“Trădarea” lui Pacepa a fost regizată de sovietici. Larry L. Watts si dezvaluirile despre agenti KGB, analizate de la Satu Mare - Ziaristi OnlineZiaristi Online

“Trădarea” lui Pacepa a fost regizată de sovietici. Larry L. Watts si dezvaluirile despre agenti KGB, analizate de la Satu Mare

Larry Watts Pacepa KGB GRU Bursa RonceaLarry Watts analizează poziția României pe tabla de șah a Războiului Rece

Statul român a avut primele tentative de rupere faţă de blocul comunist încă din perioada Dej

Perioada Războiului Rece rămâne una dintre cele mai nebuloase şi polemice domenii de interes ale istoriografiei contemporane. Aşa că, la răstimpuri, apar cărţi ce dinamitează anumite clişee înrădăcinate în cadrul istoricilor cu preocupări de cercetare în domeniul istoriei militare.

Astfel, luna trecută a acestui an, a consemnat lansarea şi la Satu Mare, beneficiind de sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare, a Muzeului Judeţean şi a Asociaţiei ‘’Holocaustul din Ardealul de Nord’’, a volumului istoricului american Larry L. Watts: ‘’Cei dintîi vor fi cei din urmă. România şi sfîrşitul Războiului Rece’’, apărută la Editura RAO în cursul acestui an, în traducerea din limba engleză a Adrianei Bădescu. Beneficiind de girul şi frumoasele cuvinte ale unor istorici reputaţi, cum ar fi prof. acad. Dinu Giurescu sau istoricul britanic specializat de asemenea în istoria românească contemporană, Dennis Deletant, Larry Watts a devenit în ultimii ani, prin interesul stîrnit de teoriile novatoare, o prezenţă constantă a lansărilor de carte ce analizează situaţia politicii externe a regimului de la Bucureşti înainte de 1989.

România în balanţa Războiului Rece

Volumul de aproape 700 de pagini, reprezintă continuarea cercetărilor în arhive ale istoricului american antamate în lucrarea ‘’Fereşte-mă, Doamne de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România’’, apărută în cursul anului 2012 la aceeaşi editură RAO.

Beneficiind de aproape 5000 de note de subsol şi urmare a unor ani de cercetări atît în arhivele statului român cît şi a unor documente ale fostei poliţii secrete a Germaniei de Est, Stasi, ajunse în custodia CIA-ului, lucrarea ‘’Cei dintîi vor fi cei din urmă’’ se focalizează pe poziţionalizarea şi mişcările strategice ale României în cadrul Tratatului de Varşovia, contrazicând poncifele istoriografice ce prezentau statul român drept un docil pion al Uniunii Sovietice în cadrul blocului estic.

Conform cercetărilor lui Watts, statul român ar fi avut primele tentative de rupere faţă de blocul statelor comuniste încă din perioada târzie a regimului Dej, odată cu pretenţiile Bucureştiului de mediator a tensiunilor internaţionale între cele două mari blocuri politic-ideologice ieşite din tranşeele celui de-al Doilea Război Mondial. Perioada de independenţă geostrategică faţă de Uniunea Sovietică ar fi căpătat o mai mare amploare odată cu perioada regimului Ceauşescu, subliniind ceea ce s-ar putea identifica drept ‘’paradoxul românesc’’, accentuând jocul distinct făcut de România atât faţă de Moscova cât şi faţă de Washington. Watts, subliniază proasta receptare a ambiţiilor autonomiste române în cadrul analizelor geopolitice americane din timpul Războiului Rece şi a perceperii României drept statul cel mai puţin capabil să înfrunte Moscova.

