Camuflajul, Mircea Eliade si redescoperirea sacrului. Documentarul lui Paul Barbaneagra integral. VIDEO/TEXT - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Camuflajul, Mircea Eliade si redescoperirea sacrului. Documentarul lui Paul Barbaneagra integral. VIDEO/TEXT

Mircea Eliade si redescoperirea sacrului – Documentar de Paul Barbaneagra. INTEGRAL from ZiaristiOnlineTV on Vimeo.

MIRCEA ELIADE, PAUL BARBĂNEAGRĂ SI REDESCOPERIREA SACRULUI

“Azi dupa-amiaza Barbaneagra si echipa lui de la Televiziune au venit sa continue filmul început acum vreo trei-patru ani. De la 5,00 la 7,00, cu reflectoarele în fata si pe laturi. A trebuit sa ma supun. Cunosteam întrebarile – dar nu raspundeam întotdeauna asa cum as fi vrut. În orice caz, am spus lucruri pe care le repetasem în multe din scrierile mele; dar uneori le-am spus fara nuante, poate chiar brutal.

Scriu aceasta pagina ca sa precizez urmatoarele: 1) acest interviu televizat nu exprima decît aproximativ conceptiile mele; 2) textul nu va putea fi citat ca o referinta la sistemul meu general (noul umanism planetar, pe temeiul hermeneuticii recente a istoriei religiilor ). As ruga pe executorii mei testamentari sa tina seama de aceasta depozitie.” (Mircea Eliade-Jurnal, 13 octombrie 1984).(1)

Fara îndoiala ca, pe lista documentarelor si filmelor dedicate lui sau inspirate de Mircea Eliade, pelicula purtînd semnatura lui Paul Barbaneagra- “Mircea Eliade si redescoperirea sacrului” (“Mircea Eliade et la redécouverte du sacré”), coproductie FR3-Cluny Télé Films (1987) – este una de exceptie. Pentu ca, dincolo de valoarea în sine, ca realizare filmica este singura care-l are pe însusi Eliade ca protagonist! Desi filmarile s-au derulat pe parcursul cîtorva ani- a fost finalizat la zece ani de la începerea lui, caci “trei, patru cancere care au ucis în familia lui si printre prietenii lui foarte apropiati, m-au împiedicat sa termin filmarile”, marturiseste regizorul (2). Eliade ca protagonist- expunîndu-si ideile, desi filmul nu trebuie luat decît ca o vertebra în osatura gîndirii eliadesti. Regizorul de fapt specifica:”Acest film nu-si propune în nici un caz sa prezinte opera lui Eliade în totalitatea ei (practic ar fi fost imposibil în cele cincizeci de minute ale filmului).” (3) si, asa cum spunea Eliade însusi-în nota din 13 octombrie 1984, citata ca motto al acestui material- textul (scriptul filmului) “nu va putea fi citat ca o referinta la sistemul meu general.”

Documentar de exceptie si pentru faptul ca Eliade e prezent, viu, co-partas la ceea ce se întîmpla.A avut oroare de tehnica- lucru bine stiut- iar meritul ca acest film a putut fi realizat se datoreaza lui Christinel Eliade- si ea prezenta în cîteva secvente din film. Regizorul, de altfel, marturiseste: “.filmul despre Eliade îl datorez doamnei Eliade. Profesorul nu a acceptat niciodata sa fie filmat (…) avea oroare de microfon. (…) Am mii si mii de metri de pelicula în care Eliade începe o fraza si se opreste la jumatatea ei spunîndu-mi: Draga Paul, nu stiu de ce vrei sa lasi amintirea mea alienata de aparatul acesta. Oamenii vor crede ca am fost un natîng, cum apar în fata aparatului, din cauza lui. si ar fi vrut sa nu mai continue. Atunci intervenea Christinel. Au fost discutii repetate de nu stiu cîte ori(.)O singura data, furat de ceea ce spunea si uitîndu-ne, în ultima secventa din film ne-a lasat acest testament în care vorbeste fara oprire zece minute.” (4) si ce amintire frumoasa! Se vede clar, în film, efortul Profesorului de a fi natural-dar se simte emotia, vocea stapînita, cu inflexiuni tremuratoare.O emotie frumoasa, caci prin ea, ideile lui Eliade curg desavîrsit, ca o apa lina-un exercitiu în fata unui public nevazut, care ia act de atitudinea intelectual-participativa a Maestrului la mersul lumii contemporane, la agonia ei; se implica rostindu-si verdictele si oferind solutia.

