Lovitură mortală în lumea interlopă a Operei - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Lovitură mortală în lumea interlopă a Operei

Helga Schmidt aressted in ValenciaLa Vanguardia, El Pais, El Mundo, Opera News, France Musique:

Lovitură mortală în lumea interlopă a operei

Arestată pentru ilegalităţi financiare: Helga Schmidt, Directoarea Palatului Artelor din Valencia * Festivalul Enescu şi transparenţa * Operă şi operetă * Radio România persistă sau Elena Moşuc unde nu îi este locul * Angela Gheorghiu din nou în actualitatea internaţională

Helga Schmidt, 73 de ani, născută la Viena, şi care a pus mâna pe direcţia de la Palau de les Arts din Valencia în 2007, a fost arestată de agenţii de la Unidad de Delitos Economicos y Financiaros, practic DNA-ul spaniol. Evenimentul a avut loc la numai câteva ore după ce Ministrul Catalan al Culturii, Maria José Català, a anunţat public că aceasta şi-a pierdut toate atribuţiile din renumita instituţie valenciană.

Arestarea Helgăi Schmidt intervine odată cu revelarea manipulărilor financiare pe care le-a practicat de când a ajuns în fruntea Palatului Artelor. Conflict de interese (două salarii, unul oficial, celălalt ocult, de la Fundaţia Patrocini de les Arts, fundaţie menită să susţină teatrul, şi de la care a primit numai în 2008 şi 2009 comisioane în valoare de 508.000 Euro). La care se adaugă diurnele şi cheltuielile colosale generate de frecventele ei popasuri în cele mai fastuoase hoteluri din lume, şi care numai între 2005 şi 2011 s-au ridicat la nu mai puţin de 391.261 Euro.

Contracte artistice High Definition

El Mundo subliniază faptul că arestarea acestei Helga Schmidt coincide cu revelarea de către anchetatori a ceea ce ştia toată lumea şi nimeni n-o afirma public, şi anume apartenenţa ei la o adevărată reţea de corupţie împreună cu Zubin Mehta, Placido Domingo, Lorin Maazel sau Riccardo Chailly, cărora le semna contracte delirante, de milioane şi milioane de euro, definite de ea cu un termen preluat din tehnologia modernă care, fără să vrea, indica de la sine grosolana impostură: “Contracte artistice High Definition”!!! Contracte cuprinzând, în ochii magistraturii, şi serioasele retrocomisioane ale Helgăi Schmidt.

Profitabila carieră a acesteia n-a început în Spania, dimpotrivă ea şi-a perfecţionat metodele operative mai întâi pe la Opera din Viena, pe la Concertgebouw din Amsterdam, pe la London Symphony Orchestra şi pe la Covent Garden de la Londra, amintesc La Vanguardia, El Pais, ca şi Opera News de la New York ori France-Musique de la Paris.

À propos, de la Paris aflăm că fostul director al Conservatorului din Toulon – Provence – Méditerranée, un oarecare Philippe Lesbourguères, a fost condamnat la 18 luni închisoare şi la o amendă de 10.000 de euro pentru corupţie: călătorii gras plătite în China şi chiar în Tailanda (popas binevenit pentru un masaj erotic sau două), contra unor diplome universitare acordate la nu mai puţin de 47 de studenţi chinezi, darnici dar total necalificaţi.

Marea confrerie internaţională a manipulatorilor de fonduri prin filiera lirică şi simfonică are de ce să fie îngrijorată, sau chiar îngrozită, dacă ia amploare procesul declanşat la Valencia şi dacă acesta revelează toate tentaculele internaţionale, binecunoscute, dar abia acum puse în lumină de justiţia spaniolă.

Pe drept sau pe nedrept melomanii şi mai ales artiştii, care ştiu multe, se întreabă de ce au atâta putere aceşti Helga Schmidt, Zubin Mehta, Placido Domingo, Daniel Barenboim, sau dezinteresatul nostru fuck-totum muzical naţional şi internaţional Ioan Holender? De ce Peter Gelb e în continuare manager la Metropolitan Opera din New York deşi, sub administraţia lui, celebra instituţie a ajuns la cel mai jalnic nivel artistic la care a fost vreodată şi la semidezastrul financiar revelat de cotidianul The New York Times ?

Un imperativ moral, artistic şi legal: transparenţa, care la noi

lipseşte cu desăvârşire

Mulţi s-au întrebat, pentru a da un exemplu recent, cum de a ajuns să dirijeze la Opera din Bucureşti, în cadrul ultimului Festival Enescu, o persoană care la 48 de ani nu are în fond nicio carieră, şi anume Keri-Lynn Wilson. Oare a ajuns aici, la costuri inimaginabile, după cum se zvoneşte, doar pentru că este soţia lui Peter Gelb, Directorul amintit de la Metropolitan Opera, unde dezinteresatul Ioan Holender este, după cum se lăuda el însuşi, Consilier?

