Corneliu Vlad a reuşit imposibilul: a pus Moscova la aceeaşi masă cu Kievul la Bucureşti. Crimeea schimbă Lumea. FOTO / VIDEO - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Corneliu Vlad a reuşit imposibilul: a pus Moscova la aceeaşi masă cu Kievul la Bucureşti. Crimeea schimbă Lumea. FOTO / VIDEO

05 Lansare Corneliu Vlad INST Crimeea 9.03.2016

Analistul Corneliu Vlad şi profesorul Radu Ciuceanu au reuşit imposibilul: să-i aducă la aceeaşi masă pe doi mari inamici, aflaţi chiar în acest moment în plin război: Rusia neoimperială şi Ucraina în curs de disoluţie. Evenimentul absolut inedit s-a desfăşurat ieri, 9 martie a.c., la sediul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST), sub egida Centrului de studii ruse şi sovietice “Florin Constantiniu” (apropo, la Iaşi când va prelua Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană numele profesorului Gheorghe Buzatu?) şi a fost prilejuit de lansarea cărţi de analiză şi sinteză “Crimeea schimbă Lumea”, a reputatului jurnalist de politică internaţională Corneliu Vlad. Fără îndoială, controlorii din Centralele de la Moscova şi Kiev au ridicat cel puţin o sprânceană în sus când au primit azi rapoartele reprezentaţilor culturali şi de informaţii prezenţi la manifestare. Sala INST a fost, din nou, neîncăpătoare, la fel ca la recenta lansare a lucrărilor despre Rusia, România şi Basarabia ale istoricilor Ion Constantin si Vasile Buga. Corneliu Vlad s-a aflat alături de profesorii Radu Ciuceanu, Vasile Buga şi Ioan Scurtu, gazdele reuniunii, punându-i faţă în faţă pe numeroşii emisari diplomatici şi specialişti ruşi şi ucraineni care au ţinut să-şi spună opiniile despre cartea lui Corneliu Vlad, singura apariţie notabilă din România în care se analizeaza, sine ira et studio, conflictul din estul României şi al NATO, de la Gurile Dunării şi Marea Neagră. Astfel, prin această abordare totală a lui Corneliu Vlad, s-a putut înregistra ieri şi fenomenul aproape uluitor, în care ambii beligeranţi au lăudat lucrarea, echilibrată, consistentă şi extrem de bine structurată. În 335 de pagini, autorul tratează trecutul, prezentul şi viitorul geopolitic al celor două puteri de la Marea Neagră, analizând la rece stadiul confruntării dintre UE şi Rusia, care a implicat, evident, şi SUA şi NATO şi care ne poate afecta în orice clipă existenţele. Lecţia Transnistriei nu a fost înţeleasă de Occident, afirmă Corneliu Vlad, unul dintre puţinii jurnalişti români care a reuşit să-l intervieveze pe generalul Lebed, invadatorul de la Nistru, prevăzându-i o carieră prezidenţială, curmată însă, în zbor de elicopter, de o grupare rivală, după cum se ştie.  Dar nici lecţia Georgiei. Şi aşa s-a ajuns la Crimeea. Ce vrea această carte? Să iasă din zona istericalelor antidiplomatice camuflate în pseudoanalize găunoase cu care suntem asaltaţi într-o continuare firească a tabloidizării întregii prese în programul de tâmpire a populaţiei. Este un fapt că cei care incendiază astăzi lumea sunt cam mână în mână cu cei care se fac că sting focul (vezi cazul Colectiv). Acelaşi lucru se întâmplă şi la nivelul redus al discursului public din România. Corneliu Vlad iese cu măiestrie din această plasă otrăvitoare, aşa cum a reuşit în întreaga sa carieră. Corespondent de război în Vietnam, şef de secţie externă la Lumea, Agerpres şi România Liberă, unde a fost şi membru în Comitetul director, după 1990, director general al revistei “Bucureşti Match” şi la conducerea publicaţiilor “Curentul” şi “Lumea Magazin”, Corneliu Vlad, membru al Uniunii Scriitorilor, este unul dintre puţinii jurnalişti pur-sânge cu care a mai rămas România, cu un imens bagaj informaţional şi cultural, pe care l-am dori împărtăşit cât mai multor compatrioţi. Născut la Tălmaz, lângă Tighina, prin stilul său aparte, Corneliu Basarab Vlad a reuşit să-şi facă prieteni ruşi, cu care poartă confruntări şi dialoguri pe picior de egalitate, demne de două culturi profunde, aşa cum diplomaţia românească nu mai reuşeşte să aibă, din păcate, în raport cu Rusia, de la moartea lui Ceauşescu. Unul dintre aceşti confraţi, celebrul ziarist rus Viaceslav Samoşkin, ne-a remis textul extins al prezentării sale de la manifestarea de excepţie de la INST. Îl redăm mai jos, însoţit de felicitările mai micilor învăţăcei aduse autorului lucrării “Crimeea schimbă Lumea”. (V.R.)

