Generalul Aurel Rogojan la Cluj: Ne-ar strica sa fim impreuna cu totii, 30 de milioane de romani? - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Generalul Aurel Rogojan la Cluj: Ne-ar strica sa fim impreuna cu totii, 30 de milioane de romani?

Alocutiune la lansarea cartii Fereastra Serviciilor Secrete la Cluj- Napoca

Multumesc tuturor celor care au facut posibil acest eveniment. Multumesc auditoriului prezent, care a renuntat la prioritatile personale si a tinut sa participe, la deschiderea, si la Cluj-Napoca, a paginilor volumului “Fereastra serviciilor secrete. Romania in jocul strategiilor globale’.

Exprim recunostinta gazdei, domnului profesor Doru Radosav, si raman profund indatorat domnului profesor Vasile Puscas pentru onoarea de a prezenta cartea.

Faptul de a ma afla azi aici, impreuna cu Dumneavoastra ma emotioneaza si imi da trairi aparte.

In primul rand, crescand de mic copil cu mare drag de carte, intelepciunile din lecturile alese, calauzindu-mi optiunile fundamentale in viata si conduita in profesie, numai simpla prezenta in Biblioteca Centrala a Universitatii din Cluj-Napoca, desi am trudit in alte biblioteci universitare, imi confera un sentiment cu totul special. Un sentiment pe care romanii transilvaneni, de o anumita varsta si experienta, il au cand trec si pragul universitatilor din Sibiu, Timisoara, Arad, Oradea… al vechilor colegii si scolii din Beius, Blaj si alte localitati incarcate de istorie. O istorie cu cat mai veche, cu atat mai necesara azi.

In al doilea rand, aceasta parte de tara are o simbolistica cu totul si cu totul aparte. Nu-i usor de spus, dar sunt imprejurari cand trebuie… La Moisei, Trăznea, Ip, Ciumărna, Zalău, Camăr, Dragu, Hida, Cosniciu de Sus, Cerisa, Marca, Nusfalău, Sarmasu, Muresenii de Campie, Campia Turzii, Ludus, Prundu Bârgăului, Huedin, Cucerdea, Lăscud si in multe alte localitati din Transilvania, pamantul inca plange…

In al treilea rand, aceasta parte de Romanie este Vatra Neamului Romanesc si, totodata, Vatra Neamurilor Europei. Si chiar mai mult decat atat!

Da, stiu ca o astfel de afirmatie, ca Transilvania este vatra a neamurilor Europei, daca nu va fi de-a dreptul deranjanta pentru unii, ori considerata ofensatoare de catre altii, in cel mai fericit caz se va spune ca a rostit-o unul “dus de acasa”. Este o schema a unei propagande antinationale de a pune eticheta de nebun, extremist, ori terorist pe cei care militeaza pentru reconsiderarea si repunerea in drepturi a mandriei si demnitatii nationale.

Am venit aici cu scopul declarat de a lua parte la prezentarea unei carti, dar iata ca locul unde ma aflu ma trimite in istorie, dar cred ca este folositor ordinii de zi a intalnirii noastre.

Folositor, pentru ca activitatea serviciilor de informatii pentru securitate nationala se situeaza la interferentele istoriei cu geopolitica si diplomatia, a antropologiei culturale cu politica si economia, ca sa numim doar cateva dintre domeniile de prima importanta.

Elementele nucleu ale oricarei natii sunt Geneza [exprimata prin capacitatea de a ne raporta intr-o succesiune continua de generatii la un stramos comun] si Patria [vatra sau taramul neamului]

Trebuie sa observam ca, atat geneza, cat si patria nemului nostru s-au aflat, dintru inceputuri, intre legenda mesterului Manole si blestemul Mioritei. “Cand pe deal si cand pe vale”. Ba, am mai fost, nu de putine ori, pravaliti si pe haurile prapastiei. Toata istoria ne-am parcurs-o cu o mana pe mistrie si cealalta pe sabie. Ce se construia ziua, se darama noaptea.

De ce un astfel de destin nedrept? Vom intelege daca vom fi lasati sa ne redescoprim si sa ne rescriem istoria, fiindca in cea mai recenta bulversare a sistemului de valori al scolii, educatiei si culturii nationale, Istoria Romaniei nici nu mai este materie de studiu. Asta poate sa insemne ca nonelita politica instrainata, cosmopolita si violenta care a savarsit acest odioas atentat la identitatea nationala, are mandat sa slujeasca promotorii ideologiilor antinationale, care tintesc ca statele nationale –unitare, precum Romania, sa dispara si ne pregateste pentru un astfel de viitor ?

Trecutul natiei noastre a fost, cu exceptia unor prea scurte secvente de timp, pentru a ni se putea consolida gloria si maretia la scara istoriei, controlat de altii. Iar acei altii, continua sa ne rescrie trecutul , pentru a ne putea stapani viitorul.