Şi, de unde până unde afirmaţia, pe cât de impertinentă pe atât de stupidă, că Festivalul Enescu e mai important decât Festivalul de la Salzburg?! Mai “important” poate, pentru unii, din perspectiva Schmidt.

Ce revelaţii, ce noi mari interpreţi a impus lumii această manifestare de când o patronează dezinteresatul Ioan Holender? Ce tânăr artist român de valoare a fost impus dirijorilor şi orchestrelor străine în trecere pe-aici cu prilejul Festivalului Enescu – şi nu fără onorarii atât de grele încât adoră să ne viziteze?

Dacă nu Ministerul Culturii, mai mult ca sigur că DNA-ul nostru naţional ar putea scoate la lumină de urgenţă, spre cunoştinţa publică, suma exactă pe care statul român o dedică acestei manifestări, precum şi sumele provenite din sponsorizări. Şi distribuirea acestora: onorariile plătite orchestrelor, dirijorilor şi instrumentiştilor străini, pentru a le compara cu cele din occident şi a elimina suspiciunile de “suveică” despre care şuşoteşte lumea atunci când e vorba de Artexim, de Oma Vision şi de relaţiile în zig-zag dintre acestea, agenţiile de impresariat din diverse ţări ale celor care găsesc la noi o excelentă “piaţă de desfacere” şi, de pildă, firma de la Viena a soţiei şi fiului dezinteresatului Ioan Holender, intitulată Hollaender – Calix International Artists.

Aşteptând aceste date, ce ne sunt datorate în numele unei elementare transparenţe, să trecem la alte capitole.

 Operă şi operetă

Mare tapaj publicitar pe tema inaugurării Teatrului de Operetă. Tăcere absolută asupra “restaurării” recente a Operei din Bucureşti.

Publicul se întreabă şi acum de ce în cea de a treia săptămână a lunii ianuarie au fost anulate nu mai puţin de cinci reprezentaţii. Speriate de atmosfera de persecuţie directorială, unele voci din teatru vorbesc totuşi de nefuncţionalitatea mai nouă a scenei “restaurate” şi, mai ales, de grava şubrezire a structurilor de susţinere a planşeului, care pune în pericol scena, personalul şi artiştii. Această “destructurare” s-a ridicat la costuri de milioane de Euro. A anchetat cineva?

Radio România persistă

sau

Elena Moşuc unde nu îi este locul

După opera fadă revelată lumii de gândirea sopranei Elena Moşuc şi transmisă universului întreg pe undele noastre naţionale, după ce am fost asiguraţi că Verdi ar aplauda-o din mormânt pe această artistă, în timp ce Maria Callas ar fi fost lovită de gelozie (tot în mormânt), iată că Elena Moşuc (care la Ateneul Român a cântat unele piese cu microfon!) s-a prezentat din nou la Bucureşti, cu modestia-i recent revelată, venind cu Norma de Bellini.

Dacă în planul gândirii estetice am putut nota că soprana şi-a îmbogăţit repertoriul inepţiilor, declarând că Maria Callas n-a înţeles Norma, dovadă cântul ei verist, în planul interpretativ şi vocal, în cazul subretei disperate Elena Moşuc, care nu ştie ce înseamnă belcanto dramatic, lucrurile au stat cam aşa: o interpretă care oscilează între neputinţa teatrală şi insuficienţa vocală. Dublate, acestea, de modestia amintită.

Comentariile delirante despre această prestaţie din publicaţia online Revista Muzicală Radio dau măsura dezastrului profesional şi moral la care a ajuns critica noastră muzicală, şi impun câteva precizări.

Astfel, suntem informaţi despre “glasul de o liricitate (sic!) pură” ce “acoperă cu profesionalism toată ţesătura personajului”, despre “culoarea melodioasă (dublu sic!) a acelui glas, despre “perfecta stăpânire a legato-ului” şi despre “pronunţarea corectă a oricărui cuvânt, indiferent de registru”.