Video: Profesorul Radu Ciuceanu, Viaceslav Samoşkin şi Corneliu Vlad. Vom reveni cu filmarea integrală a reuniunii de la INST

Prin prisma crizei ucrainene

La apariţia cărţii “Crimeea schimbă lumea” de Corneliu VLAD

(Ed. Next Page, Bucureşti, 2015)

08 Lansare Corneliu Vlad INST Crimeea 9.03.2016Pornind de la punctul nevralgic al vieţii internaţionale de azi – criza ucraineană, respectiv momentul Crimeea, Corneliu Vlad prezintă un tablou atotcuprinzător al relaţiilor internaţionale. Cartea lui „Crimeea schimbă lumea” poate fi, cu adevărat numită, o enciclopedie a vieţii internaţionale de la începutul secolului XXI, care urmăreşte şi analizează principalele linii de forţă politice care cuprind astăzi mapamondul. Indiscitabil, această carte va rămâne pentru mult timp una de referinţă. Este un fel de bilanţ, un rezumat al preocupărilor publicistice ale lui Corneliu Vlad, un remarcabil politolog contemporan, de a lungul ultimelor 10-15 ani. O analiză miticuloasă şi obiectivă. Dar şi dovada faptului că autorul a înţeles bine şi profund fenomenul spaţiului post-sovietic şi, în speţă, a Rusiei, un caz destul de rar în mediul politilogilor.

A înţelege Rusia

În primul rând, C. Vlad ştie foarte bine background-ul kremlinologiei (sau sovietologiei) care prezintă pentru el o sursă permanentă de referiri sau de consemnări. Bineînţeles, el deseori sesizeză şi carenţele unor aprecieri şi pronosticuri care privesc Rusia şi evoluţia politică sau geopolitică a ei, cenzurează acestea în cazul în care constată insuficienta expertită din partea unor sau altor autori (americani, francezi, germani etc.).

În acest context, el citează pe specialistul francez Thomas Gomart care relevă: „… viziunea Occidentului se întemeiază tenace pe prejudecăţi care ar fi interesant de deconstruit”(capitolul „A înţelege Rusia”). Se poate spune că tot ce face Corneliu Vlad, în speţă, în cartea sa „Crimeea schimba lumea” este tocmai o încercare de a „deconstrui” această viziune greşită.

Nu sunt străini unei asemenea viziuni şi românii. Iată cum comentează acest fapt autorul cărţii: „Faţă de aceste mari tulburări care răvăşesc Ucraina şi care au reverberaţii mult mai profunde, reacţiile la cele mai diverse niveluri din România, de la cele înalte oficiale până la cele din mentalul colectiv sunt încărcate într-o proporţie dacă nu alarmantă, în orice caz  preocupantă, de subiectivism, partizanat sau măcar diletantism comod. Înţelegerea deficitară a realităţilor de la Est de România de către Bucureştiului oficial postdecembrist e notorie.”

Pornind se la opiniile şi pronosticurile politilogilor de toate rangurile privind realităţile Rusiei, C.Vlad prezintă o traectorie reală al dezvoltarii Rusiei în primele 15 ani ani ai secolului XXI (politica externă şi refacerea imaginii Rusiei sub preşedinţiile lui Putin; programul de modernizare-2009 al preşedintelui Medvedev; războiul din Georgia ca riposta la interminabilele extinderi ale NATO; ce înseamnă pentru Putin „linie roşie” în relaţia cu Occidentul şi NATO; consolidarea spaţiului post-sovietic ca prioritate politică şi proiectul eurasiatic al lui Putin ca pandant al NATO şi UE – dar şi BRICS, dar şi întărirea cooperării cu China şi India; poziţiile solide ale Rusiei în Orinetul Mijlociu care fac din ea un partener redutabil pentru americani în combaterea terorismului; starea precară a relaţiilor româno-ruse

etc.).

