"Raportul Patapievici" asupra natiunii romane: "un mozaic de populatii" intr-un teritoriu al nimanui. O afacere MAE-ICR de 7 milioane de euro: "Romania Medievala" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

“Raportul Patapievici” asupra natiunii romane: “un mozaic de populatii” intr-un teritoriu al nimanui. O afacere MAE-ICR de 7 milioane de euro: “Romania Medievala”

Mai multi istorici ne semnealaza un nou grav atentat la Istoria Nationala, care vine in completarea Raportului Tismaneanu. Este vorba de “Raportul Patapievici” asupra istoriei Romaniei, in care se afirma, printre alte enormitati: “Aceasta pentru că România, unul dintre cele mai tinere state ale Europei actuale, născut din Unirea de la 1859 (a Moldovei şi Tării Româneşti) şi din Marea Unire de la 1918 (realizată prin aderarea Transilvaniei), nu fusese niciodată până atunci o Naţiune, ci mai degrabă un mozaic de civilizaţii, de populaţii, de culturi şi de etnii care au învăţat să trăiască împreună, să dialogheze, să facă comerţ, şi, mai presus de toate, să îşi construiască o limbă şi o conştiinţă comune în timp ce erau supuse, de-a lungul secolelor, predominanţei politice a uneia sau alteia dintre marile puteri vecine.” Personajul caruia Institutul Cultural Roman i-a incredintat falsificarea istoriei Romaniei la nivel international este un elvetian de origine poloneza, pe numele sau Laurent Chrzanovski (foto dreapta – sursa: Rotary Club).

Afacerea rescrierii istoriei nationale in stil maghiaro-bolsevic este impachetata intre copertile unui volum de lux cu titlul “Romania Medievala” si a costat pana acum circa un milioan de euro (1.000.000 Euro). Costurile se vor ridica insa la 7 milioane de euro (ati citit bine) pentru ca implica si o serie de expozitii internationale, realizate de MAE si ICR sub patronajul Presedintiei Romaniei. Sau cel putin asa isi propun Baconsky si Patapievici.

Mai mult, suntem amenintati de fizicianul de renume mondial din fruntea ICR ca exista si o continuare: Dintre proiectele noi pe care ICR le pregăteşte, Patapievici a menţionat pentru Mediafax o expoziţie pe tema “România medievală”, care să fie prezentată în străinătate. Acest proiect face parte dintr-un ciclu care mai cuprinde şi “România neolitică”, expoziţie prezentată cu un an în urmă în Elveţia şi Belgia, şi “România modernă”, proiect ce ar putea fi realizat peste doi ani.

Cristian Negrea, unul dintre istoricii portalului Ziaristi Online afirma: “Trebuie sa ia atitudine in primul rand istoricii si comunitatea stiintifica, care ar trebui sa desfiinteze aceasta brosura de prezentare. Ceea ce mi se pare mai grav este faptul ca toate aceste lucruri sunt scrise pe banii contribuabilului roman, este ca si cum romanul plateste sa i se desfiinteze si mutileze istoria. Iar referitor la cliseul cu vechimea Romaniei, cum ca nu ar exista decat de la 1859, chiar aplicand aceasta falsa teorie conform careia vechimea este data de denumirea statului, Romania ar fi mai veche decat Italia (denumire aparuta la 1861) sau Germania (1871), fara a mai vorbi de alte state ca si Cehia sau Belgia.”

Va prezentam mai jos atat prefetele “lucrarii”, semnate de Patapievici si seful M.A.E. Baconsky, cat si o recenzie a volumului in patru limbi care continua “opera” “Raportului Tismaneanu” de mistificare a istoriei Romaniei. Toate aceste grozavii se petrec “sub înaltul patronaj al Preşedintelui României”, dupa cum sta inscris pe “Raportul Patapievici” asupr anatiunii romane.

Istoricul Emilia Corbu:

,,ROMÂNIA MEDIEVALĂ,,- UN SCANDAL ÎN DEVENIRE

Vestea bună

Institutul Cultural Român derulează un proiect preţios (estimat la 7 milioane euro) considerat proiect de prioritate naţională şi chiar necesar de vreme ce vizează imaginea României în străinătate prin valorile istoriei sale.
,,România Medievală,, se doreşte a fi o expoziţie itinerantă de circa 1300 de piese din secolele V-XV, un chip istoric, o carte de vizită destinată Europei.
Directorul proiectului este un elveţian, prieten al României, Laurent Chrzanovski.

Vestea proastă

Anul trecut s-a publicat, într-o ediţie de lux, prezentarea proiectului, în două volume. Primul cuprinde, tradus în trei limbi de circulaţie, un text de 30 de pagini prezentând partea teoretică a proiectului, ideile, teoriile, conceptele care stau la baza lui. Al doilea volum prezintă planuri, fotografii, piese arheologice, adică partea grafică, realizată cu sprijinul mai multor instituţii din ţară care au trimis materiale grafice şi cărora li se aduce mulţumiri, etc.
Această carte a apărut astfel cu trei ani înaintea deschiderii expoziţiei care va avea loc în 2013. Deci, până una-alta, proiectul are un text de 30 de pagini şi nişte imagini adunate din toată ţara.

Textuleţul e prefaţat de Theodor Baconsky, ministru de externe şi Horia Roman Patapievici, director ICR.

Ei bine, dragii mei, trebuie să vă spun că textul de prezentare a proiectului realizează o performanţă incredibilă, aceea de a scoate din coşul de gunoi al istoriei teoria lui Eduard Robert  Roesler şi Mihai Roller publicată în Tratatul de istorie din 1960, de a o ambala în istoria migraţiilor şi de a o prezenta drept istorie a românilor, din care, aţi ghicit, românii lipsesc. Şi făcătura asta a fost publicată în trei limbi de circulaţie, în ediţie de lux, sub înaltul patronaj al preşedintelui României.

Unde e scandalul?

In prezentarea evului mediu-timpuriu, mai precis, secolele V-XI.

