Istorie şi fraudă (II). Cum a disparut o delatiune din Arhiva CNSAS pentru a se deschide apoi un proces de calomnie - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Istorie şi fraudă (II). Cum a disparut o delatiune din Arhiva CNSAS pentru a se deschide apoi un proces de calomnie

Istorie şi fraudă (II)

Noi mărturii despre mişcarea de rezistenţă din Oltenia

de Puica Buhoci*

Cercetator asociat la Institutul National pentru Studiul Totalitarismului

În numărul precedent al „Arhivelor Totalitarismului” s-a documentat veridicitatea şi autenticitatea, precum şi existenţa de facto în arhivele C.N.S.A.S. a unei declaraţii (delaţiuni) din 21 martie 1950, cu semnătura olografă a autorului, document ce fusese studiat legal, în baza acreditării, în arhivele de la Popeşti-Leordeni (în toamna anului 2007), copiat legal, cu ştampila oficială a C.N.S.A.S. şi publicat în Mişcarea Naţională de Rezistenţă din Oltenia, Vol. V, I.N.S.T., 2007, autori Radu Ciuceanu şi Puica Buhoci.

Studiu reprodus de Ziaristi Online sub titlul Istorie si frauda (I). Caz Penal: cum au disparut documente incriminatorii din Arhivele CNSAS. Un furt “garantat” de Academia Catavencu. DOCUMENTE

Atenta şi minuţioasa studiere a surselor a fundamentat condiţia esenţială pentru a demonstra pe de o parte realitatea conţinutului, a materialului factic, a fiecărui detaliu şi adnotări efectuate de ofiţerii de Securitate sau „notele Biroului”, coroborate cu alte tipuri de izvoare de documentare (memorii, studii istorice, istorie orală), iar pe de altă parte am arătat şi analizat dispariţia mai mult decât misterioasă din fondul arhivistic al C.N.S.A.S. a documentului aflat în discuţie, după ce a fost cercetat, copiat şi publicat, conform normelor legale[1]!!

Reiterăm că scopul publicării acelui document (dispărut din arhivă după publicare), alături de alte sute, a fost eminamente ştiinţific, urmând ca pe baza analizei lor să publicăm un studiu al desfăşurării activităţii unui important grup de rezistenţă anticomunist din Oltenia montană, ce a acţionat într-o componentă socială eterogenă, militară, cu un aport important al Mişcării Legionare, în vara anului 1949[2]. Grupul Arnota a reprezentat în istoria rezistenţei anticomuniste de pe teritoriul României, prin activitatea sa conspirativă, prin confruntarea armată de la Hoaga Molidului, din primăvara anului 1949, prin tragicul ei sfârşit (executaţi în munţi, urmăriţi, anchetaţi, arestaţi, ucişi în trenurile morţii) şi prin martiriile lor: Ghiţă Pele, Opriţescu Ion, Ion Costin, Banu Petre, Nicolae Ştefan, Ionescu Gheorghe zis Frunză, Huţanu Gheorghe, Băncescu, Starovici zis Mircea, Anghel Nicolae zis Angheluş, Mohorea Adrian, Sergiu Popescu, I. Cetăţeanu, Mircea Măzăreanu, Ion Martin, maiorul Creţu Avram, locotenentul Simescu Avram, Nelu Jijie, Mihai Morunescu, Mişu Ocneriu, Văduva Constantin, Marinovici Ioan, Teodorescu Ioan, Gheorghe Pavel Ioan, Tărăşescu Nicolae, maicile şi călugării de la mânăstirea Bistriţa şi Arnota etc., aşa după cum recunoştea chiar Securitatea acele „forţe numeroase de adevăraţi patrioţi” care s-au retras în munţi nu de spaima ocupantului, ci pentru a se opune cu arma în mână noului sistem, „prin acte de sabotaj, oprind căile de comunicare, fabrici, căi ferate”[3] etc.

Memoria orală reţine imaginea corpurilor celor asasinaţi la Hoaga Molidului în dimineaţa zilei de Paşte, 26 aprilie 1949, în confruntarea cu batalionul 4 de Securitate Drăgăşani, ce au fost purtate de oamenii Securităţii în afara taberei şi „atârnate de parângă, sub privirile îngrozite ale copiilor de la şcoala normală Bistriţa”[4]. Sensibilitatea şi natura emoţională a unei astfel de teme care se adaugă rigurozităţii cercetării sunt componente necesare şi aproape de nelipsit din recuzita istoricului[5].

Revenind la fondul problemei aflată în studiu, şi anume dispariţia din arhivă a declaraţiei (delaţiune) după publicare, cât şi acuzaţiile nefondate şi necritice din presă, şi mai nou prin atacarea în instanţă, în civil şi în penal, a Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului şi a directorului său, pentru faptul de a fi publicat un document care nu ar fi existat nici fizic, nici altfel, am continuat să întreprindem un amplu program de investigaţie şi cercetare. Am demonstrat deja faptul material de existenţă a documentului, prin descoperirea[6] altora care fac referire la cel în cauză cu date punctuale[7].

Am arătat că instituţia C.N.S.A.S., prin operatorul său de Securitate, a analizat şi a reintrodus în arhivă documentul dispărut, I.N.S.T. punând la dispoziţie copia obţinută în baza normelor legale cu ştampila C.N.S.A.S. la data de 9.10.2007 spre a fi publicat[8].