„Doctrina Putin”

Pentru a introduce pe cititorii în tema „doctrinei Putin” autorul prezintă pe larg consecinţele destrămării URSS. Una dintre asceste consecinţe constând în tragedia ruşilor – cea mai divizată naţiune din lume. Cealaltă, este pericolul destrămării Federaţiei Ruse în anii ’90 („parada suveranităţilor” –Tatarstan, Başkirostan, Cecenia). O serie de pagini sunt dedicate ofensivei politico-diplomatice a Occidentului din anii 2006, 2007 şi 2008 (ţările baltice, Georgia, Republica Moldova).

„Doctrinei Putin” este dedicat un capitol întreg. Pe scurt, această doctrină cere lumii respect faţă de Rusia. „Doctrina Putin”, mai explică autorul, s-a identificat mai întâi – ca teorie şi ca acţiune – cu demersul de recâştigare a poziţiilor pierdute de statul sovietic începând din 1991 pe teren economic, politic şi geostrategic. Pentru aceasta s-a făcut pasul decisiv de la politica reactivă, defensivă a Rusiei post-sovietice din vremea lui Gorbaciov şi Elţîn la politica activă, imaginativă, în plină ofensivă, hard şi soft, pe multe planuri pe care o desfăşoară Moscova astăzi în lume, sub preşedinţiile lui Putin şi cu interludiul prezidenţial Medvedev”.

Putin, relevă autorul, respinge acuzele Occidentului că prin înlăturarea urmărilor „celei mai mari tragedii a secolului XX”, cum el a numit dispariţia URSS, Moscova ar acţiona de fapt pentru reînvierea colosului statal multietnic defunct şi că politica Rusiei de azi ar fi una revendicativă şi revanşistă.

Reacţia promptă a Moscovei la înlăturarea de la putere de la Kiev a lui Ianukovici şi tot ce a urmat este doar unul din exemplele modului cum se manifestă „doctrina Putin”. Prin replica sa la ceea ce a numit „lovitura de stat de la Kiev”, Moscova a arătat clar că nu mai este dispusă ca altcineva să facă jocurile în ceea ce numeşte fie vecinătate sa imediată, fie zona intereselor sale tradiţionale. Ministru de externe rus, Serghei Lavrov, reaminteşte autorul, a explicat că după aprecierea Moscovei, Uniunea Europeană şi Statele Unite dau dovadă de duplicitate şi lipsa de consecvenţă în abordarea crizei ucrainene, întrucât nu recunosc referendumul din Crimeea ca legitiim, dar recunosc „lovitura de stat” de la Kiev. „Daca sunt dispuşi să accepte primul eveniment ca fiind legitim, atunci cu siguranţă sunt obligaţi să îl recunoască şi pe al doilea”, declara Lavrov.

În încercare de a defini cât mai bine sensul atitudinii Rusiei în relaţii internaţionale, C.Vlad sublinează: „Aprecierea Rusiei în lume, şi îndeosebi în lumea occidentală, ca un partener egal şi îndreptăţit la tot respectul, nediscriminat şi nedeconsiderat în nicio privinţă, în relaţiile internaţionale şi interstatale, este una din priorităţile tot mai pronunţat exprimate de către Moscova lui Putin”. Mai ales că în materie de respectarea egalităţii între parteneri, sublinia liderul de la Kremlin, „n-am văzut nicio măsură reciprocă”. Ba chiar dimpotrivă, relevă diplomaţia şi presa rusă. În timp ce desprinderea Kosovo de Serbia e considerată legitimă, desprinderea Crimeii de Ucraina este stigmatizată. Corneliu Vlad consemnează şi minciunile Occidentului faţă de Rusia – cel mai grăitor exemplu fiind asigurările Occidentului date lui Gorbaciov şi Şevardnadze privind neextinderea NATO spre Est, în cazul unificării Germaniei…

Şi pentru a desăvărşi tabloul demersului politic şi geopolitic al Rusiei din timpul preşedinţiilor lui Putin şi Medvedev, autorul arată cum Rusia „a reformulat discursul naţional, regional şi mondial, într-unul reductibil, de fapt, la un singur cuvânt: eurasianism”, adică edificarea unor construcţii interstatale „în oglinda” faţă de organizaţiile Vestului, NATO şi UE.

Cine a provocat criza în Ucraina?