In tot, dar mai ales în partea teoretică, un amestec Molotov de doar patru pagini (p. 9-13) care aruncă în aer prin impostură şi amatorism un mileniu de istorie. Şi ca să ne intre bine în cap, textul se repetă într-o formă detaliată şi la pag. 17-23. Pe scurt, acuz:

1) Perspectivă unilaterală şi tendenţioasă.
Istoria medievală a României desfăşurată pe parcursul a mai mult de o mie de ani, poate fi privită plenar (adică social, economic, cultural, politic) sau unilateral. Istoricii români o tratează plenar, racordându-şi întotdeauna studiile la context şi la întreg.
Autorii proiectului ,,România medievală, au ales o perspectivă unilaterală, doar politică, şi nici aceea în totalitate ci doar migraţiile, colonizările şi ocupaţiile temporare. Aşa că, au înşirat 17 populaţii ca participante la istoria medievală a României: sarmaţi, alani, avari, huni, goţi, vizigoţi, ostrogoţi, gepizi, lombarzi, maghiari, bulgari, pecenegi, cumani, mongoli, saxoni, secui, otomani. Pentru fiecare se face o scurtă descriere. Aşa că pentru elementul românesc nu mai este loc. Despre dacii liberi se spune foarte puţin şi doar despre migraţia unora în Europa. Despre geţi nu se scoate o vorbă, deşi teritoriile locuite de ei au rămas în mare parte libere, neincluse în provincia romană.

2) Nu se face precizarea că aceste migraţii au afectat doar anumite segmente de timp şi doar anumite regiuni, unele aflate în afara României de azi şi că au avut doar un efect colateral.

3) Deşi o bună parte din piesele viitoarei expoziţii provin din cercetări arheologice, nu se face nici o referire la cele câteva sute de aşezări şi necropole medieval-timpurii cartate în România, dintre care 200 cercetate parţial sau integral. Sunt promovate însă opinii şi teorii din anii 1960, lipsite azi de orice fundament ştiinţific cum ar fi:
a) Extinderea Primului Ţarat Bulgar până la Carpaţi, de o parte şi alta a Dunării.
b)Sinteza româno-slavă din secolele IX-XI.
c) Creştinarea regiunilor nord-dunărene de către bulgari.

Aceste baliverne lansate prin 1960 sunt azi de râsul specialiştilor. Din nefericire, ei nu au fost consultaţi şi europenii le vor lua de bune. “Sângele apă nu se face”, aşa că Chrzanovsky i-a promovat pe Roesler si Roller.

4)Textul abundă în confuzii istorice din care unele grave. De pildă:

a) Se confundă termenul de,, naţiune,, sinonim cu cel de etnie sau popor cu acela de ,,stat naţional,,. Şi un copil de gimnaziu ştie că statele naţionale europene au fost constituite la începutul secolului XX, deci sunt tinere, însă naţiunile lor au o vechime milenară. Chiar de aceea se numesc naţionale, că sunt constituite pe baza principiului naţional. Nu statul a creat naţiunea, ci naţiunea creează statul.

Doar că autorul proiectului scrie negru pe alb:
,,La toate acestea se adaugă o enigmă filologică şi istorică de anvergură, care constă în faptul că această ţară, care nu s-a constituit decât foarte recent ca naţiune… a reuşit să îşi făurească o limbă şi o identitate proprie.,,(p.9). Aţi citit bine! Şi nerozia e scrisă sub patronajul preşedintelui României.

Se confundă Dunărea de Jos cu Nordul Mării Negre.
b) Se mai scrie la p. 19 că maghiarii au migrat către Pannonia din apropierea Dunării de Jos. In accepţiunea europeană Dunărea de Jos sau Inferioară ţine de la Baziaş la Sulina. Adică, ungurii au migrat din Ţara Românească? A auzit vreodată autorul de Atelkuz, aflat la Nordul Mării Negre?

c) Găsim datări greşite şi teritorii atribuite aiurea.

Scrie că la sf. secolului al VII-lea teritoriul actualei Românii era împărţit între pecenegi, bulgari şi maghiari. Este o minciună sfruntată. La acea vreme cele trei popoare erau antrenate în Imperiul Khazar de care autorul nu scoate o vorbuliţă. Un trib bulgar de 20000 oameni ajunge d-abia la 684 în Onglos, trece în Imperiul Bizantin şi se aşează în Tracia. Atâta tot!

Spune că avarii au primit de la bizantini sarcina de a supune ,,întregul spaţiu balcano-danubian şi Balcanii,,. O mare bălărie! A auzit vreodată impostorul de războaiele bizantino-avare? Şi că una dintre bătălii a fost pierdută tocmai datorită strigătului ,,Torna, torna, fratre,, interpretat ca o retragere, în sensul ,,Intoarce-te, intoarce-te, frate!,, primele cuvinte româneşti menţionate de istorie. Cine erau cei din armata bizantină care vorbeau şi înţelegeau româneşte şi luptau împotriva avarilor, domnule Chrzanovsky? Care din cei 17 migratori cu care umpli tu istoria medievală a României?

d) Nu se cunosc termeni consacraţi în literatura de specialitate. Astfel Scaunul patriarhal al Constantinopolului, unul din pilonii importanţi ai Ordodoxiei devine Marea Biserică din Constantinopol. (p.23).

Transilvania e prezentată drept provincie politică a regatului Ungariei. Aţi auzit vreodată termenul de ,,provincie politică,,? Eu îl aud prima dată acum.Provincia este fie o regiune determinată istoric,fie una delimitată administrativ. Ce înseamnă provincie politică?

Mă opresc aici cu criticile. In defintiv, greşelile, erorile, confuziile sunt mult mai multe, inclusiv dezacorduri gramaticale.

Textul cuprins în acest volum nu se ridică nici măcar la nivelul unui referat de seminar din timpul studenţiei mele. Nu are nici o bază ştiinţifică. E o viziune personală a cuiva, din nenorocire, prezentată lumii întregi.
Un răspuns adecvat la o aşa nerozie ar însemna zeci de pagini. Nu am timp de aşa ceva.

Le pun autorilor o singură întrebare. Migratorii pe care îi vântură ei ca fiind ,,România medievală,, aveau o cultură de stepă. România are doar 30% stepă. Restul de 70% sunt munţi şi dealuri. Unde este populaţia care a locuit 70 % din teritoriul României? Elveţianul Chrzanovsky ale cărei legături cu Moscova sunt cunoscute ar fi trebuit să ştie că acolo există un departament de studiere a culturii stepelor. Dacă literatura de specialitate românească îi pică greu, îi recomand să parcurgă bogata şi documentata bibliografie rusă care, îl asigur eu, a depăşit de mult viziunile înguste ale anilor 60.Aşa cum cercetările arheologice din ultimii 50 de ani au dovedit de mult falsitatea teoriilor istorice aduse de tancurile de ocupaţie sovietică.

Concluzie

1) ICR continuă să arunce sume fabuloase în proiecte păduchioase. Cred că doar demiterea grabnică a lui Patapievici ne mai poate scăpa de proiectele scandaloase alese parcă să ne compromită definitiv ca naţiune, cultură, stat. In definitiv, cine este acest individ?
2) Aştept opiniile voastre după ce veţi citi, mai jos, prima parte a textului de prezentare de care am făcut vorbire. In definitiv, e publicat de banii noştri. Citiţi şi vă îngroziţi!