Reclamantul, fostul deţinut politic Aristide Ionescu, arestat cu primul lot al organizaţiei Arnota, pentru grâul şi porumbul cu care ar fi sprijinit pe unii membri ai grupului Arnota[9], persoană extrem de activă în spaţiul public după 1990 şi cu un vădit apetit pentru sălile de tribunale la venerabila sa vârstă de aproape 90 de ani[10], în ciuda tuturor evidenţelor a continuat să susţină că declaraţia (delaţiune) din 21 martie 1950 nu îi aparţine, că „este pe de-a întregul un fals, introdus în lucrarea respectivă încercând să se creeze o atitudine de turnător mârşav pe timpul detenţiei”[11].

Aristide Ionescu afirmă că „sub pretextul că pârâtul [Radu Ciuceanu, n.n.] cercetează împrejurările în care s-au desfăşurat acţiunile de rezistenţă armată din munţii Arnota, a strecurat o pretinsă declaraţie pe care aş fi dat-o eu, prin care aş fi turnat un participant (Teodorescu Ioan) la acţiunea de rezistenţă; declaraţia este un fals grosolan[12]; pentru inducerea în eroare a instanţei de judecată, pârâtul depune un aşa-zis original al declaraţiei mele, luată de către directorul închisorii Gherla, Lazăr Tiberiu, care nu are ştampila C.N.S.A.S. (sic!). Este scrisă la maşina de scris şi pe care este reprodusă o semnătură a mea din alte documente ale Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului”[13](sic!!).

Aristide Ionescu reiterează aceste idei de mai sus în toate înscrisurile sale depunându-le de zeci de ori la dosarele celor două procese, civil şi penal, alături de proferarea semidoctă a altor invective pe care analiza noastră istorică nu le învederează. Aristide Ionescu repetă până la obsesie că declaraţia din 21 martie este un fals grosolan, ori documentul nu numai că există în arhiva C.N.S.A.S., şi nici nu este şi nu ar putea fi creaţia Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, căci această instituţie academică studiază documentele puse la dispoziţie legal de C.N.S.A.S., iar conţinutul declaraţiei se verifică prin alte documente, demonstraţie pe care deja am prezentat-o în numărul anterior al „Arhivelor Totalitarismului”[14].

Declaraţia (delaţiune) evident a fost scrisă la maşina de scris pentru ca un exemplar să fie păstrat la acel moment în evidenţele administraţiei penitenciarului Gherla, cu semnătura olografă a autorului conţinutului declaraţiei, Aristide Ionescu, iar originalul, în totalitate olograf, a fost trimis conform indicaţiilor iniţiatorului ei (Aristide Ionescu) Inspectoratului Securităţii Craiova, cu semnătura directorului penitenciarului Gherla, Tiberiu Lazăr: „Avem onoarea a vă înainta alăturat declaraţia în original a deţinutului politic Aristide Ionescu, pentru luare la cunoştinţă şi a proceda de urmare”[15].

Menţionăm că toate înscrisurile depuse la tribunal de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului în procesele intentate de Aristide Ionescu sunt copii ale celor de la C.N.S.A.S. Subliniem însă că instanţele au luat la cunoştinţă documentele oficiale primite de la C.N.S.A.S. de către I.N.S.T., conform legii, pentru publicare, cu ştampila acestei instituţii.

Fostul deţinut politic Aristide Ionescu se consideră, după cum reiese din mărturiile sale de astăzi, ca susţinător al grupului Arnota, căci „a strâns alimente pe care le-a dus organizaţiei din munţii Arnota, judeţul Vâlcea”[16].

Din documentele de arhivă parcurse privind grupul Arnota, din memorialistica existentă sau din alte studii, articole[17] privind aceeaşi organizaţie de rezistenţă rezultă că fostul deţinut politic Aristide Ionescu nu s-a aflat la Hoaga Molidului în Munţii Arnotei, în tabăra partizanilor, cu grâne sau alimente, vreodată, conform propriilor sale declaraţii exemplificate în sentinţa nr. 1562/6 dec 1949[18].

În interogatorii, Aristide Ionescu a afirmat că i-a dat lui Sergiu Popescu 40-50 de kg de grâu adăugând că nici nu a avut cunoştinţă de existenţa bandei din Munţii Arnota, iar justiţia comunistă, în acelaşi document, în susţinerea condamnării sale, conchide: „Inculpatul Aristide Ionescu, la propunerea lui Sergiu Popescu, i-a ajutat cu grâu şi porumb, dându-le patru saci de grâu, pe care i-a dus la Marinovici acasă, cu scopul ajutorării organizaţiei”[19].

