EXCLUSIV. Îndemnul generalului Iulian Vlad: "Generaţi factorul intern". Generalul Aurel Rogojan despre spirala conspiraţiilor: "Moscova este acasă nu doar în România." LANSARE/DOC/VIDEO - Ziaristi OnlineZiaristi Online

EXCLUSIV. Îndemnul generalului Iulian Vlad: “Generaţi factorul intern”. Generalul Aurel Rogojan despre spirala conspiraţiilor: “Moscova este acasă nu doar în România.” LANSARE/DOC/VIDEO

aurel-rogojan-iulian-vladafis-ramnicu-valcea-iulian-vlad-aurel-rogojan-lansare-oct-2016După turneul prilejuit de lansarea volumului Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor  în Ţara Crişurilor şi Banat (la Oradea, Beiuş, Arad şi Timişoara), generalii Iulian Vlad şi Aurel Rogojan s-au aflat, joi, 20 octombrie a.c., la Râmnicu Vâlcea. Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanul” Vâlcea a fost neîncăpătoare la evenimentul de lansare a volumului  publicat de Editura Compania, mulţi dintre participanţi asistând de pe holul sălii la conferinţa de redeşteptare a “factorului intern”. Manifestarea a fost organizată de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere – SRI Sucursala Vâlcea, preşedinte col. (r.) Grigore Predişor iar la acţiune a participat în calitate de invitat de onoare generalul col. (r) Iulian Vlad, ultimul şef al Departamentului Securităţii Statului, acum în vârsta de 85 de ani, cât şi publicistul de mare valoare Corneliu Vlad. Portalul “Ziaristi Online” a intrat în posesia discursurilor celor doi generali, Iulian Vlad şi Aurel Rogojan, pe care vi le prezentăm mai jos, în exclusivitate, împreună cu fotografii de la lansare şi urmat de filmarea evenimentelor de la Râmnicu Vâlcea şi Timişoara. Turneul naţional continuă.

Citiţi şi: Premieră după 25 de ani: Confesiunile generalului Iulian Vlad către generalul Aurel Rogojan. Faptele de la 1989 la judecata istoriei. “Factorul intern – România în spirala conspiraţiilor” (I)

EXCLUSIV. Iulian Vlad versus Ion Iliescu: Îl cunosc din ’49 nu din ’89 cum i-a zis lui Tismăneanu. Premieră după 25 de ani. “Factorul intern – România în spirala conspiraţiilor” (II)

1-lansare-ramnicu-valcea-factorul-intern-iulian-vlad-aurel-rogojan-corneliu-vlad

Alocuţiunea Generalului Iulian N. Vlad la lansarea volumului “Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor” (Editura Compania, 2016)

Mult stimaţi Domni Profesori,

Onorată asistenţă,

Dragi camarazi,

Sunt bucuros şi onorat că mă aflu astăzi aici, alături de Dvs. Prezenţa dlui general de brigadă (r) Aurel I. Rogojan şi a mea aici, în acest lăcaş de cultură, are scopul ce a fost deja comunicat, de a face prezentarea unei cărţi care, de mai multe luni este atât de solicitată încât editura Compania abia a putut face faţă.

După succesul de foarte mulţi invidiat pe care l-a avut prezentarea şi dezbaterea volumului la emisiunea “Realitatea românească”, din seara zilei de 26 iulie a.c., a postului Realitatea TV (un fragment mai jos – nota red.) , primul tiraj al acestei cărţi s-a epuizat în următoarele două zile. În topul cererii de cartea realizat de Centrul de Librării Bucureşti (CLB), autorul a ocupat, săptămâni la rând, locul I, dar şi locul al II-lea cu volumul “Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale”, apărut în anul 2011, a cărui reeditare a fost solicitată, dată fiind linia de continuitate a celor două cărţi.

Titlul volumui pe care vi-l prezint suscită, în mod firesc, întrebările: De ce “Factorul Intern”? De ce “România în spirala conspiraţiilor”?

Cel mai inspirat răspuns la aceste întrebări l-a dat publicistul Ioan Buduca, drept pentru care am să-l citez pe larg:

“Factorul intern, spune dl. Buduca, este o expresie care la noi n-a avut circulaţie publică până acum. Expresia codifică, în limbajul specializat al serviciilor secrete, o structură neinstituţionalizată a conştiinţelorpatriotice dintr-o anume naţiune care veghează, în numele naţiunii, pentru ca identitatea naţională să nu fie periclitată de factorul politic sau de factorii externi ostili naţiunii.”

În România, azi, identitatea naţională este periclitată, deoarece pericolul cel mai bine structurat sub care ne aflăm este conspiraţia internaţională nonstatală cunoscută ideologic sub numele neoliberalismului.

Neoliberalismul este eticheta ideologică a tendinţelor care azi lucrează pentru a decupla liberalismului clasic de naţionalismul clasic.

În ce scop? Nu este un scop al unor state, ci al unor puteri suprastatale (şi non statale), reprezentând megatendinţele globalizatoare şi globalitare.

Are acest scop o necesitate obiectivă? Nebunia lumii în care trăim stă în faptul că răspunsul este afirmativ. Da, necesitatea megatendinţelor globalizatoare derivă din logica libertăţilor economice înţelese, principial, a fi mai importnate decât continuitatea identităţilor naţionale.

