DOSAR SPECIAL Ziaristi Online: TERORISMUL REVIZIONIST UNGAR (lII). „Sintagma «stat naţional-unitar» trebuie scoasă din Constituţia României cu Kalaşnikovul” - Ziaristi OnlineZiaristi Online

DOSAR SPECIAL Ziaristi Online: TERORISMUL REVIZIONIST UNGAR (lII). „Sintagma «stat naţional-unitar» trebuie scoasă din Constituţia României cu Kalaşnikovul”

Strada Wass Albert in Targu Secuiesc - Beke Istvan Attila - HVIMDOSAR SPECIAL:   TERORISMUL REVIZIONIST UNGAR  (lII)

NEOREVIZIONIMUL EXTREMIST MAGHIAR SUB STINDARDELE NATO ŞI ALE UNIUNII EUROPENE

După aderarea Ungariei şi a României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi integrarea în Uniunea Europeană, neorevizioniştii au operat adaptări de strategie şi tactică, transferând partea de acţiune, în contradicţie vădită cu ideea europeană, pe seama unora dintre organizaţiile revizioniste extremiste ori cu caracter paramilitar, dintre care pot fi menţionate: “Garda Maghiară”, ”Noua Gardă Maghiară”, “Legiunea Secuiască”, “Descălecarea 2000”, “Mişcarea de Ungaria a Tineretului”, “Tinerii Maghiari Uniţi”, “Societatea Trianon”.

  • Garda Maghiară (Magyar Gárda)

Este o organizaţie de extremă dreapta, fondată în 2007 de Partidul Jobbik şi scoasă în afara legii de Tribunalul Budapesta în decembrie 2008, decizie confirmată în mod definitiv şi irevocabil de Curtea de Apel Budapesta, în data de 2 iulie 2009.

După câştigarea, în 2010, a alegerilor de către FIDESZ şi „Jobbik”, Garda Maghiară şi-a reluat activitatea.

Garda Maghiară a folosit de la începutul existenţei sale simboluri din recuzita formaţiunilor fasciste din Ungaria interbelică. Liderii formaţiunii s-au remarcat printr-o retorică rasistă şi xenofobă, ceea ce a dus la scoaterea formaţiunii în afara legii. Liderii Gărzii Maghiare au declarat că doresc «să apere Ungaria pe plan fizic, moral şi intelectual». Garda este considerată drept moştenitoare a Partidului Crucilor cu Săgeţi datorită uniformei negre, a jurământului de credinţă şi a utilizării drapelului alb striat cu roşu, emblemă legendară a liderului tribal Árpád, emblemă instrumentalizată ideologic de Partidul Crucilor cu Săgeţi. Conducători: Vona Gábor, fondator şi Für Lajos, fost ministru al apărării.

Mişcarea are ca scop „pregătirea spirituală, sufletească şi fizică a tinerilor pentru apariţia unor situaţii excepţionale, când este nevoie de oameni tari”. Gardiştii poartă uniforme şi sunt instruiţi pentru folosirea armelor.

 

 

 

„Aproximativ 1.000 de persoane au participat la manifestarea de depunere a jurământului organizată de Garda Naţională Ungară, la data de 04.07.2010, în Piaţa Erzsébet din Budapesta. Şeful noii mişcări este Kiss Róbert, fostul căpitan-şef al Gărzii Ungare. Evenimentul a avut loc la un an de la dispersarea manifestării organizate de către fosta Gardă Ungară, dizolvată printr-o sentinţă judecătorească definitvă. […] Poliţiştii au arestat în mod preventiv, pe parcursul zilei de 04.07.2010, 70 de persoane. Vona Gábor, preşedinte „Jobbik” şi lider al facţiunii „Jobbik” din cadrul Parlamentului Ungar, a citit jurământul Gărzii Naţionale Ungare. […]” (conform „Népszabadság” ,Ungaria, din 05.07.2010)

Forumul Democrat Ungar (MDF) consideră că există tot mai multe indicii că Jobbik (Partidul Mişcarea pentru o Ungarie mai Bună) are legături strânse cu organizaţia „Săgeţile Ungurilor”, suspectată de săvârşirea de acte teroriste.

Preşedintele filialei Bicske (judeţul Fejér) a intrat în atenţia Procuraturii Generale a Ungariei pentru deţinere de armament şi furnizare de muniţie organizaţiei extremiste „Săgeţile Ungurilor” (conform Magyar Hirlap, 03.03.2010, MHO/MTI).

Organizaţia de extremă dreaptă „Săgeţile Ungurilor” a fost implicată în pregătirea unui atentat împotriva deputatului din partea Partidului Socialist, Ecsedi László. „Săgeţile Ungurilor” şi-a recrutat membri şi din România. În luna mai 2009, în Ungaria a fost arestat, pentru acte de terorism, Szász Endre, originar din Sâmbriaş (judeţul Mureş). Szász Endre apare şi ca membru în asociaţia „Pesti Ellenallás” („Rezistenţa din Pesta”), parte a „Mişcării tinerilor din cele 64 de comitate” („Hatvannégy Vármegye Ifjúsági Mozgolom” – HVIM), considerată de extremă dreaptă în România, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Canada. Organizaţiile de extremă dreaptă maghiare au fost implicate şi în acte de terorism internaţional, cel mai cunoscut fiind atentatul eşuat împotriva preşedintelui Boliviei, Rosza-Flores Eduardo. În acest caz a fost implicat Révész Tibor, conducătorul „Regiunii Secuieşti” (conform „Magyar Nemzet”, 20.05.2009).

  • Garda Naţională a Patriei–Carpaţi („Kárpát-haza Nemzetőrség”)

A luat fiinţă în luna februarie 2007. Preşedintele Gărzii Naţio­nale a Patriei–Carpaţi, Papp Lajos, a declarat că scopul organizaţiei este „a veghea la ordinea morală a naţiunii noastre (….)”

  • Noua Gardă Maghiară (Új Magyar Gárda)

La scurt timp după scoaterea în afara legii a Gărzii Maghiare, foştii membri s-au reorganizat în“Noua Gardă Maghiară”, care şi-a deschis filiale şi în România.

