Bătălia pentru adevărul istoric: de la docilitate faţă de Moscova la condamnarea cotropirii teritoriilor româneşti ocupate de sovietici. "Problema Basarabiei" (V) - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Bătălia pentru adevărul istoric: de la docilitate faţă de Moscova la condamnarea cotropirii teritoriilor româneşti ocupate de sovietici. „Problema Basarabiei” (V)

Presedintele Romaniei Nicolae Ceausescu la Chisinau

Presedintele Romaniei Nicolae Ceausescu la Chisinau, in 1976. Sursa: George Damian

Recent, la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului s-au lansat două cărţi de excepţie: “Problema Basarabiei”, de Ion Constantin şi “Sub lupa Moscovei”, de Vasile Buga. Lansarea, pe care puteţi să o urmăriţi aici,  s-a desfăşurat cu auditoriu până pe scările Institutului. Având în vedere importanţa analizelor şi descoperirilor profesorului Ion Constantin, cu acceptul autorului, căruia îi mulţumim în mod deosebit, publicăm în serial cele mai importante capitole din cartea sa. Pentru a afla ce veţi putea găsi în foiletonul nostru istoric vă invităm să parcurgeţi Cuprinsul lucrării la finalul Cuvântului Înainte, care îi aparţine profesorului Ioan Scurtu, cât şi Introducerea autorului. “Istoricul Ion Constantin demonstreazǎ faptul cǎ problema Basarabiei a fost una dintre cele mai importante în discuţiile româno-sovietice din anii Rǎzboiului Rece, care trebuie tratatǎ în toatǎ complexitatea sa, fǎrǎ idei preconcepute şi pe bazǎ de documente”, scrie reputatul istoric Ioan Scurtu. “Problema Basarabiei” a fost şi rămâne Problema României, adăugăm noi. În episoadele trecut am aflat Cum a fost consfințit Pactul Molotov-Ribbentrop. şi cum au luptat românii din exil la Conferinţă de pace pentru Drepturile istorice ale României asupra teritoriilor sale de est, aflate azi în Ucraina şi Republica Moldova. Continuăm serialul despre „Problema Basarabiei”:

Motto Z. O. : „Niciodată nu trebuie să uităm că acordul dintre Germania lui Hitler și Uniunea Sovietică nu a eliminat amenințarea războiului… De aceea crede România că trebuie să căutăm modalități de a soluționa problemele care au rămas nerezolvate. Este important mai ales să adoptăm o poziție clară și lipsită de echivoc în condamnarea și anularea tuturor acordurilor cu Germania hitleristă, adoptând decizii practice de eliminare a rezultatelor tuturor acelor acorduri și dictate”[1].” – Primul preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu, la Congresul al XIV-lea
[1] „Scînteia”, 21 noiembrie 1989.
CAPITOLUL III.
Poziția regimului democrat-popular de la docilitatea totală față de Moscova la acțiuni politice de condamnare a ocupării de către sovietici a unor teritorii românești

Perioada deplinei docilități

Instalarea comunismului în România și transformarea țării într-un stat-satelit al Uniunii Sovietice au făcut ca, pentru aproape două decenii după evenimentele din august 1944, problema Basarabiei și a Nordului Bucovinei să fie practic abandonată de regimul de la București.

Îndată după ocuparea de către trupele sovietice a teritoriilor românești de la Est de Prut și integrarea lor în ansamblul republicilor unionale din imperiu, guvernul român a interzis orice referire la Basarabia, cuvântul în sine devenind „tabu”, inclusiv în conversațiile particulare. Toate cărțile, articolele și studiile referitoare la acest subiect au fost retrase din circulație.

România va fi supusă ocupației militare directe, care va dura până în 1958, după ce în 1955 țara este încadrată în Tratatul de la Varșovia. Integrarea se va produce și pe plan economic, prin tratatul din mai 1945 și, apoi, prin aderarea la Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, întemeiat în 1949.

