La Vanguardia, El Pais, El Mundo, Opera News, France Musique:

Lovitură mortală în lumea interlopă a operei

Arestată pentru ilegalităţi financiare: Helga Schmidt, Directoarea Palatului Artelor din Valencia * Festivalul Enescu şi transparenţa * Operă şi operetă * Radio România persistă sau Elena Moşuc unde nu îi este locul * Angela Gheorghiu din nou în actualitatea internaţională

Helga Schmidt, 73 de ani, născută la Viena, şi care a pus mâna pe direcţia de la Palau de les Arts din Valencia în 2007, a fost arestată de agenţii de la Unidad de Delitos Economicos y Financiaros, practic DNA-ul spaniol. Evenimentul a avut loc la numai câteva ore după ce Ministrul Catalan al Culturii, Maria José Català, a anunţat public că aceasta şi-a pierdut toate atribuţiile din renumita instituţie valenciană.

Arestarea Helgăi Schmidt intervine odată cu revelarea manipulărilor financiare pe care le-a practicat de când a ajuns în fruntea Palatului Artelor. Conflict de interese (două salarii, unul oficial, celălalt ocult, de la Fundaţia Patrocini de les Arts, fundaţie menită să susţină teatrul, şi de la care a primit numai în 2008 şi 2009 comisioane în valoare de 508.000 Euro). La care se adaugă diurnele şi cheltuielile colosale generate de frecventele ei popasuri în cele mai fastuoase hoteluri din lume, şi care numai între 2005 şi 2011 s-au ridicat la nu mai puţin de 391.261 Euro.

Contracte artistice High Definition

El Mundo subliniază faptul că arestarea acestei Helga Schmidt coincide cu revelarea de către anchetatori a ceea ce ştia toată lumea şi nimeni n-o afirma public, şi anume apartenenţa ei la o adevărată reţea de corupţie împreună cu Zubin Mehta, Placido Domingo, Lorin Maazel sau Riccardo Chailly, cărora le semna contracte delirante, de milioane şi milioane de euro, definite de ea cu un termen preluat din tehnologia modernă care, fără să vrea, indica de la sine grosolana impostură: “Contracte artistice High Definition”!!! Contracte cuprinzând, în ochii magistraturii, şi serioasele retrocomisioane ale Helgăi Schmidt.

Profitabila carieră a acesteia n-a început în Spania, dimpotrivă ea şi-a perfecţionat metodele operative mai întâi pe la Opera din Viena, pe la Concertgebouw din Amsterdam, pe la London Symphony Orchestra şi pe la Covent Garden de la Londra, amintesc La Vanguardia, El Pais, ca şi Opera News de la New York ori France-Musique de la Paris.

À propos, de la Paris aflăm că fostul director al Conservatorului din Toulon – Provence – Méditerranée, un oarecare Philippe Lesbourguères, a fost condamnat la 18 luni închisoare şi la o amendă de 10.000 de euro pentru corupţie: călătorii gras plătite în China şi chiar în Tailanda (popas binevenit pentru un masaj erotic sau două), contra unor diplome universitare acordate la nu mai puţin de 47 de studenţi chinezi, darnici dar total necalificaţi.

Marea confrerie internaţională a manipulatorilor de fonduri prin filiera lirică şi simfonică are de ce să fie îngrijorată, sau chiar îngrozită, dacă ia amploare procesul declanşat la Valencia şi dacă acesta revelează toate tentaculele internaţionale, binecunoscute, dar abia acum puse în lumină de justiţia spaniolă.

Pe drept sau pe nedrept melomanii şi mai ales artiştii, care ştiu multe, se întreabă de ce au atâta putere aceşti Helga Schmidt, Zubin Mehta, Placido Domingo, Daniel Barenboim, sau dezinteresatul nostru fuck-totum muzical naţional şi internaţional Ioan Holender? De ce Peter Gelb e în continuare manager la Metropolitan Opera din New York deşi, sub administraţia lui, celebra instituţie a ajuns la cel mai jalnic nivel artistic la care a fost vreodată şi la semidezastrul financiar revelat de cotidianul The New York Times ?

Un imperativ moral, artistic şi legal: transparenţa, care la noi

lipseşte cu desăvârşire

Mulţi s-au întrebat, pentru a da un exemplu recent, cum de a ajuns să dirijeze la Opera din Bucureşti, în cadrul ultimului Festival Enescu, o persoană care la 48 de ani nu are în fond nicio carieră, şi anume Keri-Lynn Wilson. Oare a ajuns aici, la costuri inimaginabile, după cum se zvoneşte, doar pentru că este soţia lui Peter Gelb, Directorul amintit de la Metropolitan Opera, unde dezinteresatul Ioan Holender este, după cum se lăuda el însuşi, Consilier?