Interesante şi discutabile sunt aserţiunile lui Aristide Ionescu, exprimate prin avocatul său, în motivele de recurs, la sentinţa 1562 din 6 decembrie 1949, pe care am pomenit-o mai sus. „Pentru a putea cineva să fie sancţionat pe baza articolului 209, p IV C. Pen, trebuie să se stabilească faptul că agentul, prin activitatea sa, a înţeles să locuiască în siguranţa interioară a statului, adică să fi cunoscut existenţa organizaţiei şi a scopurilor ei subversive şi să intreprindă acţiuni în vederea ajutorării ei sau a membrilor săi ca atare, numai astfel activitatea subsemnatului ar putea să corespundă conceptului infracţiunii….Într-adevăr, motivarea în fapt rezumă declaraţiile mele. Astfel, din cea de la pagina 169, arată că eu spun că am cunoscut pe Popescu Sergiu şi Marinovici în aprilie 1949, la Drăgăşani, unde am fost chemat de aceştia, menţionând: la propunerea lui Sergiu Popescu i-a ajutat cu grâu, deci i-am ajutat cu grâu pe aceştia, adică pe Sergiu Popescu şi Marinovici şi hotărârea continuă că grâul l-am dus la Marinovici acasă, cu scopul ajutorării organizaţiei, pentru ca imediat după aceea să menţioneze: recunoaşte şi în interogatoriul din şedinţă publică, fila 312, că i-a dat lui Sergiu Popescu 40-50 de kg de grâu, adăugând că nu cunoştea destinaţia şi nici existenţa bandei din munţii Arnota. Ca atare, se poate ca eu, dând grâul lui Sergiu Popescu şi lui Marinovici, acesta să fi servit pentru ajutorarea organizaţiei, dar ceea ce interesează din punctul de vedere al meu este acela că eu am dat grâul personal lui Sergiu Popescu, care mi-a spus să-l duc la Marinovici, fără să cunosc organizaţia, şi deci eu nu am dat grâul pentru acea organizaţie. În declaraţiile de la filele 169 şi 132, la care se referă hotărârea, am arătat că nu am cunoscut organizaţia şi nu am dat acel sac de grâu decât pentru Sergiu Popescu personal, gândindu-mă să ajut pe un infractor urmărit, iar nu o organizaţie subversivă. … Există faptul material de a da ajutor unui infractor, fără a fi avut cu el o înţelegere prealabilă. În speţă, toţi aceşti inculpaţi au dat ajutor infractorilor urmăriţi de Securitate, acesta fiind materializat prin alimente, ţigări, cartuşe etc. Este exact faptul reţinut în sarcina mea, doar că eu am dat decât grâu”[20].

Contestându-şi condamnarea de patru ani închisoare corecţională, considerând-o neproporţională atât cu încadrarea juridică, cât şi cu faptele reţinute la dosar, Aristide Ionescu continuă: „Faptele reţinute prin hotărârea de condamnare au fost stabilite pe baza declaraţiunilor mele, atât de la Securitate, cât şi din faţa instanţei. Deci eu am recunoscut de la început faptul că nu am înţeles să ascund nimic organelor legale ale statului. Aceasta este cu atât mai de apreciat, cu cât cel căruia i-am dat sacul de grâu, Sergiu Popescu, nefiind arestat nu avea cine să mă indice”[21].

Demonstrează în continuare în acelaşi recurs din 16 martie 1950 neimplicarea şi nesusţinerea sa a grupului Arnota, asumându-şi doar un ajutor dat unui „infractor urmărit” (Sergiu Popescu), după care, într-un mod cel puţin bizar, cuantifică şi se exprimă în legătură cu anii de închisoare ai celorlalţi membri ai grupului de rezistenţă deja condamnaţi după modelul „eu am primit mai mult şi am făcut mai puţin”, alţii au primit pedepse mai uşoare şi „au dat ajutor elementelor legionare fugite în munţi, predând alimente lui Ocneriu”[22]. Nu există frază mai combinatorie pentru deţinutul Aristide Ionescu ca afirmaţia de mai sus, care sfidează legea de aur a luptei în clandestinitate: Dacă eşti prins, nu-ţi deconspiri camarazii; dacă eşti judecat şi condamnat şi nu eşti în stare să-ţi asumi faptele altora, măcar opreşte-te să declari în instanţă sau în anchetă acţiuni mai grave decât ale tale. Ori această morală cunoscută în lumea gulagului românesc Aristide Ionescu a ignorat-o premeditat.

Parcurgând cu atenţie declaraţiile lui Aristide Ionescu din 10 august 1949 şi 25 septembrie 1949, date în timpul anchetei, în faţa unora dintre cei mai odioşi ofiţeri de Securitate din Oltenia, Oancă şi Fracase, aflăm următoarele: „Alimentele am hotărât să le transport noaptea la Marinovici, descriindu-mi casa. Îmi mai spune că pe ziua de 16/17 aprilie urmează să vină un oarecare Ghiţă, cu care eu am cerut să stau de vorbă să aflu scopul acţiunii. După aceea, ne-am despărţit urmând ca a doua seară să duc alimentele”[23].

„Sergiu Popescu mi-a indicat casa lui Marinovici spunându-mi apoi că în munţii Arnota se află legionari urmăriţi şi că pe ziua de 16/17 aprilie va veni şeful grupului, Ghiţă Pelea, din Bucureşti. Eu am dat aceste alimente, adică patru saci de grâu cu scopul de a mă întâlni cu Ghiţă Pelea, de a lua legătura să aflu felul acţiunii şi scopul organizaţiei subversive”[24].

