Lazar Ladariu

“Acuzatiile de discriminare a etnicilor maghiari din Romania, venite din partea Ungariei, se intindeau pana la Al Doilea Razboi Mondial, atunci cand regentul ungar, amiralul Horthy, instituise o politica de consolidare a perceptiei conform careia Transilvania se afla sub ocupatie romaneasca temporara si punitiva, iar etnicii maghiari din regiune nu aveau niciun viitor in afara Ungariei Mari (…) In efortul de a castiga sprijin pentru retrasarea granitelor cu Romania, Budapesta a portretizat-o sistematic ca fiind represiva fata de minoritatile maghiara si germana.” Invocand mereu inchipuita discriminare etnica, tocmai in ideea programata a “obtinerii sprijinului international”, Budapesta se concentra, din nou, “asupra abuzurilor comise impotriva minoritatilor”, prin inventarea unei “serii de disfunctionalitati in relatia romano-ungara”, prin “plangeri impotriva romanilor”. Ideea fixa a ungurilor, pana la cel de-Al Doilea Razboi Mondial, era aceea de a ramane loiali “angajamentului de recuperare a teritoriilor de la Romania”, fixate dupa Tratatul de Pace de la Trianon, din 4 iunie 1920. “Aceasta campanie lunga, de un deceniu, si-a lasat amprenta asupra sistemului educativ din Ungaria, astfel ca populatia, in general, dar si multi reprezentanti ai elitelor de la Budapesta credeau in «suferintele fratilor din Romania» si in calculele oficiale ale Ungariei, care exagerau adesea numarul etnicilor maghiari cu mai bine de 100%, vorbind de o existenta a lor “intre doua si mult peste trei milioane!”. Randurile de mai sus apartin unui prieten al Romaniei, istoricul american Larry Watts, prezent si la Targu-Mures, cu prilejul simpozionului national privind regionalizarea, autorul cartilor care au starnit un viu interes, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni!” si “Cei dintai vor fi cei din urma” (care a fost lansata la Universitatea “Petru Maior”), traduse in romaneste.

Sub campania agresiva a recuperarii teritoriilor pierdute in urma Tratatului de Pace de la Trianon, din 4 iunie 1920, de acuzare a oprimarii minoritatilor din Romania Mare, de discriminare si asimilare fortata a lor, prin tactici si strategii de inducere in eroare si dezinformare, s-a ajuns la Diktatul de la Viena din 30 august 1940. La cateva aspecte ale consecintelor Tratatului de Pace de la Trianon si ale Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, pentru romani, se referea, recent, istoricul american Larry Watts. Cu privire la dezinformarea si propaganda antiromaneasca, el spunea: “Admir Romania pentru ca s-a luptat ca David cu Goliat!”. Referindu-se la consecintele Tratatului de la Trianon pentru romanii din Ardeal, dar mai ales la suferintele si apasarile de la 1848-1849 si de dupa aceea, Larry Watts spunea: “Budapesta nu si-a asumat niciodata responsabilitatea pentru represiunea sa de secole asupra populatiei romanesti din Transilvania!”. Iar tot el se intreba, pe buna dreptate: “Dar Romania a cerut-o vreodata Ungariei”? Iata un mare adevar rostit, nu de un istoric roman, ci de unul american!

Toleranti, excesiv de ingaduitori, in fata minciunii, a scenariilor rocambolesti, a jignirilor si a insultelor chiar, cu mentalitate de perdanti, de delasatori si de blegi, guvernantii romani au tacut! Sa nu fie probleme! Cica, sa fie bine si pace! Oare au fost, in urma atator compromisuri, atator cedari, pacea si binele dorit? Categoric, nu! Ungaria a stat mereu, amenintatoare, cu sabia scoasa si cu cutitul la spate, pentru a ne ataca. O spunea si Horthy Miklos, care, cu apropiatii lui, a pus la cale un plan de atacare a Romaniei. O afirma si istoricul Gyula Iuhász, redand spusele regentului: “Pana cand va veni timpul potrivit pentru un atac, relatiile pacifiste cu Romania trebuie mentinute, totusi orice oportunitate trebuie folosita pentru a o izola diplomatic, iar o organizatie iredentista, activa, trebuie sa continue sa existe in Transilvania!”. Care era motivul sustinerii acestei psihoze belicoase in Ungaria, recurgandu-se chiar la organizatii iredentiste, provocatoare, teroriste, cu sarcini speciale? Explicatii ar fi multe.