De Ziua Naţională a României, membri ai “Új Magyar Gárda” (Noua Gardă Maghiară) din judeţul Harghita au provocat tulburarea ordinii în centrul municipiului Cluj, ca urmare a unei tentative a acestora de a comemora 91 de ani de la înfiinţarea Batalionului Secuiesc, unitate militară din cadrul Diviziei Secuieşti, implicată în războiul româno-ungar din 1919. Acţiunea preconizată nu a fost autorizată, iar cca 200 de tineri români i-au întâmpinat protestând, fiind necesară intervenţia a numeroase forţe de jandarmerie şi poliţie, pentru prevenirea eventualelor acte de violenţă.

De Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, Garda a înregimentat 650 de noi membri

Cluj, 15 martie 2010. Liderul organizaţiei extremiste Noua Gardă Maghiară, Balázsi Pál Gergely, a fost ridicat de poliţişti clujeni la finalul manifestărilor dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Tânărul avea pe uniformă însemne fasciste, interzise prin lege în România.

  • Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate (Hatvannégy Vármegye Ifjúsági Mozgalom – H.V.I.M).

Este o mişcare a tineretului maghiar, adept al ideologiei de extremă dreapta.

A fost fondată în 2001 de către Toroczkai László care, în octombrie 2006, a cedat conducerea lui Zagyva György Gyula.

Mişcarea, aşa cum este calificată de presă occidentală, se revendică din idealurile “Ungariei Mari”, partajată în 1920 prin Tratatul de la Trianon şi redusă în limitele sale teritoriale. H.V.I.M. s-a făcut remarcată prin acţiunile virulente din Serbia, Slovacia şi România. De asemenea, H.V.I.M. a efectuat numeroase activităţi “în favoarea revendicărilor minorităţilor maghiare din ţările vecine Ungariei”, intrând în coliziune şi cu legile ungare.

Manifestaţiile antiguvernamentale din septembrie 2006 şi atacarea clădirii Televiziunii Naţionale Maghiare au făcut ca mişcarea să fie cunoscută în întreaga lume.

„Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate” (H.V.I.M) a demarat în Transilvania o campanie împotriva ţiganilor şi evreilor, fiind distribuite manifeste cu mesaje de mobilizare la luptă, în vederea stopării criminalităţii ţigăneşti, ‘’împotriva evreilor care cumpără pământurile şi a politicienilor-marionetă’’. Acţiunea a fost sancţionată salutar de presa de limbă maghiară, care a considerat că “(…) mişcarea de tineret ar trebui să-şi regândească apelul, să analizeze dacă are voie să instige în casele noastre prin intermediul unor foi volante care ne lezează comunitatea, care nu pot genera altceva decât propagandă neofascistă.[1]

Pe forumurile organizaţiilor extremiste din România a început să circule jurământul. Viitorii membri trebuie să jure că:

  • vor apăra “supuşii Sfintei Coroane din Bazinul Carpatic (…) şi patria, chiar cu preţul vieţii”;
  • vor accepta “recomandările celor mai înalţi lideri ai mişcării”, fără a se abate de la drumul pe care au fost iniţiaţi;
  • aspiranţii trebuie să se supună ordinelor superiorilor, să respecte regulile scrise şi nescrise ale mişcării;
  • vor urmări “trădătorii, necredincioşii şi duşmanii în război până când îi vor pustii, până când vor primi pedeapsa pe care o merită”.

În luna ianuarie 2009, presa locală din judeţul Covasna a semnalat cazul a doi tineri, Ferenczi Lehel şi Pál Hunor, prinşi în flagrant de o patrulă a jandarmeriei, în timp ce scriau pe un panou publicitar din Sfântu Gheorghe mesajul “Ţinutul Secuiesc nu e România”. Ambii sunt membri ai Mişcării Tinerilor din cele 64 de „Comitate”, Ferenczi Lehel fiind preşedintele HVIM Sfântu Gheorghe.

Legiunea Secuiască (“Székely Légió)

Reînfiinţată în anul 2002, Legiunea Secuiască are scopul “de a reda secuilor din Harghita şi Covasna teritoriul străbun”. Membrii sunt racolaţi preponderent din rândul tinerilor intelectuali plecaţi la muncă în Ungaria. Unii sunt recomandaţi de preoţii bisericilor din Ardeal – romano-catolică, calvină sau unitariană – cu activitate militantă în Consiliului Naţional Secuiesc.

Legiunea secuiască are statut legal şi este recunoscută de către statul ungar, având sediu şi un depozit cu armament în localitatea Dunaújváros. Legiunea Secuiască îşi desfăşoară activitatea în România , antrenându-se în Munţii Ciucului .

Liderul Legiunii, autoproclamat “Comandant Suprem al Legiunii”, Révész Tibor, este născut la Sfântu Gheorghe, în anul 1976. A părăsit România în urmă cu 15 ani şi a devenit expert în bombe artizanale.

În 2009, în Bolivia a fost neutralizat un comando de mercenari, din care făceau parte Eduardo Rózsa-Flores (dublă cetăţenie maghiară şi boliviană), Tóásó Előd (cetăţean maghiar născut în România, absolvent al Academiei Militare Maghiare “Zrínyi Miklós”) şi Magyarosi Árpád (cetăţean român stabilit în Ungaria), membri ai Legiunii Secuieşti, alături de irlandezul Michael Martin Dwyer, membru al Armatei Republicane Irlandeze (I.R.A.), care pregătea un atentat iminent împotriva preşedintelui bolivian, Evo Morales. Aceasta implicare nu poate fi decât de natură să sugereze că “Legiunea Secuiască” nu este doar o organizaţie extremistă care militează pentru autonomia secuilor din regiunea Harghita- Covasna, ci şi instrumentul unor servicii secrete, de care se uzează în operaţiuni clandestine de mercenariat, pentru comiterea de asasinate politice.

Magyarosi Árpád, membru fondator al Legiunii Secuieşti.
A fost ucis în intervenţia forţelor de securitate boliviene pentru prevenirea atentatului împotriva preşedintelui Evo Morales.