Şi, de unde până unde afirmaţia, pe cât de impertinentă pe atât de stupidă, că Festivalul Enescu e mai important decât Festivalul de la Salzburg?! Mai “important” poate, pentru unii, din perspectiva Schmidt.

Ce revelaţii, ce noi mari interpreţi a impus lumii această manifestare de când o patronează dezinteresatul Ioan Holender? Ce tânăr artist român de valoare a fost impus dirijorilor şi orchestrelor străine în trecere pe-aici cu prilejul Festivalului Enescu – şi nu fără onorarii atât de grele încât adoră să ne viziteze?

Dacă nu Ministerul Culturii, mai mult ca sigur că DNA-ul nostru naţional ar putea scoate la lumină de urgenţă, spre cunoştinţa publică, suma exactă pe care statul român o dedică acestei manifestări, precum şi sumele provenite din sponsorizări. Şi distribuirea acestora: onorariile plătite orchestrelor, dirijorilor şi instrumentiştilor străini, pentru a le compara cu cele din occident şi a elimina suspiciunile de “suveică” despre care şuşoteşte lumea atunci când e vorba de Artexim, de Oma Vision şi de relaţiile în zig-zag dintre acestea, agenţiile de impresariat din diverse ţări ale celor care găsesc la noi o excelentă “piaţă de desfacere” şi, de pildă, firma de la Viena a soţiei şi fiului dezinteresatului Ioan Holender, intitulată Hollaender – Calix International Artists.

Aşteptând aceste date, ce ne sunt datorate în numele unei elementare transparenţe, să trecem la alte capitole.

 Operă şi operetă

Mare tapaj publicitar pe tema inaugurării Teatrului de Operetă. Tăcere absolută asupra “restaurării” recente a Operei din Bucureşti.

Publicul se întreabă şi acum de ce în cea de a treia săptămână a lunii ianuarie au fost anulate nu mai puţin de cinci reprezentaţii. Speriate de atmosfera de persecuţie directorială, unele voci din teatru vorbesc totuşi de nefuncţionalitatea mai nouă a scenei “restaurate” şi, mai ales, de grava şubrezire a structurilor de susţinere a planşeului, care pune în pericol scena, personalul şi artiştii. Această “destructurare” s-a ridicat la costuri de milioane de Euro. A anchetat cineva?

Radio România persistă

sau

Elena Moşuc unde nu îi este locul

După opera fadă revelată lumii de gândirea sopranei Elena Moşuc şi transmisă universului întreg pe undele noastre naţionale, după ce am fost asiguraţi că Verdi ar aplauda-o din mormânt pe această artistă, în timp ce Maria Callas ar fi fost lovită de gelozie (tot în mormânt), iată că Elena Moşuc (care la Ateneul Român a cântat unele piese cu microfon!) s-a prezentat din nou la Bucureşti, cu modestia-i recent revelată, venind cu Norma de Bellini.

Dacă în planul gândirii estetice am putut nota că soprana şi-a îmbogăţit repertoriul inepţiilor, declarând că Maria Callas n-a înţeles Norma, dovadă cântul ei verist, în planul interpretativ şi vocal, în cazul subretei disperate Elena Moşuc, care nu ştie ce înseamnă belcanto dramatic, lucrurile au stat cam aşa: o interpretă care oscilează între neputinţa teatrală şi insuficienţa vocală. Dublate, acestea, de modestia amintită.

Comentariile delirante despre această prestaţie din publicaţia online Revista Muzicală Radio dau măsura dezastrului profesional şi moral la care a ajuns critica noastră muzicală, şi impun câteva precizări.

Astfel, suntem informaţi despre “glasul de o liricitate (sic!) pură” ce “acoperă cu profesionalism toată ţesătura personajului”, despre “culoarea melodioasă (dublu sic!) a acelui glas, despre “perfecta stăpânire a legato-ului” şi despre “pronunţarea corectă a oricărui cuvânt, indiferent de registru”.

S-o luăm de la capăt: o voce lejeră, de subretă, cum s-a scris, ca vocea Elenei Moşuc, fie ea şi de o “culoare melodioasă” (sic! din nou), cu oricâtă bunăvoinţă, nu poate acoperi un rol scris pentru soprane cu abataj dramatic, aşa cum s-a putut nota din plin în acest caz. Despre ce legato (“perfect stăpânit”) vorbim, când toate agilităţile dramatice n-au fost altceva decât sunete stridente? Şi în numele cărei competenţe vorbeşte autoarea articolului despre “pronunţarea corectă a oricărui cuvânt”, în vreme ce chiar această afirmaţie e dovada limpede că nu dispune de cunoştinţe elementare de limba italiană. Dar asta, ce mai contează. De necrezut rămâne însă faptul semnalat de criticul Giordano Cavagnino, şi anume că, după peste două decenii de când Elena Moşuc frecventează Italia, pronunţia ei tot defectuoasă a rămas.

