Rugăciune pentru neamul europenilor
Diplomaţia nu se poate face în genunchi. Diplomaţia se face stând drept în faţa oamenilor şi în faţa lui Dumnezeu. „Cunoscut-am, Doamne, că drepte sunt judecăţile Tale şi întru adevăr m-ai smerit” (Ps 118, 75). „Făcut-am judecată şi dreptate; nu mă da pe mâna celor ce-mi fac strâmbătate” (Ps 118, 121). Deunăzi, la o televiziune, d-l Adrian Severin adresa acest îndemn: „Este vremea ca România să stea drept, să se ridice în picioare. Drepturile ei nu se pot susţine stând în genunchi”. Se subînţelege că singura situaţie în care îngenunchezi este aceea în care, şi doar atunci când înalţi rugăciunea ta către Dumnezeu. Altă putere nu poate fi cercetată din poziţia în genunchi. Dacă o faci, este blasfemie, ruşine şi batjocură. O fi Franţa puternică, ori Germania, sau altă putere, dar în genunchi se stă numai în faţa lui Dumnezeu Atotputernicul. A sta îngenuncheat înaintea Franţei ori a Germaniei înseamnă a proiecta asupra lor atribute pe care nu le are decât Dumnezeu. O diplomaţie care stă în genunchi se face vinovată, în contul poporului, de cele mai mari păcate colective, de filetism şi de idolatrie. Moise a fost nemilos cu poporul care căzuse în idolatrie şi numai gestul său de pe platoul spre care coboară cele 700 de trepte ale Sinaiului a salvat poporul şi, prin el, omenirea la momentul acela. Franţa nu poate da României dreptate, căci dreptatea nu este decât la Dumnezeu şi în mărturiile rânduielilor Sale, precum sunt şi aceste rânduieli pe care le socotim noua fundaţie a casei europene comune. Franţa se poate comporta ca şi cum ar fi un fel de Dumnezeu şi elitele ei au mai făcut-o odată, atunci când în chiar marea catedrală creştină, Notre-Dame, au pus de la ei o prostituată pe tronul lui Dumnezeu, declarând-o zeiţă şi adorând-o, fariseic evident, cum altfel!?, dar aceasta este o chestiune pe care un popor şi-o rezolvă în faţa lui Dumnezeu.
Cu toată tradiţia aceasta, preşedintele Sarkozy nu este vreun preot al Consilului Europei ori al Parlamentului European, ca să împartă binecuvântări spre celelalte popoare ori să le retragă acelora după capricii ori interese proprii. Acolo se judecă în termeni europeni, nu francezi ori nemţeşti. Fiindcă, ori România este parte a UE şi atunci îndreptăţirile ei, ca şi obligaţiile ei decurg din această calitate, nu din bunăvoinţa Franţei ori a Germaniei, ori, dacă totul decurge din bunăvoinţa vreunui preşedinte sau premier, atunci UE nu e mai mult decât o nefericită şi tragică amăgire.
Se pare că în Parlamentul european reînvie vechea diplomaţie la două etaje care-a încercat să-l îngenuncheze pe Brătianu într-o altă perioadă din istoria comună a Europei, însă acela a părăsit Conferinţa celor puternici şi i-a scris o celebră scrisoare Reginei Maria. Iar Regina s-a dus la Paris şi acolo a fost primită, iniţial, ca ducesă, dar regina a refuzat oferta, căci a decriptat şiretenia şi a replicat. „Eu sunt aici ca regină a tuturor românilor şi în această calitate am venit, nu ca ducesă”. Ea ridicase România în picioare prin cuvântul acela al ei şi, prin postura sa de atunci, România a primit desenul cartografic care i se cuvenea prin dreptatea lui Dumnezeu pusă în dreptul popoarelor. Dar acum, acum se va găsi oare careva să ridice România din nedemna îngenunchiere la care au coborât-o genunchii roşi ai unei diplomaţii care, de 20 de ani, nu s-a mai ridicat în picioare în faţa tuturor puternicilor, de la americani la francezi, la nemţi, la ruşi.
D-l Adrian Severin a formulat corect adevărul noii Europe. În Parlamentul european, toţi cei de acolo au un singur atribut: sunt europarlamentari în numele dreptăţii europene, nu al vreunei dreptăţi cu bucata. Chestiunea României şi a dreptului ei de acces în spaţiul Schengen va fi testul adevărului european: va învinge Noua Europă şi, deci, Parlamentul european va fi o realitate sau va învinge vechea diplomaţie la două etaje, cu cei mari sus şi cei mici jos, ca să nu zic în genunchi, şi în acest caz vom înţelege că din toată zbaterea integrării s-a obţinut o biată ficţiune, o Uniune Europeană fictivă, o bucată de hârtie şi nimic mai mult. Cazul românesc este testul validării Europei celei noi. Noua ordine europeană cere ca România să fie acceptată în spaţiul Schengen, nu România, cum crede d-l Sarkozy ori d-na Merkel. Dacă domnii de la Berlin şi de la Paris nu vor înţelege lucrul acesta simplu, zadarnic a fost efortul, zadarnică jertfa răsăriteană pe altarul Noii Europe. Prin cazul românesc vom afla dacă Uniunea Europeană există cu adevărat sau este praf în ochii răsăritenilor şi, atunci, aceste popoare vor trebui să gândească alternativ. În ceea ce mă priveşte, sunt un eurosceptic. Nu cred că evoluţiile zilei mă vor vindeca de euroscepticismul acesta. Mă bucur măcar că d-l Severin de astăzi nu mai este d-l Severin de ieri, când semna din genunchi Tratatul cu Ucraina, un ruşinos moment al diplomaţiei româneşti.