  • Frontul neorevizionist din România

La 25 decembrie 1989, în plină desfăşurare a evenimentelor asociate afirmării unei noi puteri, a fost anunţată constituirea Uniunii Democratice a Maghiarilor din România. Era prima expresie a dreptului la liberă asociere, exercitat după abolirea puterii totalitare a Partidului Comunist. Noua formaţiune politică, în fapt un “front al mai multor orientări ideologice”[2], nu a apărut pe un teren nepregătit. Szűrös Mátyás, fondatorul doctrinei panma­ghiare, avusese contacte cu Domokos Géza, primul preşedinte al U.D.M.R. şi cu alte figuri reprezentative ale maghiarilor din România, între care: Sütő András, Fazekas János, Kányádi Sándor, Szabó T. Attila ş.a.

De la Budapesta, în spiritul doctrinei panhungariste, Antall József, şeful primului guvern maghiar rezultat după alegeri libere, a dat semnalul: “Doresc să fiu prim-ministrul celor 15 milioane de unguri din lume !”

Prim-ministrul Guvernului Slovaciei a replicat prompt: “cetăţenii de origine maghiară ai Slovaciei îşi au propriul prim-ministru, acela al Slovaciei“. De la Bucureşti, nu se ştie, încă, dacă s-a luat vreo atitudine. Iniţial, U.D.M.R. nu a făcut referiri publice la autonomia teritorială a comunităţii maghiare din România, acest obiectiv al neorevizionismului maghiar fiind asumat, până la apariţia orientărilor ideologice şi a organizaţiilor “rivale”, de către asociaţiile neorevizioniste din Ungaria, conduse de maghiari din România. Aşa, de exemplu, Tőkés László şi Sütő András au fondat şi condus “Societatea Pro Transilvania “, cu sediul la Budapesta, dar cu centrul de greutate al activităţii în România.

Premergător integrării României în Uniunea Europeană, începând din a doua jumătate a anului 2006, odată cu perspectiva înregistrării Uniunii Civice Maghiare ca partid politic, U.D.M.R. se radicalizează şi devine exponenta publică a revendicării autonomiei pe criterii etnice şi a declarării limbii maghiare ca limbă oficială în zonele locuite şi de cetăţenii români de naţionalitate maghiară.

În septembrie 2006, după Adunarea Naţională a Secuilor, Markó Béla a anunţat, la 23 septembrie 2006, la Miercurea Ciuc, constituirea Uniunii pentru Ţinutul Secuiesc, alcătuită din consiliile locale din zonă, declarând că U.D.M.R. are în vedere şi un referendum pentru autonomie.

Numărul secuilor din România variază, după diferitele surse, între 150 şi 831[3], ceea ce este de natură să demaşte o diversiune şi nu numai atât. Pentru ca organizaţiile politice prin care reprezentanţii ungurilor au acces la privilegiile puterii să nu fie, cel puţin direct, implicate în atentate la adresa Constituţiei României, neorevizioniştii şi extremiştii dreptei maghiare se folosesc de “secui” şi de “Ţinutul Secuiesc”, ca de un simbol.

Declaraţia liderului U.D.M.R. a atras imediat reacţiile vehe­mente ale partidelor politice, mai puţin ale Partidului Naţional Liberal, care guverna cu Markó Béla ca viceprim-ministru.

Tot mai frecventele derapaje anticonstituţionale ale U.D.M.R., dar mai ales escaladarea provocărilor naţionalist-separatiste ale coloanei a V-a a internaţionalei neorevizioniste, a determinat reacţii energice, dar nu şi suficiente luări de poziţie în Parlamentul României (Anexa 13)

  • Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania

Şedinţa de constituire a Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (C.N.M.T.) a avut loc la Cluj, în 13 decembrie 2003, preşedintele fondator fiind Tőkés László.

Principalul obiectiv urmărit este autonomia teritorială a Transilvaniei. Consiliul nu are statut legal, dar a fost acceptat tacit preşedintee acestuia fiind susţinut pentru alegerea ca deputat în Parlamentul European.

Cu prilejul constituirii, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania s-a adresat societăţii civile, parlamentului şi partidelor politice, pentru colaborare în interesul realizării autonomiei maghiarilor din România.

  • Uniunea Civică Maghiară

S-a constitut ca alternativă la Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, având în program realizarea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc. După câteva tentative nereuşite de înregistrare ca partid politic, în ianuarie 2008 a fost admisă cererea de înregistrare, sub numele Partidul Civic Maghiar.

  • Plutonul Secuiesc

Plutonul Secuiesc, prima subunitate din România a Gărzii Maghiare, subordonată Batalionului „Wass Albert“ din Győr – Ungaria, s-a înfiinţat la Miercurea Ciuc, judeţul Harghita.

După ce Garda Maghiară a fost declarată ilegală – şi dizolvată – în Ungaria, o parte a activităţilor acesteia a fost transferată în Transilvania.

Organigrama Plutonului Secuiesc prevede un număr de brigăzi, în funcţie de specificul activităţii: de pază şi de protecţie „pentru oficialii Gărzii care vin în zonă”, pentru intervenţii în aplanarea unor conflicte, pentru acţiuni civice. Cei care vor să devină membri trebuie să menţioneze ce grad şi ce funcţie cred că ar trebui să aibă, în funcţie de specializare. După testări, comandantul batalionului din Ungaria decide ce grad şi ce funcţie pot fi acordate, dar numai după o perioadă de instrucţie în calitate de cadet. Confirmarea ca membru se consacră prin depunerea jurământului pe “coroana sfântă ungară”.

“Nu, Garda Maghiară nu a fost desfiinţată. Doar asociaţia a fost declarată ilegală, dar mişcarea Garda Maghiară există în continuare…”

România, Valea Uzului, Tabăra de antrenament a “Gărzii Maghiare – Plutonul Secuiesc. În zonele greu accesibile ale Văii Uzului, pe Vârful Mădăraş (1.801 metri), membrii Gărzii Maghiare îşi desfăşoară antrenamentele, cele mai dure fiind cele din perioada iernii. Ei îşi marchează locurile cu cruci apostolice (dublu barate) , având însemnele organizaţiei, şi cu hărţi ale Ungariei Mari, deşi public vor să convingă că se delimitează de aspiraţiile revizioniste.

