RESTITUIRI. Ziaristul gălățean Teodor Al. Munteanu (1911-1988), poet al Doinei basarabene, pildă de verticalitate și dragoste de neam - de Maria Stanciu - Ziaristi OnlineZiaristi Online

RESTITUIRI. Ziaristul gălățean Teodor Al. Munteanu (1911-1988), poet al Doinei basarabene, pildă de verticalitate și dragoste de neam – de Maria Stanciu

Doamna Maria Stanciu si Academicianul Dimitrie Vatamaniuc

Ziaristul Teodor Al. Munteanu a văzut lumina zilei la Smulți, jud. Covurlui, actualmente, județul Galați, și este personalitatea care face cinste nu numai gălățenilor, dar și românilor. Considerăm că ziaristul, poetul și scriitorul Teodor Al. Munteanu este un model de verticalitate, de dragoste de neam, de Țară, și de jertfă în misiunea sa de a lumina românii, într-o vreme în care bolșevicii acapareseră toate structurile din România, iar procesul de strivire a sufletului românesc și creștinesc era evident.

Cu prețul sănătății și al pierderii „dreptului de a mai scrie”, ziaristul Teodor Al. Munteanu a rămas peste timp o candelă vie a acestor locuri și a conștiinței românești.

După cursurile primare la Școala din Smulți, a urmat Seminarul „Melchisedec Ștefănescu” din Ismail și apoi Facultatea de Teologie din Cernăuți (1932-1936). A abandonat „vecernia liturgică” în favoarea „vecerniei versului”, deși, mărturisește în poemul „Visul” din ciclul „Mama”: „Duhovnic vrut-a mama să mă vadă/ În sat la noi…/ Să înceapă liturghia din ogradă…/ Dar nu s-a fost precum era să fie…/ Mai dragă-mi fu vecernia versului!


Cu dor și drag de slova strămoșească, Teodor Al. Munteanu a început prin a sluji cuvântul scris la ziarul „Acțiunea” din Galați, pe vremea când director era George Mihăilescu, proprietarul amintitei publicații gălățene, una dintre cele mai longevive publicații locale, în perioada interbelică.

Între slujirile sale în ale cuvântului din Cuvânt, mai reținem că gălățeanul Teodor Al. Munteanu este ultimul secretar de redacţie al revistei „Convorbiri literare” (1939-1944), din perioada interbelică, pe vremea când director era I. E. Torouțiu.

A fost prim-redactor la revista „Basarabia literară”.

Condeiul lui Teodor Al. Munteanu îl regăsim în mai multe publicații ale vremii, unde semnează ca ziarist, poet și scriitor. A colaborat cu mai multe publicații gălățene și din București, îndeosebi, între acestea: „Căminul” (Galați), „Frontul”, unde a fost redactor cu salariu de curier, „Universul”, „Universul literar”, „Vremea” (ziar conservator, Galați), „Slova”, „Gând ardelenesc”, „Învoirea”, „Argeș”, „Astra” și altele. De asemenea, a fost prim-redactor la revista „Basarabia literară”. A semnat uneori cu pseudonime ca: t.al.m (talm), Teodor de la Smulți, Damian Codru, Sandu Crivăț, Costin Tacu.

Debutul literar l-a făcut cu „Bolnava”, în „Cultura poporului” (25 mai 1930), iar debutul editorial l-a avut în 1937, cu volumul de versuri „Viori de lut”. În anul 1940, a publicat volumul „Meri domnești”.

A fost primit în Uniunea Scriitorilor din România, în 1943, dar doi ani mai târziu a fost exclus din această societate, cu siguranță, aflată sub jugul „literaților” bolsevici, pripășiți pe la noi după instaurarea guvernului „dr. Petru Groza”. Va fi reprimit în breasla scriitorilor în 1968, cu un an înainte de pensionare.

Tot din anul 1945 – pe când „Lângă schituri, beznă. Stropul de lumină/ E strivit de lacăt și genunchi de tină…” ( poezia Însemnări pe o frunză) – i se va interzice să mai publice.

Astfel, între 1945 și 1962 va lucra într-o tipografie, la un moment dat, ajungând chiar zețar. Din 1962 și până în 1968 a fost dispecer la Editura Didactică și Pedagogică București, iar în 1969 a fost pensionat medical.
În perioada ateistă, a reușit să publice volumul de versuri „Furtuni potolite” (1972), în care se resimte din plin intervenția cenzurii; în 1982, a publicat volumul de versuri pentru copii – „Năzdrăvanul Mâțulache în vacanță”.

Profilul său de ziarist și poet a fost conturat și reactualizat din manuscrisele sale, de distinsa doamnă Livia Ciupercă, o gălățeancă îndrăgostită de locurile natale, într-un prim-volum, intitulat – „Teodor Al. Munteanu. Popas în timp”, la Editura „Convorbiri literare” (2013), la comemorarea a douăzeci și cinci de ani de la chemarea la ceruri a lui Teodor Al. Munteanu. În 2017, amintita scriitoare a revenit cu volumul „Teodor Al. Munteanu. Restituiri”.

Cât privește lucrarea sa ca ziarist, Teodor Al. Munteanu și-a început ucenicia la ziarul „Acțiunea”, în Galați, alături de George Mihăilescu, și a desăvârșit-o în redacțiile bucureștene, unde a scris cronică literară, dar și editorialele în „Frontul”. Între altele, a relatat despre „scriitori căzuți pe front”, dar s-a ocupat și de relatarea privind stadiul cercetării manuscriselor eminesciene, într-un interviu cu cărturarul Dumitru Murărașu, care cerceta manuscrisele lui Mihai Eminescu, împreună cu I.E. Torouțiu.