Totul stă în picioare sau cade în funcţie de adevărul (sau utopia mincinoasă cu chip de adevăr) din cuprinsul acestui principiu: sunt libertăţile economice cu adevărat mai importante decât dimensiunile economice clasice ale naţiunilor?

Azi, chiar acum, acestor megatendinţe le răspunde o tendinţă nouă, nestructurată global, dar prezentă global: este actuală fortificarea forţelor politice antiglobalitare, antineoliberale. Tendinţa aceasta e prezentă în campania electorală a lui Donal Trump. Este activă în opţiunile lui Vladimir Putin. Este în creştere în electoratul care susţine partide eurosceptice.

Apariţia cărţii generalului Aurel I. Rogojan ţine, desigur, de factorul intern românesc, dar este contemporană cu renaşterea factorilor interni într-un plan mai general al lumii contemporane.

Volumul la care ne referim, un tom de 544 de pagini şi cu un impresionant index de nume, aproape 750, nu este o carte care să genereze optimism. Dimpotrivă, părerea mai multora din lectorii avizaţi, ca primă impresie, este aceea că au citit cronica unui pesimist/ Dar, atenţie, pentru că prima impresie se va nuanţa după judecarea la rece a mesajelor pe care autorul ni le transmite.

Un reputat gazetar, din elita presei româneşti, ante şi post decembrie 1989, cunuscut ca un analist de excepţie al evenimentelor vieţii internaţionale, l-am numit pe Corneliu Vlad, a rezumat cronica volumului la un adevăr esenţial, rostit simplu şi în puţine cuvinte: “Lumii noastre nu-i e bine”, completat cu morala unei fabule a poetului de secol al XIX-lea, Grigore Alexandrescu: “Trebile merg la vale şi lumea pătimeşte”.

Comentariile temerarului publicist citat sunt mai mult decât demne de luat în consideraţie, motiv pentru care, îngăduiţi-mi să le citez: “Generalul în rezervă Aurel I. Rogojan, profesionist de vârf în câmpul informaţiilor de securitate, convertit în temeinic analist politic, vede şi mai degrabă sumbră lumea de azi şi mersul ei mai departe.

“Nu sunt semne bune”, spune de-a dreptul autorul. Din motive personale sau profesionale, sau din ambele, identifică şi reţine pentru reflecţie parcă înadins ce-i mai rău pe lume, cea ma prăpăstioasă evoluţie, cea mai alarmistă variantă.

Acestui tip de abordare, românul îi zice însă “a pune răul în faţă” şi este cea mai înţeleaptă, mai prudentă şi mai responsabilă cale de urmat în clipe grele. Căci şi lumea, şi România, trec prin momente grele. Acest lucru ni-l reaminteşte, cu argumente proprii, generalul Rogojan în cartea sa “Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor”.

Secţiunea consacrată situaţiei din lume nu are un număr prea mare de pagini, dar destule pentru a compune un tablou mondial întunecat şi preocupant. Nimic din ce-i bun în lumea de azi nu intră în atenţia diagnosticianului. La ce bun, căci şi medicul îşi bate capul cu ce nu merge bine în organism. Şi e de reţinut şi judecat ce-i mai rău.

Ca să luăm un exemplu, Ucraina, bunăoară, scrie jurnalistul Vlad, din droaia de presupuneri Generalul Rogojan reţine două, pe cele extrem-opuse: Statele Unite vor de fapt să răstoarne regimul Putin iar prin aceasta să dezmembreze şi ce-a mai rămas din Rusia iar Moscova vrea să înghită toată Europa într-o construcţie integrată eurasiatică (în care Românias-ar regăsi -vorba vine – în grupul de state foste “inamice”, alături de Marea Britanie, Suedia, Polonia, ţările baltice, Georgia). Oricum, însă, până una-alta, Rusia s-ar pregăti să ciopârţească Ucraina, anexându-i tot ţărmul la Marea Neagră până la Gurile Dunării pentru a se învecina cu România sau, poate, cu un alt stat, nou creat între timp, Republica Federală Moldova.” Am incheiat citatul.

Şi ca să continuăm ideea, graniţa de apus a României, mai exact Balcanii de Vest, este un alt viespar. După ce teritoriile au fost învălmăşite şi popoarele învrăjbite mai aprig ca oricand iar americanii au instalat in Kosovo cea mai mare bază militară în străinătate după Vietnam.

De fapt, nicăieri în lume, “nu-i pace sub măslini” – nici în lumea islamică, după “primăvara arabă”, nici în Asia-Pacific, nici în zona tot mai întinsă încare acţionează terorismul, nici în zona tot mai dezbinata Europă Unită, nici în relaţiile ruso-americane sau americano-chineze.

Este, de asemenea, de observat că autorul stăruie pe “revirimentul economic, politic şi militar” al Rusiei, care se află în plin iureş de recuperare a imensei zone de interes special pe care a pierdut-o în fosta Europă răsăriteană (şi nu numai) în anii 1989-1991.  Totodată el trage un semnal de mare gravitate asupra a ceea ce numeşte “reculul istoriei“. Adicăfenomenul declanşat prin spargerea URSS,după care Rusia “a fost sistematic provocată, izolată şi vulnerabilizată” si pusă “sub presiuni fără precedent“. E cât se poate de logic ca, într-o asemenea situaţia să iei în calcul un efect recul.  Pentru că, ni se atrage atenţia, atunci “când nu eşti corect poziţionat, pentru a se atenua forţa de recul a istoriei, poţi fi lovit din plin”. Cu atât mai mult cu cât “potrivit evaluărilor occidentale, în toate direcţiile din vecinătatea României ordinea euroatlantică este în retragere“.