“Represiunea neobosita – spunea Larry Watts – asupra romanilor i-a facut pe cei de la Budapesta sa piarda, in mod constant, suportul international, inca in cea de-a doua jumatate a secolului, inainte de Primul Razboi Mondial (…) Situatia etnicilor romani din Transilvania, in ajunul razboiului, a fost sumbra.” “Autoritatile maghiare au raspuns cerintelor romanilor de a fi eliberati de acest tratament cu o represiune politica, economica si religioasa si mai puternica, cu o asimilare si mai brutala si printr-o colonizare maghiara si mai extinsa asupra fostelor regiuni romanesti”, cum se exprima un alt istoric american, care si el a vizitat Targu Muresul, Keith Hitchens.

“Momentul Trianon a fost interpretat, in unanimitate, de istoricii unguri, ca o nedreptate extraordinara si o rana dureroasa. De fapt, Tratatul de la Trianon a redresat una din cele mai longevive nedreptati din Europa! Pentru prima data, in cateva sute de ani, majoritatea populatiei din Transilvania si-a primit, cu adevarat, drepturile politice si civile, a fost eliberata de discriminarea economica sistematica, i s-a permis libertatea religiei si nu a mai fost supusa nationalismului agresiv al unei «rase superioare»”. Or, Ungaria asta n-o putea suporta, cu toate ca, dupa Tratatul de la Trianon, nu s-au inversat rolurile intre discriminat si discriminator, fosta minoritate maghiara, inainte privilegiata, “nu a fost privata de drepturile politice, nu a suferit restrictii punitive aplicate practicilor religioase (…), minoritatea, maghiara nu a fost supusa unei politici economice discriminatorii.” O spunea chiar David Mitrany. “Egalitatea constitutionala si legala existau, cu toate ca Romaniei i-au fost impuse, in timpul negocierilor de pace, prevederi neconvenabile, potrivnice interesului national!”. “Starea cangrenoasa” a pretentiilor Ungariei, ambitia bolnavicioasa, furibunda, de a recupera teritorii, prin revizionismul exacerbat, au dus la Diktatul din 30 august 1940, la “recuperarea unei parti pierdute”, conform acelui interes statornic, ambitios, orgolios, de schimbare fortata a frontierelor.” Orice reconciliere etnica a fost refuzata de Budapesta. “Horthy si guvernele ungare (…) au avut misiunea de a insufla convingerea, in randul maghiarilor de pretutindeni, ca Unirea Transilvaniei cu Romania a fost doar o ocupatie temporara de catre trupe ostile, sub care minoritatea ungara a fost supusa la o continua brutalitate si asimilare fortata, demonizandu-i pe romani si politicile lor asupra minoritatilor.” De fapt, o mai veche strategie, mentinuta pana in zilele noastre!

Incitarile la ura etnica, la violenta, la barbarie chiar (mai ales prin indemnul la crima “Nincs Kegyelem!” – “Fara mila!” –, cartea lui Dücsö Csaba – Daday Lorand), au devenit “simboluri ale Ungariei”, politica interna a ei alunecand, treptat-treptat, spre un nationalism extremist, spre “violenta paramilitara, Budapesta implicand chiar si organizatiile maghiare imigrante in proiectul ei iredentist, trambitand revizionismul teritorial”. “Horthy a reusit chiar sa recruteze ambasadori britanici pentru a submina sprijinul Londrei pentru Bucuresti, dar si un magnat britanic care sa insiste pe langa Fuhrer sa atace Romania.” E de prisos sa mai amintim ca visul aberant, descreierat, al lui Horthy era sa divizeze Romania Mare. Scopul, isi spunea, scuza mijloacele! Inclusiv prin teroare, violenta, crime abominabile!

“Budapesta – spune Larry Watts – nu si-a asumat niciodata responsabilitatea pentru represiunea ei de secole asupra populatiei romanesti din Transilvania”, nu a recunoscut aceasta povara apasatoare asupra intregii natiuni ungare. “Elitele politice maghiare nu s-au putut dezice de trecut, pentru a merge mai departe”, incluzand, in continuare, politica lor abuziva “in politica de stat!”. “Budapesta a continuat sa promoveze politicile secolului al XIX-lea, de asimilare fortata, iar cand fortele lui Horthy au intrat in nordul Transilvaniei, in septembrie 1940, au inceput sa ucida, sistematic, elitele intelectuale si spirituale din orasele si satele romanesti.” Comandantii militari unguri, conducatori ai armatei, carora li s-a alaturat, in foarte multe localitati, si populatia civila maghiara, au comis atrocitati (crime individuale si colective) in cadrul unei campanii de exterminare in unele localitati romanesti, cu caracter de razbunare sangeroasa. Totul, din “nevoia de recuperare a teritoriilor!”. Doveditoare si cutremuratoare sunt crimele de la Ip, Traznea, Muresenii de Campie, Sucutard, Prundul Bargaului, Huedin, Moisei, Sarmasu, Aita Seaca, pentru a ne limita doar la cateva exemple de trista amintire!