  • Tinerii Maghiari din Ardeal (E.M.I.)

Asociaţia a dobândit statut legal. Organizează frecvente manifestări cu caracter propagandistic revizionist şi fascist, rasist şi xenofob, precum şi de promovare a cultului unor persoane vinovate de comiterea de infracţiuni contra păcii şi omenirii, pentru care, după instrucţia penală preliminară, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

E.M.I. a fost promotoarea unui maraton literar cu operele criminalului de război Wass Albert, implicat în uciderea mai multor români şi evrei (Anexa 12), a unor spectacole–manifest instigatoare la luptă armată pentru autonomie şi a organizat un turneu de vizionare a filmului dedicat regentului Horthy Miklós.  

*   *    *

Nu ne-am propus o trecere exhaustivă în revistă a organiza­ţiilor neorevizioniste maghiare. După 1990, neorevizionismul ungar în România a cunoscut o explozie, în faţa căreia nu s-a pus, practic, nicio stavilă. Ameninţarea neorevizionistă maghiară se manifestă abil sau impertinent în viaţa politică, respectiv în Parlament, în Guvern şi în întruniri publice; în mass media; pe plan economic, prin subordonare intereselor Ungariei; în învăţământ, cultură şi religie; în viaţa cotidiană a românilor care, în mai multe locuri din ţara lor, nu se mai simt acasă. Noile acţiuni revizioniste sunt mult mai periculoase, fiindcă – de cele mai multe ori – pun în faţa faptului împlinit.

În secolul XXI, România continuă să se prezinte ca o ţară vulnerabilă faţă de acţiunile serviciilor de spionaj străine, datorită puterii economice scăzute şi în continuă degradare, a erodării autorităţii, a ineficienţei statului, a divizării scenei politice, dar mai ales din cauza incompetenţei guvernelor conduse de politicieni mărunţi, alcătuite din miniştri venali şi corupţi, generaţi de o clasă politică imatură, ineficientă, labilă ideologic, incapabilă să reziste corupţiei, care a reînviat tradiţiile fanariote.

Cercurile conducătoare din Ungaria, indiferent de culoarea lor politică, implicate – împreună cu cele din Austria, Germania şi Vatican – în criza care a destrămat Iugoslavia, doresc o nouă ordine europeană, în a cărei perspectivă au sprijinit independenţa albanezilor din Kosovo; nu de dragul acestora, ci pentru a se crea un precedent care să fie aplicabil în Voivodina dar, mai ales, în Transilvania.

CONCLUZII

Această succintă incursiune în istoria mai veche sau mai nouă a serviciilor secrete ungare, subordonate, cum este normal şi firesc, factorilor de putere de la Budapesta – prea puţin cunoscută publicului larg şi intenţionat ignorată de cvasitotalitatea guvernanţilor noştri – a urmărit un scop: de a atrage atenţia asupra statorniciei şi îndelungatei perseverenţe cu care aceste structuri atacă fundamentele statului român. Nu mai este cazul să observăm, în acest sens, cvasi-indentitatea dintre programul comuniştilor maghiari din Transilvania de Nord (1944) şi cel al Uniunii Populare Maghiare (1945-1948), coordonaţi de la Budapesta, din care derivă programe revenite în actualitate, exprimând aceleaşi teze şi aspiraţii ale revizionismului ungar, dar îmbrăcate într-o haină „neo“. Aceste teze, afirmate de-a lungul multor decenii, au creat şi un sistem de reflexe ce au influenţat sever evoluţia şi comporta­mentul oamenilor de naţionalitate maghiară, pentru care – oriunde s‑ar afla, raporturile cu „ţara“ înseamnă în toate împrejurările raporturi de subordonare faţă de Budapesta şi de dominaţie spre ţările în care trăiesc ca minoritari. Legat de aceste raporturi sunt dirijate în aceeaşi direcţie şi activităţile religioase, economice, culturale etc.

Alianţă ori revizuire teritorială?

„Alianţa“ este combătută cu argumente „istorice“, provenite din arsenalul imperialismului ungar: „Transilvania după anul 896 şi până la 1918 a constituit totdeauna o unitate indivizibilă, fiind o parte organică a Ungariei istorice; abia între 1920 şi 1940 a fost integrată în România Mare“, remarca Bajcsy-Zsilinszky Endre, un politician naţionalist radical ungur din perioada interbelică. Afirmaţia este evident falsă, deoarece Transilvania nu a aparţinut Ungariei decât între anii 1867-1918, în perioada dualismului austro-ungar, iar Ardealul de nord , ca efect al Dictatului de la Viena din 30 august 1940,a fost ocupat până la 25 octombrie 1944.

Pentru a diminua până la anulare argumentul numeric, cel al naţiunii majoritare, şi a minimaliza principiul wilsonian – dreptul naţiunii celei mai numeroase din Transilvania de a-şi decide soarta – revizionismul recurge la argumente abstracte, ca de exemplu: „Transilvania este incomparabil mai mult şi altceva decât simplul amestec de atâţia unguri, atâţia români şi atâţia germani“[4].

La acest argument subscrie şi Göncz Árpad, fost preşedinte al Ungariei, care, referindu-se la populaţie, are în vedere „toţi fiii Ardealului, întrucât calităţile într‑adevăr ungare şi umane ale Ardealului s-au format în cursul istoriei în aşa fel, încât în sufletul fiilor Ardealului unitatea Statului ungar nu a pierdut nimic din realitatea sa istorică“[5].

În privinţa românilor din Transilvania, revizionismul ungar propagă aserţiuni de genul: „infiltrarea românilor rămaşi sub stăpânirea otomană în Balcani – dar şi în Moldova şi Muntenia – are un caracter categoric antiungar. Infiltrarea a luat proporţii considerabile în sec. XVIII şi se leagă de dorinţa Vienei, transformată într-o tendinţă instituţionalizată, ca numărul ungurilor şi secuilor să fie redus în Transilvania cu orice preţ, pentru a-i transforma pe aceştia în populaţie minoritară…“[6].