Partea de lume în care se află România este astăzi sub presiunea unui complex de riscuri politico-militare şi economice, astfel enunţate în carte: “militarizarea Mării Negre, incertitudinea economică regională, resuscitarea naţionalismului regional şi ameninţarea cooptării Estului Europei de catre Rusia prin exploatarea breşelor de securitatea create de corupţia sistemului politic“.

E drept că, mai ales după summitul NATO de la Varşovia, SUA, prin Alianţa Nord-Atlantică, s-a reorientat catre “oprirea reculului prin desfăşurarea de forţe militarede avertizare a Rusiei”.

Dar atmosfera e, oricum, tot mai încărcată şi la nivel global. Un război mondial, afirmă repetat autorul cărţii, nu este deloc exclus, dimpotrivă, “se lucrează la trezirea unei noi mari conflagraţii”.

Despre ce (nu) face România în faţa acestor pericole existenţiale cartea spune, cu menajamente, câte ceva dar despre ce s-ar cuveni să facă cei de la cârma ţării pentru supravieţuirea noastră ca stat şi ca naţiune, autorul are, probabil, mutarea în plic. Deocamdată ne sfătuieşte “să ne păstrăm rezerve de răbdare pentru când va fi mai rău”.

Cartea generalului Aurel I. Rogojan spune lucruri adevărate, fiecare pagină confirmând convingerea că orice afirmaţie are în spatele ei informaţie şi analiză. Altfel spus, tot ceea ce trebuie.

Referiri importante asupra cărţii a dorit, în mod special, să consemneze şi academicianul Dinu C. Giurescu, care a recenxat şi apariţiile editoriale anterioare ale autorului.

Vă citez: “Volumul Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor, datorat generalului de brigadă (r) Aurel I. Rogojan, apărut la Editura Compania, coordonată de Petru Romoşan, aduce o sumă de date, cât şi evaluări, dintr-o perspectivă aparte, aceea a ofiţerului de informaţii, specialist în analiza fenomenelor politice, economice şi sociale.

La peste un sfert de veac de la evenimentele din 1989, avem o ţară care se surpă pe încetul, o ţară dezbinată, un popor în cea mai mare parte sărăcit, disperat, amorţit şi lipsit de orice speranţă, căruia i s-a luat şi mândria identităţii naţionale.

Cum a fost cu putinţă aşa ceva? Grea întrebare!…

Putem constata, privind în jur, cum România şi-a distrus în cea mai mare parte economia, şi-a înstrăinat pământurile şi resursele, îşi nimiceşte fără milă tezaurul cultural şi istoric.

Ce se va alege de noi?

Şcoala românească trece printr-o nesfârşită criză, tot ce ţine de istoria, cultura şi civilizaţia naţională este trecut pe linie de garaj. Scoatem generaţii în şir fără sentimentul de patrie.

Să-ţi iubeşti ţara a devenit o infracţiune!”

“Autorul ne oferă posibile răspunsuri la cele ce se petrec în România de azi.

Cartea este necesară în hăţişul evoluţiilor contradictorii. Un ghid de mare trebuinţă care ne poate oferi răspunsuri la numeroasele nedumeriri ale unui public mai larg (nu doar specialiştilor) care înţelege din ce în ce mai puţin de ce se petrec astfel de „fenomene“ cu ţara noastră.

Materialele alcătuitoare ale volumului, extrem de dens, sunt grupate în 9 capitole (fiecare cu un număr de subcapitole) după cum urmează: Politica sinonimă cu „frauda“, Războiul politicii cu serviciile secrete, România insurecţiilor electorale, Sus cortina, domnilor „…escu“!, Justiţie în ţara suspecţilor, Fapte şi acte recente în dosarul chestiunii maghiare, Nesfârşitele războaie geopolitice, Războaie vechi cu variaţiuni noi…, Adevărul generalului Vlad în lupta cu falsul.

Pe măsură ce parcurgi paginile cărţii, încep să ţi se clarifice lucruri ce păreau de necrezut şi de neimaginat în urmă cu nişte ani.

Autorul mânuieşte cu abilitate condeiul, făcând o analiză nemiloasă, aproape de vivisecţie, a celor petrecute de-a lungul timpului din urmă.

Ultimul capitol ne pune în faţa mărturiei generalului Iulian Vlad. Personalitate discretă care a jucat un rol important în istoria contemporană a României, Iulian Vlad clarifică o parte a evenimentelor din decembrie ’89, învăluite în păienjenişul varilor interpretări, lămurind în felul acesta care este realitatea acelor vremi.

Cele întâmplate la sfârşitul anului 1989 şi începutul anilor ’90 şi-au pus pecetea pe evoluţiile ulterioare ale României.

Cele 9 capitole ale volumului atacă de fapt problemele esenţiale ale ţării, ale societăţii noastre.