“Cred ca elementul esential al conditiei umane este simtul sacrului.” (5) .Sînt primele cuvinte cu care începe filmul-rostite de însusi Eliade.

Reusita filmului- a serialului- se datoreaza si faptului ca regizorul ” a avut parte de o echipa exceptionala (.) cei doi mari operatori de origine româna Stefan de Fay si Sergiu Huzum, apoi cei care l-au secondat în scrierea scenariilor si a comentariilor: Jean Phaure si Fernand Scwarz, Simion Macovei si Th. Cazaban.” (6).

Filmul despre Eliade- ca opera finala- a avut impactul si alura de care ne-am bucurat gratie întregii echipe care si-a pus semnatura pe partitura lui: ilustratia muzicala semnata de Florence Palou, cu muzica originala- Gheorghe Zamfir; lectura: Pierre Vaneck (texte de Eliade); asistent: Mihaela Bacou,montaj: Jacques Oger.

Filmul pastreaza structura unui documentar care “se respecta”: prezentarea “personajului”, cu interventii directe ale acestuia, care explica, se explica, emite idei.Dupa prima secventa în care Eliade pare a-si citi una din paginile favorite de jurnal-este prezentata “fisa” biobibliografica a acestuia, în care sînt mentionate etapele importante ale biografiei: începuturile în România, momentul India, Portugalia, Paris, episodul Ascona, periplul pe la Universitatile lumii, ca invitat-în calitate de istoric al religiilor, autor al “Tratatului.” care a cunoscut succesul international;momentul edificator- Chicago; doctor honoris causa a zece universitati, membru a cinci academii, coordonator al Enciclopediei religiilor. Elementele unei biografii de exceptie, ale unui Eliade care “înnoieste aproape toate stiintele contemporane, de la istoria religiilor la antroplogie, de la epistemologie la filozofia culturii.” (7)

Interventiile lui Eliade sînt din belsug însotite de fotografii de arhiva si imagini vii din diverse zone culturale ale lumii:un spectacol de sunet si culoare, un evantai de cutume si simboluri, atît cît pot fi ele surprinse / redate în cadre filmice de cîteva minute, ca “acompaniament” al textului / scenariului: Parisul,malurile Senei, China cu pagodele sale, India, Grecia, România, Egiptul.Marcat filmic, prin imagini vii, ceea ce Eliade marturisea în lectura proprie: “Cînd parcurg spatii geografice familiare sau necunoscute, calatoresc în acelasi timp, într-un anume fel, în trecut, în propria-mi istorie.”(8) Caci “fascinatia calatoriei tine de numarul de timpuri personale pe care le reactualizam.” (9)

Ceea ce acapareaza telespectatorul este dansul viu al ideilor, însotit de fascinantul periplu de sunete si imagini prin care sîntem invitati si “plimbati” prin zone culturale reprezentative ale lumii. Naiul magic al lui Gheorghe Zamfir, sunetele ritualice orientale, cultura rurala din Carpati evidentiata prin jocul traditional al caprei, ritualuri de înmormîntare- arhitectura, geografie si cultura sacre -totul,în film-sunet, imagine, pata de culoare, text -scot în evidenta faptul ca ” O viziune a lumii în care principalul pilon este lupta împotriva Uitarii si disperantul efort de rememorizare a Principiilor(.) presupune un soi de arheologie aparte, ascensionala, ce redescopera si explica omului modern ierarhiile ceresti, ritmurile si simbolurile, topoi în care Frumusetea nu este contemplata doar estetic, ci mai ales ca o epifanie divina ” (10) .

Întregul serial vrea sa scoata în evidenta “teocentrismul crestinatatii” si al lumii precrestine- egipteni, mayasi, greci,incasi, celti-oferind telespectatorilor surpriza gasirii unor similitudini între religii, “explicabile prin trunchiul comun al Traditiei Primordiale” (Marcel Tolcea).