Dintr-un astfel de motiv, nu puteam sa privesc prin fereastra serviciilor secrete, fara trimiteri la influentele si determinarile strategiilor globale asupra destinelor locuitorilor Romaniei.

Primim numeroase intrebari si ni se fac si, in mod direct, reprosuri ca cei care am servit patria sub drapel in cea de-a patra arma – arma informatiilor si contrainformatiilor – nu am facut nimic pentru ca evenimentele din decembrie 1989 si evolutiile ulterioare sa nu aduca Romania pe marginea prapastiei de azi. Prin aceasta modesta contributie la mai buna intelegere a trecutului si prezentului, in cateva dintre capitolele cartii incercam sa raspundem unui astfel de interes intrutotul legitim.

Evenimentele de la cumpana dintre milenii au gasit intreaga lume nepregatita pentru amploarea si rapiditatea schimbarilor. Consecintele, cu adevarat dureroase, inclusiv pentru promotorii evenimentelor incep sa se manifeste de acum incolo.

Astazi prezentul nostru este controlat nu numai economic, ci si in sistemul valorilor identitatii nationale, prin atacuri sistematice la trecutul si istoria noastra, la valorile traditionale ale familiei, scolii, bisericii, voindu-se ca sa ramanem si fara patrimoniul spiritual, care ne da constiinta de sine si care isi revendica libertatea de manifestare si de creare a unei civilizatii pe un teritoriu, a carui reprezentare o avem, inainte de toate, in etnografie si folclor, in traditii , obiceiuri si in istoria orala transmisa prin succesiunea generatiilor.

Dar trebuie sa observam ca si prezentul altor popoare este controlat de forte externe. Ceea ce se intampla in Grecia, Italia, Spania, Portugalia – vor urma si alte tari – nu este oare, intre altele, si o dovada a erorilor planificatorilor complotului international de la Malta ? Pana la urma, daca reflectam la starea lumii de azi, cui a folosit acel complot ?

Volumul pe care vi-l prezentam indeamna la reflectii dincolo de text, iar textul la fiecare noua lectura poate sa desvaluie intelesuri mai ample si semnificatii mai adanci.

Patria natiei noastre are, dintotdeauna, ca fundament geostrategic o sfanta treime: lantul Muntilor Carpati, de unde ne vine taria, valea Dunarii, care ne-a dat statornicia prin rodul campiilor ei si Marea Neagra care ne-a deschis orizonturi si drumuri de comunicare si intelegere cu alte lumi si civilizatii.

De cand suntem noi aici? Prin noi intelegand succesiunea de locuitori din timpuri imemoriale. Cercetarile obiective spun ca pe actualul teritoriu al Romaniei s-au descoperit cele mai vechi urme de agricultură din Europa, datând din 10 000 i.H. De asemenea, în România au fost descoperite cele mai vechi locuinţe din Europa, aproximativ din aceiasi perioada.

In conul geostrategic format de Carpati, Dunare si Marea Neagra se gasesc singurele zacamite de sare la suprafata din Europa .Când plecau în transhumanta cu turmele de oi, la iernatic, ciobanii carpatici duceau cu ei, pe magarusi, cantitati suficiente de sare pentru ei si pentru oi, ca sa le ajunga pîna-n primavara, pîna la revenirea acasa. Am retine atentia asupra unui fapt deosebit de important pentru istoria Europei care nu este înca suficient mentionat: salasele pastorilor valahi în spatiul din Nordul Marii Negre, pîna-n Caucaz, în Peninsula Balcanica, pîna la Marea Egee si Marea de Marmara, în Iliria si Panonia, pîna la Marea Adriatica, de unde primavara turmele reveneau în Carpati.

Sarea, aceasta resursa indispensabila vietii a facut ca din vatra numita azi Transilvania sa-si revendice incepturile mai toate neamurile Europei. Unele neamuri o declara fara reticente, altele nu, dar acestea sunt contrazise, atat de dovezile arheologice, cat si de mituri ale propriei geneze.

Pe un alt plan, aceasta resursa naturala si faptul ca pastoritul a aparut si s-a dezvoltat pentru prima data in Carpati, au influentat dimensiunile considerabile ale spatiului etnico-istoric al inaintasilor. De aici si o suma de consecinte.

Cea mai importanta, pusa in evidenta de Nicolae Iorga: Romania mai este, inca, tara inconjurata de congeneri, iar popoarele din vecinatate sunt, la scara istorica , undeva la varsta copilariei.

Ce scria Mihai Eminescu despre “marginile” natiei, despre acele limite ale fruntariilor pe care nici-un voda nu s-a ingrijit sa le gospodareasca si nu le-a putut apara, fiind prea mult ocupati cu scurtarea de capete a cozilor de topor ravnitoare la tron ?

