28 Iunie – Ziua Națională a Ziaristului Român. Propunere UZP In Memoriam Mihai Eminescu - Ziaristi OnlineZiaristi Online

28 Iunie – Ziua Națională a Ziaristului Român. Propunere UZP In Memoriam Mihai Eminescu

EXPUNERE DE MOTIVE

Pentru proclamarea Zilei Naționale a Ziaristului Român

Ziaristul român a fost, de-a lungul vremurilor, conștiința neamului său și s-a aflat în primele rânduri ale luptei pentru independență, libertate socială, redeșteptare și reîntregire națională.

De-a lungul timpului, indiferent de regimul politic, ziaristul român a fost ținta celei mai feroce agresiuni psihice, dar și fizice, i-au fost instrumentate procese politice pentru că a îndrăznit să gândească și să scrie demascând prostia, fățărnicia, hoția, corupția, minciuna și trădarea de țară.

Ziaristul român a fost și se află înrolat în marea Oaste a neamului românesc, Limba Română, ca oștean credincios în apărarea Bisericii, Istoriei și Neatârnării naționale.

Ziaristul român a înțeles, din cele mai vechi și dramatice vremuri, că exercitându-și cu dragoste și credință profesia se va înălța în aceeași măsură în care se jertfește pe altarul Adevărului.

Ziariștii români au fost condamnați de regimul comunist totalitarist la grei și nemeritați ani de temniță, alții la moarte, pentru delict de opinie și pentru hotărârea lor neclintită de a se pune în slujba onoarei și dreptății.

Statul român are obligația morală și de onoare de a fi recunoscător acestor martiri ziariști prin instituirea Zilei Naționale a Ziaristului Român, ca semn de respect pentru lupta neîntreruptă în slujba adevărului și a neamului românesc, pentru întărârea statului de drept, al democrației și a valorilor general umane: adevăr, respect, toleranță, solidaritate și libertate.

Inițiator

Proiect de lege pentru proclamarea

”Zilei Naționale a Ziaristului Român”

Art. 1

Se instituie ”Ziua Națională a Ziaristului Român” în ziua de 28 iunie

Art. 2

Ziua de 28 iunie are o semnificație deosebită pentru ziariștii români, fiind ultima zi la ”Ziarul Timpul” a jurnalistului Mihai Eminescu, când a publicat articolul despre libertatea presei (foto mai jos).

Art. 3

Statul român are datoria națională de a acorda respect și cinstire ziariștilor, adevărate făclii ale neamului românesc, loiali purtători de cuvânt ai interesului național, formatori de opinie și păstrători ai idealului național, care s-au opus necinstei, jafului, opresiunii, arbitrariului și să acorde sprijin actualilor și viitorilor ziariști prin întărirea rolului lor de apărători ai democrației.

Art. 4

Dispozițiile prezentei legi intră în vigoare în 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Propunere făcută de Ion Bădoi în cadrul manifestării Premiile UZP “Eminescu, ziaristul”, pentru Gheorghe Ene, Ilie Bădescu, Mihai Cimpoi si Eugen Simion. VIDEO

PENTRU LIBERTATEA PRESEI SI A JURNALISTULUI

de Mihai Eminescu

Victoria în alegeri, îngenunchierea națiunii înaintea puterii uzurpatoare, deșteaptă și apetituri tiranice, printre care pretențiunea, mai-nainte de toate, de a fi aprobat și aplaudat uzurpatorul în faptele sale, pe toate căile.

E logic într-adevăr ca, după un câștig, să se urmărească un altul, și în fine tot, spre deplina satisfacțiune a acaparatorului.

Regimul dobândise darea din mâna și chiar din picioare a celor ce poartă numele de mandatari ai națiunii; astfel dispune el la discrețiune de toată puterea în stat, făcând ori și ce vrea, fără a fi controlat, și nu se gândește decât la mijlocul de a se întări în această situație de desfătare și răsfăț.

Singurul lucru asupra căruia n-a putut încă triumfa a rămas numai presa, și aceasta se consideră, credem, de către regim, cu atât mai nesuferită, cu cât el, în exercițiul puterii discreționare, a trebuit să devină năzuros, adică supărăcios din lucru de nimic.

Presa, pentru omnipotentul nostru regim, cu strigătele ei, cu lamentațiile ei continue, îi face negreșit efectul unei hârâitoare din Brașov care, prin scârțâitul ei strident, dă crispațiuni nervoase. Neapărat dar că se simțea și nevoia de a pune în practică mijlocul prin care să se năbușească țipătul contra trădării și contra fără-de-legilor regimului, spre a fi liniștit în domnia sa absolută.