“Elocvent in acest sens – precizeaza Larry Watts – a fost protestul remarcabil al ministrului de Externe – Pal Teleki – impotriva politicii ungare de a justifica, in mod fals, prin «abuzurile asupra minoritatii maghiare», atacurile ungare impotriva vecinilor (…) In celebrul bilet dinaintea sinuciderii lui, din aprilie 1941, el a condamnat conducerea tarii sale pentru ca s-a plasat «de partea ticalosilor, pentru ca sustine ca nu exista nicio farama de adevar in povestile despre atrocitati »”. Spusele lui sunt confirmate de cei doi preferati ai lui Horthy, Ivan Héjjas, comandant al “Terorii Albe”, si baronul Ede Atzél, conducatorul “Societatii Transilvane pentru evidenta populatiei”, “responsabila pentru monitorizarea, deposedarea si excluderea romanilor din economia regionala”. Cei doi au inaintat chiar “un plan pentru eliminarea etniei romanesti in timp record”, plan aprobat de primul ministru al Ungariei, la inceputul anului 1942, pentru “justificarea represaliilor oficiale impotriva romanilor”, preconizand pana si atacuri teroriste. Timp de patru ani, autoritatile ungare din Transilvania au dus o politica “de purificare etnica impotriva romanilor”. “Este de notat – precizeaza Larry Watts – faptul ca autoritatile romanesti nu au raspuns cu aceeasi moneda etnicilor maghiari care au ramas sub jurisdictia lor.”

Comisiile de ancheta din anii 1941 si 1943, trimise sa investigheze situatia, au identificat “discriminarea brutala impotriva populatiei romanesti de catre functionarii publici si civilii maghiari.” Cum justificau ei aceasta atitudine? Intr-un mod jalnic, dezonorant pentru unguri, in primul rand. “Romanii, atat ca rasa, cat si cultura – afirmau autoritatile ungare – se afla la un nivel mult mai jos decat ungurii, si, prin urmare, nu pot avea pretentii la acelasi tratament cu nationalitatile de stat.” Sub conducerea lui Horthy, “educatia in limba romana a fost oprita, iar profesorii romani au fost expulzati din Transilvania sau relocati in Ungaria propriu-zisa.” Au urmat exproprierile fara compensatie, evacuarile de urgenta, concedierea functionarilor romani, au fost suspendate pensiile romanilor, convertiti la bisericile romano-catolica si reformata, “numele romanilor fiind maghiarizate in documentele oficiale”, “bisericile ortodoxe si grecocatolice au fost distruse, cu acordul tacit al autoritatilor ungare conduse de la Budapesta.” Totul, dintr-o razbunare dementa pentru urmarile Tratatului de Pace de la Trianon. Din pacate, cele doua comisii amintite (una fiind germano-italiana, reprezentand “puterile garante”!) au evitat sa inregistreze si crimele abominabile comise de ofiteri si soldati ai armatei Ungariei, in postura unor stapanitori vremelnici, ajutati si de populatia civila maghiara, impotriva romanilor din zone ale partii cedate din Ardealul furat prin Diktatul de la Viena, din 30 august 1940! Toate cele de mai sus nu le spune un istoric roman, ale carui opinii ar putea fi considerate subiective, ci unul american – Larry Watts -, un prieten al Romaniei si al romanilor!

Surse: Larry Watts despre revizionismul maghiar antiromanesc, “Adevarul” via Ziaristi Online; Roncea.ro; Larry Watts: “Cei dintai vor fi cei din urma”; Larry Watts despre dezinformarea si propaganda maghiara antiromaneasca -Video; “Clipa” –  cea mai veche revista romaneasca din Statele Unite; Larry L Watts Blogspot; LarryLWatts.com

LAZAR LADARIU

Septembrie 2013

Cuvantul Liber via Ziaristi Online

Foto – Facebook Page – Larry Watts – Cei dintai vor fi cei din urma