În România "este aruncat cel mai frumos manual natural pe care ni l-a lăsat Dumnezeu: Alăptarea la sân". Profesorul Ilie Bădescu despre Albumul cu fotografii de Cristina Nichituş Roncea, "Mami, îţi mulţumesc!" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

În România „este aruncat cel mai frumos manual natural pe care ni l-a lăsat Dumnezeu: Alăptarea la sân”. Profesorul Ilie Bădescu despre Albumul cu fotografii de Cristina Nichituş Roncea, „Mami, îţi mulţumesc!”

22 Vernisaj Cristina Nichitus Roncea - Alaptarea e Iubire - Muzeul Satului - 8 Sept 2015 - Prof Ilie Badescu si autoareaCuvânt Înainte

la Albumul

Mami, îţi mulţumesc! – Ghidul părinţilor isteţi în imagini povestite

(Mica Valahie, Bucureşti, 2015)

Manualul unei teandrii vizuale

Ilie Bădescu

Un album dedicat alăptării poate fi încadrat într-un ciclu de antropologie testamentară, biblică. Copilul este cea mai tulburătoare prezență atât în Vechiul cât și în Noul Testament, lăsându-ne moștenire cea mai gravă și delicată adresare divină prin ceea ce putem numi ciclul biblic al copilului. Secvențe înalt semnificative din adresările lui Dumnezeu către omenire au în centrul scenei, copilul. „Lăsați copiii să vină la Mine”, zice Iisus Domnul. Toată drama neamului lui Avraam se derulează în jurul temei copilului dorit de tatăl Avraam și de Sara, femeia sa, care era stearpă. Fiindcă nu putea să devină Avraam tată de popoare, cum îl va numi Domnul, dacă nu va fi mai întâi tată de prunci. “Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic; fă ce-i plăcut înaintea Mea şi fii fără prihană; Şi voi încheia legământ cu tine şi te voi înmulți foarte, foarte tare” (Facerea, 17: 1-2). Înmulțirea și deci darul de prunci este de trei ori parte a legământului pe care Dumnezeu îl face cu Avraam. Și mai vestește Dumnezeu lui Avraam că toată drama popoarelor se va juca pe fundalul relației celor doi fii ai lui Avraam, Isaac și Ismail, făcut cu Agar, slujnica Sarrei. „Iar Dumnezeu a raspuns lui Avraam: “Adevărat, însăşi Sarra, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isaac şi Eu voi încheia cu el legământul Meu, legământ veşnic: să-i fiu Dumnezeu lui şi urmaşilor lui. Iată, te-am ascultat şi pentru Ismael, şi iată îl voi binecuvânta, îl voi creşte şi-l voi înmulţi foarte, foarte tare; doisprezece voievozi se vor naşte din el şi voi face din el popor mare. Dar legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care-l va naşte Sarra la anul pe vremea aceasta!” (Facerea, 17: 19-21). Toată drama omenirii se joacă, iată, în jurul temei copilului, tâlcuit în Cartea Facerii ca fiind dar al minunii. Copiii sunt născuți, ne spune Învățătura, din mamă ca dar al minunii dumnezeiești. Copilul Iosif, pruncul din leagăn, salvat de fiica faraonului, spre a deveni profetul lui Dumnezeu în mijlocul poporului ales de Domnul pentru cele mai semnificative cicluri învățătorești ale omenirii, inaugurează o altă fază a istoriei mântuirii și deci o altă carte de învățături. Drama umană a ultimului legământ, cu omenirea cea de pe urmă, începe precum se știe, tot cu minunea nașterii de prunc din mamă fecioară inaugurând cel mai tainic ciclu învățătoresc al umanității totale, ciclul revelației supranaturale. În toate acestea, în mijlocul celor mai tulburătoare și mai absconse întâmplări din marea sagă a neamului omenesc, se află copilul. Abia prin tema aceasta putem să ne apropiem de înțelesurile profetice ale învățăturilor dumnezeiești către omul cel rătăcit. Ultima rătăcire a omenirii postmoderne se leagă tot de copil și anume de tema mamei care-și refuză copilul și care se află sub primejdia de a pierde cea mai înaltă bucurie, bucuria alăptării, a ținerii pruncului la sân.