În primii ani de „democrație populară”, politica externă a României s-a caracterizat printr-o deplină docilitate față de Uniunea Sovietică, satelizarea sa diplomatică fiind totală, ca și a celorlalte țări comuniste „frățești”[1]. În februarie 1948, guvernul de la București încheia cu URSS un tratat de „prietenie, colaborare și asistență mutuală” valabil pe douăzeci de ani, urmat de înțelegeri asemănătoare cu Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia și Ungaria, semnate toate în cursul anului 1948[2].

În aceste condiții, Bucureștiul nu era în măsură să exercite suveranitatea în aproape nici un domeniu. Conducerea României era riguros controlată de ofițerii de informații sovietici infiltrați semideschis în toate instituțiile importante ale țării, inclusiv la cel mai înalt nivel[3]. Moscova avea la dispoziție, de asemenea, tot soiul de agenți semioficiali din România, formați prin recrutări locale în instituțiile militare și ale securității, precum și angajații români motivați economic ai Sovromurilor, agențiilor comerciale sovietice și chiar ai armatei sovietice. Acești agenți se bucurau de „privilegii extrateritoriale” și de beneficii materiale „care adesea le depășeau pe acelea ale conducătorilor comuniști”, făcând problematică loialitatea acestora față de centrul românesc al PCR[4].

Controlul politic sovietic se exercita în primul rând asupra instituțiilor coercitive ale statului – armată, serviciul de securitate și miliția –, cât și asupra liderilor partidului, printr-o rețea de ofițeri și agenți sovietici infiltrați în instituțiile de stat și în jurul liderilor acestora. Primul pas pentru preluarea controlului a fost constituirea în URSS a Diviziei „Tudor Vladimirescu” (1943) și a Diviziei „Horia Cloșca și Crișan” (1945), cu contigente masive de comisari sovietici. Un lot important de agenți sovietici se va constitui ulterior din rândul ofițerilor care făceau stagii de pregătire în URSS. Aceștia „erau o pradă ușoară pentru serviciile sovietice de spionaj. După revenirea în țară în cadrul armatei, ei mențineau legăturile cu consilierii sovietici care, fără excepție, erau implicați în activități de spionaj pe teritoriul României, în serviciul agențiilor sovietice. Ei comunicau fără translator, astfel că transmiterea informațiilor se făcea fără dificultate”[5]. Ofițerilor pregătiți la Moscova li se solicita să accepte oficial subordonarea față de sovietici prin semnarea unor angajamente de loialitate, devenind vulnerabili la șantaj în cazul în care și-ar fi reconsiderat conduita. Mai târziu, Moscova a început să le acorde și cetățenia sovietică acestor agenți, oferind astfel o posibilitate cvasilegitimă pentru a interveni direct, în cazul în care ar fi fost demascați ca spioni împotriva propriei țări[6].

În această perioadă, tot ce s-a publicat despre istoria România trecea printr-o aspră cenzură, fiind admise numai scrieri menite să justifice „drepturile” URSS și să glorifice puterea acaparată de comuniști. Au apărut pamflete și narațiuni de factură polițistă, scrise de cele mai multe ori de autori neromâni (Ion Ludo, Frank, Popoviciu), care au creat o falsă imagine asupra istoriei românești. Este epoca în care istoricii staliniști, în frunte cu Mihail Roller, afirmau că Basarabia a fost cedată la 1812 de către Turcia direct Rusiei și că unirea provinciei în 1918 cu România nu a fost altceva decât o răpire care s-a perpetuat prin complicitatea aliaților occidentali. Roller a condus grupul de istorici care a redactat manualul școlar sovieto-român Istoria României. Manual unic pentru clasa a VIII-a secundară, publicat la Editura de Stat în 1947. În anii următori au apărut, sub redacția lui Roller, mai multe ediții ale lucrării Istoria Republicii Populare Române, care nu reprezentau altceva decât traduceri ale unor compilații de istorie făcute la Moscova pentru uzul românilor.