Însă, ca contra a tot răul ce cată a fi combătut, așa și contra presei cată să se uzeze de arme îndestul de eficace de a o învinge.

Ei, bine, care ar fi fost acelea?

Dacă, întru abaterea conștiintei alegătorilor, s-a dovedit cele mai eficace arme: corupțiunea, frauda, amenințarea; dacă cu acestea s-a putut respinge opozițiunea de la exercitarea controlului asupra puterii; de bună-seamă că ele n-au putut nimic contra presei, pe cât timp aceasta, în majoritatea ei, este în opozițiune cu guvernul, bucurându-se de sprijinul public.

Armele ce numirăm sunt într-adevăr numai bune pentru cei cu bucate pe câmp și pentru cei cu copii de căpătuit, ori pentru aceia care, ei înșiși, urmăresc un folos direct, nepătrunși fiind de datoria de cetățean și de sântenia votului ce li s-a încredințat; dar, cât pentru persoana jurnalistului, hârșit în luptă și îndărătnic în profesarea principiilor, sunt custure fără tăiș.

Contra presei și jurnalistului a cătat regimul să recurgă la acte de răsbunare; și așa, după ce că a intentat proces de presă, prin Creditul funciar rural, unuia dintre organele de publicitate care au cutezat să formuleze acuzațiune specială contra neregularitățior de la zisul credit;

dupa ce că, în acest proces de presă, a cătat să sustragă pe jurnalist de la judecătorii săi naturali, jurații, și l-au târât dinaintea tribunalelor guvernului, recomandând acestora să se declare competente și recompensând pe magistrații care au avut lipsa de scrupul pentru justiție și s-au supus trebuinței regimului;

acum a mers cu iuțeală pentru a prescrie chiar expulzarea directorului acelui jurnal, a d-lui Galli, adică fundatorul foii francese L’Indépendence roumaine, pentru că acesta este străin neîmpământenit încă.

În cazul de față guvernul, care este evident că a voit să lovească în existența jurnalului L’Indépendence roumaine, s-a folosit de o lege decretată de dânsul acum doi ani, și care privește petrecerea străinilor în țară.

Dacă vom ține socoteala de mobilul care a dictat facerea acelei legi, nu vom putea scuza dispozițiunea de expulsare luată în privința d-lui Galli, pentru că, într-adevăr, ea nu a fost concepută decât sub impresiunea asasinatului comis asupra împaratului Alexandru II și în spiritul de a combate și a depărta de țara noastră acele parazite care își caută existența din acte de teroare, pe străinii fără căpătâi, pe nihiliști mai ales, în vreme ce directorul jurnalului francez L’Indépendence roumaine era aici un muncitor liniștit, stabilit de mai mult timp în țară și exercitând în asociație cu români comerciul de tipograf, îndeosebi de calitatea sa de jurnalist.

Când însa ne vom aminti de împrejurarea că numitul director al foii L’Indépendence roumaine a fost încurajat și susținut ca jurnalist chiar de către guvernul actual, când vom aminti aci că dl. Galli, prin un alt jurnal fundat de dânsul, L’Orient, a debutat în țara noastră ca sprijinitor al politicii guvernului, atunci desigur că se va vedea și mai bine cât de necuviincioasă este dispozițunea de expulsare de acum.

Ce fel? Pentru ca să cânte guvernul, un străin poate fi tolerat și încurajat, iar de a-l critica nu? Atunci se neagă fără rezon principul echității care nu admite dreptul ciuntit, care nu poate admite facultatea de a zice da fără a o admite pe aceea de a zice ba.

Una din două: ori străinul dintru început nu este învoit a face politică în țară, și atunci înțelegem rațiunea unei dispozițiuni de expulsare când și-a permis el a face politică locală; ori că, dacă s-a tolerat o dată străinului d-a face politică guvernamentală, urmează a i se tolera să facă și politică de opozițiune. Fapta de la început a acestui guvern cu dl Galli, îl obligă la toleranța lui în urmă.

Dar credem că nu este nevoie a argumenta mult, spre a convinge despre urâta pornire a guvernului asupra presei. Trebuie să-l așteptăm de acum la alte măsuri și mai odioase, pentru că panta este alunecoasă și nu are piedică până-n prăpastie.

Cât pentru presă, am putea să-l asigurăm pe regim că, oricât de cumplite ar fi actele sale de răzbunare, nu va fi în stare nici el a abate unele caractere tari ce se găsesc într-însa, și teamă ne e că, căutând victoria peste tot, va pierde și pe cea deja câștigată, în monstruoasa sa pornire de a-și subjuga și presa.

(TIMPUL, 28 iunie 1883 – ultimul articol publicat de Mihai Eminescu la TIMPUL)

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.