Orice cercetător preocupat de contemporaneitate nu poate ocoli lectura acestui volum. Până la această dată, puţini autori au reuşit să decifreze cu atâta acuitate meandrele politicii interne în conexiune cu influenţele, uneori deciziile, venite din cele patru zări.” Am încheiat citarea.

Cartea fiind atât de bine primită în mediile avizate, nu-mi rămâne decât să-i urăm autorului forţa necesară de a continua, iar Dumneavoastră celor de faţă puterea şi temeritatea de a genera factorul intern al apărării şi afirmării identităţii naţionale.

Vă mulţumesc pentru atenţia cu care m-aţi urmărit!

Iulian N. Vlad

Generalul Aurel Rogojan: Trezește-te, „Factor intern” !

Onorant auditoriu,

Cuvântarii noastre în fața Dumneavoastră i-am ales motto-ul: “Să nu crezi nimic din ceea ce auzi sau citeşti, nu contează cine a spus-o sau a scris-o, chiar dacă am spus-o eu, doar dacă rezonează sau face sens cu gândirea ta” ( Budha 563 -483 î. Hr. )

Marcarea unui eveniment editorial prin prezentarea publică a apariției unei cărți este, în ceea ce mă privește, o întreprindere mult mai dificilă, mai ostenitoare și generatoare de trăiri interioare decât scrierea cărții.

In fața imaculatului colii virtuale, mă bucur de libertatea de a mă autocenzura în ceea ce se cheamă dreptul la opinie și la exprimarea ei. Motiv pentru care, în pofida temerității ce mi se atribuie privitor la conținutul cărții, ea este încorsetată în limitele unei autocenzuri specifice profesiilor dedublante ale personalității.

Ca orator la o tribună, e cu totul altfel. Te confrunți şi cu necunoscutul. Nu știi care sunt așteptările auditoriului, deci te simți potențial amenințat de impactul propriilor cuvinte.

De aici și morala : „Democratia se fundamentează pe trei principii – libertatea cugetului, libertatea cuvîntului şi înţelepciunea de a nu le folosi pe cele două precedente.

Cartea incomodează mult și pe mulți, autorul nu este deloc ceea ce se spune acum politically correct, fiindcă sub această etichetă nu sunt alții decât neomarxiști sub steag străin ( neoliberal, neoconservator și orice altfel de neo sub a cărui acoperire le este confortabil ).

Când prin comunicarea publică atragi adversități, fiindcă vizezi entități potențial periculoase, care sunt permanente surse de imprevizibil, trebuie să fii conștient că vigilența este prețul vieții și al libertății, asta pentru că în lumea globalizată anumite maniere de comunicare, de la care, este peste evidențe, nu fac excepție, pot fi lesne catalogate ca angajare în războiul informational, un război care nu cruță pe nimeni și care se duce în timp real pe toate meridianele planetei, cu viteza propagării sunetului și imaginii. Deci, poate fi firească, în cel mai fericit caz, întrebarea, ori nedumirirea, „Ăsta de care parte este ?!”

Morala : Democraţia nu înseamnă numai dreptul de a-i trimite pe toţi la origine, ci şi obligaţia de a te duce şi tu acolo, dacă asta vrea majoritatea.

Dacă majoritățile s-ar alcătui democratic și nu ar fi rezultat al malversațiunilor, nu ar fi nicio problemă.

In acest gen de prestație, trebuie să mă gândesc la eforturile și riscurile pe care și le asumă organizatorii, gazdele și sponsorii evenimentului . Tuturor, le datorez recunoştinţă şi le nutresc cele mai frumoase şi alese sentimente.

Nu în ultimul rând ca importanță, datorăm respectul pentru bunăvoința Dumneavoastră de a ne onora prezentarea de carte. Fapt pentru care Vă mulțumesc tuturor.

In mod cu totul deosebit, fiți, Vă rog de acord, să salutăm participarea specială la acest eveniment a domnului general Iulian N. Vlad, personajul eroic și cu statură istorică al capitolului al IX-lea al cărții intitulat „Adevărul generalului Vlad în lupta cu falsul”.

În numele tuturor celor dornici să se ridice vălul greu al minciunilor și dezinformărilor așternut peste evenimentele din decembrie 1989, mulțumesc și exprim Domniei Sale înaltă recunoștință pentru confesiunile încredințate și publicate.

Onorant auditoriu,

Volumul „Factorul Intern. România în spirala conspirațiilor”  vi se deschide cu capitolul „Politica sinonimă cu frauda”, din care citez :

“Nikolai Ivanovici Buharin, intelectual rus, revoluţionar bolşevic şi important om politic sovietic (1888-1938), remarca, bazat pe realităţi, că în Ţara Sovietelor existau două partide comuniste bolşevice şi tot atâtea guverne. O garnitură politică în libertate şi la putere şi cealaltă privată de libertate, în închisoare.

La distanţă temporală de şapte decenii şi jumătate, România are trei guverne. Guvernul din umbră, cel atoputernic şi real. Guvernul legitim, dar numai aparent. Guvernul trimis la răcoare, format din politicienii care s-au ars cu corupţia.”