Un extras de groaza din preambulul lucrarii si prefetele celor doi colegi de GDS:

CITIŢI ŞI VĂ ÎNGROZIŢI!

EUROPA VĂZUTĂ ÎN OGLINDĂ SAU COMORILE MEDIEVALE ALE ROMÂNIEI

Marea expoziţie internaţională aflată în curs de pregătire la iniţiativa Institutului Cultural Român, care a declarat-o proiect naţional prioritar, îşi propune să ofere publicului european mai mult decât prezentarea unei naţiuni prin intermediul patrimoniului său cultural. Ea îşi propune să dezvăluie, prin prisma descoperirilor realizate pe teritoriul actualei Românii, bogăţia arheologică şi istorică a întregului nostru continent.
Puţine ţări au un trecut istoric atât de complex şi diversificat ca acela al României. Aceasta pentru că România, unul dintre cele mai tinere state ale Europei actuale, născut din Unirea de la 1859 (a Moldovei şi Tării Româneşti) şi din Marea Unire de la 1918 (realizată prin aderarea Transilvaniei), nu fusese niciodată până atunci o Naţiune, ci mai degrabă un mozaic de civilizaţii, de populaţii, de culturi şi de etnii care au învăţat să trăiască împreună, să dialogheze, să facă comerţ, şi, mai presus de toate, să îşi construiască o limbă şi o conştiinţă comune în timp ce erau supuse, de-a lungul secolelor, predominanţei politice a uneia sau alteia dintre marile puteri vecine.
In timp ce numeroşi istorici se străduiesc în zadar să găsească „leagănele” sau „părinţii fondatori” ai Europei post-romane, România este cu siguranţă spaţiul în care poate fi detectată, cu cea mai mare claritate, prezenţa suprapusă a aproape tuturor straturilor umane care constituie istoria continentală sau chiar euro-asiatică.
Fie aflate în trecere peste teritoriul României, fie aşezate într-o manieră mai durabilă, cea mai mare parte a culturilor post-romane ale continentului nostru au lăsat
aici urme vizibile, aceleaşi care pot fi detectate în regiunile lor de provenienţă, de tranzit sau de destinaţie finală.
Suprapuse populaţiilor indigene şi culturii greco-romane, care, împreună cu creştinismul, au pus bazele „teritoriu¬lui/pământului european”, aceste culturi, împreună cu patrimoniul lor, sunt purtătoarele germenilor fondatori a ceea ce Georges Duby definea ca fiind „civilizaţia Europei medievale”.
Secol după secol, teritoriul românesc a devenit, mutatis mutandis, un mozaic viu, aflat într-o continuă mişcare; orice european, mult dincolo de aria Balcanilor şi de „Mitteleuropa”, va putea găsi aici urme ale propriului său patrimoniu istoric.
La toate acestea se adaugă o enigmă filologică şi istorică de anvergură, care constă în faptul că această ţară, care nu s-a constituit decât foarte recent ca naţiune, a reuşit, în pofida suzeranităţii străine la care părţile sale compo¬nente au fost supuse timp îndelungat, să îşi făurească o limbă şi o identitate proprie, de „insulă de latinitate” în mijlocul unei lumi slave, ea însăşi supusă dominaţiei germane şi maghiare în nord, bizantine şi otomane în sud.
Colegii noştri, în capitolele care vor urma, vor face o sinteză a istoriei teritoriilor româneşti şi a diversităţii lor culturale. In ceea ce ne priveşte, vom preciza argumentele noastre iniţiale evocând, cu riscul de a surprinde, orizonturi dintre cele mai îndepărtate: din China în Peninsula Iberică şi Africa de Nord, din Scandinavia în Europa centrală şi balcanică, din Rusia şi Polonia în Franţa şi Imperiul german, fără a uita, desigur, eterna dominantă a Bosforului.
Pentru aceasta, ne vom întoarce în timp până la cel de-al treilea secol al erei noastre.
Ne aflăm la începutul anilor 270: prin decizia împăratului Aurelian, cel din urmă soldat roman părăseşte provincia Dacia. Administraţia, trupele, dar şi cetăţenii romani care îşi doreau acest lucru sunt transferaţi la sud de Dunăre, în Moesia, care ia cu această ocazie numele de Provincia Dacia Aureliana.
Mult prea expusă atacurilor neîncetate ale dacilor liberi, sarmaţilor, carpilor şi apoi goţilor, cea mai târziu înfiinţată dintre provinciile romane devenise un avanpost imposibil de apărat în absenţa legiunilor mobilizate pe fronturile germanic şi oriental. Dar scurta perioadă de romanizare de un secol şi jumătate, inaugurată prin cucerirea lui Traian, reuşise, în mod uimitor, să impregneze atât de profund un teritoriu atât de îndepărtat de Urbs [Roma], încât limba română vorbită astăzi este în multe privinţe una dintre cele mai apropiate de latina de ieri.
In faţa acestei arii de cultură romană: o veritabilă maree a popoarelor migratoare venite dinspre nord şi est.
Cei dintâi – şi singurii care au fost învinşi în Dacia de către legiuni — au fost marcomanii, originari din Boemia şi Moravia. îndelungatul lor periplu, după această înfrângere, îi va conduce mai întâi în Galia, apoi în Calicia şi Portugalia, unde se vor stabili definitiv ca parte constitutivă a Regatului Suev.
Dacii liberi şi sarmaţii au constituit, în acest timp, o federaţie eterogenă de triburi care se întindea de la Urali până în actuala Moldovă, uneori aliate cu Roma, iar alteori inamice ale ei. împreună cu sciţii, nucleul cel mai consistent al acestor etnii va constitui substratul care va domina câmpiile Ucrainei meridionale până în cursul secolului al IX-lea. în schimb, numeroase grupuri mai mici de sarmaţi se vor pune în serviciul Imperiului sau a altor regate puternice ale epocii. Faimoşii cataphractari,
călăreţi puternic înarmaţi care răspundeau, între altele, de securitatea întregii axe maritime Roma-Lyon-Boulogne, se vor stabili cu familiile lor în numeroase părţi ale Europei, din Polonia până în Italia, unde se vor integra perfect în masa populaţiilor locale, nelăsând urme decât în toponimie: satele Sermaise sau Sermoise în Franţa, şi mai ales Sarmatia, marea câmpie din centrul Poloniei.
