Tismaneanu il ameninta pe istoricul prof univ dr academician Dinu C Giurescu din motive de Pacepa si Plesu - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Tismaneanu il ameninta pe istoricul prof univ dr academician Dinu C Giurescu din motive de Pacepa si Plesu

“Tot pe 18 martie, intr-o publicatie online (ex-cotidianul) specializata in reabilitarea fostei Securitati, deci a unei organizatii criminale, un cunoscut istoric, acad Dinu C. Giurescu, publica o cronica elogioasa la o lucrare scrisa de fostul sef de cabinet al generalului Iulian Vlad. Autorul este generalul SRI (r) Aurel Rogojan, iar cartea este o veritabila oda a Securitatii, un atac virulent la adresa intelectualilor democatici din Romania si o tentativa radicala de resuscitare a miturilor nationalist-securiste. Sunt regurgitate toate obsesiile directiei xenofobe din Securitate, se reiau si se dezvolta fixatiile conspirationiste si auto-glorificatoare ale laboratoarelor minciunii din interiorul Securitatii. Nu mai vorbesc despre marota Pacepa, proprie dughinistilor de Dambovita, protocronistilor la pensie, securistilor impenitenti si fostilor istorici din anturajul generalului-politruc Ilie Ceausescu. (…) Din prima si pana in ultima zi, Securitatea a fost o institutie ilegitima, angajata in actiuni criminale, inclusiv crime impotriva umanitatii. Acestea din urma sunt imprescriptibile, orice-ar spune si scrie Iulian Vlad, Rogojan si si sustinatorii lor.” – Vladimir Volodea Tismaneanu amenintandu-l pe reputatul istoric academician Dinu C Giurescu  si acuzandu-l de “complicitate la crima” si “negationism”, in principal, din cate se intelege de mai jos, din pricina afirmatiilor legate de “defectorul” Pacepa si “Meditatia Transcedentala” a dlui Plesu. Ce va mai urma oare, la capitolul “bombe” din arsenalul pregatit pentru executii publice de gruparea post-sovietica anti-romaneasca ? Vreo fila falsificata dintr-un Dosar inventat de la CNSAS?

Iata articolul “abominabil”:

Fereastra serviciilor secrete

de Dinu C Giurescu

A scrie despre activitatea serviciilor de informaţii era de negândit înainte de decembrie 1989. Ele se situau într-o arie interzisă cercetării academice şi cu atât mai puţin opiniei publice. Prevala sentimentul de teamă. Ceea ce lumea reţinuse era represiunea generalizată (1948-1964), cu lupta de clasă artificial declanşată de conducerea politică, cu arestări masive, încălcarea propriilor legi ale regimului democrat-popular, cu regimul din închisori şi lagăre, cu deportări. După reorganizarea din 1968 şi introducerea unor noi principii diriguitoare de funcţionare, când funcţia Securităţii a fost de prevenire şi de supraveghere, chiar şi în această etapă, percepţia despre această instituţie s-a modificat prea puţin.

Şi pe măsură ce politica promovată de conducerea P.C.R. a impus societăţii restricţii sporite şi directe (1979-1989), cu lipsuri alimentare, cu reduceri drastice în consumul de electricitate, apă caldă şi căldură a populaţiei, cu forţarea natalităţii, cu alte îngrădiri, nemulţumirea crescândă a oamenilor s-a extins de la Partid spre alte instituţii ale statului, inclusiv Securitatea. Afară de un număr restrâns de oameni ai meseriei, nimeni nu ştia ce este, cum este alcătuită, ce funcţii îndeplineşte, dacă este asemănătoare sau nu instituţiilor din alte ţări cu alt regim socio-politic. Securitatea era cunoscută mai ales prin funcţia ei de pază şi protecţie a conducerii politice a statului socialist, prin supravegherea traseelor perechii prezidenţiale în deplasările ei prin Bucureşti sau în ţară. Îndatorire pe care o au toate instituţiile similare, din orice ţară, indiferent de sistem. Aşa s-a ajuns că, la răsturnarea bruscă din decembrie 1989, a fost relativ lesne să se arunce blamul asupra Securităţii pentru acţiunea „teroriştilor”, nici până azi lămurită. A fost o inversare de proporţii a realităţii întrucât se ştie astăzi, pe baza documentelor scrise, că Securitatea nu a participat în nici un fel la evenimentele din decembrie 1989, că, dimpotrivă, efectivele ei au fost consemnate în unităţi, că armamentul din dotare a fost încuiat şi că militari din Securitate au fost ucişi, deliberat sau în confuzia atunci creată (99 victime).