Morala: “Votul democratic ne garantează că nu vom fi mai bine guvernaţi decât o merităm”

Și dacă tot am remarcat sinonimia în chestiunea guvernelor paralele, pe care nu am făcut-o deloc întâmplător, m-am gândit să  relev una dintre cele mai grave probleme ale României, al cărei secret este atât de strajnic apărat, încât dimensiunile și implicațiile sale scapă până și așilor contraspionajului.

Acest secret priveşte întinderea și adâncimea operațiunilor unor servicii speciale, între care primează cele ale Moscovei, pentru menținerea controlului și manipularea intențiior decizionale în sfera celor trei puteri ale statului român, în media și organizațiile neguvernamentale.

In ceea ce am avut mai important, ca perspectivă economică, ne-au pus literalmente la pământ, cu complicități trădătoare de cel mai înalt nivel.

Pe măsura adâncirii haosului în managementul infrastructurii informatice, controlul străin se realizeză total, mai facil și pe banii noștri.

Dacă cineva crede că Moscova nu este acasă, nu doar în România, ci în întreg arealul est-european, să ne lase în pace și să se joace de-a securitatea frontierei estice a Europei și a Alianței Nord Atlantice cu soldățeii de plumb.

În materie de spionaj și război politico-economic nu există prietenii între servicii, iar încrederea între aliați se probează și se verifică nu pe bază de declarații publice sau schimb de decorații, ci după regulile spionajului și contraspionajului.

Citez dintr-un anonim, pe care îl iau în considerare fiindcă are dreptate și consonează cu ceea ce și eu cred:

Asistăm de-o vreme la o serie de fenomene sociale stranii, mai ales în plan  politic, care ne-au influențat serios viața:       modul în care a fost reales Traian Băsescu președinte, în 2009;   deturnarea referendumului din 2012;    ruperea USL, în 2014, cu scoaterea din scenă a lui Crin Antonescu și forțarea creării noului PNL; manifestația „spontană” de protest din mai multe orașe mari ale României în care, imediat după anunțarea  a primelor rezultate din exit poll-urile pentru primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din decembrie 2014, zeci de mii de oameni bine organizați contestau victoria obţinută de Victor Ponta; întoarcerea rezultatului din primul tur al prezidențialelor din 2014 prin mobilizarea, în doar două săptămâni, a peste 1.5 milioane de alegători din rândul pasivilor; „revoluția Colectiv”  care a dus la înlocuirea unui guvern legitim, reprezentând voința unei mari majorități, cu un guvern botezat „tehnocrat” și „al meu”, format din diletanți trimiși în misiune…”

Înșiruirea poate continua…

Toate aceste anomalii sunt consecințele războiului secret, dus de forțe pozitionate ostil, pentru controlul asupra României.

Puterea ”X”, dau un exemplu nu chiar pur ipotetic, prin agenții ei intenționează o anumită formula guvernametală în varianta că domnul „A” câștigă prezidențialele. Domnul „A” câștigă. Puterea „Y”, care deține și hardul și softul, dă un click și întoarce situația în favoarea sa, câștigătorul devenind domnul„B”.

Vă mai amintiţi ce ne spunea cândva domnul Traian Băsescu ?

„Vor S.T.S.-ul ca să poată arunca 1-2 milioane de voturi dintr-o parte în alta”.

Stimat auditoriu, am citat din cea mai autorizată sursă. Când a comis deconspirarea era președintele suspendat al României și și-a trimis din concediu consilierul cu drept de veto în CSAT la ședința în care se intenționa să se clarifice și temeiul acelei declarații care ne-a auncat în derizoriu Constituția și toată democrația. Nimeni nu s-a scandalizat, nimic nu s-a întâmplat. Este clar că avem de-a face cu și intervenții secrete, care nu au cum fi democratice și , pe cale de consecință, ne  sunt deturnate opțiunile și anulate libertățile de către instituții și persoane cu deprinderi dictatoriale la nivel global.

Oare, pe unde rătăcești „Factor intern”?!

Dacă serviciile secrete ale celor care ne-au redus la condiția de experiment geopolitic, ar trebui să explice ce fac în România, opiniez că ar începe cu previziunea adeverită, de pe la 1840 a lui Alexis de Tocqueville, potrivit căreia secolul al XX-lea va fi dominat de națiunile americană și rusă, actualizată la începutul secolului următor, în anul 1904, de Sir Harlford Mackinder, în sugestivul său studiu de 23 de pagini, Pivotul geografic al istoriei, cu o nouă predicţie vizionară privind echilibrarea raporturilor de forţe mondiale, în sensul că dacă se va forma în spaţiul eurasiatic un singur centru dominant de putere – în original Heartland – echilibrul se va realiza prin controlul de către puterile opuse acestuia a zonelor periferice ale Eurasiei – în original rimland. Mackinder a avut în vedere, în prima ipostază, Germania şi Rusia , iar Marea Britanie în a doua.

După primul război mondial în politica lumii s-au afirmat ca mari puteri : Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Franța, Germania, Italia și Uniunea Sovietică.

Cel de al doilea război mondial a generat 1942 ) Coaliția Națiunilor Unite, care a învins și a deschis o nouă epocă în relațiile internaționale. Noile roluri și statuturi ale principalilor actori ai Coaliției Națiunilor Unite impuneau respectul, speranța, dar pe alocuri și teama celor care îi priveau.