În ce priveşte criza ucraineană propriu-zisă, în carte este prezentat tot filmul evenimentelor, autorul răspunzând la întrebări cine a declanşat criză şi cine este de vină de tragedia care a urmat. Pe larg se citează explicaţiile lui Putin: Rusia a acceptat deciziile Ucrainei vizavi de semnarea Acordului de asociere cu UE, dar a cerut negocieri tripartide: Ucraina, UE şi Rusia. „Noi îi preveneam pe partenerii noştri americani că deciziile pripite luate în culise, de exemplu cele privind asocierea Ucrainei la UE, implică riscuri grave pentru economie. Noi nici măcar nu am evocat problemele politice; nu am vorbit decât de economie, spunând că asemenea măsuri, puse în practică fără aranjamente prealabile, ar afecta interesele multor altor ţări, între care şi Rusia – ca principal partener comercial al Ucrainei – şi că ar fi necesară o dezbatere amplă pe aceste probleme… dar nimeni n-a vrut să ne asculte şi nimeni n-a vrut să discute”. Doar după ce la Kiev a fost răsturnat guvernul, ţara a fost aruncată în haos, a izbucnit un război civil cu pierderi considerabile, doar după aceasta UE a acceptat negocierile cu Rusia şi drept rezultatul lor a fost amânarea cu un an a intrării în viguare a părţii economice a Acordului de asociere a Ucrainei la UE.

În cartea se analizează de ce Rusia a acţionat atât de promt şi energic, ce însemna „o linie roşie” în relaţiile Rusia-Occident, care este semnificaţia tezei „Lumea rusă” şi rolul ei în politica Rusiei în spaţiul post-sovietic. Dar în primul rând ce importanţa strategică are Ucraina pentru Rusia şi cum Statele Unite, rupând Ucraina de Rusia urmăresc scopul de a slabi Rusia. A două ţinta geostrategică urmarita de Washingtonul prin criza ucraineană este preîntâmpinarea sau dejucarea tentativelor de apropiere între Rusia şi Uniunea Europeană pentru că o alianţă între Europa şi Rusia ar contesta hegemonia mondială a Statelor Unite, se sublinează în carte.

În context european, o atenţie deosebită este acordată de autor aspiraţiilor strategice ale Germaniei şi comportamentului ei în medierea şi soluţionarea crizei ucrainene. Nu mai puţin interesante sunt pasajele dedicate poziţiei Chinei (apropierea „spectaculoasă de Rusia), „învaţămintelor” pe care ea le-a tras din criza ucraineană (adică „tehnicii” americane de răsturnare a regimurilor de peste tot în lume) şi, în sfârşit, „axei sui generis”: Berlin, Moscova, Beijing.

Un capitol este dedicat întăririi „spectaculoase” a poziţilor militare ale Rusiei în Marea Neagră care de acum înainte are cel mai lung litoral şi ce sfidări aduce această schimbare pentru NATO care, la rândul său, a găsit necesar întărirea flancului său estic prin crearea unor noi structuri militare, în „Noua Europa”. Dar, scrie autorul referindus-se la summitul NATO din 2014, „s-a confirmat cât se poate de clar că NATO (iar într-un fel şi UE) nu intenţionează, cel puţin deocamdată, să-şi urmeze la fel de impetuos ca până mai anii trecuţi iureşul extinderii către Est”.

Reacţiile internaţionale

Autorul consemnează sau citează numeroase păreri sau aprecieri făcute de politologi, specialişti sau agenţii (Stratfor, Bloomberg, RIA-Novosti etc.) din diferite ţări, uneori chiar anonime sau scrise sub pseudonime şi preluate din internet. Aceste colaje reprezintă o bogată diversitate de opinii care există în lume vizavi de criză din Ucraina sau de alte probleme ale vieţii mondiale şi face cartea „Crimeea schimbă lumea” şi mai valoroasă.

Iată câteva opinii mai relevante din noianul acestor referiri:

Comisarul european, la acea vreme, Gunther Verheugen: „În Ucraina Kremlinul pur şi simplu şi-a apărat interesele, iar politicienii de la Washington şi Bruxelles poartă o mare parte din vina pentru excaladarea crizei în Ucraina”.

John J.Mearsheimer, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Chicago (”Foreign Affairs, nr.din sept.-oct. 2014) afirmă că, în contradicţie cu versiunea pusă în circulaţie de angrenajul de propagandă din Occident, „responsabilitatea pentru criza din Ucraina revine, în cea mai mare parte, SUA şi aliaţilor săi europeni”.