Pe încetul, cercetarea ştiinţifică a început şi în aria serviciilor de informaţii, prin publicarea de documente şi studii, prin reviste de specialitate, îndeosebi după 2000.

*

O notabilă contribuţie reprezintă volumul Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale (Editura Compania, Bucureşti, 2011, 570 pagini) şi datorat generalului (r) Aurel I. Rogojan.1

Autorul cunoaşte bine instituţia din interior, cu principalele ei componente şi cu felul cum funcţiona.

Interesul pentru volum vine din ampla informaţie inedită, şi, deopotrivă, din perspectiva însăşi a cercetării. Analiza evenimentelor şi a oamenilor este efectuată prin prisma serviciilor secrete, a omului de meserie cunoscător temeinic al felului de a gândi şi acţiona în acest domeniu.

Primele trei capitole2 tratează teme de actualitate directă şi oferă amplu material de reflecţie pentru a înţelege istoria din mers.

Pentru etapa până în decembrie 1989 subcapitolul intitulat Apropierea intelectualilor de Partidul Comunist3, începe cu constatarea autorului, întemeiată, că „un regim politic este mai performant sau dimpotrivă, în directă relaţie cu poziţia sa faţă de competenţele intelectuale pe care se sprijină”.

De reţinut că subcapitolul cuprinde o periodizare a politicii Partidului faţă de intelectualitate cu şase etape, din 1948 şi până în anii ‘804, un subiect neabordat până prezent. „Poliţia culturii” a fost îndeplinită prin redacţiile editurilor, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, Secţia de Propagandă a Comitetului Central. „Securitatea… a evitat, pe cât era posibil, să facă «poliţia culturii»”.5 Sunt citate 24 nume din aria literaturii (proză şi poezie), teatrului, publicisticii, filmului, cu nominalizarea operelor lor şi care au avut probleme cu cenzura de partid.6

Citind subcapitolul Apropierea intelectualilor, am recapitulat cele trăite în anii ’60 şi începutul deceniului următor, etapă definită de unii ca rezistenţă prin cultură. Mai întâi o precizare: tot ce a apărut în aria culturii a avut aprobarea forurilor oficiale. Nu se putea altfel. A „rezista” faţă de regim şi a avea în acelaşi timp aprobarea sa, este o interpretare cu totul neaşteptată, un fel de pentru-contra.

În anii ’60 am fost martor la revenirea la meserie, a multor specialişti din generaţia antebelică. Au fost încadraţi în institutele de cercetare – arheologie, istorie, istoria artelor, istorie literară, sociologie, psihologie chiar şi în învăţământ. La cele 24 nume date de Aurel Rogojan se pot adăuga cel puţin alte 20-25, persoane cu suprafaţă şi autoritate în domeniile lor. Aceştia au început să publice studii în revistele de specialitate şi de cultură, să scrie cărţi (care au fost editate). Pentru societatea românească în ansamblul ei, a fost un progres evident, cu contribuţii care şi-au păstrat până astăzi însemnătatea.

În loc de rezistenţă prin cultură, formulare ambiguă, să consemnăm revenirea culturii române spre matca ei tradiţională şi înaintarea ei în anii ’60.

Ceea ce nu înseamnă că ingerinţa politicului a încetat. Ea reîncepe în anii ’70. Ea devine acaparatoare şi sâcâitoare. Dar nu mai are suflul necesar pentru a reîntoarce cultura română spre manifestările proletculturiste şi „revoluţionare” din anii ’40 şi ’50.

În legătură cu Tezele din iulie 19717, „fermitatea controlului ideologic asupra societăţii era prima condiţie de asigurare a rolului conducător al partidului…”, comentează, cu îndreptăţire, autorul. Ideologii alternative care puneau în discuţie, prin literatură şi cercetare, un atare control nu puteau fi admise.