înrudiţi prin alianţă cu sciţii şi sarmaţii, alanii au dominat de-alungul istoriei lor vaste teritorii între China, Bactriana, Transoxiana şi Regatul Part, înainte de a se stabili în Caucaz şi de a încorpora, mai apoi, întinsa arie populată de triburile sarmate. în secolul al IV-lea, o parte a acestei arii culturale se întindea până în Pannonia şi Dacia, în timp ce alte mari grupuri alane se vor afirma în istoria Evului Mediu timpuriu. Primul dintre acestea va constitui, alături de vandali, marele Regat al Africii. Pe parcursul acestei lungi migraţii, numeroase triburi alane vor alege să îşi oprească marşul către vest şi să se stabilească în Franţa, Spania şi Portugalia. Celălalt grup îşi va concentra segmentul cel mai bogat de populaţie în Caucaz, în particular în Osetia, unde, în veacul al X-lea, va întemeia Regatul Creştin al Alaniei. Pe aceştia, mai târziu aliaţi ai Hoardei de Aur, îi vom regăsi alături de mongoli, în incursiunile lor europene, ajungând până la Pekin, în garda imperială a dinastiei Yuan, a cărei coloană vertebrală, potrivit lui Marco Polo, era constituită din 30.000 de alani.
Originari de asemenea din Asia Centrală, avarii au dominat un vast teritoriu ce cuprindea aproape întreaga stepă sino-kazahă, înainte de a fi înglobaţi în Imperiul Gotiirk, în veacul al V-lea. Respingând orice dominaţie, aceştia vor începe o lungă migraţie care îi va conduce până în Caucaz, de unde, în anul 557, vor obţine din partea Constantinopolului statutul de federaţi. Acestora, alături de longobarzi, Roma Orientului le va încredinţa dificila sarcină de a supune întregul spaţiu carpato-danubian şi Balcanii. Ei îşi vor îndeplini această misiune cu un asemenea succes, încât vor ajunge să se întoarcă împotriva stăpânilor lor bizantini, se vor alia cu sassanizii şi vor asedia fără succes, în anul 626, capitala de pe Bosfor. Deşi slăbiţi de această înfrângere, ei au reuşit să conserve existenţa unui regat independent propriu, pe aproape întreg teritoriul Ungariei actuale şi în Banat, până în anul 804.
Hunii, populaţie originară din Mongolia, au devenit celebri prin incursiunile lor europene, pe cât de rapide, pe atât de efemere. In fapt, doar o mică parte a acestei popu¬laţii va ajunge până la Volgograd şi Saratov în secolul al IV-lea, urmând apoi ruta spre Crimeea, Moldova şi Do-brogea. Războinici redutabili, aceştia au devenit pentru scurt timp federaţi ai Constantinopolului, unde Attila îşi va petrece întreaga adolescenţă, ca ostatic princiar. Devenit rege, acesta va avea inteligenţa de a constitui cea mai mare armată a timpului său, formată din toate populaţiile turco-mongole şi germanice motivate de mirajul viselor de cucerire a Occidentului. Dacă el va reuşi să cucerească pe parcursul a câtorva ani aproape întreaga Europă Centrală şi Galia, retragerea sa, după zdrobitoarea înfrângere de la Câmpiile Catalaunice (Châlon-en-Champagne), va fi aproape la fel de rapidă. La moartea sa, ‘imperiul4 său, pe cât de uriaş, pe atât de eterogen, va intra imediat în colaps, iar poporul său se va diviza în două hoarde rivale care se vor stabili în apropiere de Volga.
Printre populaţiile originare din Europa centrală şi septentrională, goţii au fost primii care au râvnit la teritoriul provinciei Dacia şi la bogăţiile subsolului acesteia. Grup eterogen de triburi mai degrabă decât un popor propriu-zis, goţii s-au stabilit în Suedia meridională, în nordul Germaniei şi în Polonia. Foarte curând, îi vom regăsi mult mai la sud, aliaţi, apoi amestecaţi cu sciţii. Ei au fost cei care vor pune stăpânire, după anul 270, peste ceea ce a fost provincia Dacia, formând miticul Regat Guthiuda.
De acolo va începe formidabila lor epopee, reuşind acolo unde atâţia alţii au eşuat: să pună stăpânire pe întreg Imperiul Roman Occidental. Unul dintre cele mai mari grupuri ale acestora, al vizigoţilor, va fi cel dintâi care se
va lansa în cucerirea Occidentului. Mai multe grupuri vizigote, precum acela al taifalilor, vor deveni iniţial, sub Constantin, federaţi ai Imperiului. Acesta îi va stabili iniţial în Oltenia, apoi, la presiunea hunilor, îi va evacua, oferindu-le teritorii vaste în apropiere de Bourges. Majoritatea triburilor vizigote vor constitui un regat din ce în ce mai omogen şi mai puternic, care se va extinde până în Italia, unde vor prăda Roma în anul 410, înainte de a se stabili defmitv în Aquitania şi Spania.
In ceea ce-i priveşte pe ostrogoţi, aceştia se vor debarasa de tutela hunilor odată cu moartea lui Attila şi vor urma, în parte, destinul triburilor înrudite ale vizigoţilor. Ei vor lua în stăpânire definitiv întreaga Peninsulă Italică, iar în epoca lui Theodoric cel Mare vor revendica moştenirea Romei, oferind Italiei septentrionale prima sa epocă de aur post-romană, înainte de sosirea longobarzilor.
Odată cu goţii au sosit în Dacia gepizii, o altă populaţie originară, conform miturilor, din Scandinavia, dar bine atestată în Polonia meridională înainte de migraţia sa spre sud. Aceştia sunt singurii migratori care, odată ajunşi în Transilvania, nu îşi vor continua deplasarea spre alte destinaţii. Aliaţi ai goţilor, îi vor succeda pe aceştia după moartea lui Attila şi plecarea acestora spre Occident, creând, între anii 454 şi 567, un important regat pe teritoriul întregii Transilvanii actuale, al Banatului românesc şi al celui sârbesc, înainte de a cădea în mâinile coaliţiei avaro-longobarde.
Longobarzii (lombarzii) erau atestaţi în regiunea Elbei înainte de a migra, în secolul al II-lea, în Pannonia. Federaţi ai Imperiului din vremea lui Justinian, aceştia vor forma o coaliţie împreună cu avarii pentru a distruge Regatul Gepid. Intrând în posesia unor prăzi însemnate, ei vor constitui o redutabilă armată de aliaţi şi mercenari, împreună cu care, un an mai târziu, vor trece Alpii şi vor supune Friulia. Cu începere din anul 586, în mai puţin de zece ani, aproape întreaga peninsulă va cădea în mâinile lor. Pentru majoritatea istoricilor, acest moment a reprezentat veritabila intrare a Italiei în Evul Mediu. Regat prosper, bine guvernat, acesta îşi va datora sfârşitul doar inteligenţei lui Carol cel Mare care, în urma victoriei de la Pavia (774), îşi va însuşi titlul de “rege al lombarzilor”, reuşind să înglobeze, fără violentă, întreaga Italie în Imperiul Carolingian.
In perioada care începe odată cu sfârşitul secolului al Vll-lea asistăm la împărţirea teritoriului actualei Românii între trei nou veniţi: pecenegii, bulgarii şi maghiarii. Ultimele două popoare sunt, într-o anumită măsură, strămoşii a două naţiuni vecine cu România de astăzi.