Criza a fost declanşată, scrie în continuare universitarul american, nu de ’lăcomia imperială’ a lui Putin, aşa cum se afirmă frecvent, ci de tentativa SUA şi NATO de a transforma Ucraina într-un cap de pod strategic antirusesc. Iar Rusia, în mod evident, nu putea asista impasibilă la transformarea Crimeii în baza militară şi navală antirusească, aşa cum se estimează că s-ar fi întâmplat dacă regimul făţiş antirusesc instalat la Kiev, devenit între timp aliat al NATO, şi-ar fi putut menţine controlul complet asupra situaţiei din Crimeea. „Alunecarea atlantică” a Crimeii, asigura John J.Mearsheimer, nu era, la vremea respectivă, un simplu scenariu imaginar, ci o probabilitate clară, întrucât noua putere de la Kiev era vădit pro-occidentală şi antirusă.

Prin toată cartea trece ca un laitmotic ideea sau, mai bine zis, întrebarea: dacâ Războil Rece, într-adevăr, a luat sfârşit? Prin urmare, autorul ajunge la concluzia că acesta nu s-a terminat. Dovada: lipsa de „resetare” a relaţiilor ruso-americane, America şi Rusia având „interese diferite, uneori chiar ascuţit antagoniste”, ceea ce s-a şi demosntrat cel mai elocvent prin prisma crizei ucrainene.

În acest sens, foarte constructivă se prezintă propunerea făcută de profesorul american John J.Mearsheimer: „SUA şi aliaţii europeni trebuie să aleagă: ori continuă actuala politică, exagerbând ostilităţile cu Rusia şi devastând Ucraina, situaţie în care toată lumea pierde, ori îşi va schimba atitudinea şi vor colabora la crearea unei Ucraine prospere dar neutre, care să nu fie o ameninţare pentru Rusia, contribuind astfel la refacerea relaţiilor cu Moscova”.

Viaceslav Sаmoşkin

Sursa: Ziaristi Online

01 Lansare Corneliu Vlad INST Crimeea 9.03.2016 02 Lansare Corneliu Vlad INST Crimeea 9.03.2016 03 Lansare Corneliu Vlad INST Crimeea 9.03.2016 04 Lansare Corneliu Vlad INST Crimeea 9.03.2016 06 Lansare Corneliu Vlad INST Crimeea 9.03.2016 07 Lansare Corneliu Vlad INST Crimeea 9.03.2016 09 Lansare Corneliu Vlad INST Crimeea 9.03.2016 12 Lansare Corneliu Vlad INST Crimeea 9.03.2016 11 Lansare Corneliu Vlad INST Crimeea 9.03.2016 10 Lansare Corneliu Vlad INST Crimeea 9.03.2016

Print Friendly, PDF & Email

5 comments

  1. Pingback: Corneliu Vlad faţă în faţă cu oamenii Moscovei şi Kievului, la INST. Filmarea integrală a conferinţei despre "Crimeea schimbă Lumea" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

  2. Anonim

    Articolul arata o indulgenta exagerata fata de Rusia, probabil ca urmare a admiratiei de care in general se bucura Putin. Departe de a-si fi recunoscut vreodata trecutul imperial care a marcat negativ destule popoare, Rusia putinista vrea clar sa-l invie.

    La urma urmei, Ucraina cit ar fi ea de slava si cu trecut comun cu Rusia, nu este totusi Rusia, avind deci dreptul legitim de a-si alege propriul drum. Cu atit mai mult aceast drept este valabil pentru Georgia, Tarile Baltice si entitatea numita Republica Moldova, spatii neruse dar in care Imperiul Rus, in variile lui forme, a dus si duce o intensa politica de rusificare.

    Altele ar fi fost relatiile romano-ruse daca, dupa 1989, Rusia ar fi incetat amestecul in teritoriul dintre Prut si Nistru si chiar in cel al Romaniei. Atunci, Romania nici nu visa sa intre in NATO, care nici nu e de dorit in principiu, dincolo de faptul ca protectia NATO pentru Romania este iluzorie. Rusia insa nu a dat nici un semn consistent de mila Marie Sale fata de Romania in peste 300 de ani de cind a ajuns la limita estica a spatiului etnic romanesc, lasind astfel Romaniei putine optiuni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.