In avanpremiera online la publicare unor noi extrase din volumul al II-lea al prof dr Larry L Watts despre Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României prezentam o recenzie aparuta in cel mai recent numar al exceptionalei reviste istorice din Basarabia condusa de prof dr Gheorghe Negru – Destin Romanesc:

Importanţă demersului lui Larry L. Watts pentru români

Spre deosebire de volumele imense pe care le-am citit din obligaţie sau plăcere, cartea lui Larry L. Watts se deosebește printr-un stil alert și un discurs antrenant, și aceasta nu în detrimentul ţinutei academice, ceea ce face să uiţi ce volum de pagini ai citit și câte ţi-au mai rămas. Important e că, alături de cartea lui Jean Nouzille, demersul lui Watts se înscrie printre cărţile – trebuie să spunem, foarte puţine – care aduc un serviciu enorm istoriografiei românești prin faptul că prezintă publicului occidental o altă istorie decât clișeele istoriografiei sovietice – istoricul american dezvăluie politica denigratoare a Rusiei, apoi a URSS faţă de vecina sa de sudvest, România, de la proclamarea independenţei acesteia (1878) până la sfârșitul anilor 1970, campanie ale cărei consecinţe persistă nu numai în cărţile și manualele de istorie din Occident, dar și în capul moldovenilor.

Deși asaltul defăimator a fost, după cum menţionează autorul, cunoscut în Occident, despre acest subiect s-a scris foarte puţin chiar și în România. Lucrările scoase aici au avut un impact limitat din cauza politicului și, prin urmare, a accesului restrâns la documentele de arhivă.

La peste 20 de ani de la dezintegrarea statului sovietic, în manualele de istorie din Franţa și Germania se mai scrie că, la 28 iunie 1940, URSS a ocupat doar Ţările Baltice. Niciun cuvânt despre Basarabia și nordul Bucovinei. Această atitudine, în opinia lui S. Courtois, se explică prin faptul că francezii sunt niște ignoranţi (!), după cum avea să-mi spună în cadrul unui interviu pentru „Jurnal de Chișinău”, și prin faptul că nu există niciun interes de a vorbi despre istoria României: „Într-o ignoranţă generală și o voinţă politică de a nu se vorbi despre asta, rezultatul este cel pe care îl avem. Trebuie să spun că și pactul germano- sovietic, până la apariţia “Cărţii Negre a Comunismului”, a fost aproape evacuat din manuale”.

În acest context, vă imaginaţi, dragi cititori, ce importanţă are demersul lui Larry L. Watts pentru toţi românii, oriunde ar fi aceștia, în România sau în altă parte?

Și totuși, cum se explică această „lipsă de voinţă politică” de a vorbi despre realităţile Istoriei Românilor și cum a reușit autorul să pună în circuitul știinţific asistenţa permanentă pe care Rusia i-a acordat-o României? „Moscova a reușit să sorteze arhivele securităţii din toate ţările loiale. Guvernele de tranziţie ale Germaniei de Est, Poloniei, Cehoslovaciei, Ungariei și Bulgariei au încheiat acorduri oficiale cu Moscova, permiţând accesul KGB la dosarele serviciilor de spionaj extern între 1989 și 1991, cu specificarea dreptului „de a extrage orice material legat de securitatea sovietică. În 1990, personalul KGB a lucrat chiar în paralel cu grupurile cetăţenești, sortând arhivele serviciilor de informaţii externe din Cehoslovacia și Germania de Est. În același timp, serviciile erau angajate în distrugerea propriilor dosare (mai ales a celor operative). Efortul a eșuat însă din cauza vitezei cu care s-a prăbușit edificiul de partid și de stat. În mijlocul colapsului, spionajul SUA, care căuta arhivele STASI, a dobândit arhivele Rosenholz înainte de a fi expediate prin nenumărate clădiri ale STASI. Peste 9.000 de saci cu documente STASI destinate arderii au fost recuperaţi de autorităţile din Germania Federală. Baza de date, reconstruită și decriptată, a arhivei serviciilor secrete externe a scos limpede la iveală relaţia ostilă dintre serviciile României și ale Tratatului de la Varșovia. Împreună cu dosarele est-germane care au supravieţuit, referitoare la operaţiunea INTERKIT, ele au oferit un ghid care a explicat și alte informaţii incidentale despre operaţiuni ale KGB asupra României, oferite de foști ofiţeri de informaţii sovietici, și au fost ulterior confirmate de rapoartele puternic cenzurate din arhivele celorlalte servicii ale Pactului” (p. 47-48).