Pentru breasla istoricilor, a fost o perioadă extrem de dificilă. „Penibili au fost mai ales anii de început ai noii lumi – scrie istoricul David Prodan în Memoriile sale. În noile posturi de răspundere, de control, oameni de serviciu, laboranți, foste slugi, oameni pătați, vulnerabili, obligați la exces de zel pentru propria salvare… La acest nivel riscai la fiecare pas să cazi în «greșeală» sau trebuia să fii judecat, și numai pentru a fi ținut sub presiune, și numai pentru a simți puterea regimului… Puteai fi acuzat și judecat în taină, puteai fi urmărit, încărcat de cel care se străduia să se salveze pe sine sau îți vâna locul. (Se) putea să ți se aducă fără să știi vini grave, cu grave consecințe. Puteai fi încondeiat, fără să știi, cu cea mai gravă acuzație din toate: ai nesocotit partidul! O perioadă grea de răsturnare de valori, de agitație, de umiliri, inerentă marilor răsturnări”[7].

Scrierile istorice apărute în România în perioada stalinistă, cât și un deceniu după aceea, erau tributare mimetismului și obedienței totale față de tezele neștiințifice susținute de istoriografia sovietică. Elocventă în acest sens este o simplă comparație între modul în care erau prezentate în Marea Enciclopedie Sovietică din 1950 și Dicționarul Enciclopedic Român, din 1962, relațiile româno-ruse[8]. Considerațiile formulate de istoriografia din RPR privind problema basarabeană se rezumau la reproducerea tale quale a tezelor istoriografiei sovietice. Chiar după ce stalinismul a fost condamnat oficial în URSS, iar divergențele româno-sovietice începuseră a ieși la iveală, istoriografia din țara noastră se mai menține în inerția stalinistă pentru aproape un deceniu. Tratatul de Istoria României, apărut în 1961, de exemplu, prelua teza mai veche a lui Roller, potrivit căreia Moldova ar fi fost la origine parte integrantă a unui voievodat de Halici[9]. În legătură cu acest flagrant neadevăr, istoricul Alexandru Boldur va interveni, în 1962, la conducerea politică a României, din păcate fără rezultat[10].

Starea de lucruri din domeniul istoriografiei române din acea vreme era arătată într-o notă informativă a directorului Institutului de Istorie a partidului de pe lângă CC al PCM – filială a Institutului Marxism-Leninismului de pe lângă CC al PCUS, Semion I. Afteniuk, adresată CC al PCM, la 11 noiembrie 1970: „În documentele Partidului Comunist Român din anii 20-50, în lucrările istoricilor marxiști din România au fost puse bazele unei tratări științifice corecte a problemelor esențiale ale relațiilor româno-sovietice din anii 1918-1944. În particular, era condamnată participarea României regale la intervenția militară împotriva țării Sovietelor, cotropirea Basarabiei de către armata regală, politica colonială a României în ținutul ocupat, linia politică antisovietică, promovată de guvernele regatului chiar până la ieșirea României din război de partea Germaniei hitleriste împotriva Uniunii Sovietice, a fost dată o apreciere înaltă luptei oamenilor muncii din Basarabia împotriva ocupanților pentru reunirea cu Patria Sovietică și susținerea acesteia de către poporul sovietic și guvernul Uniunii Sovietice, a fost salutată eliberarea Basarabiei în anul 1940 și reunirea ei cu URSS, a fost apreciată pozitiv formarea RASS Moldovenești și a RSSM Unionale”[11].

Dr. Ion Constantin

Sursa, motto şi titlul: Ziaristi Online

Va urma

Problema Basarabiei in discutiile romano-sovietice din timpul Razboiului Rece 1945-1989

Ion-Constantin__Problema-Basarabiei-in-discutiile-romano-sovietice-din-timpul-Razboiului-Rece-1945-1989Autor: Ion Constantin

Editura: INSTITUTUL NATIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI (2015)

ISBN: 973-7861-86-3

Numar de pagini: 344

Colectie: Studii – Librăria Mihai Eminescu

Note:

[1] Vlad Georgescu, Istoria Românilor, A.R.A., Los Angeles, 1984, p. 299.

[2] Ibidem, p. 300.