Albumul Cristinei Nichitus Roncea este dedicat tocmai acestui personaj minunat, nici nu știi dacă acest personaj al cadranului fotografic este copilul ori este lumina cea vie care-l înconjoară în toate felurile descoperindu-ne modulații miraculoase, încât privind fotografiile suntem purtați spre o neașteptată concluzie: lumina aceea este vie, copleșitor de tandră, încât nici nu știi dacă pruncuții sunt la sânul mamei ori în brațele luminii. Totul este așezat în postura dintâi despre care ne vorbește arhetipul maternității. Fotografiile Cristinei sunt atât de neașteptate că-ți taie răsuflarea. M-am uitat uluit, oarecum transmutat la aceste fotografii şi am constatat un lucru care este tulburator: lumina cade aproape de fiecare dată pe chipul copilului spre a fi reflectată pe chipul mamei. Cum s-a întâmplat lucrul acesta nu-mi dau seama, dar poți mărturisi fără de nici o ezitare: Cristina a fotografiat, a pictat cu lumina și a reușit lucrul acesta, el însuși misterios, pentru că minunatul chip al copilului i-a mijlocit o atare performanță, ba i-a dăruit de-a dreptul această „tehnică fotografică”, pe care o putem numi cu totul convenţional: modulațiile luminii tandre.

Am văzut şi celelalte fotografii ale Cristinei, dedicate altor medii, cum ar fi cele din mănăstiri, unde a folosit tehnică binecunoscută a clarobscurului, descoperindu-ne însă și acolo tot chipul luminii, lumina din ascunsul rugăciunii, aș zice. Aici însă lumina este, cum ar spune poetul creștin Ioan Alexandru, lumină din luminie, este un al treilea delicat și minunat personaj, adică formează cu mama și copilul o tainică și binecuvântată triadă. Privind fotografiile descoperim de fiecare dată aceeași mirabilă scenă: lumina îl veghează pe copil. Cel ce va privi fotografiile va descoperi lucrul acesta fantastic iar performanța aceasta nu putea fi rodul vreunui act programatic al artistului fotograf, ci ţine de taina relaţiei dintre mamă și copil. Un mare antropolog român spune ca pruncul se naşte a doua oară, spriritual, din relaţia cu mama sa, din egoul matern. Maternitatea este un lucru deopotrivă tainic și minunat, pentru că maternitatea înseamnă, iată, o dublă naştere. În cercetările de antropologie este o scală de măsurare a intensităţii maternităţii şi pragul de sus al intensităţii sale este alăptarea, relaţia prin care mama își ține copilul la sân.

Alăptarea este, în acelaşi timp o taină, ştiţi foarte bine din mărturiile Sfintei Scripturi. Fotografiile Cristinei sunt, într-un fel, fotografii mărturisitoare, fiindcă ele mărturisesc imagistic o asemenea taină, adică ne oferă adeveriri vizuale. Relaţia mamei cu copilul ei este deopotrivă tainică și centrală. Noi, adică restul lumii, suntem, cum s-ar spune, alături, în afara tainei, susținuți la marginea tainei de forța ei dumnezeiască, încât putem conchide: da, lumea este ținută de acest centru miraculous al vieții – mama cu pruncul ei. Oare nu este centrul universului restaurat Mama Fecioară cu Pruncul Sfânt în brațele ei, așa cum ni se tâlcuiește în toată seria, fără de capăt, a icoanelor Prea Sfintei cu Pruncul cel dumnezeiesc în brațele ei?! Aceasta este o taină minunată si femeia-mamă cu pruncul în brațe sunt înlăuntrul tainei. Noi toţi ceilalţi suntem în afara acestei taine şi de aceea afirm că personajul care ne ajută să tâlcuim taina este lumina.

Sunt cateva momente, câteva locuri în care lumina este, ea însăşi, discretă. Acolo unde copilul adoarme la sânul mamei. Acolo lumina ni se descoperă deopotrivă tandră și veghetoare asupra somnului copilului.