De această „manevră“, de a schimba raportul numeric dintre români şi unguri în Transilvania, aveau să se folosească politicienii, întrucât „înfiinţarea României Mari s-a putut realiza sub conduce­rea mult talentatului escroc internaţional care a fost Ion Brătianu“[7], în timp ce „existenţa europeană milenară“ a Ungariei istorice reprezintă „o misiune înaltă, o misiune care trebuie asumată şi în viitor, aceasta fiind impusă de situaţia internaţională a Ungariei şi de importanţa ei inalterabilă“[8].

În viziunea revizioniştilor unguri, o asemenea „misiune înaltă“ nu va putea fi alterată nici de „marea majoritate“ românească din Transilvania, ce se compune din „urmaşii acelora care în secolele XVII-XVIII s-au infiltrat ca refugiaţi în Ţara Sfântului Rege Ştefan, unde au fost primiţi cu generozitate, oferindu-li-se adăpost, deşi ei (românii) nu se puteau lăuda nici cu valori culturale, nici cu capacitatea de a organiza un stat şi nu erau susţinuţi nici de eforturi istorice ori de darul de a putea fi utili“[9].

În aceeaşi viziune, înfăptuirea României Mari a fost facilitată de „ciuma epocii noastre“ adică de „principiul majorităţii etnice“.

Din perspectiva fostelor naţionalităţi din Ungaria Mare (români, slovaci, sârbi, ruteni etc.), existenţa imperiului ungar a depins de folosirea severă a puterii şi de controlul exercitat asupra tuturor domeniilor sociale, fără vreo excepţie. Dar hungarismul mistifică istoria (cum se vede) şi îşi susţine propriul cult prin propagandă, considerându-se abilitat să fie stăpânul absolut al istoriei.

Cu o asemenea funcţiune şi încărcătură teoretică, hungarismul nu consideră posibilă nicio alianţă cu românii.

Ca încheiere la întrebarea „Alianţă sau revizuire teritorială“, îl vom cita pe David Prodan: „Acel orgoliu al poporului maghiar, al culturii şi civilizaţiei sale, orgoliu cultivat cu o consecvenţă de invidiat, pornind de la înalta intelectualitate şi clasele diriguitoare şi coborând până la cetăţeanul de rând, un orgoliu care nu-şi găseşte termen de comparaţie poate la niciun alt popor din Europa. O ură deosebită faţă de poporul român înainte de toate, primul în ierarhia resentimentelor sale. Urăsc neîmpăcat însăşi existenţa noastră. Singur poporul maghiar e dotat cu toate virtuţile în această parte de lume şi de-a lungul secolelor e singurul dedicat ingratei opere de civilizare. Concluzia se impune: el e singurul chemat să domine în această parte a Europei, el singur putând avea misiunea de a face operă civilizatoare printre aceste popoare“[10].

În această situaţie, şi ţinând cont de evenimentele de la Târgu Mureş din martie 1990, românii, indiferent de opţiunile şi simpatiile lor politice, ar trebui să fie conştienţi că ţara noastră se găseşte din nou, ca şi în vara anului 1940, într-o zonă geopolitică în care frontierele au devenit foarte fluide. Chiar dacă atât România, cât şi Ungaria fac parte din Alianţa Nord-Atlantică şi din Uniunea Europeană, situaţia de la frontierele de nord-est este deosebit de complexă şi periculoasă, îndeosebi după ce Kremlinul a reacţionat la declaraţiile unor personalităţi politice româneşti în legătură cu posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România[11]. În disonanţă cu acest deziderat românesc, imediat după anul 1990, în Germania au apărut idei şi preocupări teoretice care încearcă să „convingă popoarele Europei de binefacerile redimensionării statelor“[12]. Între ideologii „noii ordini germane“, o figură aparte o reprezintă profesorul Leopold Kohr care, în volumul „Prăbuşirea Naţiunilor“, susţine ideea conform căreia „toate problemele lumii vor fi rezolvate, dacă statele vor fi divizate în stătuleţe mai mici“. Profesorul german susţine cu cinism: „Ceea ce este mic, este minunat“[13]. Ideile sale au fost puse în practică în cazul Iugoslaviei, Cehoslovaciei şi fostei U.R.S.S, unde formula „Kohr“ a obţinut succese remarcabile. Ar fi foarte interesant dacă renumitul profesor ar recomanda, în cunoştinţă de cauză, această formulă consacrată şi Germaniei, care ar trebui împărţită în numeroase „landuri mici şi frumoase“.

* * *

Astăzi, Ungaria, membră a Uniunii Europene, îşi reiterează politica extremist-revizionistă, adaptând-o noilor realităţi. În ultimii ani, unii dintre „teoreticienii“ revizionismului ungar au renunţat la promovarea unor revendicări teritoriale directe, conştienţi de imposibilitatea realizării lor, apelând la forme indirecte, dar nu lipsite de subtilitate.

Spre deosebire de perioada interbelică, „ideologii“ revizionis­mului ungar nu mai enunţă, explicit şi agresiv, pretenţia de a anexa Transilvania în virtutea unui aşa-zis drept istoric, dar într-o măsură mai mare decât în trecut fac caz de aşa-zisa nerespectare a dreptului maghiarilor din România, punând un accent deosebit pe necesitatea acordării autonomiei, autodeterminării şi autoguvernării, mai nou şi mai curajos, autonomia teritorială a aşa-zisului Ţinut Secuiesc.

Se ridică fireasca întrebare dacă naţionalism-iredentismul, revizionismul şi tendinţele separatist-autonomiste maghiare îşi găsesc motivaţia în anume trăsături specifice psihologiei naţiunii şi poporului ungar? Componentele psihologice şi caracterologice proprii gândirii şi mentalităţii ungureşti nu pot şi nu trebuie ignorate din analizele şi judecăţile de valoare referitoare la politica naţionalist-şovină, revizionistă maghiară, având în vedere că:

  • De aproape două secole, dacă nu chiar mai bine, vecinilor noştri unguri (şi concetăţenilor noştri de etnie maghiară) li s‑a inoculat spiritul superiorităţii de rasă şi naţiune.
  • Li s-a vorbit – mai ales de către Biserica catolică – despre misiunea lor „civilizatoare“ în această parte a Europei.
  • De peste 150 de ani, şcoala, biserica, istoriografia, mass-media etc. au sădit în sufletul ungurilor sentimentul de naţiune dominantă şi dominatoare, le-a insuflat ideea de stăpâni ai unor teritorii aflate, cândva, în evul mediu, sub dominaţia ori în orbita Budei.