*

1989. Dintr-o iarnă în alta… în volumul prezentat aici, reia analiza evenimentelor din decembrie 1989, în 15 subcapitole şi 12 anexe.8 Analiza este efectuată din perspectiva serviciilor secrete cu numeroasele implicaţii dinafară asupra regimului din România.

Câteva puncte de relevat din acest capitol:

a) Titlul cu totul sugestiv al capitolului al IX-lea face o comparaţie între schimbările de fond din România şi cele din alte ţări socialiste: „Evenimentelor care s-au petrecut în Polonia într-un deceniu (într-un an, o lună sau o săptămână în celelalte state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia), în România istoria le-a rezervat o zi” (sublinierea D.C.G.). Chiar dacă această zi a fost precedată de alte câteva (vezi Timişoara), nu e mai puţin adevărat că în România a avut loc cea mai rapidă cădere a regimului. Istoria a fost comprimată la maximum.

b) În zilele de 22-27 decembrie au fost mai multe încercări diversioniste de a provoca ciocniri între Armată şi Securitate, un fel de război civil între cele două forţe, ceea ce ar fi „motivat” o intervenţie militară dinafară. Autorul ne explică de ce asemenea încercări au eşuat. O cercetare a documentelor aferente, a tentativelor de a provoca o confruntare Armată-Securitate, ar merita o analiză specială.

c) Securitatea – ca instituţie, efective şi forţă militară – nu a participat nici la organizarea Congresului al XIV-lea al P.C.R. şi nicidecum la evenimentele sângeroase din decembrie 1989. Dimpotrivă, toate efectivele ei au fost consemnate la sedii, cu interdicţia de a purta armă dacă ar ieşi totuşi în afara clădirilor respective. Convorbirea telefonică între generalul Iulian Vlad şi colonelul Filip Teodorescu, trimis în misiune la Timişoara, în dimineaţa zilei de 18 decembrie 1989, este edificatoare: „Nu mai ieşiţi din sediu, ca să nu se pună pe seama voastră provocările lor. Şi să nu-l pună păcatul pe careva, dacă trebuie neapărat să iasă, să aibă arma asupra sa. Asta v-am spus-o de la început”.9 În intervalul 28-30 decembrie 1989 generalul Iulian Vlad a alcătuit şi un plan pentru noua structură informativă în locul Securităţii şi pentru clarificarea diversiunii teroriste. Planul pe care generalul Vlad îl avea asupra sa când a fost arestat, nu a mai fost luat în seamă. „Teroriştii” au rămas un mister până astăzi şi daţi uitării!!10

d) În evenimentele din decembrie 1989 au murit 221 militari. Din aceştia, 99 au aparţinut forţelor de securitate, ucişi de tirul Armatei în zăpăceala de nedescris atunci; atraşi în cursă (Masacrul de la Otopeni şi asasinarea din ordin a maiorului Trosca şi a echipei sale, sau împuşcaţi, deşi erau fără arme şi cu mâinile ridicate (la Sibiu), plus cazurile individuale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.11

e) La declanşarea dezordinelor au participat o sumă de persoane venite anume dinafară şi care au acţionat după planuri coordonate. În decembrie 1989 au sosit din URSS 67.530 „turişti”, în timp ce în decembrie 1988 – cu un an înainte – veniseră în România, din URSS, 30.879! Inspectoratele Direcţiei Securităţii Statului din judeţele Arad, Caraş Severin, Timiş, Cluj, Covasna, Braşov şi Brăila au raportat „un aflux masiv şi suspect de «coloane turistice»…”, preponderent din URSS, Ungaria şi Iugoslavia. Acţiunile acestor „turişti” au fost greu de urmărit şi ar merita, de asemenea, o cercetare specială, cu documentele aferente.

f) Şi după 22 de ani mai sunt oameni care se întreabă cine au fost „teroriştii”: oricum, nici un cadru al Securităţii nu a fost găsit printre aceştia.12

g) Rămâne de lămurit un aspect, dincolo de acţiunea Armatei şi de neparticiparea Securităţii la evenimentele arătate mai sus. În dimineaţa zilei de 22 decembrie coloanele masive de muncitori de pe marile platforme industriale ale Capitalei s-au pus în mişcare, în ordine, îndreptându-se spre Piaţa 30 decembrie (azi a Revoluţiei), la sediul Comitetului Central. Cine a avut această iniţiativă? Prezenţa a zeci de mii de muncitori în faţa clădirii C.C. l-a făcut pe Nicolae Ceauşescu să admită că nu poate da ordin să se tragă în muncitori.