Nu știm dacă această operaţiune s-a extins sau a avut echivalent în spaţiul ex-sovietic, însă recent (pe 18 octombrie 2011) premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, a semnat la Sankt-Petersburg o serie de acorduri cu Federaţia Rusă, inclusiv Convenţia privind reexaminarea gradelor de secretizare a informaţiilor clasifi cate în perioada existenţei URSS. Ratificarea acestei convenţii prevede că un document aflat pe teritoriul Republicii Moldova pus la secret de URSS până la 27 august 1991 poate deveni secret de stat al Republicii Moldova, chiar dacă nu se referă la aceasta. Totodată, niciun document secret al fostei URSS nu va putea fi declasificat de
Moldova de sine stătător dacă există o solicitare de a-l păstra secret din partea unei părţi semnatare a convenţiei. La acestea se adaugă legea 2 2 4 privind dreptul de protecţie a persoanei, adoptată de PCRM în 2007.

Autorul demonstrează că URSS a format RSS Moldovenească la 2 august 1940, pentru a exercita șantaj asupra României, menţionând, în acest sens, lucrările lui Gheorghe E. Cojocaru privind discuţiile Kominternului despre crearea acestei entităţi și cele ale lui Gheorghe Negru privind manifestările obsesiei sovietice de a face ca moldovenii să fie fundamental străini în raport cu românii. Mai noi pentru publicul larg sunt acţiunile propagandei sovietice întreprinse în SUA pentru a manipula opinia publică: „În 1940, societăţile basarabenilor din Statele Unite au primit misiuni mai specifi ce, cum ar fi convingerea opiniei publice americane că o eventuală intervenţie militară sovietică în România ar trebui interpretată ca un caz de asistenţă armată acordată de URSS ca urmare a cererii exprese a populaţiei basarabene, menţinerea campaniei de presă de prezentare a situaţiei nefericite din provincie, de înfometare a populaţiei și necesitatea unei asistenţe externe pentru a o elibera de jugul opresiunii românești” (p. 97).

La această campanie adăugăm rolul pe care l-au jucat reţelele din SUA ale societăţilor culturale evreiești din Basarabia. Ce a făcut România pentru a anihila activitatea acestor societăţi? Cu certitudine, dacă comparăm acţiunea Kominternului cu efortul jurnaliștilor americani invitaţi de Casa Regală din România să scrie despre Transilvania (nu știm dacă și despre Basarabia) și vizita reginei Maria la New York și Washington, ultimele par infime. Prezentând rapturile la care a fost supusă România în 1940 – Basarabia, nordul Bucovinei, nordestul Transilvaniei și Cadrilaterul – Watts arată că între agresori a existat o anumită concertare, ceea ce nu se observă la autorii care au abordat separat aceste furturi de teritorii.

Cu siguranţă, demersul lui Watts determină, în opinia mea, o schimbare de atitudine faţă de Ceaușescu și politicile sale independente, cel puţin până la puseul său naţionalist. România ceaușistă, prin afrontul pe care l-a făcut Moscovei, a servit indirect interesele strategice ale SUA prin restrângerea puterii sovietice și încurajarea unui comportament independent în rândul membrilor blocului sovietic. Trebuie să nu uităm că România s-a pronunţat împotriva ridicării Zidului Berlinului, s-a dovedit un prieten de nădejde în cadrul eforturilor americane de mediere în Laos, Vietnamul de Nord, Coreea de Nord și Republica Populară Chineză și un colaborator efi cient în Procesul de la Helsinki. În Orientul Mijlociu, de asemenea, eforturile României au contribuit la o turnură a norocului sovietic și la lansarea unor noi posibilităţi de discuţii și abordări care au coincis, în general, cu interesele americane și care, uneori, au fost întreprinse în cooperare cu Washingtonul. Deși lui Zbigniew Brzezinski i se conferă meritul de a vedea în China un partener strategic pentru SUA, România a fost cea care a vrut să convingă autorităţile de la Washington de încrederea pe care ar putea-o demonstra Beijingul.

Un distins istoric din România a calificat recent executarea lui Ceaușescu drept o a doua crimă împotriva poporului român, după condamnarea lui Antonescu. L-am întrebat pe autor cum apreciază această calificare, la care mi-a răspuns: „Las judecarea lui Ceaușescu pe seama românilor înșiși, doar ei au dreptul de a-l judeca pentru transgresiunile interne. Cu toate acestea, orice popor care permite altora – străinilor, în special – să-i definească eroii și bandiţii – și-a pierdut identitatea”.

Ilie Gulica

Integral in Destin Romanesc (serie nouă)
Revistă de istorie și cultură,
Chisinau, 2012, An VII (XVIII) Nr. 1 (77)

Larry L. Watts
“Fereşte-mă, Doamne, de prieteni… Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România”
Traducere din limba engleză de Camelia Diaconescu, Editura Rao, 2011

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Vedeti si Video: