Analize | Ziaristi Online | Page 29

Category Archives: Analize

Părintele Justin Pârvu: “Ne apropi­em de un sfârșit al Europei: ea tinde acum către un guvern unic. Acesta va fi sfârșitul libertății noastre, pentru că această guvernare va fi fără Dumnezeu”

Ne apropi­em de un sfârșit al Europei, în forma pe care o știm noi de odată; ea tinde acum către un guvern unic, ce va stăpâni toată lumea, în mod autoritar, ce va conduce toată politica și viața noastră economică. Dar acesta va fi sfârșitul libertății noastre, pentru că această guvernare va fi fără Dumnezeu.

EXCLUSIV. Prof Gh Buzatu: JOCUL CU DESTINUL ROMÂNEI: 23 AUGUST 1944 (2). O lovitură de stat fatală pentru destinul României

La 23 august 1944 cel puţin 30 de persoane şi personalităţi au fost angrenate, complotişti şi victimele lor, în declanşarea loviturii de stat. Să-i reamintim, mai întâi, pe cei aflaţi, la 23 august şi în noaptea de 23/24 august 1944, chiar în zona epicentrului evenimentelor: Bucureşti – Palatul Regal din Calea Victoriei.

EXCLUSIV. Prof Gh Buzatu: 23 AUGUST 1944: JOCUL CU DESTINUL ROMÂNIEI (1). Însemnările din celulă ale Mareşalului Ion Antonescu din seara de 23 august 1944. DOCUMENT OLOGRAF

Relatarea lui Ion Antonescu, surprinzând episodul decisiv al loviturii de stat, declanşarea şi arestarea celor doi actori principali, liderii regimului doborât, excela – funcţionând primatul incontestabil al poziţiei şi calităţii „sursei”! – la capitolul probitate. Valoarea remarcabilă a „sursei”, în mod sigur, va înfrunta cu succes scurgerea nemiloasă a timpului …

Adrian Majuru: Soldatii lui Basescu si soldatii lui Voiculescu, virusii urii si ai politicianismului, cancerul României

„A spune că omul politic este imoral nu-i exact. El e amoral și duplice. Se teme de imoralitate, fiindcă acuza îi atârnă ca ghiuleaua de picior în fața opiniei publice și poate fi demascat…. În inima omului politic sălășluiește o peșteră de tâlhari, iar mintea lui e cuibar de vipere și fagure de viespi.”