Astfel, în psihologia colectivă şi în ideologia etnosului ungar s‑a întipărit – aproape ca o a doua natură – obsesia „menirii“ şi „obligaţiei“ de a menţine ori de a reface, prin orice mijloace, acea ficţiune istorică a „Ungariei Mari“, care a fascinat şi continuă să fascineze de câteva generaţii spiritualitatea ungurească.

Constantă a mentalităţilor claselor conducătoare ungare, ideea superiorităţii şi dreptului asupra teritoriilor cucerite în timp de regii arpadieni sau angevini era puternic înrădăcinată în conştiinţa colectivă a poporului ungar. Ea a apărut şi s-a manifestat indiferent de concepţiile politice, de locul ocupat în spectrul politic, atât în Ungaria, cât şi în diasporă, accentuându-se pe măsură ce trecea timpul[14], astfel încât „ar fi bine să nu cădem în aceeaşi greşeală comisă până în preziua Dictatului de la Viena (30 august 1940), când, deşi cunoşteam uneltirile întreprinse împotriva ţării noastre, am aşteptat nepregătiţi ziua fatală în care conducerea de atunci a României, timorată şi derutată, a recunoscut sentinţa criminală“[15] impusă de Germania hitleristă şi Italia fascistă.

Şi totuşi, dincolo de resorturile psihologice, dincolo de „argumentele“ şi „justificările“ izvorâte din interpretarea tendenţioasă a istoriei, dincolo de folosirea cu rea-credinţă a instrumentarului sociologiei, psihosociologiei şi etnosociologiei, dincolo de eforturile susţinute de a drapa naţionalismul, şovinismul, iredentismul, revizionismul în faldurile acestei idei a „Ungariei Mari“, politica promovată de Budapesta, de minoritatea maghiară din România ori de emigraţia maghiară faţă de ţara noastră îşi găseşte şi o motivaţie – mai prozaică, e drept – bazată pe considerente geopolitice şi economice, între care menţionăm :

  • Ungaria (93.030 kmp) a deţinut în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), pe lângă importante teritorii locuite de slovaci, sârbi, croaţi, sloveni, şi teritoriul de peste 101.000 kmp al Transilvaniei.
  • Bogăţiile solului – terenurile arabile din Podişul Transil­vaniei, Câmpia de vest şi Banat, densa reţea hidrografică, pădurile etc. – şi subsolului transilvan – gazele naturale din judeţele Mureş şi Sibiu (în primul rând, gazul metan, unul dintre cele mai pure din lume – concentraţia de metan ajunge la 99%), cărbunele (brun în judeţele Braşov, Cluj, Hunedoara, Sălaj; huila în judeţul Hunedoara; lignitul în judeţele Bihor, Sălaj, Covasna), manganul, minereurile feroase şi neferoase (exploatate în Banat, judeţul Cluj, în perimetrul Munţilor Apuseni, Poiana Ruscăi şi Pădurea Craiului, în Maramureş şi în alte locuri) – diversificata reţea de căi rutiere şi feroviare, gradul ridicat de urbanizare al localităţilor, toate acestea constituie o atracţie irezistibilă a Ungariei pentru spaţiul intracarpatic.
  • Infrastructura industrială creată în Transilvania (la Braşov, Timişoara, Hunedoara, Reşiţa, Arad, Cluj, Târgu Mureş, Sibiu, Mediaş, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Făgăraş) constituie un alt factor motivaţional al Ungarirei, care vede aici un însemnat potenţial economic.
  • altă motivaţie a politicii naţionalist-revizioniste ungureşti şi a interesului pentru spaţiul intracarpatic îşi poate găsi explicaţia în deosebitul rol strategic de apărare oferit de lanţul muntos al Carpaţilor care înconjoară Transilvania, lanţ ce reprezintă o barieră naturală greu de trecut dinspre est spre vest.

Raffay Ernő, într-un articol apărut în „Magyar Fórum“ susţine cu tărie că „[…] obiectivele maghiarimii trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre, modificarea frontierelor“ [16].

În ceea ce priveşte eventualele reanexări teritoriale, acelaşi autor apreciază că „guvernele ungare din anii ’90 au irosit, au lăsat neexploatate posibilităţi existente “. În opinia sa, „[…] procesul de dezmembrare a Iugoslaviei şi Cehoslovaciei a purtat în sine o mare posibilitate de a redobândi măcar o parte din drepturile noastre. […] 75 de ani au fost suficienţi ca timp de toleranţă. Tocmai de aceea, obiectivele maghiarilor trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre de baştină, modificarea frontierelor “[17].

Tocmai pentru realizarea acestui scop acţionează, atât în planul operaţiunilor speciale secrete, cât şi făţiş – în forme legale, ori împotriva legii – noile organizaţii ale frontului neorevizionist.

Din varii motive,  autoritatile române  – cu cateva excepţii singulare – au evitat sistematic o interpretare şi aplicare “stricto sensu” a legilor sfidate de militanţii radicali ori de extremiştii  maghiari.

Cazurile Eva Maria Barki şi Bayer Zsolt sunt printre exceptii.