Întregul film -cel dedicat lui Eliade-dar si celelalte episoade ale serialului pot foarte bine avea ca motto cuvintele Maestrului: sînt optimist. Fara îndoiala, optimismul lui Eliade nu este unul utopic, ci unul asumat, vizionar, intuit dincolo de perdelele grele care acopera privirile societatii contemporane desacralizate si în deriva. Eliade face radiografia societatii actuale- punctînd faptul ca pierderea ei, ratacirea, lipsa de perspectiva, cautarea de limbaje prin care sa se regaseasca si sa se exprime, sa regaseasca limbajul cu ea însasi este urmare a faptului ca, spre deosebire de ceea ce se întîmpla în societatile traditionale, primitive, cînd omul raporta tot ce facea la divin,prin actul ritual-pescuit, agricultura,dans, pictura,etc.- omul contemporan si aproape tot ceea ce exprima aspectele cotidiene ale vietii sale-în special cele legate de viata artisitica- s-a detasat de ritual. Actul sau artistic s-a rupt de conexiunea sacrala, dansul ritual- s-a detasat de ceremonialul religios, la fel- pictura si sculptura, au devenit independente de activitatea ritualului religios. Prin acestea, sensul religiozitatii cosmice s-a ascuns, s-a camuflat; este vorba de- folosind o expresie care de acum ar parea (dupa opinia lui Cristian Badilita) -perimata, sau cel putin folosita de “cititori care nu-si mai apartin atunci cînd recita pe de rost binestiutele formule magice ale Maestrului- homo religiosus, crestinism cosmic, axis mundi, timp circular, desacralizarea lumii moderne-si, iata, trebuie sa o folosim si noi -camuflarea sacrului în profan. (11)

Omul modern traieste într-o lume fara model, fara obiective. De aici, criza. Diagnosticul, radiografia, solutia Maestrului: “Munca este un ritual pentru ca imita un model revelat stramosilor nostri de fiinte supranaturale. Ritul reveleaza sacralitatea absoluta pentru ca repeta activitatea creatoare a zeilor si dezvaluie caracterul sacru al operei lor. Simbolurile realizeaza solidaritatea permanenta a omului cu aceasta sacralitate.”(12). Înapoi, deci, la origini, prin cultura. Printr-un act asumat, de fapt, reconectat prin ritual la sacralitate. Un demers mai mult sau mai putin anamnetic- ceea ce fac personajele lui Eliade din proze precum “În curte la Dionis”, “La tiganci”, “Uniforme de general”, “Pe strada Mîntuleasa “- si nu numai- asumat. O încercare de reconectare si de recuperare a armoniei originare prin toate formele de imaginare. În societatea moderna, notiunile sacru si profan au devenit sinonime. De aici deriva, ruptura, lipsa de perspectiva. Cu toate acestea, cum spuneam, Eliade ramîne un optimist. sansa noastra este aceea a redescoperirii sacrului. Caci ” pe masura ce omul modern, în pofida mortii lui Dumnezeu “- în varianta proclamata de Nietzsche -“redescopera valoarea sacramentala a fiintei, el redescopera un mod de existenta care îl protejeaza împotriva nihilismului istoricist, fara a-l expulza din istorie (.) Gratie descoperirii lui homo religiosus o noua perspectiva se deschide.” Poate de aici si optimismul lui Eliade, caci, dupa opinia lui, “o societate areligioasa nu exista înca, nu poate sa existe.Daca s-ar realiza, ar pieri dupa cîteva generatii, de neurastenie sau printr-o sinucidere colectiva. ” si verdictul:” Daca Dumnezeu nu exista, totul este cenusa.” (13) . Filmul nu este altceva decît o lectie de optimism pe care Profesorul ne-o prezinta cu credinta. sanse exista- în ciuda perspectivelor sumbre pe care le ofera societatea contemporana, prin rupere de valorile originare, prin detasare, prin ratacire în limbaje care nu-i exprima decît agonia si strigatul. Boala societatii este masurata prin “descoperirea” bombei atomice- si imaginea ei în film întaresc dureros acest aspect. Regizorul puncteaza aceasta idee, afirmînd ca bomba atomica ” trebuie înteleasa ca pedeapsa rezultînd din desacralizarea cosmosului si din înlocuirea unei atitudini umile în raport cu Dumnezeu, printr-un monolog paranoic, omul considerîndu-se liber sa îmbogateasca, sa transforme lumea , neîntelegînd ca aceasta îmbogatire saraceste lumea si pe om de cea mai ampla trasatura a existentei: sacrul. Ateul nu poate decît sa partializeze, sa ideologizeze. Bomba atomica este expresia unei ideologii duse pîna la nebunie si sinucidere.” (14). Verdictul lui Eliade: “O data asimilata capacitatea de descifrare a valorilor religioase, mitologice, morale camuflate sau ocultate în obiecte comune sau evenimente cotidiene, odata ce suntem convinsi ca ele sînt acolo, odata ce le descoperim, viata devine infinit mai bogata, mai pasionanta.” Este o invitatie la viata: “lumea care se deschide , aceasta lume necunoscuta sau camuflata, plina de magie, plina de speranta, este aproape de noi, nu mai este opaca (.) nu ne mai simtim închisi într-o celula, caci totul este simbol, si totul este deschidere catre ceva cu siguranta pozitiv întrucît transcende umanul” (15). Ceea ce ne ramîne, asimilînd lectia de optimism a lui Eliade este sa facem noi însine efortul de reconectare la sursele divinului, la revigorarea simbolului, la rit, încercînd sa valorizam toate compartimentele existentiale, sa le raportam, prin asumarea lor, la sacral. “Fara Dumnezeu imaginarul nostru nu poate depasi limitele culturii” (Paul Barbaneagra). Ceea ce avem de facut este sa asimilam ” perspectivele oferite de cultura, sa le convertim într-un alt cod,superior, specific viziunii spiritual-religioase” (16).