Dovadă stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv la 22 decembrie 1989:

Gh. (“Gogu” – n.r.) Rădulescu: „Din informaţii, coloanele de muncitori au pornit către centru şi trebuie luate măsuri ca să fie evitată vărsarea de sânge”.

C. Dăscălescu: „Am fost şi voi fi alături de Dvs. până crăp, dar cred că trebuie să chibzuim dacă trebuie să tragem în muncitorii cinstiţi”.

Tudor Postelnicu: „…Am înţeles de ieri că împotriva muncitorilor nu se va trage. Avem acum această situaţie creată şi noi suntem convinşi că nu muncitorii cinstiţi sunt aceia care vor deschide focul, ci lepădăturile şi pleava”.

N. Ceauşescu: „Sigur că nu putem trage în muncitori. Noi suntem reprezentanţii muncitorilor şi nu putem trage în muncitori, dar sunt şi lichele…”13

Pe cale de consecinţă, a urmat plecarea precipitată a cuplului prezidenţial, cu helicopterul, de pe acoperişul Comitetului Central.

Prezenţa masivă a muncitorimii ca factor de presiune nu poate fi omisă în nici un fel. Nici faptul că prin fuga preşedintelui Ceauşescu de la C.C. întregul regim s-a dezagregat în acea zi. Şi nici schimbările de fond care au urmat în aceeaşi zi şi în cele câteva următoare. Au fost schimbări de esenţă, la polul opus de ceea ce funcţionase până la 21 decembrie 1989 inclusiv. A considera evenimentele din decembrie 1989 numai ca o lovitură de stat, a porni de la o singură idee, înseamnă a reţine numai o parte din ceea ce va fi fost. În decembrie 1989 a avut loc în România o revoluţie – încheiată cu 1.104 victime ucise şi 3.321 răniţi – plus o prefacere a tuturor instituţiilor şi mecanismelor statului.

*

Cazul Pacepa pune pe cercetători în faţa unei situaţii cu totul neobişnuite. Generalul Ion Mihai Pacepa s-a predat la 28 iulie 1978 la o bază militară a SUA şi a trecut în tabăra adversă – Defense Intelligence Army – agenţie în concurenţă cu CIA.

Potrivit legilor din RSR – ca şi din oricare ţară din lume, indiferent de regimul social-politic – când un ofiţer de informaţii (în cazul de faţă unul din vârful ierarhiei) trece la inamic, faptul este încadrat ca trădare. La 17 august 1978 la Tribunalul Suprem – Secţia militară – generalul Pacepa a fost condamnat la moarte (în contumacie), la degradare şi confiscarea totală a averii (sentinţa nr. 52).

După răsturnarea regimului socialist hotărârea din 17 august a fost anulată, Ion Mihai Pacepa reabilitat şi-a recăpătat gradul şi pensia!!

Sub regimul democrat-popular, fapte care în anii ’30 şi ’40 erau perfect legale, au fost incriminate retroactiv, iar cei în cauză condamnaţi cu pedepse grele. A fost astfel inaugurat şi aplicat principiul retroactivităţii unei legi penale!

După revoluţie, o instanţă judecătorească din Bucureşti procedează invers, dar într-o „logică” asemănătoare regimului democrat-popular: absolvă retroactiv pe cel care în 1978 a trădat.

Ce poate reţine cercetarea din toate acestea? Că interpretarea unui eveniment sau a unei acţiuni individuale poate fi alba-neagra după cum evoluează regimul politic?

*

În mai 1982, am fost chemat la conducerea Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, unde eram profesor universitar, secţia muzeografie. Îmi amintesc şi astăzi de nedumerirea mea, atunci, în mai 1982. Meditaţia „transcendentală” era prezentată fără explicaţii ca un pericol, iar adeziunea la ea ca un fapt extrem de grav – iarăşi fără vreo lămurire. Cu cât se accentua verbal asupra „gravităţii” faptei, cu atât explicaţia ei era mai învăluită şi neclară. Documentele acestui caz s-ar cuveni desecretizate, acum după ce volumul generalului Aurel I. Rogojan ne oferă elemente esenţiale de clarificare.