Citind o altă cronică despre această Norma, scrisă într-o necontrolată euforie şi publicată de un cotidian bucureştean, te întrebi dacă autorul a ascultat vreodată o mare interpretare a acestei opere, dacă are auzul normal şi dacă ştie, în fond, ce înseamnă belcanto. Asta de vreme ce, atunci când o aghezmuieşte pe soprana care “a înţeles deplin” acest termen şi “a dat o lecţie impecabilă”, el ne vorbeşte despre “cultul legato-ului ce se suprapune (sic!) frazelor lungi, interminabile”, etc., etc. Ei bine, şi un începător în ale logicii şi ale muzicii îşi dă seama că legato, însemnând legat, nu poate zbura pe deasupra “frazelor lungi, interminabile”, că este linia de canto continuă, modularea sunetului, fie că e vorba de fraze lungi ori scurte. Trist, domnilor, trist.

Excelentă ţinută vocală, cu admirabile nuanţe, şi într-adevăr cu o linie demnă de belcanto : mezzosoprana Iulia Merca (Adalgisa).

Cât despre orchestră, greoaie, cu decalaje sonore flagrante, şi despre lectura banală, fără expresie, a dirijorului Tiberiu Soare, mai bine să nu mai vorbim.

Angela Gheorghiu din nou în actualitatea internaţională

Reproduceam nu de mult comentariile presei franceze privitoare la dezastruoasa (contra)performanţă a sopranei Angela Gheorghiu la Théâtre des Champes-Elysées din Paris.

Ne-a parvenit între timp articolul publicat în 5 decembrie în cotidianul The Times din Londra despre albumul acesteia, lansat cu tam-tam înainte de sărbătoarea Crăciunului şi intitulat Guardian Angel. Reproducem ca atare textul din marele ziar britanic.

«Albumul de Crăciun al Angelei Gheorghiu intitulat Guardian Angel (Îngerul Păzitor): în cazul în care soprana româncă ar fi avut un asemenea înger, ei bine el era desigur plecat la ski atunci când Gheorghiu a făcut această bizară înregistrare de eurogunoi. Care nu e nici măcar gunoi de calitate: grosolane efecte de sunet, o chitară electrică şi un cor cu rezonanţă de zombie, altoite pe tema muzicală din Pebble Mill.

În acest vacarm, Gheorghiu emite câteva gălăgii, multe din acestea aparent în limba engleză… în timp ce o Loredana Groza, pop star din România, se avântă cu vocea ei de glaspapir in I’ll Be Home for Christmas (De Crăciun voi fi acasă). Numai că albumul acesta n-are nicio legătură cu Crăciunul. Ci mai curând cu un Hallowe’en de groază» (*).

Cleopatra Pop / Ziaristi Online

Surse: http://www.operanews.com/Opera_News_Magazine/2015/1/News/Helga_Schmidt_Valencia.html

http://www.francemusique.fr/actu-musicale/la-directrice-du-palais-des-arts-de-valence-placee-en-garde-vue-77183

http://ccaa.elpais.com/ccaa/2015/01/20/valencia/1421749082_417592.html

http://cultura.elpais.com/cultura/2015/01/21/actualidad/1421827059_100699.html

http://www.luigiboschi.it/content/arrestata-helga-schmidt-del-valencia-palau-de-les-arts

http://www.thetimes.co.uk/tto/arts/music/albumreviews/article4287940.ece

Guardian Angel
Angela Gheorghiu (MediaPro, iTunes/Spotify only)

(*) Angela Gheorghiu’s Christmas album is called Guardian Angel, but if the Romanian soprano has a protecting spirit, it had gone skiing when Gheorghiu recorded this bizarre piece of Eurotrash. It’s not even good Eurotrash: clunking sound effects include an electric guitar and a chorus of what sound like zombie children patched in to the theme tune to Pebble Mill.

Out of this bedlam Gheorghiu makes several noises, many of which are apparently in English — snow “gleessens”, children “leessen” and a Romanian pop star called Loredana Groza with a voice like sandpaper pops up on I’ll Be Home for Christmas. But the festival that this album was made for was Hallowe’en.

Recenzia din The Times este disponibila aici: Neil Fisher Christmas Album Reviews – Doc

Citiţi şi: Angela Gheorghiu spulberată de presa franceză de specialitate

ELENA MOŞUC: DERIVĂ ÎN OPERA FADĂ. Preoteasă ori subretă?

VIDEO: