Romanian News from around the Globe
Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său ca să ne aducă spre veşnicie viaţa risipită în amăgirile trecerii vremii în care „toate-s vechi şi nouă-s toate”.
Părintele Justin Pârvu, desculţ pentru Hristos la Aiud. Mărturia lui Grigore Caraza despre dragoste, suferinţă şi lacrimi duhovniceşti în temniţele însângerate
Să ne cinstim eroii, să fim la înălțimea lor, lăsând generațiilor următoare, tuturor locuitorilor României, o țară unită, suverană, cu dragoste pentru trecut și pentru cultura sa – Apelul Academiei Române
Astăzi se împlinesc 12 ani de la intrarea în universul presei româneşti a primului cotidian al Bisericii: Ziarul Lumina!
“Conspirațiile au dominat și nu regimurile legitim alese”. – Eugen Mihăescu
Elena Solunca Moise: Atunci, ca şi acum, erau mulţi care se considerau „drepţi” şi priveau cu dispreţ spre semenii lor fără să-şi amintească o clipă că sunt oameni, făcuţi din ţărână şi în ţărână se vor întoarce.
În concluzie, aţi înţeles: Biserica Ortodoxă Română e vinovată de Ordonanţa lui Dragnea. Jos (şi) cu ea!
Zilele noastre au gustul derizoriului “evenimentelor la zi”, proprii unei societăţi a derizoriului, după o inspirată definiţie…
Unul dintre putinii romani celebri in lume si contemporani noua, artistul plastic Eugen Mihaescu, se exprima de cativa ani si ca artist al cuvantului.
“Am luat icoana aceea pe care o vedeţi şi am plecat. Ţineam predici soldaţilor, să nu tragă. Unul a plâns. Am scos icoana şi crucea.” – Ioan Alexandru