Cunoscut deja în România pentru succesul primului volum al lucrării „Fereşte-mă, Doamne. de prieteni… Războiul clandestin al blocului sovietic contra României”, istoricul american Larry Watts pregăteşte deja, pentru tipar, volumul al doilea, în care detaliază acţiunile coordonate de serviciile secrete sovietice, în colaborare cu ale celorlalte state membre ale Tratatului de la Varşovia, împotriva Bucureştiului, în perioada 1978-decembrie 1989.
Sub titlul „România – prinţul hoţilor”, revista „Magazin istoric”, numărul pe luna februarie, publică un episod despre generalul Pacepa – KGB (foto alaturi de protectoarea sa, Elena Ceausescu), mai exact demascarea dezinformărilor şi „măsurilor active” întreprinse în SUA de agentul Moscovei şi Budapestei, de către serviciile speciale americane. Cotrobăind prin arhive, consultând documentele declasificate ale CIA, după ce le consultase pe cele ale STASI şi ale Securităţii române, Larry L. Watts, cu expertiză în materie, ne pune pe tavă adevăruri greu de contestat, menite a înlătura o ceaţă „dorită” în clarificarea unor stări de lucruri, cu care s-a confruntat regimul comunist de la Bucureşti, În permanenţă. Abordări în acest sens, chiar de dată recentă, au mai avut şi alţii, notabilă fiind lucrarea „Zid de pace, turnuri de frăţie” (Ed. Compania, 2011, autori Mircea Maliţa şi Dinu C. Giurăscu). Fără a acorda bonusuri Bucureştiului, Larry Watts spune adevăruri incomode, care, clasificate la un moment dat, nu puteau fi opuse dezinformării practicate de Ioan Mihai Pacepa. În consecinţă, „măsurile active”, care înfăţişau România ca fiind duplicitară şi hoaţă – ironie, în mai mare măsură decât ţările loiale Moscovei – au continuat să păcălească multă vreme după ce informaţia pe care se bazau fusese devoalată. Lista ziariştilor, analiştilor, diplomaţilor şi politicienilor păcăliţi de campania „măsurilor active”, personificate de Pacepa, a inclus ziarişti foarte influenţi, analişti profesionişti, politicieni din Washington, inclusiv puternicul şef al Comitetului pentru relaţii externe al Senatului, Jesse Helms, şi chiar pe preşedintele Ronald Reagan.
Pacepa a căutat să compromită şi reputaţia unor oficiali ai SUA implicaţi în „relaţiile speciale” româno-americane, care manifestau simpatie faţă de ţara noastră, care îşi adusese contribuţia diplomatică, cu maximă discreţie, dar consistentă, la medierea finalului războiului din Vietnam şi apropierea americano-chineză. Oricum, americanii implicaţi în menţinerea parteneriatului cu România au devenit persoane pentru care serviciile de informaţii din ţările Tratatului de la Varşovia manifestau un interes deosebit şi deloc prietenos. Acestea au avut un sprijin şi din partea unor agenţi dubli ai Securităţii române. După ce profitase din plin de avantajele poziţiei avute în regimul comunist, Ion Mihai Pacepa a şters-o, pur şi simplu, în SUA, inducând în eroare, o vreme, serviciile speciale din această ţară şi lăsându-i pe cei care avuseseră vreo tangenţă cu el să suporte consecinţele defecţiunii. Ridicată la rang de dizidenţă, laşitatea lacomă a lui Pacepa a găsit un suport maxim în decizia Curţii Supreme de Justiţie din România, salutată, la vremea respectivă, de Valeriu Stoica, care l-a declarat nevinovat, bun pentru posteritate.
Volumul doi al lucrării „Fereşte-mă Doamne de prieteni…” a lui Larry Watts îl aşează acolo unde îi era locul: între trădători. Probabil, adevăratul verdict, greu de contestat, şi într-adevăr… „reparatoriu”.