Pecenegii sunt un trib turcofon venit din stepele Asiei Centrale. In secolul al VlII-lea, aceştia au luat în stăpânire un teritoriu enorm, care se întindea din nordul Mării Caspice până în Transilvania. Bravura de care aceştia au dat dovadă nu a întârziat să le aducă o alianţă avantajoasă cu Constantinopolul, care îi va plăti pentru a ţine la distanţă duşmanii pe care nu dorea să îi înfrunte direct: slavii din Rusia Kieviană şi maghiarii. Prea ataşaţi de obiceiurile lor nomade şi de modul lor violent şi sporadic de a îşi controla teritoriul, ei au pierdut sprijinul Constantinopolului. Acesta îi va anihila graţie alianţei încheiate cu cumanii, încredinţând teritoriile lor acestora din urmă.
Bulgarii sunt un alt trib turcofon stabilit, în secolul al V-lea, la nordul Mării Negre. Ei sunt întâlniţi în triburi dispersate, în principal între Marea de Azov şi cursul inferior al Donului. In anul 670, reuniţi în jurul legendarului rege Asparukh, ei au năvălit în Basarabia, cucerind, în detrimentul triburilor slave, un larg teritoriu la nord de Dunăre şi intrând în posesia întregii părţi nordice a Bulgariei actuale. Aceste evenimente au marcat naşterea Primului Tarat Bulgar. In anul 865, taratul a adoptat creştinismul, devenind ulterior unul dintre principalii promotori ai monoteismului în regiune. Acest stat se va slaviza progresiv, spre deosebire de cel al rudelor lor stabilite pe malurile fluviului Volga, care a rămas turcofon şi a adoptat religia islamică.
Maghiarii, originari din Urali şi stabiliţi timp îndelun¬gat în regiunea Perm (Rusia), au iniţiat în secolul al VlII-lea o lungă migraţie spre vest, care va culmina prin traversarea Carpaţilor şi cucerirea Pannoniei, până la Pressburg (Bratislava), de către conducătorul lor Arpad (între anii 895 şi 900). Războinici redutabili, puţine ţări europene nu au fost confruntate cu incursiunile lor, care au afectat Danemarca, centrul şi sudul Franţei, întreaga Italie până în Calabria, Aragonul, întreaga Germanie şi toată Peninsula Balcanică. Una dintre rugăciunile cele mai răspândite în Europa acelei epoci spunea: Sagittis hungarorum libera nos Domine. Către anul 1000, Ungaria era de trei ori mai mare decât Regatul Franc, iar după convertirea la creştinism (datorată regelui Ştefan I, în anul 1001), ea a devenit cea mai râvnită aliată a marilor curţi ale Europei în lupta împotriva turcilor.
In secolul al X-lea s-a produs apariţia în regiune a cumanilor, originari din câmpiile din sudul Siberiei şi din Kazahstan. Ei au preluat în scurt timp controlul întregului spaţiu cuprins între Bulgaria şi Marea Arai. Datorită lor, Constantinopolul a reuşit să îi anihileze pe pecenegi. Insă, prea puţin recunoscător, acesta a ajuns să şi-i transforme pe cumani în duşmanii care, în alianţă cu bulgarii şi vlahii, vor pune capăt definitiv prezenţei Bizanţului la nord de Grecia.
Ultima cultură din lista noastră, originară din stepele asiatice, este cea a mongolilor. Gengis Han le-a lăsat moştenire un imperiu gigantic, care se întindea la moartea sa de la Pacific la Marea Caspică. Fiul acestuia, Ogedei, iar apoi succesorii lui, vor anexa spre est toate ţările cuprinse între Marea Caspică şi Bielorusia, România, Turcia non-egeeană, Siria şi Persia. Dar aceste cuceriri nu au fost decât efemere: prea puţin numeroşi, mongolii se vor mulţumi treptat să perceapă doar un tribut hanatelor vasale, concentrându-şi puterea directă asupra Chinei de nord şi a stepelor Asiei Centrale.
In ceea ce priveşte ultimele patru culturi paneuropene din lista noastră, acestea provin din nord şi est. Cronologic, este vorba despre bizantini, slavii din Rusia Kieviană, saxoni şi otomani.
După căderea provinciei Dacia, bizantinii vor fi prezenţi, sporadic, în România continentală, mai ales prin aliaţi in¬terpuşi. Fortificaţiile de pe cursul inferior al Dunării şi porturile din Dobrogea vor rămâne, în schimb, bizantine până în secolul al XII-lea, cu excepţia unei perioade de dominaţie bulgară, între anii 681 şi 971.
Asemeni bizantinilor, slavii din Rusia Kieviană au controlat sporadic zone din România actuală, în principal estul Moldovei. Concentraţi asupra expansiunii lor spre nord, ei au administrat aceste teritorii prin intermediul relaţiilor de vasalitate. Migraţiile pecenege, iar apoi cele cumane, vor reduce substanţial prezenţa lor în această regiune a Europei.
Saxonii, în contextul migraţiei lor spre “toate azimuturile”, începută după căderea Imperiului Roman de Apus -migraţie care i-a condus până în Irlanda sau Polonia — s-au reorientat, la ordinul lui Carol cel Mare, spre teritoriul actualei Saxonii. O mică parte a acestora, datorită în principal condiţiilor grele de viaţă din zonele lor de origine, vor pleca să-şi găsească norocul în Transilvania. Această migraţie, databilă în secolele XII-XIII, va duce la naşterea aici a unei comunităţi germanofone foarte prospere, care va atinge aproximativ 250.000 de persoane la începutul secolului trecut, constituită în mod tradiţional în jurul a şapte burguri/oraşe principale care formau “Siebenbiirgen”.
Trib originar din Anatolia, otomanii vor ajunge pentru prima oară pe continentul european în anul 1347, atunci când vor reuşi să cucerească Gallipoli. Imediat după căderea Constantinopolului (1453), aceştia vor supune întreg Regatul Serbiei, iar apoi restul Balcanilor. De aici, expansiunea acestora va continua până în Crimeea,
pentru ca în final să anexeze întreg litoralul Mării Negre, devenită acum Mare Nostrum a unui nou imperiu. Destinele teritoriilor româneşti subcarpatice vor fi prin urmare intrinsec legate de rapoartele pe care suveranii valahi şi moldoveni le vor întreţine cu Sublima Poartă. Dominaţia otomană asupra acestei părţi de continent nu va slăbi decât în anul 1782, odată cu preluarea peninsulei, astăzi ucrainiene, de către trupele Ecaterinei cea Mare. Acest moment va marca debutul unei serii accelerate de înfrângeri care îi vor determina pe stăpânitorii rezidenţi la Topkapi să abandoneze progresiv întreaga zonă de nord a Mării Negre.