Amânăm comentariile asupra acestor documente căci ele urmează a fi coroborate cu izvoare folosite în ultima parte a articolului precedent[25]. Este vorba de relatarea lui Aristide Ionescu din memoriile sale[26] în care, urmărit fiind după alegerile din noiembrie 1946, când împreună cu soţia sa Lucia „au atacat armata cu lemne şi pietre”[27] şi în cele din urmă, prins fiind, anchetat la Securitatea din Craiova, în ciuda violenţelor ce i s-au aplicat nu şi-a devoalat identitatea şi nici nu a recunoscut, spune Aristide Ionescu, incidentul din 1946. Autorul continuă arătând că anchetatorii, „pe un ton blajin”, i-au spus: „De data asta te iertăm, dar dacă nu te cuminţeşti, vei avea de-a face cu noi”[28]; am aflat de asemenea că a fost eliberat deoarece fusese confundat cu o altă persoană. Sunt recunoscute din memoria orală, dar şi din declaraţiile altor foşti deţinuţi politici duritatea achetelor de la Securitatea din Craiova. Sunt de notorietate raporturile pe care această instituţie represivă le stabilea cu cei anchetaţi, numindu-i bandiţi, contrarevoluţionari, duşmani de clasă; „atitudinea blajină” a anchetatorilor, precum şi punerea sa în libertate, o putem decripta prin studierea celor două documente olografe semnate de Aristide Ionescu, în data de 31.12.1948, date la Securitatea din Craiova în condiţia de reţinut şi pe care le găsim astăzi în fondurile arhivistice ale C.N.S.A.S.

  1. Autobiografia în care îşi recunoaşte identitatea: „Mă numesc Aristide Bebe Ionescu” despre care tocmai ne anunţase că reuşise să o ascundă şi din care aflăm şi motivul reţinerii sale – participarea în noiembrie 1946 la alegerile din comuna Cârstăneşti şi altercaţia sa cu organele de ordine.
  2. Angajament, căci „Freedom is not free” adică libertatea nu este pe gratis. Odată încăput pe mâna Securităţii, angajamentul este actul cel mai reprobabil, dar reprezentativ, al compromisului prin care subiectul în cauză „se obliga să aducă la cunoştinţa organelor de Securitate orice ştiinţă sau indiciu în legătură cu ordinea publică şi siguranţa statului, în special din rândurile agricultorilor şi populaţia din localitatea în care mă găsesc, păstrând cel mai desăvârşit secret, atât asupra informaţiilor, cât şi asupra misiunilor încredinţate. În caz de nerespectare a prezentului angajament înţeleg să suport orice consecinţă. Nume conspirativ sub care voi lucra va fi acela de „Tulea”. Urmează semnătura olografă Aristide Ionescu şi data de 31.12.1948[29].

Analizând acest document de arhivă constatăm următoarele:

a) Ca formă, documentul este redactat în totalitate olograf, cu semnătura olografă a autorului. Se poate constata veridicitatea ductului literelor iscăliturii olografe prin comparaţie cu alte numeroase semnături olografe conţinute în documente scrise aflate în arhivă.

b) Se remarcă prezenţa tipului stas al angajamentului, subiectul admiţând şi acceptând calitatea de angajare şi furnizare de date despre „populaţia din localitatea” în care se găseşte, cât şi asupra agricultorilor în mod special.

c) Subiectul angajamentului subscrie la păstrarea conspirativă în cel mai desăvârşit secret atât a informaţiilor date, cât şi a misiunilor încredinţate.

d) Tipologia clasică folosită de organele de Securitate insera asumarea gravelor consecinţe în caz de nerespectare a celor prevăzute în acest document.

e) Condiţia care conducea la încheierea acestui act se consemna prin predarea-primirea unui nume conspirativ, în cazul în speţă a fost acceptat sub numele de „Tulea”.

La numai câteva luni de la înfiinţarea ei (august 1948), Securitatea – confruntată cu valul organizaţiilor de rezistenţă apărute pe întreg teritoriul României – îşi profila portofoliul opozanţilor atrăgându-i prin represiune, intimidare şi obligându-i la asumarea răspunderii prin conspirare forţată.

Raporturile lui Aristide Ionescu cu Securitatea, după semnarea acestui tip de contract în 31 decembrie 1948, prin ceea ce a urmat: arestarea, anchetarea, judecarea şi condamnarea sa în decembrie 1949, au relevat caracterul opresiv al puterii, precum şi forţarea opozantului de a respecta modul de colaborare impus de conţinutul angajamentului. Aflat sub ancheta ofiţerilor se Securitate din Craiova în vara-toamna anului 1949, Aristide Ionescu, prin declaraţiile date, încearcă să maximizeze valoarea contractului introducând componenta conspirativă, ordinea publică, siguranţa statului şi culegerea de informaţii, justificând grâul dat lui Sergiu Popescu, în vederea întâlnirii cu Ghiţă Pele, conducătorul grupului din munţii Arnotei, cât şi „pentru a afla felul acţiunii şi scopul organizaţiei subversive”[30]. Putem menţiona că această aserţiune o regăsim cu prevalenţă în declaraţiile date în anchetă, în faţa Securităţii, în timp ce în documentele justiţiei (cu ocazia recursului) apare necondiţionat că acel grâu a fost dat drept ajutor unui infractor urmărit (Sergiu Popescu) şi nu pentru o organizaţie subversivă, de existenţa căreia Aristide Ionescu nu a avut cunoştinţă[31].