Eva Maria Barki a fost declarată persoană indezirabilă pe teritoriul României în perioada 7 octombrie 1994 – 7 octombrie 1997, pe motiv că declaraţiile sale erau menite să destabilizeze situaţia din Transilvania, aducând atingere caracterului suveran şi unitar al României. La data de 28 septembrie 1998, preşedintele României, Emil Constantinescu, solicita instituţiilor statului să ia măsuri împotriva unor persoane şi asociaţii care au încălcat art. 30 (7) din Constituţia României[18], cu referire directă la unele declaraţii făcute de „cetăţeana austriacă Eva Maria Barki”, cerând declanşarea unei acţiuni juridice în acest sens. Ministrul de Interne, Gavril Dejeu, a decis din nou, în 1998, ca Evei-Maria Barki să-i fie interzisă intrarea în România. În fapt, cetăţeana austriaco-italiană, de origine maghiară, Eva Maria Barki, de profesie avocat şi o militantă de notorietate internaţională pe frontul neorevizionismului ungar, desfăşurase activităţi sistematice care atentau la ordinea constitu­ţi­o­nală şi la securitatea naţională a României. [19]

După expirarea perioadei de interdicţie, imediat ce a revenit în România, Eva Maria Barki a lansat mai multe acuzaţii de nerespec­tare a drepturilor minorităţii maghiare din România. Astfel, a insinuat existenta unui conflict interetnic în România, afirmând că „nu numai in Ardeal, ci şi în Serbia şi Slovacia, maghiarii sunt bătuţi, doar pentru motivul că sunt maghiari”. În mod repetat, în întruniri publice, a instigat la lupta pentru autonomia teritorială a aşa-zisului ţinut secuiesc,  continuând sa sape, de nimeni stinghe­rită, la temelia statului român. [20]

Eva Maria Barki: „Nu văd nicio diferenţă între Kosovo şi Transilvania”

De asemenea, i-a îndemnat pe secui să ceară mai mult, respec­tiv independenţa, pentru a primi autonomia şi, în loc să aştepte ajutor extern, să treacă la luptă.[21]

La tabăra Asociaţiei Tineretului Maghiar din Ardeal (Erdélyi Magyar Ifjak – EMI), militanta neorevizionistă a afirmat: „a cere autonomia Ţinutului Secuiesc fără modificarea graniţelor înseamnă că maghiarii sunt de acord cu Tratatul de la Trianon”. Ea a mai adaugat că, pentru obţinerea autodeterminării, este nevoie de o atitudine radicală, concluzionând: „Trebuie să obţinem autodeter­minarea şi să facem din ea o problemă internaţională”. Guvernul României a fost sesizat în legătură cu activităţile anticonstituţionale ale acesteia, dar nu a considerat că doamna Barki ar face ceva rău. Dimpotrivă, Guvernul consideră că orice cetăţean al Uniunii Europene este liber să umble pe unde vrea şi să spună ce vrea.

În Parlamentul României au fost expuse argumente potrivit cărora Eva Maria Barki continuă să fie o persoană indezirabilă pentru România, fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru: nepermiterea intrării pe teritoriul României; îndepărtarea de pe teri­toriul României; declararea ca persoană indezirabilă sau expul­zarea.

Trebuie observat că la manifestările E.M.I., pe lângă Eva Maria Barki sunt nelipsiţi Wass Endre (fiul contelui Wass Albert, condamnat drept criminal de război), Koltay Gábor (realizatorul filmului „Trianon”) şi Raffay Ernő (istoricul care a documentat filmul „Trianon”).

Pe fondul nepermisei toleranţe a autorităţilor, Garda Maghiară – a cărei simbolistică are puternice conotaţii care fac trimitere la regimul nazist, aşa cum este ea prezentată pe site-ul oficial al organizaţiei – şi-a sporit interesul faţă de Transilvania. Tabăra organizată de asociaţia Tineretul Maghiar din Ardeal (Erdélyi Magyar Ifjak – EMI) a constituit un bun prilej pentru liderul organizaţiei extremiste „Garda Maghiară” de la Budapesta, Vona Gábor, pentru a-şi afirma viziunea cu privire la Transilvania. Reluând placa revizuirii Tratatului de la Trianon, Vona Gábor şi-a mascat discursul, dar a afirmat, totuşi, tranşant că „întreaga naţiune maghiară se va trezi pentru a se uni din nou”.

 Vona Gábor: „Maghiarii şi rromii se pot uni atunci când este vorba  de «duşmanul comun» din Transilvania”

Vona Gábor, liderul Jobbik şi al Gărzii Maghiare.

Asemenea declaraţii avertizează asupra unor grave şi pericu­loase surprize. Cine poate fi duşmanul comun din Transilvania şi cum se va lupta împotriva lui?

După Eva Maria Barki, un al doilea caz în care s-a dispus interdicţia temporară a prezenţei în România este cel al lui Bayer Zsolt (n. 1963, Budapesta), membru fondator al Partidului FIDESZ, jurnalist în presa scrisă şi în televiziune – realizator al serialului de 65 de episoade „1100 de ani în centrul Europei”– şi autor al mai multor volume cu tematică naţionalistă ungară.

Mediatizator fervent al radicalilor maghiari reuniţi în „Uniunea Civică Maghiară”, „Consiliul Naţional Secuiesc” şi „Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania”, Bayer Zsolt s-a consacrat turismului propagandistic neorevizionist, promovând în adunările publice ale organizaţiilor menţionate un discurs radical-extremist, cu atacuri directe şi virulente la adresa Constituţiei României.[22]

 

 Bayer Zsolt: „Sintagma «stat naţional-unitar» trebuie scoasă din Constituţia României cu Kalaşnikovul”.

Faţă de escaladarea radicalismului secesionist maghiar din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, premergător instituţiona­li­zării „de facto” a „Consiliului Naţional Secuiesc”, ministrul de interne (Ioan Rus), directorul Serviciului Român de Informaţii (Alexandru Radu Timofte) şi preşedintele Comisiei comune permanente a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii (deputat P.S.D., Ion Stan) au avut  şi luări de poziţie publice, dincolo de demersurile oficiale pe care le-au întreprins, potrivit  responsabilităţilor lor speciale.

Cei trei demnitari au exprimat punctul de vedere comun, cu nuanţările specifice instituţiilor reprezentate, că în cele trei judeţe riscurile şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale a României sunt grefate şi pe o criză de autoritate a statului.

Primul ministru (Adrian Năstase, P.S.D) a fost tentat să interpreteze raportul Comisiei parlamentare şi poziţia Serviciului Român de Informaţii drept un semnal privind slăbiciunea guvernului în a gestiona relaţiile interetnice, declarând: „Stan (deputatul Ion Stan, preşedinele Comisiei parlamentare de control a S.R.I. – n.n.) nu mi-a făcut un serviciu. În momentul în care guvernul încerca să-şi asume o acţiune mai dinamică în zona «Har-Cov», a creat un element de vulnerabilitate pentru guvern”.