S-o luăm de la capăt: o voce lejeră, de subretă, cum s-a scris, ca vocea Elenei Moşuc, fie ea şi de o “culoare melodioasă” (sic! din nou), cu oricâtă bunăvoinţă, nu poate acoperi un rol scris pentru soprane cu abataj dramatic, aşa cum s-a putut nota din plin în acest caz. Despre ce legato (“perfect stăpânit”) vorbim, când toate agilităţile dramatice n-au fost altceva decât sunete stridente? Şi în numele cărei competenţe vorbeşte autoarea articolului despre “pronunţarea corectă a oricărui cuvânt”, în vreme ce chiar această afirmaţie e dovada limpede că nu dispune de cunoştinţe elementare de limba italiană. Dar asta, ce mai contează. De necrezut rămâne însă faptul semnalat de criticul Giordano Cavagnino, şi anume că, după peste două decenii de când Elena Moşuc frecventează Italia, pronunţia ei tot defectuoasă a rămas.

Citind o altă cronică despre această Norma, scrisă într-o necontrolată euforie şi publicată de un cotidian bucureştean, te întrebi dacă autorul a ascultat vreodată o mare interpretare a acestei opere, dacă are auzul normal şi dacă ştie, în fond, ce înseamnă belcanto. Asta de vreme ce, atunci când o aghezmuieşte pe soprana care “a înţeles deplin” acest termen şi “a dat o lecţie impecabilă”, el ne vorbeşte despre “cultul legato-ului ce se suprapune (sic!) frazelor lungi, interminabile”, etc., etc. Ei bine, şi un începător în ale logicii şi ale muzicii îşi dă seama că legato, însemnând legat, nu poate zbura pe deasupra “frazelor lungi, interminabile”, că este linia de canto continuă, modularea sunetului, fie că e vorba de fraze lungi ori scurte. Trist, domnilor, trist.

Excelentă ţinută vocală, cu admirabile nuanţe, şi într-adevăr cu o linie demnă de belcanto : mezzosoprana Iulia Merca (Adalgisa).

Cât despre orchestră, greoaie, cu decalaje sonore flagrante, şi despre lectura banală, fără expresie, a dirijorului Tiberiu Soare, mai bine să nu mai vorbim.

Angela Gheorghiu din nou în actualitatea internaţională

Angela GheorghiuReproduceam nu de mult comentariile presei franceze privitoare la dezastruoasa (contra)performanţă a sopranei Angela Gheorghiu la Théâtre des Champes-Elysées din Paris.

Ne-a parvenit între timp articolul publicat în 5 decembrie în cotidianul The Times din Londra despre albumul acesteia, lansat cu tam-tam înainte de sărbătoarea Crăciunului şi intitulat Guardian Angel. Reproducem ca atare textul din marele ziar britanic.

«Albumul de Crăciun al Angelei Gheorghiu intitulat Guardian Angel (Îngerul Păzitor): în cazul în care soprana româncă ar fi avut un asemenea înger, ei bine el era desigur plecat la ski atunci când Gheorghiu a făcut această bizară înregistrare de eurogunoi. Care nu e nici măcar gunoi de calitate: grosolane efecte de sunet, o chitară electrică şi un cor cu rezonanţă de zombie, altoite pe tema muzicală din Pebble Mill.

În acest vacarm, Gheorghiu emite câteva gălăgii, multe din acestea aparent în limba engleză… în timp ce o Loredana Groza, pop star din România, se avântă cu vocea ei de glaspapir in I’ll Be Home for Christmas (De Crăciun voi fi acasă). Numai că albumul acesta n-are nicio legătură cu Crăciunul. Ci mai curând cu un Hallowe’en de groază» (*).

Cleopatra Pop / Ziaristi Online

Surse: http://www.operanews.com/Opera_News_Magazine/2015/1/News/Helga_Schmidt_Valencia.html

http://www.francemusique.fr/actu-musicale/la-directrice-du-palais-des-arts-de-valence-placee-en-garde-vue-77183

http://ccaa.elpais.com/ccaa/2015/01/20/valencia/1421749082_417592.html

http://cultura.elpais.com/cultura/2015/01/21/actualidad/1421827059_100699.html

http://www.luigiboschi.it/content/arrestata-helga-schmidt-del-valencia-palau-de-les-arts

http://www.thetimes.co.uk/tto/arts/music/albumreviews/article4287940.ece

The Times

Guardian Angel
Angela Gheorghiu (MediaPro, iTunes/Spotify only)

(*) Angela Gheorghiu’s Christmas album is called Guardian Angel, but if the Romanian soprano has a protecting spirit, it had gone skiing when Gheorghiu recorded this bizarre piece of Eurotrash. It’s not even good Eurotrash: clunking sound effects include an electric guitar and a chorus of what sound like zombie children patched in to the theme tune to Pebble Mill.