[3] Vezi pe larg Dennis Deletant, Ceaușescu and the Securitate: Coercion and Dissent in Romania, 1965-1989, Ed. Hurst&Company, Londra, 1995, pp. 15-17; Larry L. Watts, Ferește-mă, Doamne, de prieteni… Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, Editura Rao, București, 2011, p. 175.

[4] Ghiță Ionescu, Communism in Rumania. 1944-1962, Oxford University Press, London-New York-Toronto, 1964, p. 212; Larry L. Watts, op. cit., p. 175.

[5] Marin Pancea, Armata. Securitatea. Populația. Decembrie 1989 – Revoluție sau lovitură de stat (interviu cu fostul șef al Direcției de Informații a Armatei realizat de Grațiela Bârlă), Editura Holding Reporter, București, 1999, p. 19; Cristian Troncotă, Istoria securității regimului comunist din România, vol. I, INST, București, 2003, pp. 74-75; Larry L. Watts, op. cit., p.194.

[6] Larry L. Watts, op. cit., p. 194.

[7] David Prodan, Memorii, Text îngrijit și adnotat, cu o prefață de Aurel Răduțiu, Editura Enciclopedică, București, 1993, p. 66. Vezi și Marian Popa, Istoria literaturii române, de azi pe mâine, vol. 1, Fundația Luceafărul, București, 2001, p. 876.

[8] Vezi Bolshaja Sovetskaja Entsiklopedija, Ediția a II-a, vol. 5, Moscova, 1950, pp. 82-83; Dicționar enciclopedic român, Academia R.P.R., vol. I, București, 1962, pp. 307-308; Michael Bruchis, Rusia, România și Basarabia (1812, 1918, 1924, 1940), Editura „Universitas”, Chișinău, 1992, p. 94.

[9] Istoria României, vol. II, Editura Academiei R.P.R., București, 1961, pp. 101-103.

[10] Anton Mărgărit, Rezistența Basarabiei, București, 1991, p. 32.

[11] Gheorghe E. Cojocaru, Confruntarea sovieto-română pe frontul ideologic din RSS Moldovenească (1968-1979). Studiu și Documente, Colecția Opera Omnia, Editura Tipo Moldova, Chișinău, 2011, p. 195.

Print Friendly, PDF & Email

2 comments

  1. Pingback: Corneliu Vlad a reuşit imposibilul: a pus Moscova la aceeaşi masă cu Kievul la Bucureşti. Crimeea schimbă Lumea. FOTO / VIDEO - Ziaristi OnlineZiaristi Online

  2. Faptele sunt stiute dar rastalmacite de cei mai mari mincinosi ai omenirii; comunistii.
    Ocuparea Basarabiei, tinutului Herta si nordul Bucovinei a fost comentata de rusi, singurii care aveau voie sa o faca, cu minciunile de riguare: Basarabia a fost „furata” de
    romani pana in anii 40 ,etc, Nu, adevarul il stim cu toti. Inca de pre vremea descalecatului Dragos si Bode nord est a Modovei erau romanii Bolohoveni. Stau scrise documente ale istoricilor ca Iorga, Xenopol, etc.
    Istetimea diavolului Stalin si a celor ce-l inconjura a produs transhumanta calmucilor si altor neamuri din Eastul Uralilor (Kazakhstan,etc) adusi in Basarabia si expulzarea romanilor adevarati catre stepele tatarilor din Kazakhstan si Siberia.
    Asa se face ca acum in Basarabia romana sunt o multime de provenienti tatari sau alte neamuri asiatice, de limba rusa, ce se opun alipirii la Romania.
    Evident ca acesti rusnaci nu au ce cauta in tara noastra si tin la legatura cu tatarii rusi.
    Marele istoric Fernand Brodel a publicat, documentat, ca singurii slavi adevarati sunt polonejii iar ceilalti asa zisi slavi de nord au in fapt sange de tatari.
    Asta ca o simpla divagatie, care poate ne intereseaza si pe noi, romanii.
    Este o lupta in zonele ocupate ale Basarabiei siale celelorlalte parti din Romania furate care va fii greu de invins.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.