Din cele cunoscute despre viața și lucrarea sa, putem spune că afirmarea ziaristului, poetului și scriitorului Teodor Al. Munteanu a fost în prima parte a vieții sale, în perioada dintre cele două războaie mondiale, până la venirea la putere a ateiștilor. Dictatul de la Viena, ocuparea Moldovei dintre Nistru și Prut și-au pus amprenta nu numai pe viața fraților dintre Nistru și Prut, ci și pe creația și chiar biografia sa.

Considerăm că atât viața, cât și creația ziaristului și a poetului Teodor Al. Munteanu trebuie scoase la lumină din publicațiile vremii și din puținele volume publicate, din rafturile bibliotecilor, din praful arhivelor și al uitării, cu îndemnul simplu – „Înapoi, la Tradiție!”.

Peste ani, Teodor Al. Munteanu – ziaristul și poetul – rămâne mereu cu ochii și inima la șesurile moldave, la grijile și frământările țăranului român, secătuit de puteri, mereu nevoit să lucreze pentru străini. Ilustrăm aceasta cu poemul „Chipul țăranului lui Octav Băncilă”, până mai ieri în manuscris, publicat în 2017:

Ți-i spaima strînsă-n ochi, și tremuri, ești flămând,
Opincă n-ai în talpă, cămașa-i sfâșiată,
Acum mai mari necazuri vin iarăși să te bată
Că îți sbori peste ogoare călcâile, arzând?
Sărman fuseși mereu, din neam în neam, te știu,
Din dijma ta crescută osânză și palate,
Doar plesnet de harapnic, sudalme șuierate
Belșug și-au fost, belșug, în casă – larg pustiu
…”


Cel puțin două dintre poemele lui Teodor Al. Munteanu, „Moldovă…” și „Doina Basarabiei” sunt pricina pentru care cenzura bolșevică l-a scos pe linia moartă.
Însuși Teodor Al. Munteanu povestește în jurnalul său că „Doina basarabeană” a fost scrisă în 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena, când Basarabia și Bucovina au fost ocupate de sovietici.

Despre această dramă a poporului nostru și a sa, ziaristul și poetul Teodor Al. Munteanu povestește:

Nicio altă poezie proprie nu mă tulbură mai mult ca această doină, scrisă într-o noapte, după ce văzusem în cursul zilei scene sfâșietoare, greu de exprimat în cuvintele cele mai potrivite. I. E. Torouțiu (1888-1953), directorul «Convorbirilor», în redacția cărora lucram, mă luase să-l ajut la «Cercul bucovinenilor», al cărui președinte era, unde se împărțeau ajutoare necăjiților fugiți care cum a putut să prindă ultimul tren. Bărbați desculți, femei numai în modese rochii de casă, copii goi pe jumătate, toți cu priviri speriate, sfâșietor de triste. N-am să uit niciodată acele zile de dureroasă bejenie (se referă la efectele Dictatului de la Viena, fapt ilustrat și în poemul Băjenie), cum de asemeni, nu pot uita încă o zi legată tot de această poezie. La începutul războiului, în iulie 1941, mă aflat pe malul Prutului, în tranșee. Din București, la Radio, actorul Nicolae Brancomir (1904-1991), recita cu glas de foc «Doină basarabeană»”

Am reținut în aceste rânduri, câteva aspecte despre această personalitate care a văzut lumina zilei în județul Galați, dar care prin lucrarea sa ziditoare de suflet și prin creația sa aparține nouă, tuturor românilor. Lucrarea sa, publicată și cea preluată din manuscrise, este una plină de esență, cuvintele sale – aparent simple – îmbracă realități crude, sfâșietoare ale condiției țăranului creștin român, ale satului românesc, ale Moldovei și ale întregii țări.

Pentru a ilustra o frântură din lirica sa, reținem în acest episod poemul „Doina Basarabeană”, unde vom parcurge o pagină a istorie noastre, o istorie nedreaptă care se resimte și astăzi.

Doină basarabeană

„Spune-mi, vântule, de ea:
Despre Basarabia.
Spune-mi, vântule, deschis,
Plugurile unde mi-s?

Cine s-a fost pus stăpân
Clăilor mele de fân?
Cine-njugă boii mei,
Boi floreni și tinerei?

Cui zâmbesc, în zori și seara
Orzurile și secara?
Cui se spovedește, oare?
Alba turmă de mioare?

Cui împarte luna mere
De nădejdi și priveghere?
Cui adună somn în pernă
Valurile de lucernă?

Cântă, frunză, lung și grav,
Cântă plânsul basarab;
Clătină-te, creangă grea,
Peste ploi și jalea mea;

Zi-i, pădure, zi-i, întins,
Viersul dorului nestins;
Gâlgâiți, isvoare, voi,
Lângă pieptul fără foi.

Și tu, piatră, frânge-te,
Sfarmă-te, răsfrânge-te;
Svârcolește-te, Carpate,
De-atâta nedireptate.

Vulturi fâlfâiți pe creste,
Buciumați și dați de veste
Că-n grădini basarabene
Inima-i un jgheab sub gene.

Strigă, vântule, spre văi,
Să se afle-ntre flăcăi,
Strigă, frate, frate vânt,
Să pornească din mormânt

Oasele din Domni cu scut
Către Nistru, peste Prut,-
Blidul să mi-l umple iar,
Soarele de cireșar…”

Acest poem a fost publicat în revista „Convorbiri literare”, în 1940.

Din aceste motive, reținute mai sus, și din multe altele pe care nu le-am reținut aici, consiliul de conducere al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Galați propune, la solicitarea Primăriei Galați, un soclul cu bustul său, pe viitoarea Alee a personalităților gălățene din Parcul „Mihai Eminescu” – Galați.

Maria Stanciu

Portalul Ziaristi Online susține din toată inima inițiativa UZPR – Filiala Galați

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.