Eminescu spunea: “Nu exista stat in Europa Orientala, nu exista tara de la Adriatica pana la Marea Neagra, care sa nu cuprinda bucati din nationalitatea noastra. Incepand de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia-Hertegovina, gasim pas cu pas fragmentele acestei mari unitati etnice in Muntii Albaniei, in Macedonia si Tesalia, in Bulgaria, in Grecia”

Poate parea paradoxal, dar toate aceste lucruri din trecut ar trebui sa ne faca sa intelegem mai bine, nu numai ce ni se intampla in prezent, dar si ce surprize ne-ar putea rezerva viitorul. Sa intelegem si de ce Eminescu continua sa fie periculos, iar pentru a fi feriti de contagiunea ideilor sale nationale este denigrat, incercandu-se sa ne fie scos din manualele scolare, din istoria si constiinta nationala.

Sunt în istorie circumstanţe istorice care pot reformata cultural populaţii sau chiar popoare întregi. Dar sunt şi alte circumstanţe în care se pot împlini respectiva reformatare culturală a unui popor, precum şi recalibrarea lui intelectuală pentru a-i modifica puterea de reacţie şi rezistenta la agresiunile impotriva identitatii. Este vorba de circumstanţe impuse, planificate cu atenţie şi monitorizate în detaliu. Cu alte cuvinte, cum poţi lua în stăpânire o ţară? Ce faci cu poporul care o locuieşte?

Prin alterarea valorilor, un popor poate deveni altceva în decursul timpului sau poate deveni foarte vulnerabil în perspectiva unei eventuale colonizări culturale din exterior. Valorile de identitate sunt forţele care modelează întreaga societate şi dau consistenţă rezistenţei în faţa presiunilor de schimbare venite din exterior. Când valorile din interior dispar prin marginalizare continuă, în vidul creat, pot fi aduse noi valori culturale, diferite etnic, dar şi confesional.

Alterarea valorilor este cea mai teribila arma de distrugere a unui popor. Este cea mai primejdioasa realitate ca care s-ar putea confrunta un popor inainte de a fi scos din scena istoriei.

O destramare a Romaniei ne apare a fi programata si prin alterarea deliberata a valorilor.

Sa ne reamintin de mesajul pe care ni l-a lasat George Cosbuc: “ Cultura este cel dintai teritoriu al unei natii”.

Teritoriul nostru spiritual si material se afla pe axa mediana a Europei, ceea ce inseamna ca Europa si-ar putea recapata echilibrul firesc, gravitand pe axul ei central si nu pe unul excentric – occidental sau oriental.

Istoria mileniului de convietuire cu mai tinerii nostri vecini este una de lupta continua. Ca orice copii neastamparati au mai facut tot felul de nazdravanii, care intre popoare si state se numesc altfel si s-au transat pe campul lui Marte, adaugand istoriei fapte controversate, a caror povara apasa urmasii.

Suntem un popor cu sentimentele si demnitatea nationala mereu amenintate. Cine si de ce prefera ca Romania sa fie un imens mormant al identitatii propriului popor?

Un imens patrimoniu identitiar de situri arheologice sta nevalorificat, ingropat ori ascuns, pentru a nu ne dovedi taria, continuitatea si statornicia.

Localitatile din Transilvania cu dainuire din preistorie, cu ruine de cetati geto-dace ori daco-romane apar in atlase, enciclopedii, monografii ori placi comemorative ca datand numai dupa secolele XII-XIV, asa cum le consemneaza izvoare ale Bisericii Catolice.

A simti nevoia sa te redefinesti, in cadrul propriei comunitati nationale, ca “romani din sud-estul Transilvaniei”, nu poate fi decat raspunsul la o necesitate rezultata din constrangerea unui complex de factori. Bineinteles, si un raspuns al comunitatii lipsite de apararea statului, a carui autoritate in raport cu proprii cetateni de etnie romana nu se mai exercita in spatiul geografic mentionat.

Cum ne-ar aparea istoria daca toate siturile arheologice reprezentative ar fi puse in valoare, dupa criterii stiintifice obiective si incluse in programe de promovare a adevarului istoric? Cine sunt cetatenii – ministri la Educatie , cultura si patrimoniu si de ce nu vor sa sustina promovarea valorilor noastre de identitate, pentru a sti mai bine lumea, cine sunt romanii si ce au facut ei pentru crestinatate si Europa?

Sa nu fim acuzati de agresiune nationalista, tocmai de catre cei care ne obliga sa ne amintim si sa nu uitam umbrele trecutului.

Daca altii isi doresc unitatea natiunii si dincolo de frontiere, noi de ce nu am imbratisa cu mai multa ardoare idealul de unitate tranfrontaliera a celor peste 30 de milioane de romani?

Aurel I Rogojan

Cluj Napoca, 7.12.2011
Biblioteca Centrala Universitara

Ilustratie: New York Times

Print Friendly, PDF & Email

7 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.