Coaliția a fost net dominată de voința și potențialul miliar al triumviratului Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică. O stare de lucruri care a generat efecte importante după încheierea conflagrației.

La foarte scurt timp, după 1945 configurația geopolitică s-a schimbat, singura putere situată excentric faţă de Eurasia a rămas Statele Unite, iar Heartland-ul, centrul dominant, numai Uniunea Sovietică. Marea Britanie a ieșit dintre cei trei mari ai lumii.

Condominiumul Statele Unite – Uniunea Sovietică a deschis Kremlinului noi și mari oportunități strategice, care au reprezentat cel mai important atu al liderilor de la Moscova. Cu Marea Britanie, Franța, Germania și Italia trecute în plan secund, U.R.S.S. a devenit factorul-putere de referință în Europa.

Capacitatea de regenerare a Rusiei a mai fost demonstrată. Sacrificiile ciclice de milioane de vieţi, începând cu 1917 , i-au marcat pentru totdeauna viitorul, iar acele pierderi imense de populaţie, dublate de pierderile incalculabile de patrimoniu au fost tocmai premisele accederii la statutul de superputere mondială.

Statistica este năucitoare. Tributul de sânge şi vieţi al Rusiei Sovietice a fost de 75 la 1 comparat cu S.U.A., 42 la 1 cu Marea Britanie, 33 la 1 cu Germania şi 17 la 1 cu Japonia.

În pofida dramaticelor realităţi sovietice, în anul 1950 U.R.S.S. a depăşit inicatorii de dezvolarea cumulaţi ai Marii Britanii şi Franţei. Cca. 18 la sută din creșterea economică a provenit din gulaguri ( 3,5 milioane de internați, plus prizonierii de război)

Antagonismul americano-sovietic a devenit mai puternic și mai amenințător, după destructurarea ordinii bipolare, iar statele situate acum pe noua frontieră a confruntării, dacă îşi vor lăsa soarta în mâinile altora, vai de popoarele lor !  Spațiul dintre Marea Baltică și Marea Neagră este , în intenția S.U.A., de a fi securizat de NA.T.O. Cum se va realiza acest lucru în pofida categoricei opoziții a Rusiei este dilema pace sau război. * Astfel de dileme mai există prin Marea Chinei de Sud, Orientul Mijlociu și nordul Africii.

In cazul nostru, al României, o propaganda antinațională și profund ostilă, dar abil disimulată în ambalajele frumoase ale celebrului articol 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului** servește dezbinării și divizării socieății, destructurării morale, răsturnării sistemului de valori religioase .

Trebuie cumva să apară, din cea de-a treia Romă un salvator al credinței ?! Triada panslavism, panortodoxisn, pannaționalism este în stadiul doctrinar sau în cel al acțiunii practice ? Oare ce previziona Andre Malraux despre secolul al XXI-lea, dacă avem în vedere și ocuparea sistematică a vestului Europei de dezrădăcinații din „Casa Păcii”, căci așa se traduce pe româneste lumea islamică.

Anecdota : “Doamna Merkel, eu dacă invit pe cineva la mine acasă, nu-l trimit să se culce la vecin”

Apropo, faptul că preşedintelui american Barack Hussein Obama i s-a atribuit Premiul Nobel pentru pace, instituit de inventatorul dinamitei, l-o fi inspirat pe primul preşedinte de culoare al Americii să dinamiteze lumea ?!

Consecințele dezordinii induse programat, cu sistem și metodă exersate la nivel global, se văd în gravele atentate comise permanent la ordinea constituțională a României și la identitatea națională.

In acest moment, ideea parlamentarismului este compromisă, ca şi ideea că prin partide se mai poate face politică într-o democraţie parlamentară. Această stare de lucruri își are sorgintea şi în păcatul originar al celei mai mari minciuni a secolului – premisele de la care a pornit un comis voiajor când, pe lângă cogniac, a livrat şi ideea a ceea ce avea să devină ulterior Uniunea Europeană.

Dacă am accepta ideea că avem o societate aproape perfectă, extrem de bună, atunci cum se poate explica faptul că avem trei guverne paralele și că din 4 în 4 ani, alegem o clasă politică, iar din 5 în 5 ani un Preşedinte care foarte repede ne dezamăgesc ? Cum se întâmplă acest lucru, care sunt mecanismele prin care o societate, pe care majoritatea o consideră bună, promovează o clasă politică incompetentă, facil coruptibilă, din start compromisă ?

De ce la câteva ministere am avut ministrul şi anul ? Acolo nu s-a legat nimic. Dimpotrivă ! Să ne reamintim de numeroasele şi penibilele rateuri în nominalizarea membrilor cabinetelor, sau cum aceştia veneau la instalare cu autobuzele în care aduceau lipitorii de afişe ai partidelor pentru a-i instala în fotoliile directoriale. Veneau cu mâinile în buzunare şi plecau până şi cu întreg inventarul cabinetelor, inclusiv cu tot ce aveau înmagazinat în memoria computerelor…

Această clasă politică nu este altceva decât imaginea în oglindă a societăţii, aşa cum este societatea noastră, lipsită de apărare, în acest moment.

Aceasă stare de lucruri este un rezultat, un efect direct al războiului informațioanal care a modificat mentalul, afectat percepțiile asupra realității și manipulat comportamentul social și opțiunile politice.

