Biserica Archives - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Tag Archives: Biserica

Doamna Sofica, cea care a rãspuns ascunsă în Biserică “Adevărat a înviat!”

De atunci, Sofica a stat și stã ascunsã prin bisericã la toate slujbele. Cu toate cã i-am fãcut între timp o hârtie acoperitoare (clopotãrița Mãnãșturului), tot ascunsã stã la slujbe. Acolo a fost de Florii, în Sãptãmâna Mare, de Paști și-n fiecare dimineațã și searã. Ea a fost cea care ne-a rãspuns: Adevărat a înviat!

Academicianul Ioan-Aurel Pop propus președinte al României din Basarabia română. Profesorul Pop: Ținta atacurilor la adresa Bisericii este distrugerea încrederii poporului român în el însuși. – VIDEO

“Pe cine mi l-aș dori în calitate de Președinte al României? Pe Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, care atrage atenția asupra unor lucruri fundamentale inclusiv pentru noi, basarabenii.”

Societatea civilă creștină salută protocolul încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale și Patriarhia Română

În calitate de părinți preocupați de viitorul copiilor noștri, salutăm acest demers care are temei legal și democratic în prevederile Constituției României, ale Codului Civil și ale Legii Educației Naționale, conform cărora libertatea credințelor religioase și dreptul la învățământul religios sunt garantate, iar părinții au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor lor, ca principali beneficiari ai procesului de învățământ.

Profesorul Ilie Badescu despre singura cale de iesire din dictatura “statului magic”. Interviu despre lupta si credinta, de Virgiliu Gheorghe, pentru Familia Ortodoxa

Intotdeauna raul este abuziv, zgomotos si obraznic, in timp ce binele e silentios. Dumnezeu este delicat. Cultura vietii este, in fond, cultura mangaierii. Dumnezeu mangaie. Ce inseamna „cultura vietii” atunci cand este privita din medicina, din sociologie, din psihologie… Astea sunt raspunsuri pe care, dupa parerea mea, intelectualul militant din Biserica, marturisitor al lui Hristos, trebuie sa si le asume.

Bisericile Catolice si Greco-Catolice din Romania, alaturi de UDMR, impotriva Arhivelor Nationale. Replica istoricilor Scurtu si Lechintan

Dupa cum apreciam la finele anului trecut, lupta pentru apararea Arhivelor Nationale nu se va incheia cu prima batalie castigata, cand Presedintia Romaniei a luat nota de declararea proiectului UDMR de dezmembrare a Arhivelor ca fiind neconstitutional, conform deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei.

Prof Nae Georgescu: Cristina Nichituş Roncea „scrie” cu imagini despre calugari o carte de alt fel, o carte de idei. Lansare: Libraria Sophia, joi, 19 ianuarie

“Ne-am obişnuit cu călugări trăind în munţi, printre stânci golaşe, în schituri din lemn uscat, eventual în peisaj hibernal intrând în contrast coloristic cu negrul hainelor lor. Cristina Nichituş Roncea „scrie” cu imagini o carte de alt fel, o carte de idei. “

Profesor Viorel Roman: Precum in cer, asa si pe pamant – Fiecare fotografie este parca un tablou pictat in evul mediu

Fiecare fotografie este parca un tablou pictat in evul mediu, cand oamenii credeau ca a doua zi vine Judecata de Apoi. Aici este fara indoiala maestria discreta a artistei si perfectiune tehnicii occidentale a editorului, care ne lasa sa descoperim noi frumusetea, taina subtila a ortodoxiei, ca si cum ar fi de la sine inteles si fiecaruia accesibila.