În ceea ce priveşte Tratatul de la Varşovia, alianţa militară a statelor comuniste apărută după cel de-al doilea război mondial ca o contrapondere faţă de NATO, conform lui L. Watts, România şi-ar fi manifestat poziţia disidentă în cadrul Tratatului încă din iunie 1965, informînd în acest sens Uniunea Sovietică că statul român nu mai consideră necesară supunerea completă faţă de cerinţele militare ale blocul militar estic, cerând o marjă de manevră proprie şi de balansare între Est şi Vest. Prin urmare, numeroase pagini ale volumului tratează măsurile întreprinse de guvernanţii de la Bucureşti în a crea cadrul necesar prin care statul român să menţină o linie proprie de acţiune geopolitică, pe care istoricul american o vede o strînsă legătură cu tradiţia istorică de alianţe militare ale statului român pre-comunist, accentuînd reticenţele politice ale României faţă de vecinii maghiari şi sovietici, în ciuda regimului de ‘’factură populară’’din aceste ţări. În schimb, România ar fi urmat, atît cît permiteau vremurile, o politică de tatonare faţă de statele occidentale, cu precădere Franţa. Totodată, Bucureştiul îşi manifesta tot mai vocal voinţa de mediator între statele arabe şi Israel, iritînd adesea poziţia Moscovei în aceleaşi probleme.

“Trădarea” lui Pacepa a fost regizată de sovietici

Un întreg capitol al cărţii este dedicat generalului Ion Mihai Pacepa, fost adjunct în cadrul Direcţiei de Informaţii Externe româneşti şi a urmărilor trecerii acestuia în Occident în anul 1978, unde va deveni o sursă informaţională importantă pentru serviciile secrete americane. În răspăr cu opiniile îndeobşte împărtăşite în rîndurile istoricilor români în ceea ce-l priveşte pe fostul adjunct DIE, istoricul american dinamitează imaginea acestuia, susţinînd că ‘’trădarea’’ lui Pacepa ar fi fost în realitate regizată de sovietici cu scopul de a dezinforma serviciile secrete americane în privinţa regimului de la Bucureşti şi a induce o stare de reticenţă a americanilor faţă de statul român. Prin urmare, unei anumite încălziri a relaţiilor româno-americane din anii 70 ai secolului trecut, i-ar fi urmat o stare de încordare treptată şi neîncredere faţă de politica externă a României, consecinţă a jocului politic făcut de Pacepa, dînd ca exemplu printre altele dezinformările acestuia faţă de ambasadorul american din România în perioada1974-1977, pe care fostul adjunct DIE român îl acuza ca fiind în relaţii cu instituţia Securităţii.

În susţinerea curajoasei teorii cum că generalul Pacepa ar fi lucrat în realitate pentru sovietici chiar după ‘’defectarea’’ acestuia serviciilor secrete americane, Larry Watts aduce ca argumente faptul că spionajul sovietic ce controla Ministerul de Interne din România după cel de-al doilea război mondial, a susţinut material studiile universitare ale acestuia menţinînd o relaţie strânsă cu consilierii sovietici din domeniul informaţiilor pe tot parcursul anilor ce au urmat.

Iritarea Moscovei: relaţiile româno-chineze

O atenţie deosebită este dedicată relaţiilor româno-chineze, prin raportare faţă de distanţarea tot mai accentuată a regimului Ceauşescu în raport cu Uniunea Sovietică şi strădania Bucureştiului de a-şi găsi aliaţi cât mai puternici pe tabla de şah a geopoliticii care să o protejeze de eventuale repercusiuni armate ale Uniunii Sovietice. Prin urmare, beneficiind de impunătoarea protecţie a statului chinez, L. Watts identifică odată cu a doua parte a anilor ’60, modificări de substanţă în privinţa istoriografiei oficiale a regimului de la Bucureşti. Astfel, la recomandarea Beijingului ce îşi doreau propriul pion geopolitic în Estul Europei, istoriografia românească a început să cuprindă referiri tot mai dese faţă de rapturile teritoriale la care fusese supusă în trecut România din partea Rusiei şi a Uniunii Sovietice, acţiuni cu un scop propagandistic bine pus la punct, de iritare a Moscovei. Susţinerea publică a Chinei în favoarea poziţionării României odată cu criza cehoslovacă din 1968 şi apropierea tot mai strînsă dintre Bucureşti şi Beijing, vor duce în cele din urmă la o acţiune de răspuns a KGB-ului, lansîndu-se în acest scop o acţiune de dezinformare cu rol principal de răspîndire a neîncrederii între cele două capitale. Conform lui Watts, relaţiile dintre România şi China deveniseră într-atît de apropiate încât între cele două state existau discuţii de coordonare comună care vizau eliminarea controlului deţinut de sovietici asupra Tratatului de Varşovia şi punerea bazelor unui centru socialist concurenţial în care rolul Uniunii Sovietice ar fi urmat să fie mult diminuat.

