TVR

Preluare: Ziaristi Online

Vedeţi şi  VIDEO: Academicianul Leon Dănăilă sprijină Coaliţia pentru Familie: “Trebuie să urmăm preceptele lui Dumnezeu!”

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.