În data de 16 martie 1950, deţinutul politic Aristide Ionescu soseşte în penitenciarul Gherla prin transfer de la penitenciarul Craiova[32]. Analizând declaraţia (delaţiune) din 21 martie 1950, emitentul este penitenciarul Gherla, prin directorul său Tiberiu lazăr, iniţiatorul şi autorul Aristide Ionescu. Atât prin conţinutul documentului, cât şi prin solicitarea ca acesta să fie făcut cunoscut (să fie trimis) forului superior, Inspectoratul Securităţii Craiova, chiar în ziua judecării recursului (21 martie 1950)[33], toată această desfăşurare se înscrie în siajul aceluiaşi contract (31 decembrie 1948), coercitiv şi abuziv, instrumentul cel mai eficient folosit de aparatul de represiune pe toată perioada regimului comunist.

Dosarele penale, cât şi cele informative aflate în arhiva C.N.S.A.S. ale lui Aristide Ionescu nu prezintă înscrisuri privind consecinţele declaraţiei (delaţiune) din 21 martie 1950, cel puţin până la acest moment privindu-l pe Teodorescu Ioan[34], dar ne rezervăm îndoiala în legătură cu integritatea fondului arhivistic, după experienţa dubioasei dispariţii a documentului în cauză, legal cercetat, copiat şi publicat.

Simplitatea, modestia, spiritul de conservare, credinţa în Dumnezeu, reţinerea, bunătatea şi iertarea constituie portofoliul de moralitate al celor mai mulţi dintre cei trecuţi prin universul concentraţionar din România sau prin bestiarul reeducării. Memoriile lui Aristide Ionescu au fost răspândite în urma publicării mai multor ediţii prin ţară, pe la biblioteci, personalităţi ale vieţii publice şi politice, oameni de cultură, directori de muzee. Toţi cei care le-au parcurs au avut revelaţia unei structuri puternice, conştiente de valoarea sa de luptător, ca „unul dintre sutele de mii de săteni ai acestei ţări care s-a opus instaurării comunismului în România”[35], spune dânsul despre sine. Adaugă apoi: „Sunt menţionat în cartea Memorialul Ororii. Documente ale procesului reeducării Piteşti Gherla, apărută la editura Vremea în 1995, la pagina 654 şi 709, ca trecut prin torturile diabolice ale echipei Ţurcanu[36]; apar şi în cartea istoricului Denis Deletant intitulată Ceauşescu şi Securitatea, editura Humanitas, la pagina 50, 80 [sic!] ca unul care am trecut prin torturile echipei Ţurcanu şi rezistând torturilor am rămas imun”[37].

Curajul, forţa şi onestitatea despre sine nu contenesc: „Am recunoscut că am predat alimentele lui Marinovici, nu am dat alte nume, nu am pomenit de fratele meu sau de Sergiu Popescu, mi-am uşurat situaţia nedenunţând pe nimeni”[38].

Memoriile lui Aristide Ionescu au pătruns deja în istoriografie, au devenit sursă pentru cercetare şi domnia sa consultant pentru manualele de istorie. Portretul clădit cu atâta temeinicie şi încrâncenare a eroului imun învingător în lupta cu aparatul de represiune şi cu torţionarii de la Gherla este de fapt al unui supravieţuitor din categoria acelor foşti deţinuţi politici care au ajuns după gratii fără să fi purtat arma în mână, fie chiar şi la Hoaga Molidului, fără să-şi fi asumat implicarea, participarea la planurile organizaţiei de partizani din munţii Arnotei, şi mai ales fără să recunoască raporturile de coerciţie la care a ajuns cu Securitatea prin acceptarea angajamentului în schimbul libertăţii, în ultima zi a anului 1948. Ar fi putut deveni perenă imaginea de luptător anticomunist care a avut bărbăţia de a nu denunţa pe nimeni niciodată, dacă frustrări mărunte sau comandamente care ne scapă nu l-ar fi guvernat pe fostul deţinut politic Aristide Ionescu sau dacă fondurile arhivistice ar fi fost „curăţate” temeinic de cei interesaţi.

Cercetând dosarele informative şi documentele de după eliberarea din detenţie, constatăm că fostul deţinut politic, ca orice fost deţinut politic, era pas cu pas urmărit, i se cerceta activitatea profesională, relaţiile stabilite cu foştii camarazi de închisoare sau cu persoane plecate în Occident, îi erau sondate părerile despre politica partidului, atitudinea în societate şi la locul de muncă[39] şi mai ales Securitatea era interesată „dacă desfăşura activitate de propagandă duşmănoasă”[40].

În vederea urmăririi informative s-au construit minuţioase planuri de măsuri, numele conspirativ ca urmărit a fost stabilit „Anton”. S-au organizat şi nominalizat sursele, s-au purtat discuţii în legătura cu instalarea de mijloace T.O. la domiciliul obiectivului (Aristide Ionescu), s-au dat termene precise de punere în aplicare a planului[41] stabilit în D.U.I.; Serviciul 2B aprobă urmărirea informativă cu planurile detaliate începând cu data de 28.03.1979, iar „notele de analiză” ulterioare, pe puncte, au sintetizat rapoartele surselor şi au făcut aprecieri asupra urmăririi obiectivului Anton[42].