Aminteam ca filmul a fost realizat pe parcursul mai multor ani, iar moartea lui Eliade a împiedicat finalizarea lui în termenii doriti de regizor. În interviul acordat lui Cristian Badilita, acesta marturiseste: “N-am putut însa filma pîna la capat. Ramasese ca în primavara, dupa ce încep eu montajul,sa vad de ce-ar mai fi nevoie si sa continuam. Din nenorocire, moartea Profesorului intervenind între timp, nu s-a mai putut filma nimic. Pentru acest motiv, planul acela lung, pe care eu îl vedeam amestecat cu alte marturii ale lui Eliade l-am lasat netaiat. Profesional e o eroare: este inadmisibil sa lasi într-un portret de cincizeci de minute un plan de zece minute. (.). Sunt niste legi de arhitectura, de constructie obligatorii si în cinematografie. si totusi am fost asa de impresionat, vizionînd planul filmat, încît l-am lasat …am avut impresia ca vorbea viu în fata mea.” (17). si ce imagine vie! Un Eliade emotionat- o data de camera de filmat pentru care avea oroare, si apoi transpus de energia si entuziasmul cu care îsi expune ideile, optimismul.Un optimism despre care Paul Barbaneagra afirma ca, în ultima secventa din film ” are o rezonanta aproape tragica”, explicabil printr-un ” fel de aripa nevazuta care-i permitea sa se ridice deasupra relatiilor si care-i asigura o perspectiva necunoscuta noua.” (18) . Ca telespectator, reperam acest optimism ca fiind. debordant, avînd în vedere contextul în care se manifesta. Raportarea la o societate în deriva- cu structuri ocultate în gesturi si actiuni prin care încearca sa se redefineasca si sa-si impuna valori care nu mai au nimic de a face cu notiunea de valoare în sensul prim al termenului. O societate alienata – caci ” cultura contemporana e o casa de nebuni”- cum conchide P. Barbaneagra în interviul citat. Asa si e. Dar înscriindu-ne în termenii optimistului Eliade, credem cu certitudine ca sanse de recuperare, de ridicare din.alienare exista. Atîta doar ca trebuie sa ne asumam acest optimism ,concret, sa începem procesul / procedeul -dureros, e-adevarat- de revalorizare, de revigorare prin acte de cultura , de imaginare, raportabile la sacru. Sa ne asumam responsabilitatea trecerii noastre ca natiuni, ca grupuri, ca etnii (si ele, ca suma de individualitati coerent grupate, prin limbaj, rituri, cutume asumate si respectate la nivel de grup) de la stadiul de ratacire si de cautare a unor limbaje care ne exprima agonia la regasirea limbajului care sa ne exprime definitia ca fiinte ale lui Dumnezeu, purtatoarte de divin.