Trezește-te, „Factor intern” !

Spunea cineva, din interiorul puterii legislative:

Parlamentul funcţionează doar aparent, are cea mai mare clădire din lume, cu tot confortul și facilitățile necesare, dar legiferarea este haotică, dată peste cap de prea multe ordonanţe de urgenţă.

Legislativul nu controlează Guvernul şi serviciile secrete, mai exact, Guvernul nu îşi îndeplineşte rolul constituţional şi nici pe cel de reprezentativitate.

Partidele și-au stabilit pentru alegerile locale criterii de integritate exigente, dar s-a demonstrat cum se pot eluda aceste criterii – cu candidaţi independenţi, care aveau sau au probleme cu justiţia. ”

Desigur, treaba asta, a avea probleme cu justiția este a dracului de încurcată. Mă și explic de ce, în capitolul Justiție în țara suspecților, căci, să nu fie de mirare, marile și micile refome ale jusţiei au avut, printre alte scopuri, să devenim și un popor de suspecți.

Am la îndemână un exemplu de data relativ recentă, ulterior apariției cărții, care nu lasă loc îndoielii în chestiunea independenței justiției și supremației legii. La Institutul National al Magistraturii, un expert britanic a administrat judecătorilor examinați un test cu o singură întrebare: „Aveți regrete pentru vreo sentință ?” Toți judecătorii au răspuns afirmativ. Normal, li s-a spus că ar trebui să-și considere definitiv compromisă cariera de judecători. O sentință dreaptă, dată cu temei legal nu poate atrage regrete.

Onorant auditoriu,

Oradea, Arad, Beiuș și Timișoara sunt primele noastre destinații pentru prezentarea volumului „Factorul intern. România în spirala conspirațiilor.”

Am răspuns, în primul rând, invitațiilor primite din Țara Crișurilor, și Țara Banatului. Alegerea este determinată de rolul creator de istorie națională asumat de marii români, intelectuali de frunte, preoțime, dăscălime, oameni de rând, adevărați patrioți din aceste ținuturi românești pentru pregătirea și înfăptuirea Marii Uniri.

Mari români și patrioți nici astăzi nu ne lipsesc, dar, din păcate, nu sunt suficient de prezenți în viata cetății și nu-i auzim în Agora Națiunii pe măsura presantelor necesități pentru apărarea Țării și redobândirea Patriei.

Eu știu de prunc, de la tata și de la Eminescu, că românii trăiesc cu sufletul și ființa „de la Nistru pân^ la Tisa”. Patria este spațiul plămădirii noastre prin strămoși. Tara este ceea ce ne-a mai rămas în urma marilor rapturi posibile prin nesfârșitele trădări. Deopotrivă dinlăuntru, dar și dinafară, din partea unor aliați fățarnici și tot atât de nesiguri azi, ca și atunci.

Ne-au luat din vatra strămoșească:

12 septembrie 1740 teritoriile de la „Margine”. (Ucraina în denumire slavă) – 44.500 kmp.;

31 decembrie 1791 Trasnistria – 69.500 kmp.;

28 mai 1812 Basarabia -45.630 kmp.;

26-28 iunie 1940 din nou Basarabia şi în plus Bucovina de Nord şi Herţa – 50. 500 kmp.

Cât despre vecini… să nu mai întețim mocnita vrajbă istorică pe care diplomația, oricât de abilă, nu o poate ascunde.

Unde ne sunt istoricii de care avem astăzi trebuință ?

Cu ce se îndeletnicesc ei în aceste vremuri saturate de imprevizibilul evenimentelor viitoare, unele iminente și deosebit de primejdioase pentru existența României și a națiunii române?

Există o considerabilă bibliografie străină referitoare la o istorie de cca. 9000 de ani a locuirii patriei românilor de azi. Sunt constatări extraordinare şi se spun lucruri care ne înalţă. Istoricii autohtoni dacă nu tac, iau în derâdere subiectul.

Istoria se repetă și se repetă tocmai în marile ei erori.  Şi va continua să se repete astfel până când o vom învăţa, ori vom pieri !

După Trianon, deși la momentul semnării toate părțile/puterile , mai puțin Ungaria, nu s-au îndoit de justețea clauzelor Tratatului, în următorii 17 ani revizioniștii au reușit să convingă Marea Britanie și Franța, Rusia Sovietică, Germania și Italia nu mai era cazul, că România ar fi dobândit teritorii la care nu era îndreptățită…

Nicolae Iorga avertizase din timp că noua graniță a României nu este decât rama fragilă a unei imagini frumoase, dar încă virtuale, în oglindă, a României Mari, care se va desface la primele amenințări, iar oglinda se va sparge, dacă unirea nu va fi consolidată prin toate mijloacele reclamate de măreția scopului și de către toate forțele sănătoase ale națiunii.

Falanga neorevizionismului caută azi, ca și în perioada interbelică, susținere internaţională pentru desființarea efectelor Trianonului.

Trăim vremuri interesante, adică blestemate, în cheia filsofiei confucianiste, căci chinezii așa te blesteamă : „Să apuci să trăiești vremuri interesante !”

