Tag Archives: Ioan Ianolide

„Doamne, milostiv fii mie păcătosului” – Gând de Duminică de Elena Solunca Moise. Misticul închisorilor comuniste Ioan Ianolide omagiat azi de Ziarul Lumina al Patriarhiei Române

Elena Solunca Moise: Atunci, ca şi acum, erau mulţi care se considerau „drepţi” şi priveau cu dispreţ spre semenii lor fără să-şi amintească o clipă că sunt oameni, făcuţi din ţărână şi în ţărână se vor întoarce.

Unde sunt cei care nu mai sunt? Pomenirea marelui ganditor crestin ortodox Nichifor Crainic (22 decembrie 1889 – 20 august 1972), condamnat la moarte de sotia lui Brucan

Ioan Ianolide il considera pe Nichifor Crainic drept “cel mai mare poet român creştin şi unul dintre cei mai mari poeţi creştini ai lumii”. Teologul, gânditorul şi poetul creştin mult încercat, mare personalitate a perioadei interbelice, s-a născut la 22 decembrie 1889 la Bulbucata-Ilfov, cu numele de Ion Dobre. De la părinţii săi Nichifor a deprins cele dintâi valori creştin-ortodoxe. A absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti, 1916. Publică versuri, articole şi traduceri în diverse reviste, semnate Nichifor Crainic, nume pe care tânărul Ion N. Dobre l-a adoptat ca pseudonim literar.

„Sfântul închisorilor” a învins! VIDEO integral de la sedinta Consiliului Local Targu Ocna privind Cetatenia de Onoare pentru Valeriu Gafencu si un document CNSAS pentru Alexandru Florian

Daca istoricii nu sunt pe placul lui Alexandru Florian, ii recomandam Documentele Securitatii via CNSAS (doc aici). E posibil oare sa-l fi deranjat pe distinsul reprezentant al Institutului in cauza faptul ca legionarii si americanii desfasurau, impreuna, “o activitate dusmanoasa impotriva URSS”? Intrebam si noi, nu dam cu parul.

Profesorul Radu Ciuceanu a devenit Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania

Profesorul Radu Ciuceanu, fost detinut politic in temnitele bolsevice timp de 15 ani (1948-1963), membru al Miscarii Nationale de Rezistenta – postura din care a solicitat Patriarhiei Romane canonizarea “Sfantului Inchisorilor”, Valeriu Gafencu, a lui Ioan Ianolide si a staretului Gherasim Iscu, monah alaturi de care a fost arestat si inchis -, om politic, istoric si presedinte al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului (INST), a sustinut, ieri, in cadrul unei ceremonii speciale, discursul de receptie la conferirea calitatii de Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania (AOS).

“Sfantul Inchisorilor” Valeriu Gafencu, evocat de Consiliul Local Baia Mare. Gazeta de Maramures despre „Îngerul de la Rohia”, Arhimandritul Serafim Man

Dr. Teodor Ardelean a ţinut un discurs în stilul său, dens, inteligent, plin de informaţii. Spre surprinderea noastră a introdus în cuvântul său întâmplarea nefericită care s-ar putea desfăşura la Tg. Ocna în memoria lui Valeriu Gafencu, cetăţean de onoare al acestui oraş.

Nu va jucati cu Sfintii Inchisorilor! Parintele Justin Parvu si Profesorul Radu Ciuceanu in apararea lui Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor

Parintele Justin Parvu, supranumit Duhovnicul Neamului, a afirmat nu o data ca doreste si asteapta canonizarea lui Valeriu Gafencu. De asemenea, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, IPS Teofan, a amintit adeseori cu evlavie de memoria lui Valeriu Gafencu, in cuvintele sale duhovnicesti. Prea bunul Parinte Gheorghe Calciu, cu peste 20 de ani de temnita grea, afirma: “Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu!”.

Institutul Elie Wiesel cere dez-onorarea post-mortem a Sfantului Inchisorilor Valeriu Gafencu. Motivul: a facut parte din “Fratiile de cruce”. Intrebare: Ce facem cu pionieri si utecistii, ii impuscam?

Redactia Ziaristi Online isi exprima solidaritatea totala cu initiatorii Apelului catre Primaria Targu Ocna si solicita autoritatilor romanesti responsabile sa apere memoria unui martir anticomunist al Ortodoxiei haituit post-mortem de persoane puse sub o umbrela a imposturii si relei-credinte. Nu in ultimul rand amintim intentia anuntata de o Biserica ortodoxa de a-l canoniza pe Valeriu Gafencu, “Sfantul Inchisorilor”. Asta chiar ar fi culmea: un sfant din calendar contestat de un institut panglicar!

Sfintele Sarbatori in inchisorile comuniste. VIDEO. Marturia lui Grigore Caraza, 21 de ani de temnita, si a lui Ioan Ianolide, nou martir al lui Hristos

Pe măsură ce trec tot mai mulţi ani de la căderea comunismului parcă amintirile despre suferinţele din timpul persecuţiei ateiste sunt tot mai eludate. Sunt tot mai uitate faptele mărturisitorilor creştini autentici (nu ideologici!) demne de a fi comparate cu cele din perioada creştinismului primar. Multe dintre aceste secvenţe din vremea persecuţiei comuniste par de neimaginat, atunci când le lecturăm din memorialistica ce ne-a rămas. Dar aşa s-au întâmplat!