Nu există „raţiuni de stat” care să poată bate dreptul popoarelor, să stea mai presus de acest drept. Noul diplomat în persoana distinsului europarlamentar va afla, în fine, dacă poimâine i se va permite să se ridice din genunchi atunci când prin faţa sa va trece d-l Sarkozy ori d-na Merkel. Vom afla dacă termenul acesta de europarlamentar are conţinut sau este el însuşi o simplă ficţiune şi cei ce se autodefinesc aşa sunt biete păpuşi ale unor puternici prea capricioşi ca să fie în adevăr puternici. Mi-e teamă de clipa aceea. Cu acest prilej, i-aş putea spune d-lui Severin că antrenamentul ridicării în picioare se face acasă. O diplomaţie care face genuflexiuni acasă în faţa neputincioşilor oameni „puternici” din Statul român nu va avea niciodată forţa şi curajul Reginei Maria şi nici demnitatea lui Brătianu care, învins fiind, n-a îngenuncheat, ba mai mult, a înţeles că puterea sensibilă este superioară puterii intelectuale şi printr-o intuiţie genială a scris celebra scrisoare către Regina sa, şi aceasta a reacţionat ca regină a tuturor românilor. Toată intervenţia d-lui Severin a fost exemplară în seara aceea, de la emisiunea d-lui Gâdea, şi puterea cuvântului său a fost atestată de severitatea dezvăluirilor sale. Ce păcat că dezbaterea n-a urmat linia sa de examinare.
Oricum, „vremea este să lucrăm pentru Domnul căci omul a stricat legea Sa”, cum ne spune psalmistul David, acela care a fost deopotrivă cel mai mare rege şi diplomat al tuturor vremurilor. D-l Severin a vorbit ca un urmaş al diplomaţiei demnităţii româneşti şi lucrul acesta este înviorător, într-un mediu atât de zăcut ca mediul politic de la noi. Desigur, aflând despre corupţia de pe la casele mari, ne dăm seama că şi pe acolo se vântură pleava subistoriei, asupra căreia românii au meditat între primii cu gândul cronicarului care spunea: „căci nu e omul la cârma vremii, ci e bietul om sub vremi”.
Mi-e teamă că s-au aglomerat semne multe ca să credem că omul european nu mai este la cârma vremii, ci este, bietul de el, sub vremi. Să nu fie! Oboseala popoarelor europene (atestată, între altele, de îmbătrânirea corpului demografic european, de catastrofa fertilităţii în toată Europa etc.) şi corupţia în rândul elitelor Noii Europe sunt cele două mari semne de alarmă asupra neputinţelor care macină Europa zilei. Au, oare, popoarele europene destulă energie ca să poată da o elită nouă capabilă să revigoreze mâine organismul european?!
Dacă ar fi să dăm un răspuns pozitiv, va trebui să reamintim gândul unui mare european, A. Toynbee, care ne prevenise încă de ieri că civilizaţia europeană va avea şansă numai ca civilizaţie de generaţia a treia, adică religioasă, creştină. Oare nu se întâlneşte gândul europeanului Toynbee cu profeţia lui Malraux, care spusese: „secolul XXI va fi religios ori nu va fi deloc”?
Cu indiferentismul religios al elitelor actuale care, prin ricoşeu, trezeşte în noi teama din rugăciunea de alaltăieri a Sf. Ioan Gură de Aur – „Doamne, izbăveşte-mă de toată neştiinţa, uitarea, neîndrăznirea şi de nesimţirea cea împietrită” -, nu putem fi decât eurosceptici, înalt temători nu numai pentru România cea de lângă gardul bizar al spaţiului Schengen, ci, mai ales, pentru Europa cea de azi şi de mâine. Este momentul să adăugăm la rugăciunea noastră pentru români un verset nou: „Doamne ocroteşte poporul românesc şi pe europeni!”. „Ocroteşte, Doamne, neamul europenilor şi nu le da lor ispite pe care n-ar fi în stare să le poarte!”
Prof Univ Dr Ilie Badescu
Ilustratie: Francisc Chiuariu