România Medievală, Monitorul Oficial, 2010, lucrare apărută sub înaltul patronaj al Preşedintelui României

Prefetele lui Patapievici si Baconsky mai jos:


Respectul, cunoaşterea şi recunoaşterea pe care locuitorii Europei de astăzi şi le poartă unii altora nu depind decât într-o foarte mică măsură de instantaneele reprezentate de relaţiile la nivel înalt, de campaniile de presă sau de programele internaţionale comune. Câte dintre aceste acţiuni vor înscrie fie şi un rând, măcar, în manualele de istorie de mâine?

Dacă există, însă, un factor universal de înţelegere a tuturor acestor niveluri, el este reprezentat de istorie şi de mărturiile sale culturale.

Dacă Italia şi Franţa sunt considerate, pe bună dreptate, ca făcând parte din categoria marilor naţiuni, dacă ele se numără printre ţările cele mai vizitate din lume, aceasta se datorează faptului că moştenirea lor istorică şi patrimoniul lor multimilenar sunt promovate prin intermediul programelor educaţionale secundare din aproape toate ţările globului.

Cu riscul de a-i surprinde pe mulţi, credem că România noastră cea atât de puţin cunoscută posedă, totuşi, o moştenire istorică de o importanţă asemănătoare. Patrimoniul care va fi prezentat publicului internaţional prin această iniţiativă dezvăluie un teritoriu care a fost atât o poartă a Orientului, cât şi una a Occidentului, care a reuşit să îşi dezvolte o identitate culturală proprie, rezultată din interacţiunea cu alte culturi şi civilizaţii.

Ministerul Afacerilor Externe a decis să acorde întregul său sprijin ambiţiosului proiect al unei expoziţii destinate prezentării evului mediu românesc. Dacă Europa a putut descoperi în 2007, când Sibiul a fost Capitala Europeană a Culturii, farmecul amprentei saxone asupra Transilvaniei, proiectul aflat astăzi în discuţie va dezvălui, sperăm, zeci de alte tezaure ascunse prin intermediul cărora întreaga Europă va recunoaşte, surprinsă, o parte a propriilor sale rădăcini în acest veritabil „melting-pot” românesc cu realizări artistice şi culturale unice.

Teodor Baconschi

Ministrul Afacerilor Externe

Strategia Institutului Cultural Român este, de mai mulţi ani, aceea de a promova atât valorile culturale contemporane ale ţării noastre, cât şi bogăţia patrimoniului istoric şi multietnic de pe teritoriul României de astăzi.

Acest patrimoniu a fost însă puţin exploatat până acum, în comparaţie cu efortul exemplar al unora dintre vecinii noştri, care au oferit publicului european mari expoziţii tematice referitoare la cele mai frumoase perioade ale istoriei lor.

România se mândreşte, în plus, cu un trecut care a făcut din ea, adeseori, o prismă ideală prin intermediul căreia poate fi descifrată o bună parte a fenomenelor istorice care au afectat ansamblul continentului european.

In acest sens, Institutul Cultural Român a susţinut reali­zarea unei prime expoziţii de mare anvergură, dedicată artei neolitice şi prezentată în Elveţia în 2008. Prin intermediul acestei arte poate fi înţeleasă calitatea de punte între orient şi occident al regiunii carpatice, rolul acesteia de vector al noilor idei şi al noilor forme artistice, dar, în acelaşi timp, şi admirabila sa capacitate de a sintetiza diversele genuri şi culturi într-o civilizaţie proprie.

Evul mediu, în sensul său cel mai larg larg – de la plecarea din Dacia a ultimului legionar roman până la marile răsturnări social-politice de la începutul secolului al XVIII-lea – este astăzi acela din care dorim să aducem în atenţia publicului internaţional multietnicitatea,

dialogul civilizaţiilor, mozaicul de popoare care a trăit, de-a lungul acestor secole, pe teritoriul actual al României.

Ceea ce ne propunem să realizăm este departe de a fi o expoziţie hagiografică şi naţionalistă, ci o poartă deschisă, atât spre Occident, cât şi spre Orient, care, sperăm, va reuşi să atragă un larg public european, care va recunoaşte, ici şi colo, fragmente ale propriului său trecut şi ale propriilor sale rădăcini.

Admirând atâtea comori care fac parte integrantă din patrimoniul lumii slave, al lumii maghiare, al lumii germanice, al lumii bizantine, al lumii otomane, care dintre cetăţenii continentului nostru se va putea simţi în continuare străin din punctul de vedere al unei astfel de retrospective?

Dacă acest proiect va reuşi, se va deschide o mare poartă către cultura românească în general, aducând cunoaşterea şi re-cunoaşterea bogăţiilor milenare ale unei ţări atât de frecvent uitate de marile retrospective istorice europene.

A readuce România în inima Europei este, cu siguranţă, dorinţa noastră cea mai puternică. Aşa cum cântăreţul din Hamelin i-a condus, după cum afirmă tradiţia, pe saşi până în Transilvania, această lucrare de prezentare îşi propune să aducă România în ţara voastră şi, mai mult decât atât, în inima voastră.

Horia-Roman Patapievici

Preşedintele Institutului Cultural Român

INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CHRZANOVSKI, LAURENT

Romanian medieval = Medieval România / Laurent Chrzanovski, Cosmin Rusu, Tudor Sălăgean ; pref: Teodor Baconschi, Horia Roman-Patapievici ; trad.: Ursula Fernoled, Cosmin Rusu (Ib. germ.), Samuel Onn (Ib. engl.), Laurent Chrzanovski (Ib. fr.). – Bucureşti: Editura Institutului Cultural Român, 2010 2 voi. ISBN 978-973-577-618-3

Voi. i. – Bibliogr. – Index. – ISBN 978-973-577-620-6

I. Rusu, Cosmin

II. Sălăgean, Tudor

II. Baconsky, Teodor (1963) (pref.)

III. Patapievici, Horia-Roman (pref.)

IV. Fernolend, Ursula (trad.)

V. Rusu, Cosmin (trad.)

VI. Onn, Samuel (trad)

VII. Chrzanovski, Laurent (trad.)

94(498)