Extrem de interesante sunt comentariile surselor despre cel urmărit în nota de analiză din 1980 semnată de col. Neniţoiu Nicolae şi cpt. Măceşanu Constantin. Obiectivul era preocupat de sarcinile de srviciu, nu făcea comentarii negative tendenţioase, nu se confirmaseră informaţiile mai vechi furnizate, prin care Anton preamărise regimul de viaţă capitalist, iar „timpul liber şi-l ocupa cu creşterea albinelor, scopul său fiind acela de a ieşi la pensie în condiţii corespunzătoare” [43].

Regăsim în nota de analiză ceea ce documentele anterior studiate ne indicaseră: „obiectivul, în timpul cât a fost în detenţie, a sprijinit organele de contrainformaţie, având în unele situaţii rezultate bune, afirmând că el este surprins de ce în ultimii 20 de ani nu a fost întrebat de nimeni aspecte despre care a luat la cunoştinţă”[44]. Atenta observaţie asupra obiectivului „Anton” a arătat ineficienţa şi lipsa de substanţă pentru organele de Securitate din punctul de vedere al urmăririi informative şi mult mai oportună închiderea acestui dosar „prin atragerea treptată la colaborare” [45].

S-a demonstrat că existenţa calităţii de urmărit în perioada comunistă nu excludea antrenarea unui fost deţinut politic după eliberarea sa din închisoare într-o muncă de reţea de informaţii sau revigorarea angajamentului ce a existat încă din detenţie. Menţionăm că fostul deţinut politic Aristide Ionescu nu-şi asumă nici unul dintre documentele incriminatorii existente în arhivă, pe care I.N.S.T. şi directorul său le-au prezentat în instanţă şi pe baza cărora aceasta a respins acţiunile şi în penal şi în civil (atât la instanţa de fond, cât şi recursul), recunoscând autenticitatea documentelor, precum şi dreptul la cercetarea şi publicarea acestora.

Dispariţia şi distrugerea declaraţiei (delaţiune) din arhiva C.N.S.A.S., după ce aceasta apăruse într-un volum de documente, în vederea unui viitor studiu, precum şi comportamentul contestatar al autorului documentului la adresa I.N.S.T. în presă şi în instanţe, ne conduc la următoarele întrebări retorice:

1. Cine a fost interesat de eliminarea documentului din arhivă (o persoană şi mai mulţi complici)?

2. Cine, în ce scop şi în ce condiţii concrete a putut pătrunde în arhivă pentru a distruge documentul în contextul în care din evidenţele C.N.S.A.S. (foaie de studiu completată, cerere legal întocmită pentru copiere, inserarea în registre a dosarelor cercetate de subsemnata) se putea observa consultarea prealabilă a acestui fond arhivistic?!

3. Este un fapt cotidian dispariţia de documente din arhivă?

4. Este străin sau nu domnul Aristide Ionescu de dispariţia documentului (delaţiune) din 21 martie 1950, Fond Penal, dosar nr. 145, vol.I, fila 253??!!

 ANEXE

 I. Angajamentul olograf de colaborare cu Securitatea al lui Aristide Bebe Ionescu. 31 decembrie 1948.

 

Angajament,

 

Subsemnatul Aristide Bebe Ionescu născut în anul 1921 decembrie 6 în comuna Ştefăneşti, Vâlcea, din părinţi agricultori Ion şi Elisabeta tot din Ştefăneşti, declar prin prezenta că mă angajez a aduce la cunoştinţă organelor de securitate orice ştiinţă sau indiciu în legătură cu ordinea publică şi siguranţa statului în special din rândurile agricultorilor şi populaţiei din localitatea în care mă găsesc. Păstrând cel mai desăvârşit secret atât asupra informaţiilor cât şi asupra misiunilor încredinţate. În caz de nerespectarea recentului angajament înţeleg să suport orice consecinţă. Numele conspirativ sub care voiu lucra va fi acela de „Tulea”.

Aristide Ionescu

31.XII.1948

  • ACNSAS, Fond Informativ, dosar nr. 3676, vol. 1, f. 30.

 

II. Adresă de însoţire a Direcţiei Securităţii Statului Regiunea Piteşti către Raionul de Securitate Râmnicu Vâlcea a dosarului de informator al deţinutului politic Aristide Ionescu.

REPUBLICA POPULARĂ ROMÂNĂ

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

DIRECŢIUNEA GENERALĂ A SECURITĂŢII STATULUI

REGIUNEA PITEŞTI

INTRARE Nr. 85690                                                                  314/113179

1953 luna februarie ziua 13                                                             11 feb 1953

 

Către,

RAIONUL DE SECURITATE – R. VÎLCEA

 

Vă trimitem alăturat un dosar de informator vechi.

Luaţi măsuri de reactivare în folosirea lui.

 

MAIOR DE SECURITATE                                        LT. DE SECURITATE

E. Vistig                                                                                N. Pleşiţă

 

MG/ME

2 ex.

 

De studiat lucrarea şi măsurile necesare.

/ss/ indescifrabil

  • ACNSAS, Fond Informativ, dosar nr. 3676, vol. 1, f. 29.