„Meditaţia” a fost prezentată cu argumente ştiinţifice ca un experiment, ca o tehnică de relaxare, menită să întărească capacitatea individuală de gândire şi de acţiune.

Iniţiatorii – un român cetăţean britanic şi soţia sa – au organizat grupe de subiecţi – cca. 400 în total – practicanţi ai metodelor de relaxare şi care au semnat câte un formular-angajament. Din acest grup larg urmau să fie selectaţi cca. 15-20.

Grupul restrâns (15-20), viza persoanele care, prin specialitate şi poziţie, aveau influenţă în aria respectivă, dar puteau da şi informaţii. Până la urmă, cercetările au dezvăluit scopurile reale ale meditaţiei: obţinerea de informaţii şi influenţare prin intermediul persoanelor selectate în final. „Meditaţia” a avut aprobări oficiale, chiar de la Elena Ceauşescu, după cât se spune.

Afacerea putea fi închisă fără tam-tam, dar a luat o întorsătură publică.14 Fapt care a obligat „conducerea de partid” să reacţioneze cu un şir de sancţiuni pentru a acoperi faptul că „Meditaţia” a fost aprobată de la nivel înalt. Cum numele Elenei Ceauşescu nu putea fi implicat, a urmat „pedepsirea” aderenţilor „meditaţiei”, pentru a da impresia unei operaţiuni dăunătoare pe care autorităţile au descoperit-o cu greutate.

Şi această temă merită o cercetare separată pentru aflarea resorturilor ei, inclusiv implicarea Intelligence Service-ului.15

*

Etnia maghiară din România, reprezentată pe plan politic de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (U.D.M.R.) îşi exercită toate drepturile şi prerogativele enunţate în Constituţie, în reglementări interne şi internaţionale privind drepturile omului. UDMR participă de ani de zile la guvernarea centrală, cu miniştri şi secretari de stat şi a obţinut de la partidele partenere de guvernământ (PDL mai ales) repetate concesii însumate în legile adoptate sau în curs de. Este cunoscută propunerea legislativă, adoptată de Senat prin aprobare tacită, de împărţire a Transilvaniei în două regiuni de dezvoltare delimitate de traseul dictatului de la Viena; de legea educaţiei care acordă elevilor de liceu din comunităţile etnice minoritare, mai multe drepturi juridice şi materiale decât celor cca. 4.000.000 liceeni români; de legea care desface Arhivele Naţionale pentru a da emitenţilor din secolele XIX-XX dreptul de a cere actele de identitate originale eliberate de parohii şi lasă Arhivelor Naţionale cópii xeroxate!! Se adaugă proiectul legii naţionalităţilor care va crea zeci şi zeci de autonomii teritoriale şi structuri parlamentare paralele cu acelea ale statului român sub pretextul exercitării drepturilor culturale!!

Volumul pe care-l prezint cititorilor noştri enumeră acţiunile întreprinse de felurite organizaţii maghiare în ţară dar şi peste hotare pentru promovarea unei legi de autonomie a „Ţinutului secuiesc” cu organisme aferente şi – prin extindere – pentru separarea şi individualizarea comunităţilor maghiare de pe tot teritoriul statului român. Pe intervale cronologice care corespund alegerilor prezidenţiale, situaţia este următoarea:

1996-2000, Preşedinte Emil Constantinescu 10 manifestări autonomiste

2001-2004, Preşedinte Ion Iliescu 9 manifestări autonomiste

2005-2008 şi 2009-2011 (4 iunie), Preşedinte Traian Băsescu 88 manifestări autonomiste

Total 10716

În decurs de 6 ani şi 5 luni (până la 4 iunie 2011), numărul iniţiativelor şi acţiunilor vizând autonomia „Ţinutului Secuiesc” şi separarea cât mai netă a comunităţilor maghiare pe teritoriul României s-a ridicat la 88 (optzeci şi opt) adică de 4,63 ori mai multe decât sub mandatele preşedinţilor Emil Constantinescu şi Ion Iliescu (19 manifestări). De observat că în ultimii doi ani şi cinci luni (2009-2011 până la 4 iunie inclusiv) numărul unor atari manifestări a crescut exponenţial. Dacă ritmul va continua, putem ajunge în situaţia în care autonomia teritorială a aşa-zisului „Ţinut Secuiesc” va fi oficial proclamată.