Filmul ramîne cap de serie, indiscutabil, pe lista documentarelor consacrate lui Eliade- pentru ca, asa cum mentionam, dincolo de poezia imaginilor filmice, de coloana sonora inteligent pliata pe scenariu si secvete Eliade însusi îsi sustine discursul, îsi exprima ideile. Cu interventia si a lui Pierre Vaneck, care asigura lectura unor pasaje ale unor texte semnate de Eliade. si un punct de reper pentru aceste documentare- fiindca majoritatea “citeaza” – ca sa împrumutam un termen din zona criticii literare-imagini din acest documentar de exceptie (19).

Cuvintele de final, rostite de Eliade :” Daca Dumnezeu nu exista, totul este cenusa.Moartea este o a doua nastere, suprema initiere. Orice existenta cosmica este sortita trecerii. Trebuie sa mori ca sa renasti în nemurire” (20). Profesorul pare sa ne vorbeasca de dincolo de moarte. Profetic. Idee finala pe care, filmic, regizorul o reda printr-o succesiune de fotografii, într-o cronologie inversata de portrete care “sugereaza întinerirea si trecerea în vesnicie” (21).

Poem de imagini, sunete si culoare, filmul lui Paul Barbaneagra ramîne un reper . Publicul românesc s-a întîlnit cu filmele sale-seria “Arhitectura si geografie sacra” si episodul dedicat lui Eliade în 1995, fiind difuzat de TVR1 de-a lungul a treisprezece duminici (22). Moment despre care Florin Ţurcanu, în volumul “Mircea Eliade, prizonierul istoriei” mentioneaza: ” La sfîrsitul anului 1989, în România, unul dintre semnele libertatii regasite era difuzarea la televiziunea nationala, alaturi de colindele de Craciun si de desenul animat Ferma animalelor, a unui film consacrat lui Eliade de regizorul Paul Barbaneagra. National-comunismul românesc îl celebrase si îl cenzurase deopotriva pe Eliade, care ramînea în tara sa natala o figura ezoterica si îndepartata, dar cu atît mai fascinanta. Prin intemediul filmului lui Barbaneagra cei mai multi îl vedeau si îl auzeau vorbind pentru prima data pe acest personaj trecut deja în lumea umbrelor, dar care dobîndise, înca din timpul vietii, o dimensiune aproape mitica. Imaginea batrînului întelept în ultimii ani de viata, cu chipul înconjurat de o barba alba si învaluit de fumul pipei, vorbind cu o voce calma, satisfacea toate asteptarile imaginatiei. Recunosteam aici originea unui contratimp cît se poate de real în difuzarea imaginii lui Eliade si în receptarea operei sale în România” (23).

Întreaga serie a regizorului Paul Barbaneagra nu putea fi realizata, înainte de 1989, decît afara,caci “un cineast cu vocatia sacra nu se putea realiza în tara, trebuia sa aleaga calea exilului.” (Grid Modorcea) (24). Mesajul întregului serial – accentuat convingator în episodul dedicat lui Eliade- este acela ca “fiinta umana traieste scapatata într-un fel de exil pe aceasta planeta, avînd drept suprem scop reîmplinirea ei ontologica. Mîntuirea”(25).

Ca niste buni scolari, ar trebui sa demonstram- individual si ca natiune- ca ne-am însusit lectia celor doi mari români, si ca ne-am asumat-o. Daca nu, ne ramîn experienta vizionarii unui documentar de exceptie si amintirea unui Eliade vorbindu-ne de dincolo de trecerea în nemurire.