Poziţionarea filooccidentală a României

Subliniind abandonarea unei ‘’ortodoxii’’ comuniste doctrinare rămasă doar la stadiul de ‘’dictatură a proletariatului’’ şi rolul conducător al ‘’Partidului Unic’’, pandant cu îmbrăţişarea unui naţionalism etnocentrist, Larry Watts reevaluează din perspectivă istorică rolul autonomiei militare româneşti în cadrul Blocului Estic. Părăsirea ‚’internaţionalismului proletar’’ şi reconfigurarea cu rădăcini interbelice a conceptului politic de ‘’stat naţional’’ înţeleasă în trăsătura ei extinsă, cuprinzîndu-i pe toţi etnicii români din afara graniţelor avea să atragă atenţia CIA-ului, analizele experţilor americani tuşând detaşarea regimului Ceauşescu faţă de teoria clasică a comunismului.

Larry Watts accentuează pe tot parcursul volumului strădania de independenţă geopolitică a României ceauşiste, cu obsesia diriguitorilor de la Bucureşti de a limita cît mai mult posibil influenţa sovietică. Totodată, suspiciunea devenită adesea cronică în rîndurile ofiţerilor români au dus la o rotaţie de cadre ale armatei neîntâlnită în tot spaţiul comunist. Această atitudine specifică a Bucureştiului, nu avea cum să nu atragă atenţia NATO, volumul dedicând numeroase disecări contactelor statului român cu comandamentul militar al Tratatului Atlanticului de Nord, România beneficiind de o poziţie privilegiată pe tot parcursul anilor ’80 ai secolului trecut, o apropiere faţă de blocul militar nord-atlantic ce va fi ruptă complet după evenimentele din 1989 şi reluate la un nivel asemănător abia după mijlocul anilor ’90.

Volumul ‘’Cei dintîi vor fi cei din urmă’’ deschide o fereastră istorică într-un domeniu de cercetare încă sensibil şi nu lipsit de polemicile specifice tagmei istoricilor militari. Luat per ansamblu, în ciuda unor interpretări ce pot irita pe alocuri, volumul istoricului Larry Watts ni se înfăţişează drept o lucrare cu rol de punct nodal în cadrul istoriografiei Războiului Rece. Aşteptăm cu interes cel de-al treilea volum promis de autor în care să aducă completările necesare informaţiilor din primele două volume şi nivelarea argumentativă a anumitor asperităţi pe care curajoasele sale scrieri le-au produs în cadrul istoriografiei româneşti.

Marius Baloş,

Muzeul Judeţean Satu Mare

Surse: Informatia Zilei via Ziaristi Online

Sursa Foto: Ziarul Bursa

Print Friendly, PDF & Email

3 comments

  1. Adrian

    Ar fi bine să preluaţi Protestul adresat de fraţii nostri aromâni, de pe “Zboară Niangrâpsiti – blog armânescu”, adresat directorului Muzeului Literaturii Române. În România există două factiuni adverse, una pro-românească şi cealaltă care susţine că aromânii ar fi un popor diferit de cel român. Cei din urmă au infiltrat mediul academic şi pe cel universitar şi vor recunoaşterea cu orice preţ a “naţionalităţii”. Consecinţele acestei recunoaşteri aici s-ar propaga până în Grecia şi Albania unde ar fi catastrofale, practic lovitura finală. Oamenii aceştia au nevoie de sprijin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.