Constituirea „statului Kosovo” prin întrebuinţarea forţei militare a dat peste cap toată legislaţia internaţională existentă. N-ar fi de mirare să se găsească vreo „formulă”, sancţionată de comunitatea europeană şi euroatlantică, pentru constituirea unui „Ţinut Secuiesc” complet autonom în mijlocul României. Nu contează că România este un stat membru cu depline drepturi, al Uniunii Europene şi al Alianţei NATO!! Faţă de această situaţie, guvernul ţării a tăcut şi tace, se face că nu vede, deoarece singurul său ţel este să rămână la putere.17

Volumul Fereastra serviciilor secrete demonstrează însemnătatea comunităţii de informaţii, cu locul ei în explicarea şi evaluarea evenimentelor. Activitatea acestei comunităţi a fost şi este parte componentă a fiecărui stat, oricare ar fi sistemul social-politic. Ea se cuvine integrată în locul ei firesc. Altminteri, înţelegerea istoriei contemporane a României rămâne îngrădită.

*

Se deschide astfel un capitol nou al cercetării.

Este vorba de cunoaşterea serviciilor române de informaţii, aşa cum au funcţionat până în decembrie 1989. Se cuvine făcută o distincţie clară între aceste servicii de informaţii şi cele de menţinere a ordinii interne din România Socialistă.

Au fost şi sunt şi astăzi două ramuri: pe de o parte instituţiile (structurile) care menţin ordinea internă; pe de altă parte, comunitatea de informaţii care se ocupă de acţiunile externe, dar şi de cele interne care pun în primejdie statul român.

Volumul datorat lui Aurel I. Rogojan cuprinde secvenţe ale comunităţii de informaţii şi ne îndeamnă să le studiem din perspectiva istoricului. De unde şi însemnătatea lucrării care deschide o arie nouă şi importantă ale cercetării.

12 martie 2012


1 Aurel I. Rogojan are şi un volum care se ocupă de evenimentele din decembrie 1989, intitulat 1989. Dintr-o iarnă în alta. România în resorturile secrete ale istoriei (Editura Proema, Baia Mare, 2009, 225 p.). De asemenea: Aurel I. Rogojan, Traian Valentin Poncea, Spionajul şi extemismul ungar în România (Origini, evoluţie şi acţiuni pe spaţiul românesc), Editura Proema, Baia Mare, 2010, 598 p.

2 Intitulate: Actualitatea pe muchie dintre vechi şi nou; Serviciile secrete româneşti după 1989; Securitatea între ideologie şi putere (pp. 7-124).

3 În volum la pp. 105-117, interviu al autorului cu Lavinia Betea, citatul de la p. 106.

4 pp. 106-107.

5 p. 111.

6 pp. 112-114.

7 pp. 111-112.

8 În volum, pp. 127-241.

9 În volum, la pp. 158-159.

10 În volum pp. 196-197.

11 Vezi anexele I, II, III, IV, V, VII, VIII, pp. 218-238.

12 În volum, pp. 196-197.

13 Ion Calafeteanu (coordonator), Gheorghe Neacşu, Daniela Osiac, Sebastian Rusu, Revoluţia română din Decembrie 1989. Documente, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2009, pp. 243-245.

14 Vezi pp. 305-306.

15 Vezi tot capitolul Întâlnire cu Perfidul Albion. Intelligence Service în România, în volum, la pp. 269-307.

16 Manifestările autonomiste sunt explicate în volum, în ordine cronologică de la pp. 378 la 428.

17 Plecarea UDMR din coaliţia guvernamentală înseamnă pierderea majorităţii absolute în Parlament şi eventual căderea guvernului.

Sursa: Cotidianul.ro

Print Friendly, PDF & Email

82 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.