 

III. Notă de analiză a Inspectoratului Judeţean Argeş privind măsurile întreprinse în dosarul de urmărire al lui Aristide Ionescu şi rezultatul discuţiilor purtate cu acesta de către Securitate. [1980].

 

MINISTERUL DE INTERNE                                                         STRICT SECRET

INSPECTORATUL JUDEŢEAN ARGEŞ                        APROB,

Serviciul II – B                                                             ss indescifrabil

 

NOTĂ DE ANALIZĂ

privind măsurile întreprinse în dosarul de urmărire informativă „ANTON”[46]

 

La data de 08.03.1979 s-a deschis dosarul de urmărire informativă „ANTON” în scopul stabilirii poziţiei faţă de muncă, regimul social din ţara noastră, cât şi a poziţiei faţă de politica internă şi externă a partidului nostru a numitului IONESCU ARISTIDE, fost membru al organizaţiei legionare, în prezent economist la serviciul Aprovizionare din cadrul Întreprinderii de autoturisme Piteşti.

De la deschiderea d.u.i. şi până în prezent nu s-au confirmat informaţiile furnizate de sursele „Costea Ştefan” şi „Nicolescu”, informaţii care au stat la baza deschideri acestui dosar, conform cărora obiectivul preamăreşte regimul de viaţă capitalist şi elogiază fosta organizaţie legionară.

În timpul urmăririi informative, sursa „Stan” şi „Ivaşcu Cornel” au sesizat faptul că obiectivul se preocupă de realizarea sarcinilor de serviciu, nu face comentarii negative, tendenţioase, făcând afirmaţii că timpul său liber şi-l preocupă cu creşterea albinelor, de unde are unele avantaje materiale, considerând totodată o recreere pentru el, scopul fiind acela de a fi cât se poate de corect la serviciu pentru a putea să iasă la pensie în condiţiuni corespunzătoare.

Din discuţiile purtate cu obiectivul a rezultat faptul că acesta în timpul cât a fost în detenţie, a sprijinit organele de contrainformaţii având chiar în unele situaţii rezultate bune, afirmând că el este surprins de ce în ultimii 20 de ani nu a mai fost întrebat de nimeni aspecte despre care a luat la cunoştinţă.

Faţă de cele stabilite până în prezent prin dosarul de urmărire informativă „ANTON”, propun a se aproba închiderea dosarului prin atragerea treptată la colaborare cu organele de securitate a numitului IONESCU ARISTIDE, materialul fiind de mică importanţă persoana rămâne în evidenţa generală.

ŞEFUL SERVICIULUI,                                                  OF. SPECIALIST II,

Colonelul Neniţoiu Nicolae                                               cpt. Măceşanu C-tin

 

Red. MC/Dact. SA/Ex. 2

RD 1415/1980

 

  • ACNSAS, Fond Informativ, dosar nr. 3676, vol. 1, f. 1 (f-v).

 

 

Abstract: History and fraud. New evidences about the National Resistance Movement in Oltenia, II

The publication of documents from the archives of former Securitate (CNSAS) concerning the National Resistance Movement in Oltenia has been a constant focus of the research programmes of NIST. The article we publish is a case study of how history can be manipulated by the mysterious disappearance from the archives of a document that has been previously published in the book The National Resistance Movement in Oltenia, volume V, edited by Radu Ciuceanu and Puica Buhoci in 2007. The author publishes not only the authenticated copy of the missing document but also new sources that prove beyond doubt the veridical character of document’s content.

Keywords: Romania, anti-communism, the National Resistance Movement, Securitate.

Surse: Arhivele Totalitarismului, publicatie editata de Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (INST) aflat sub egida Academiei Romane

Anul XIX, Nr 70-71, 1-2/2011

Ziaristi Online


* Puica Buhoci este cercetător asociat la I.N.S.T

[1] ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 145, vol. I, f. 253.

[2] ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 145, 13 vol., ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 569, 6 vol., ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 176, 2 vol. din 30., ACNSAS, Fond Informativ, dosar nr. 48368, ACNSAS, Fond Informativ, dosar nr. 3676, 2 vol.

[3] ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 145, vol. VII, f. 15.

[4] Eugen Şahan, Aspecte din rezistenţa românească împotriva sovietizării în perioada martie 1944-1962, în Analele Sighet, nr. 2, p. 238

[5] Radu Ciuceanu, Puica Buhoci, Mişcarea Naţională de rezistenţă din Oltenia, vol. V, I.N.S.T., Bucureşti, 2007; istoricul Radu Ciuceanu, iniţiatorul şi conducătorul, alături de gen. Carlaonţ, al celui mai puternic grup de rezistenţă din Oltenia, ce a acţionat încă din 1947, fapt pentru care a fost condamnat la 15 ani de temniţă grea şi 10 ani de degradare civică şi 2 ani de domiciliu forţat.

[6] În alte fonduri arhivistice: ACNSAS, Fond Informativ, dosar nr. 48368 şi ACNSAS, Fond Informativ, dosar nr. 3676.

[7] Puica Buhoci, Istorie şi fraudă. Noi mărturii despre Mişcarea de rezistenţă din Oltenia.I, în AT nr. 3-4/2010, I.N.S.T., Bucureşti, 2010, p. 110-113.

[8] Ibidem, p. 117.