Cristina a reuşit lucrul minunat să ne aşeze  în orizontul acestei taine, a relaţiei mamei cu pruncul în clipa sa cea mai intimă și deopotrivă dumnezeiască a alăptării. Memorez, de aceea cu grijă și-n umbra spaimei, cele tocmai subliniate de o convorbitoare la expoziția acestor fotografii de la Muzeul Satului și anume că în lume s-a întâmplat ceva foarte grav, s-a prăbuşit acest dar de la Dumnezeu, darul și bucuria alăptării. De ce se petrece lucrul acesta, refuzul acesta, este greu de înţeles şi de interpretat. Cercetările, sublinia Dsa, aduc o mărturie alarmantă: procentul alăptarii, al mamelor care alăptează, a scăzut la 12%, în România. Este înspăimântator, pentru că faptul acesta se face dovadă că omul postmodern a aruncat cel mai frumos manual natural pe care ni l-a lăsat Dumnezeu, din care putem învăţa, pe care îl putem folosi şi îl putem îmbunătăţi prin taina divină a relaţiei mamă-copil, în momentul suprem al acestei relații: când mama alaptează. De aceea spun că acest album de fotografii este nu numai o lecţie, nu numai o introducere în taina acestei minuni care este relaţia mamei cu pruncul, dar este în acelaşi timp şi un avertisment în ceea ce priveşte declinul civilizaţiei moderne şi post-moderne, ba este, în acelaşi timp, dacă vreţi, şi un manifest, un fel de strigăt de esenţă metafizică, la marginea lumii noastre orbită de alergare fără direcție, şi cel ce va cerceta fotografiile Cristinei, fie că va reflecta, fie ca nu va reflecta, va auzi, va asculta, înspăimântându-se, strigatul acesta.

Toate acestea, și altele nespuse de mine în puținele cuvinte ale acestei mărturisirii, se vad în fotografiile sale şi de aceea îi mulţumim. Voi încheia cuvântul meu în umbra grozăviei celui mai recent război care devastează astăzi Europa căzută în cumplita nesimțire față de drama copilului. Occidentul are o tradiție de o extraordinară și înaltă, metafizică semnificație: cruciada copiilor. Într-o vreme în care Europa adultă, a maturilor, bogați și îmbuibați, n-a mai fost în stare să facă nimic pentru apărarea valorilor creștine, a sufletului creștin, s-au ridicat copiii prin teribila cruciadă a copiilor. Ceea ce se întâmplă în Europa zilei, deja obosită, cu adulți demisionarzi, ruptă de trăirea crucii, este că din umbra părinților ies copiii să apere crucea, pe Iisus Domnul care ne-a prevenit odată: „De nu veți fi precum unii ca aceștia nu veți vedea împărăția cerurilor”. Copiii familiilor Nan şi Bodnariu sunt vârful de lance al cruciadei copiilor pentru cruce într-o Europă care a aruncat crucea, îi reprimă pe cei ce se declară adepți ai lui Iisus, pe europenii iudeo-creștini. Războiul acesta are în centru, ca-n vremurile biblice, tot tema copilului. Adeverind astfel că omenirea stă atârnată și deci ținută să nu se prăbușească în abisul neființei, al nimicirii, de singurul ei cadru susținător și deci salvator: mama cu copiiii de la sânul ei. Nu statul și copii, ci mama cu pruncii ei, sunt cei care inaugurează ciclul salvator al omenirii, și acest ciclu reîncepe mereu și mereu cu momentul în care mama își duce copiii la sânul dătător de viață al alăptării. Albumul Cristinei Nichituș Roncea ne avertizează cu cel mai teribil argument: cu imaginea mamei care-și alăptează pruncii. Cu scena aceasta încep toate și cu deformare ei se sfârșesc toate, se rostogolesc în nimicire și nemernicie.

În aglomeraţia acestor vremuri, a acestor timpuri, nu mai ştim să admiram ceea ce a aşezat Dumnezeu drept oglindă divină în faţa noastră. Fotografiile Cristinei sunt un manual de teandrie vizuală. Este un lucru minunat şi, inca o data, se cuvine să-i mulţumim în chip deosebit şi noi, taţii generici, caci toţi avem copii, şi noi bunicii, pentru că, grație acestor fotografii, am dobândit adeverirea sentimentului că pruncii sunt ingeri. Este clar că ei se nasc îngeri şi, crescând, maturizându-se, devin oameni, dar la sânul mamei lor ei sunt îngeri. Acesta este pragul descoperitor și adeveritor la care ne ridică albumul Cristinei Nichituș Roncea.

Profesorul Ilie Bădescu este directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române

Sursa: Photography Studio via Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

1 comment

  1. Pingback: ULTIMUL RĂZBOI: “Copiii familiilor Nan şi Bodnariu sunt vârful de lance al cruciadei copiilor pentru cruce într-o Europă care a aruncat crucea” – Prof. Ilie Bădescu în Cuvântul înainte al Albumului “Mami, îţi mulţumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.