Luarea de poziţie a ministrului de interne a fost apreciată de către primul ministru în alţi termeni: „(…) afirmaţiile lui Rus (Ioan Rus, ministrul de interne – n.n.) ţin mai degrabă de rolul politic al Partidului Social Democrat în Transilvania. Au avut o tentă mai domoală, în sensul unei acţiuni proiective”

Suntem un popor tolerant. Românii şi maghiarii au o îndelungată experienţă a convieţuirii comune şi se delimitează de propriii extremişti – ar putea fi un tip de comentariu, superficial şi înşelător, faţă de stările de fapt, de natura celor menţionate.

A ignora nu este însă, întotdeauna, o dovadă de înţelepciune. O ordine democratică şi valorile ei sunt lipsite de apărare, dacă nu se manifestă intoleranţa faţă de extremişti. Nu este suficient ca democraţia să fie doar proclamată, dacă nu există şi voinţa de a dovedi intransigenţă faţă de inamicii Constituţiei.

Aurel I. Rogojan

Documentar realizat pe baza lucrărilor:„Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor geopolitice mondiale”, autor Aurel I. Rogojan, Editura Compania , 2011 şi ”Spionajul şi extremismul ungar în România”, autori Aurel I. Rogojan şi Traian -Valentin Poncea, Editura Proema, Baia Mare, 2010 (nedifuzată)

Sursa: Ziaristi Online

[1]     Albert Levente, „Stafia neofascismului’’, în “Háromszék “.

[2]     Platforma Creştin-Democrată; Cercul Liberal Naţional; Cercul Liberal (orientare social-liberală), Femei pentru Femei; Cercul Liberal; Platforma Social-Democrată; Forumul Noii Stângi Democratice; Platforma Întreprinzătorilor Maghiari din România; Iniţiativa Maghiară din Transilvania; Uniunea Micilor Gospodari şi Întreprinzători Maghiari din România; Platforma Edificării Naţionale.

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România este o organizaţie cu o platformă culturală, neînregistrată în mod legal ca partid politic (conform Legii nr. 14/2003, cap. IV) şi care participă la alegerile locale şi generale în virtutea art. 62 (2) al Constituţiei României şi în conformitate cu prevederile art. 4, alineatul 2 al Legii nr. 68/1992, care asimilează organizaţiile minorităţilor naţionale partidelor politice, din punctul de vedere a procesului electoral. UDMR are reprezentare parlamentară din 1989, iar europarlamentară, din 2007 până în prezent. În anii 19962000 a făcut parte din guvernul CDR, apoi, între 2000 şi 2004, a sprijinit guvernul PSD+PUR, fără să fie prezent în coaliţie. Între 2004 şi 2008 a fost la guvernare, iniţial împreună cu Alianţa D.A., apoi – după trecerea PD-L în opoziţie – a rămas în coaliţie cu PNL. În urma alegerilor legislative din 2008, intră în opoziţie alături de PNL. După alegerile prezidenţiale din 2008, revine la guvernare alături de Partidul Democrat Liberal, în schimbul a 14% din portofoliile ministeriale, ale unor agenţii guvernamentale, prefecturi şi administraţii teritoriale.

[3]     La ultimul recensămant al populaţiei s-au declarat “secui” 150 de persoane (cf. răspunsului Serviciului Român de Informaţii nr. 10399 din 21 martie 2008, la interpelarea parlamentară a deputatului Ion Stan, nr. 2303/B din 13 februarie 2007. Din date ale Institutului Naţional de Statistică rezultă că sunt declaraţi 831 de secui.

[4]     Raffay Ernő, Obiectivele maghiarimii trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre, modificarea frontierelor, articol apărut în „Magyar Forum“, apud „Adevărul“, ediţia din aprilie 1993, p. 21.

[5]     Ibidem, p. 32.

[6]     Ibidem, p. 62.

[7]     Ibidem, p. 82.

[8]     Ibidem, p. 83.

[9]     Ibidem.

[10]    David Prodan, Transilvania…., p. 145.

[11]    Vezi, pe larg, Război în Balcani. Iugoslavia, primăvară sângeroasă la sfârşit de secol, Bucureşti, Aldo Press, 1999, pp. 176-177.

[12]    Op. cit., p. 179.

[13]    Leopold Kohr, Prăbuşirea Naţiunilor, apud Război în Balcani. Iugoslavia, primăvară sângeroasă la sfârşit de secol, p. 179.

[14]    Nevian Tunăreanu, Organizarea şi activitatea desfăşurată de serviciile de informaţii maghiare împotriva României, în perioada interbelică, Bucureşti, 1995, p. 83.

[15]    Emilian P. Braşoveanu, Neorevizionismul ungar, Tulcea, 1991, p. 5.

[16]    Raffay Ernö, Obiectivele maghiarimii trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre, modificarea frontierelor, articol apărut în „Magyar Forum“, apud „Adevărul“, aprilie 1993.

[17]    Ibidem.

[18]    Constituţia României, art. 30(7): “Sunt interzise prin lege defăimarea ţării şi a naţiunii (…) incitarea la separatism teritorial sau la violenţă publică (…).

[19]    Altermedia Info, 30 mai 2007

[20]    „Condeiul Ardelean”, 3-9 august 2007

[21]    Gardianul (Anna Kovacs,) 11.08.2008

[22]    „Ziua” nr. 2951, luni, 01 martie 2004

Print Friendly, PDF & Email

3 comments

  1. Pingback: Pătimitori și pătimire în închisorile comuniste. Conferință teologică închinată martirilor şi mărturisitorilor din temnițele bolşevice | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM CAT FURATI!

  2. Pingback: Ce au în comun Noica, Ţuţea şi Ceauşescu? Au iubit România. Mai rar, azi. | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM CAT FURATI!

  3. Pingback: Pentru ce a fost arestat teroristul ungur de la Târgu Secuiesc şi pentru ce o să primească 10 ani de închisoare. FOTO cu Beke Istvan Attila “independentistul” “Ţinutului Secuiesc” în acţiune aprobată de primarul UDMR Bokor Tibor | VA RUGA

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.