Sursa: Scritube.com / Ziaristi Online

Cititi si: Profetism românesc. Mircea Eliade: Creatie etnica si gândire politica

Cum au trait si murit sotii Eliade. O colectie de marturii ale omului de casa al lui Mircea Eliade adunate de Ziaristi Online

Note.

1) Mircea Eliade- Jurnal,, editia a ll-a, editura Humanitas, Bucuresti, 1993, pag. 478;

2) Cristian Badilita, Paul Barbaneagra-“Întîlnirea cu sacrul-sapte interviuri cu si despre Mircea Eliade”-“Optimismul tragic al lui Eliade”,interviu cu Paul

Barbaneagra, editura AXA, Botosani, 1996,pag.59;

3) Cristian Badilita-idem., pag.58;

4) Idem., pag. 59;

5) “Arhitectura si geografie sacra. Mircea Eliade si redescoperirea sacrului. Filme realizate de Paul Barbaneagra”, editura Polirom, Iasi, 2000;Traducerea si adaptarea textelor: Mihaela Cristea si Marcel Tolcea; Cuvînt înainte si glosar: Marcel Tolcea. Volumul cuprinde textele celor treisprezece documentare semnate de Paul Barbaneagra despre Versailles, Muntele Saint -Michel, Notre-Dame, Teotihuacan, Delfi, Egipt, Reims, Osiris, Grecia, Paris si Mircea Eliade. Coproductie FR3 si Cluny Télé-Films. Filmul despre Eliade a fost facut ultimul, dar la televiziune serialul a fost difuzat începînd cu acest episod, dedicat marelui român.

6) Marcel Tolcea-“Un succes de public si de critica”, în vol. “Arhitectura si geografie sacra”, pag. 9;

7) “Arhitectura si geografie sacra”, Polirom, pag. 190;

8 ) Idem., pag. 189;

9) Idem., pag. 191;

10) Marcel Tolcea- “Ce înseamna Arhitectura si geografie sacra”, idem., pag. 8;

11) Cristian Badilita- “Nota preliminara”, “Întîlnirea cu sacrul”, idem., pag. 7;

12) “Arhitectura si geografie sacra”, ed. Polirom, pag. 194;

13) Idem., pag. 198;

14) Cristian Badilisa, Paul Barbaneagra-“Întîlnirea cu sacrul”, idem., pag. 79;

15) “Arheologie si geografie sacra”, idem., pag. 199;

16) Cristian Badilita, Paul Barbaneagra- “Întîlnirea cu sacrul”, idem.,pag.65;

17) Idem., pag 60;

18) Idem., pag.61;

19) Apar imagini din “Mircea Eliade-redescoperirea sacrului” într-o suita de alte documentare, dintre care amintim “Mircea Eliade-His Name, His Destiny”- în regia lui Dan Petroi, un film despre care s- a scris, dar care -comandat de televiziunea germana- n-a fost înca difuzat nicaieri!Poate fi, însa, comandat la adresa www.chiptaylor.com. si documentarul semnat de regizorul Andrei Morosanu, prezentat în cadrul emisiunii “Mari Români”, TVR1, 2006;

20) “Arhitectura si geografie sacra”, idem., pag. 200;

21) Cristian Badilita, Paul Barbaneagra- “Întîlnirea cu sacrul”, idem., pag.60;

22) Marcel Tolcea- “Un succes de public si de critica”, în “Arhitectura si geografie sacra”, ed. Polirom, 2000,pag. 9;

23) Florin Ţurcanu- “Mircea Eliade, prizonierul istoriei”, editura Humanitas, Bucuresti, 2005, pag. 25-26;

24) Grid Modorcea- “Dictionarul cinematografic al artelor românesti”, editura Tibo, Bucuresti, 2005, pag. 158;

25) Cristian Badilita, Paul Barbaneagra- “Întîlnirea cu sacrul”, idem., pag.75.

Print Friendly, PDF & Email

1 comment

  1. Pingback: Cine şi de ce l-a ars pe Mircea Eliade (+22 Aprilie 1986)? Părintele Gheorghe Calciu a lămurit controversa. MĂRTURIE | MĂRTURISITORII

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.