Print Friendly, PDF & Email

12 comments

  1. Miron Costin

    Am citit materialul prezentat si nu-mi pot ascunde o nelamurire. Defasurarea de evenimente si populatii prezentate corespunde exact stadiului actual al cunostintelor din domeniu. Marii nostri istorici aveau de asemenea un punct de vedere asemanator. Pana in sec.XIX nu se poate vorbi de existenta natiunii romane in sensul modern al cuvantului. Valahia si Moldova au fost fondate ca state tampon, impotriva amenintarii tataresti, ca urmare a initiativelor politice a regilor unguri. Pana la 1877 au stat tot timpul sub diverse vasalitati, n-au fost independente niciodata. Transilvania a fost sub autoritate ungureasca 1000 de ani. Asta scria in cartile de scoala si in timpul lui Ceausescu.Romanii sunt atestati documentar in nordul Dunarii incepand cam cu anul 1050. Descoperirile arheologice nu dovedesc de loc faptul ca locuitorii asezarilor in discutie ar fi fost romani. Limba noastra e oricum de origine romanica, iar drepturile asupra teritoriului sunt date de populatia romaneasca nu de mitul continuitatii in viziune ceausista. Care e problema ?

  2. Anonim

    @Miron Costin:

    Continuitatea nu este in nici un caz creatia regimului Ceausescu.

    Teoria imigrationista nu este numai un fals grosolan si rauvoitor la adresa romanilor ci este si ridicola, intrucit mai toti vecinii nostri au astfel de teorii pentru a-si justifica pretentiile. Daca aceste teoriiar fi coroborate, ar rezulta ca romanii au aparut din neant.

  3. Ioan

    @Anonim . Miron Costin asta parca citeaza publicatiile de propaganda ungureasca de pe siteul hungarianhistory(dot)com.probabil si ala scris de ceva patapievici.baiete incearca sa inveti macar un strop de istorie. auzi 1000 de ani sub ungaria care ba era pasalac turcesc ba parte a habsburgilor.si daca stam sa cercetam bine ungaria e de sine statatoare numai din 1918

  4. titi

    Cinei neica patapieweceu ăsta?Citiții numele și trageți concluzia.
    Se vede de la 7 poște că ăsta-i doar unul din trădătorii și cozile de topor care au distrus ROMÂNIA. ăsta e român tot așa cum sunt eu filipinez.
    Există o zicală foarte veche Românească.
    Spune-mi cum te numești sa-ti spun cine ești și ce gândești.
    Avem în structurile Românești care au pus umărul la DISTRUGEREA ROMÂNIEI ,o șleahtă de spioni,trădători,care n-au nimic în comun cu nația ROMÂNEASCĂ CI DOAR CĂ își îndeplinesc misiunea de spion , trădător ,coadă de topor și devalizator ai bugetului ROMÂNIEI.

  5. titi

    Cine este Horia-Roman Patapievici?
    La conducerea ICR se află fiul unei fantome a NKVD

    Ne-a fost dat sa traim un sfarsit de saptamana marcat de o stire prea repede trecuta sub tacere, desi anunta un grav atentat impotriva constiintei istorice a romanilor. Dintre autorii asumati ai atentatului nu puteau lipsi Horia-Roman Patapievici si Teodor Baconschi. Primul in calitate de coordonator al unui proiect editorial denumit “Romania medievala”, finantat din bugetul de criza al Romaniei cu 7 milioane de euro, iar cel de al doilea ca parinte prefatator al volumului cu titlul mentionat, editat de Institutul Cultural Roman. Volumul este, putin spus, o blasfemie la adresa constiintei istorice a poporului roman.

    Nu mai referim asupra imprecatiilor pe care cei doi inamici ai Romaniei le gireaza pentru a denigra in fata lumii identitatea nationala a romanilor si a da dreptate nerusinatelor revendicari teritoriale ale neorevizionistilor unguri , dar este nevoie sa stie cine este ipochimenul din fruntea conducerii executive a Institutului Cultural Roman, fiindca presedintele onorific ne este prea bine cunoscut. Se numeste Traian Basescu.

    Despre Horia-Roman Patapievici s-a afirmat, mai mult sau mai puţin explicit, că ar avea niscaiva legături cu afacerile secrete ale unor servicii străine, ca activ şi totodată nociv agent de influenţă.

    O tradiţie a trădării

    Avem, din păcate, şi o tradiţie a trădării, prin care unii s-au definit dintotdeauna. Este şi cazul familiei Patapievici, Dionis şi Odarca Patapievici, un cuplu informativ creat de NKVD la începutul anilor ’40 în Cernăuţi şi infiltrat apoi în Secţia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, a avut loc marşrutizarea în România.

    Dosarul cu declaratiile olografe ale lui Dionis Patapievici catre Partid este oferit la sectiunea Blogroll de Pacepa.ro – Nota Z.O. Ascultati si
    Herta Muller, laureata premiului Nobel pentru literatura, intervievata de Victor Roncea despre securistii ICR si Patapievici

    Nu am fi adus în atenţie acest caz dacă nu am fi fost martorii unui eveniment notabil pentru lumea informaţiilor secrete. Protestul, cu voie de la Serviciul Federal de Informaţii german (BND), al scriitoarei Herta Müller, faţă de protecţia pe care preşedintele Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, o acordă mai multor foşti şi actuali agenţi secreţi ai Securităţii şi ai altor servicii secrete – de aici sau de aiurea.

    Furia Hertei Müller

    De ce apare Herta Müller în disputa agenţilor secreţi protejaţi de Horia-Roman Patapievici? De ce o campanie amplă anti-Patapievici în media externă de mare tiraj şi circulaţie, vizibil supervizată de anumite servicii secrete străine? Răspunsul cel mai la îndemână este acela că scriitoarea disidentă, protejată a BND, până şi după plecarea din România, nu şi-a mai putut reţine indignarea faţă de nerecunoştinţa şi lipsa de loialitate, adică trădarea la care “noul caporal” s-a pretat, în cea mai bună tradiţie a familiei.

    Traseul lui HRP

    În anii 1993-1995, Horia Roman Patapievici a fost dirijat de noii săi protectori să întreţină legături, informative, printre rămăşiţele emigraţiei legionare din Franţa şi R.F. Germania, unde se afla ca bursier. Ca ultimi reprezentanţi ai României autentice, membrii exilului românesc trebuiau studiaţi şi anihilaţi, la fel ca, în ţară, foştii deţinuţi politici, singurele foruri morale româneşti din ţară, respectiv din afara ţării. Locul lor trebuia ocupat de falşi disidenţi anticomunişti, ceea ce s-a şi întâmplat. Ca atare, diverşi trepadusi au fost direcţionaţi către emigraţia anticomunistă legionară. Patapievici junior, printre ei. Astfel a fost luat automat în studiu, documentare şi cultivare de “instituţiile culturale” ale Oficiului Federal pentru Apărarea Constituţiei (n.n. – omologul Serviciului Român de Informaţii). Contactele şi, mai ales, contactările pe care le-a avut în Germania l-au făcut să ajungă, la întoarcerea din ţară, nici mai mult, nici mai putin decât director al “Centrului de Studii Germane” al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea Bucureşti.