[9] Extras din sentinţa nr. 1562/6.12.1949 a Tribunalului Militar Craiova, în  ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 569, vol.I, f. 368 şi 368 verso.

[10] Fostul deţinut politic Aristide Ionescu, memorialist şi vice-preşedinte al Fundaţiei „Memoria”, filiala Argeş, după 1990, organizator al simpozioanelor organizate la Piteşti privind reeducarea, legitimând prin prezenţa sa credibilitatea diverselor manifestări cu privire la reeducarea prin tortură, neobosit la lansări de carte, luptător mai nou pentru conservarea patrimoniului închisorii Piteşti, lăsând deseori să se înţeleagă, mai ales în articole sau interviuri, că ar fi trecut prin această închisoare, deşi şi-a petrecut aproape în totalitate perioada de detenţie la Gherla, necunoscând ororile reeducării piteştene.

[11] Extras din cererea lui Aristide Ionescu către preşedintele Judecătoriei sectorului 1 din data de 30.07.2009, dosar nr. 25561/299/2009, Bucureşti, f. 1,2.

[12] Extras din recursul lui Aristide Ionescu din 17.08.2010 în Dosar nr. 25561/299/2009, f. 1,2.

[13] Extras din adresa lui Aristide Ionescu către Tribunalul Bucureşti, Secţia 5 civilă, din 14.01.2011, Dosar 25561/299/2009, f. 1.

[14] Puica Buhoci, op.cit, p. 110-113.

[15] Extras din adresa penitenciarului Gherla din 22 martie 1950 către Inspectoratul Securităţii Craiova în ACNSAS, Fond Informativ, Dosar 48368, f. 18.

[16] Aristide Ionescu,  Dacă vine ora H pe cine putem conta?, Ediţia a IV-a, Ed. Zodia Fecioarei, Piteşti, 2010, p. 166.

[17] Monica Grigore, Grupul Arnota – un episod al rezistenţei anticomuniste româneşti din nordul Olteniei, Ed. Cullussis, Bucureşti, 2003, p. 99-110; Dorin Dobrincu, Un grup de rezistenţă armată anticomunistă din Oltenia montană (1949), în Istorie şi societate în spaţiul est-carpatic (secolele XIII-XX). Omagiu profesorului Alexandru Zub, Academia Română, Institutul de Istorie A.D. Xenopol, Ed. Junimea, Iaşi, 2005, p. 431-451.

[18] ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 569, vol. I., f. 368 şi 368 v.

[19] Ibidem.

[20] ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 569, vol. I., f. 433 şi 433 v. Sublinierile din text aparţin documentului original.

[21] Ibidem, f. 434.

[22] Ibidem, f. 434 v.

[23] ACNSAS, Fond informativ, dosar nr. 48368, f. 7.

[24] ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 569, vol. I, f. 168.

[25] Puica Buhoci, op. cit, p. 114-115.

[26] Aristide Ionescu, op.cit., p. 25-27.

[27] Ibidem, p. 27.

[28] Ibidem.

[29] ACNSAS, Fond Informativ, dosar nr. 3676, vol.I, f. 30, vezi anexa 1.

[30] ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 569, vol.I, f. 168.

[31] Ibidem, f. 433-434.

[32] Conform adeverinţei nr. U/57221/PGCJ din 04.11.2009, semnată de Comisar-şef de penitenciare şi Director al penitenciarului Gherla Vasile Pop, precum şi Fişei matricolă penală – http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-%20detinuti%20politici/I/I%2003. %20Ionescu%20-%20Ionescu-Vornicu/Ionescu%20Aristide/index.php.

[33] Decizia nr. 820/21.03.1950 a recursului lui Aristide Ionescu şi a altor condamnaţi din lotul întâi al grupului Arnota în ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 569, vol.I, f. 446-448.

[34] Deţinutul Teodorescu Ioan condamnat la un an şi şase luni închisoare corecţională prin sentinţa nr.1562/6 decembrie 1949, cu lotul întâi de arestaţi ai grupului Arnota, pentru ajutor acordat membrilor săi; arestat la 26.05.1949, anchetat la Securitatea Craiova, ajunge la penitenciarul Aiud în 16.03.1950 şi este transferat la şantierul Cernavodă pe 17.05.1950, conform adresei nr. A23166/18.02.2010 emisă de Biroul de Evidenţă a penitenciarului Aiud şi aflată în arhiva I.N.S.T.

[35] Aristide Ionescu, op.cit, p.187

[36] Ibidem.

[37] Ibidem.

[38] Ibidem, p. 49.

[39] ACNSAS, Fond Informativ, dosar nr. 3676, vol.II, f. 1, 2, 4, 5. Vezi anexa 3.

[40] Ibidem, f. 2.

[41] Ibidem.

[42] Ibidem, f. 4 verso.

[43] Ibidem, f. 1.

[44] Ibidem.

[45] ACNSAS, Fond Informativ, dosar nr. 3676, vol. II, f. 1 v.

[46] Documentul conţine următoarea rezoluţie: De acord cu închiderea prin atragere la colaborare cu noi. [ss] col. [indescifrabil].

Print Friendly, PDF & Email

1 comment

  1. Pingback: Gheorghe Jijie, Prezent! 3 ani de la plecarea în Legiunea cerească | Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.