Out of this bedlam Gheorghiu makes several noises, many of which are apparently in English — snow “gleessens”, children “leessen” and a Romanian pop star called Loredana Groza with a voice like sandpaper pops up on I’ll Be Home for Christmas. But the festival that this album was made for was Hallowe’en.

Recenzia din The Times este disponibila aici: Neil Fisher Christmas Album Reviews – Doc

Citiţi şi: Angela Gheorghiu spulberată de presa franceză de specialitate

ELENA MOŞUC: DERIVĂ ÎN OPERA FADĂ. Preoteasă ori subretă?

VIDEO:

Más vídeos en Antena3

Print Friendly, PDF & Email

12 comments

  1. Pingback: The Times o spulberă pe Angela Gheorghiu dar şi pe Loredana Groza. “Guardian Angel”, un album de Halloween cu o starletă pop cu voce de glaspapir | Victor Roncea Blog

  2. soprano

    Drags Cleopatra, fusesi in sala la Norma, platisi bilet? Daca nu ciocu’ mic. Daca s-ar fi descoperit contracts Pentru care nu s-au platit taxe, ca in cazul lui Messi, OK. In rest daca respectivii fac sali pline, hai noroc. La fel cine a furat sa plateasca. Dar a virbi din ce scriu altii esti de-a dreptul penala, nu ridicola.

  3. Pingback: The Times o spulberă pe Angela Gheorghiu dar şi pe Loredana Groza: “Guardian Angel”, un album de Halloween cu o starletă pop cu voce de glaspapir | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM CAT FURATI!

  4. Cristiana

    @ Soprano:

    Din pacate in Romania publicul aplauda ca asa s-a impamantenit.
    Nu avem cultura si inteligenta ( sau macar curiozitatea ) de a asculta si alte variante , de ex publicul de la Teatro alla Scala, MET, Covent Garden, care hulesc si nu aplauda atunci cand nu e cazul.
    Nu am fost la Norma, dar daca s-a nimerit sa te afli in sala la Rigoletto in seara trecuta….. dupa schimbari de ambitus pentru ca nu pot duce un rol integral marii nostri solisti de la ONB ( mai ales super VIP invitate din afara tarii …… dar asta e un alt subiect ) ai fi vazut ca se aplauda orice ai canta, oricat de prost, fals. Si nu cred ca publicul s-a ridicat in picioare pentru ca amortisera pe scaun. Ci pentru ca… snobism, lipsa de cultura si efect de turma.
    Asa ca nu mai sariti sa aruncati cu pietre pentru un articol de critica. Wake up, Romania!

  5. Pleo-4-a Cop

    Ca Angela Gheorghiu a luat-o pe aratura nu e nimic nou, sunt multe exemple, de la featuring-ul cu esecul muzicii romanesti Stefan Banica jr, combinatiile ei de milf cu cezar ouatu pana la concertul in care a fost invitata lui Bocelli si habar nu avea intrarea la “Time To Say Goodbye”, de a trebuit orchestra sa se opreasca si sa reia de la capat casa de cultura din oravitza style(cred cu tarie ca nici in ziua de azi habar nu are sa intre).Cu toate astea, cand ma uit la unele video-uri pe youtube cu ea, ma CAC pe mine cat e de tare.

  6. Liviu Apetroaie

    Dar oare ce parere or avea Costin Popa si Anca Florea doi critici care-si scriu articolele dupa parametri matematici , dimensiunea fripturii numa saracii ieseni elitisti melomani care si-au exteriorizat public cultura elecrtizati de maneaua portugheza au vibrat . Costin pe finalul articolului visa ca toata ioropa va asculta numa manea cu opera ce imbecil .Pai daca e platit de impostoarea de Rancea .Din buget ca e loc pentru toti .Nu ? Hollender dupa ce a primit un picior in popou de la nemti unde se putea aciua mai bine la caldurica .La festival nuuuuuu.Unde -n lume bagi 9 milioane si pierzi 12 nu cistigi nimic dar mai ai si tupeu sa declari “Primu-n lume ” Pai tata pentru 1 milion ti-l aduc pe Pavarotti mort si -ti cinta ce fentangii.

  7. 1. Helga Schmidt a fost arestată pentru comisioane ilegale. Dar asta nu justifică afirmația că ” ea şi-a perfecţionat metodele operative mai întâi pe la Opera din Viena, pe la Concertgebouw din Amsterdam, pe la London Symphony Orchestra şi pe la Covent Garden de la Londra”. Ea a lucrat în acele locuri, asta nu înseamnă că a furat din toate acele locuri și presupun că fiscul din acele țări nu e atât de incompetent încât s-o prindă abia acum, după zeci de ani.