    Rolul “Căpitanului Soare”

    Pe acest fond, s-a creat împrejurarea scandalului “căpitanului Soare”. Un superior de-al “căpitanului Soare”, care a supervizat operaţiunea, nu a ezitat să-l dea în primire pe ofiţerul SRI trimis pentru o banală cercetare şi să se folosească de acest prilej pentru a-l lansa pe Patapievici pe orbita-i deja desenată. Scandalul mediatic brodat sub pretextul inabilităţii “capitanului Soare” avea să-l scoată pe Horia Roman Patapievici din anonimat, propulsându-l în atenţia opiniei publice. Platforma şi notorietatea pe care Virgil Măgureanu i-a creat-o, prin orchestrarea scandalului mediatic, sunt interpretate de cunoscătorii intimi ai resorturilor ascunse ale gestului lui “dom’ Profesor”, drept “o recompensă pentru marile merite ce nu pot fi specificate”, pe care Dionis Patapievici, tatăl lui Horia-Roman, le-a adus, în secret, NKVD, Gestapo-ului şi altor servicii, iar oficial Comandamentului Militar din Austria al Armatei Roşii. Dar nu numai acestora.

    “Fiul lupului”, cum l-au numit jurnaliştii O. Zară şi Cătălin Antohe pe H.R. Patapievici, avea nevoie de crearea împrejurărilor care să-i permită preluarea şi continuarea tradiţiei familiei, a serviciilor ce nu pot fi specificate, începute de bunicul şi tatăl său, în favoarea “mamei Rusia”, a Măreţiei Sovietelor şi împotriva fiinţei naţional-statale a României.

    Hop şi Virgil Măgureanu

    Cu abilitatea-i caracteristică, Virgil Măgureanu l-a ajutat cu prisosinţă, exploatând un fapt profesional banal, o investigaţie comună a “căpitanului Soare”, pe care presa însetată de sângele serviciilor secrete a supradimensionat-o, creând un fals persecutat, chipurile pentru atitudinea sa “anti-Iliescu”. De notorietate era, deja, că şi directorul SRI, Virgil Măgureanu, devenise un “anti-Iliescu”, căruia îi căuta înlocuitori. Ceea ce-i poate justifica gestul de “a scoate la rampă” încă un opozant cu oarecare lustru, adoptat de frăţia “Humanitas”, chiar dacă acesta, pe fond, avea ce avea cu România, nu cu Iliescu în special.

    Nu este lipsit de interes, în acest context, după cum menţiona fostul său prim-adjunct, generalul Victor Marcu, în raportul adresat fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, că V. Măgureanu i-a ascuns preşedintelui datele reale ale scandalului “Soare-Patapievici”, adevărul fiindu-i adus la cunoştinţă de generalul Marcu, la solicitarea lui Iliescu, de faţă fiind şi consilierul prezidenţial pentru securitate, care ştie mult mai multe decât vrea să spună.

    Ascensiunea ulterioară, de rang ministerial, a lui H.R.P. în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, examinată de specialişti în “intelligence”, apare ca o reuşită infiltrare a unei cârtiţe într-o instituţie în care miza dosarelor Securităţii, referitoare la agenţii şi acţiunile serviciilor străine, a mobilizat ample resurse d

  6. Romania actuala adica a celor care comenteaza mai sus , o sleahta de inculti necunoscatoriai a istoriei adevarate doar a falsurilor comuniste si prost crescuti .

  7. Horea

    Traind in Astoria New York am aflat de la vecinii nostri Greci originari din Salonic, ca in Grecia, printre cei mai vrednici si instariti oameni sunt crescatorii de vite din zona Salonicului, care se numesc VLAHOS, si vorbesc inafara de limba Greaca, limba Latina. Deasemenea in timpul candidaturii lui Dukakis pentru presedentia USA, in ziarul New York Times a aparut un articol despre mama lui Dukakis care traieste in Grecia si vorbeste limba Latina. Din lucrarile literare stiam ca ciobanii Vlahi, si Macedonieni acopereau suprafete mari din peninsula Balcanica. Populatia de Aromani care traieste inafara granitelor Romaniei este in Balcani si deasemenea la nordul Ramaniei. Deasemenea un unchi mi-a aratat in Volumul III din Crestomatia RSR un document din anul 1464 prin care Principele Moga Stefan din zona Crisurilor a primit ordin de la Stefan Bathory sa colonizeze regiunea Crisurilor cu Sasi. In culegerile de documente istorice se gasesc mii de documente care atesta prezenta Latina( a noastra Romaneasca) din Grecia pina in Polonia. In Elvetia exista o zona in munti care vorbesc Romaneste de sute de ani. Fara a citi lucrarie de Istorie ale acestor ilustri falsificatori am tras concluzia ca aceasta populatie Geto-Dacica care astazi se numeste ROMANA a populat din totdeauna aceste meleaguri, si din cauza ca grupurile concentrate de invadatori au navalit cum prea bine se stie, s-au asezat in aceasta Europa de rasarit si au format natiunile care inconjoara Romania de azi, Romania care e o insula de Latinitate inconjurata de Slavi, Bulgari, Unguri. Au reusit sa se mentina din cauza conditiilor geografice care i-a aparat: Carpatii si Dunarea. Despre toate aceste popoare se stie cand au venit. Nu sunt documente care sa ateste cind au venit Romanii, si asta din cauza ca acestia au existat inainte de venirea Romanilor care au purtat cu Geto-Dacii nostri razboaie fratricide. Cit despre vajnicii nostri falsificatori de istorie imi pare rau ca se chinuie in mod oficial sa puna impreuna informatii care nu se potrivesc si asta la comanda unor natiuni viclene care ne vor disparuti. Dar pentru a afla din ce directie bate vintul vedeti de ce factura sunt falsificatorii. Nu va puteti astepta la altceva atata timp cat acestia nu sunt ROMANI.

  8. Pingback: Mariana Gurza – Blog » Blog Archive » Colocviile de Marți – În Grădina Maicii Domnului

  9. Pingback: AUREL I. ROGOJAN – Istoria Romaniei dupa directivele lui Stalin si Horthy. DEZVALUIRI | Grădina cu lecturi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.