    2. “De ce Peter Gelb e în continuare manager la Metropolitan Opera din New York deşi, sub administraţia lui, celebra instituţie a ajuns la cel mai jalnic nivel artistic la care a fost vreodată şi la semidezastrul financiar revelat de cotidianul The New York Times ?” – semidezatru financiar la Met se poate spune că este, deși e și o consecință a recesiunii, nu-i prima dată când Met-ul are probleme. În 1980 de exemplu, board-ul Met-ului a anunțat anularea stagiunii. Cât despre “cel mai jalnic nivel artistic” – nici ca glumă nu are sens. A fost un sezon chiar foarte bun, dar cum nici doamna autor “documentat” nu oferă vreun argument, nici eu nu am de dat vreo explicație aici.

    3. “Mulţi s-au întrebat, pentru a da un exemplu recent, cum de a ajuns să dirijeze la Opera din Bucureşti, în cadrul ultimului Festival Enescu, o persoană care la 48 de ani nu are în fond nicio carieră, şi anume Keri-Lynn Wilson.” – Keri-Lynn Wilson nu are o anvergură de superstar încă, dar este o dirijoare foarte bună. Recent (octombrie 2014) a dirijat “La fanciulla del West” la ENO și a făcut furori, a fost un eveniment. Revista “Opera” (UK) a dedicat coperta acestui spectacol. În nici un caz nu se poate vorbi despre ea ca despre o nulitate. N-am nici cea mai vagă idee despre onorariile pe care le primește dumneaei în România, dar după cum pune problema privind nivelul artistic documentata dvs. colaboratoare, nu mă simt deloc încurajat să o cred. Mai ales că, de obicei, jurnaliștilor le face plăcere să dovedească cu documente acuzațiile, ceea ce nu e cazul aici.

    4. Aprecierile legate de concertul cu “Norma” de la Sala Radio sunt la fel de exagerate negativ pe cât sunt de exagerate și laudele pe care autoarea le acuză la alți critici. Sigur că e părerea și dreptul dânsei, doar că nu am mai auzit pe nimeni împărtășind aceste aprecieri. (țipete stridente, orchestră cu decalaje grave etc.)

    5. “Loredana Groza, pop star din România, se avântă cu vocea ei de glaspapir in I’ll Be Home for Christmas ” – serios, chiar are Loredana Groza voce de glaspapir? Hai, că nu vă trebuie studii sau extracompetențe pentru a califica astfel vocea ei. Înțeleg că e un citat din “The Times” dar asta nu înseamnă că e neapărat literă de lege.

    Cât despre incursiunile artiștilor în zona crossover, cum e cazul cu Oper Fado sau Guardian Angel, acestea au fost mereu niște experimente îndoielnice. Inclusiv concertele “Pavarotti & Friends”. Ce fac Angela Gheorghiu sau Elena Moșuc pe acest teritoriu muzical nu e nici mai bun nici mai rău decât ce au făcut toți ceilalți care au încercat înaintea lor. A propos, mergeți la Andre Rieu? Nu de alta, dar acele concerte sunt șușe 100% raportate la repertoriul clasic.

    Un articol tendențios, asemănător cu stilul “Săptămâna” sau “România Mare”, din păcate.

    • eXpress

      |Author

      S-a retinut! O prima remarca: Din pacate, noi n-am citit vreodata Saptamana si nici nu urmaream Romania Mare, spre deosebire de Dvs. Erati cititor fidel?

      • Din (ne)fericire, aici trebuie să intervin eu. Eu, abonatul într-o vreme la revista “Săptămâna” (culturală a Capitalei), o revistă cu mult mai interesantă în acele vremuri – anii 1988-1989 – decât anosta (“elitista” pentru unii tovarăşi de la GDS) “România literară”. Interesantă pentru un adolescent cum eram măcar pentru faptul că exista una bucată rubrică de pamflet, una bucată top muzical, altă bucată cronică fotbalistică, chestii de şoc şi groază senzaţionaliste în stil Daniel Roxin de astăzi. Ia să fi citit dumneavoastră cum “stelistul” VC Tudor îi făcea praf şi pulbere pe jucătorii de la Steaua după înfrângerea din finala CCE în faţa unui AC Milan în glorie: că Bumbescu s-ar fi făcut praştie în cărciumi înainte de meci şi ar fi ieşit în patru labe etc.

  8. Pingback: BE CALM, MISS OANA MARINESCU! Se sparge buba la Festivalul “George Enescu”? | Ziaristi Online

  9. Pingback: JAFUL DE LA OPERĂ. Sinteză informativă privind activitatea grupului infracţional condus de Răzvan Dincă | Ziaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.