Cine tulbură apele nu trebuie să ne mai întrebăm. Când lumea nu are decât un singur gardian, cine nu apăra, ori tulbură nesăbuit ordinea mondială ?

Ungaria,  în aceste ape tulburi,   sparge valurile şi se tonifică economic, câştigă autoritate , nu-i pasă de scrupulele comunităţii internaţionale, care pentru Budapesta nici nu prea există, deci se pare că îi merge tot mai bine. Şi-a tras şi frontiere de oţel, ca să nu se spurce musulmanul la gulaş , iar de poză a anunţat admiterea câtorva zeci de migranţi. Aleşi pe spânceană. Noi ce facem ?!

Pentru neobositele puteri revizioniste europene, anul 2018 este ”dead line”-nul desfacerii Tratatului de la Trianon. Parţial, tratatul a fost depăşit în unele dintre efectele sale, după cum şi acordul sovieto-german din 23 august 1939, precursorul Diktatului de la Viena, a ultimatimului privind predarea Basarabiei, dar şi a retragerii din Cadrilater constitue un caz de drept internaţional „sui generis”, liber la interpretări generatoare de controverse. Dar cum dreptul internaţional şi forţa dreptului ţin de perioada titulesciană a diplomaţiei româneşti, nu-i interesază pe autiştii diplomaţiei ce se face azi la Bucureşti.

La toate manifestările din occident consacrate centenarului primului Război Mondial, care sunt în plină desășurare, falanga neorevizionistă este prezentă, activă, persuasivă, convingătoare și compătimită pentru „marea nedreptate istorică făcută Ungariei la Trianon”.

Cu titlu de exemplu, în Franța istorici precum Pierre Miquel, Pierre Chaunu, Georges Castellan, François-Georges Dreyfuss si alti au negat legitimitatea existentei Statului Roman.

Javier Solana, fost secretar general al NATO : “Drepturile minoritatilor sunt mai importante decât suveranitatea statelor ( “Adevarul”, 8 iulie 1999)

Louis Valette, geopolitician, : “Ungaria a pierdut prin Tratatul de la Trianon din 1920 doua treimi din teritoriul sau. Putem admite ca Ungaria doreste sa-si regaseasca frontierele istorice, cu atat mai mult cu cat  metoda propusa , adica autodeterminarea Ungurilor care traiesc in tari straine este  moderata. Totusi se pare ca este dificil ca aceste tari, vecine cu Ungaria, sa accepte un referendum de autodeterminare in teritoriile care au fost unguresti. (in revista “Civitas”, nr. 54, dec. 2014, pg. 32-37, articolul: Le Jobbick).  L. Valette pare sa ignore faptul ca Transilvania nu a fost incorporata Ungariei decat 51 de ani (1867-1918)

Ai noștri istorici ce fac ?! Niște istorici revizioniști, revizionismul în istorie comportă, deopotrivă, rezonabilitate dar și pericole extreme, s-au gândit ca dacă Centenarul Marii Uniri va fi aniversat concomitent cu Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, evenimentul religios ar putea atenua șocul mesajului de revizuire a istoriei Marii Uniri, care, una peste alta nu ar fi fost decât ocuparea de către armata română a provinciilor românești exterioare. Este lesne de înțeles ai cui agenții sunt cei care gândesc așa și care vor fi consecințele .

Opinia istoricilor curați , independeţi de tot felul de granturi şi alte subsidii externe, este că proiectul aniversării centenarului Marii Uniri, așa gândit, pare a fi prohodul statului national unitar roman.

Ce întreprind în prezent neorevizionișii nu va putea fi înțeles de noua generație, lipsită programat de studiul Istoriei României, dar și a popoarelor dimprejur. Oare putem fi indiferenţi şi să lăsăm otrava revizionismului istoric să ne anuleze reperele şi simbolurile identitare ?!

Trianonul nu era posibil, între altele, fără :

  • premisele create de președintele Americii Wodrow Wilson, dar și de liderul Puterii Sovietelor, Vladimir Ilici Lenin, liderii națiunilor dominante previzionate de Tocqueville. Este adevărat că,  ulterior, Lenin  ori nu a fost sincer, ori l-a lovit amnezia și  a proclamat necesitatea lichidării statalității românești  ;
  • sistematicele acțiuni de propagandă, influență și lobby ale românismului şi ale mişcărilor naţionale ale popoarelor din ramura slavilor din centrul şi sudul Europei:
  • acomodarea punctelor de vedere ale reprezentanților națiunilor desprinse din Imperiul Austro-Ungar la întâlnirea cu președintele Wodrow Wilson;
  • forța de expresie a marilor și entuziastelor mianifestări populare pentru autodeterminare ;
  • marile sacrificii pe toate câmpurile de bătaie ale Europei;
  • salvarea Ungariei de pericolul bolșevizării de către România, dar și disponibilitatea elitei ungare de a oferi coroana Sfântului Ștefan regelui Ferdinand al României.

Onorant auditoriu,

Este o vorbă :„ Cine face și desface”. Trebuie analizate cu mare atenție, obiectivitate și prudență, în raport cu condițiile de atunci, dacă în condițiile actuale noul revizionism va reuși amendarea a ceea ce a mai rămas din Trianon.

Groupe Realites Roumaines” din Paris, o asociație a patrioților români , cei mai mulți din Transilvania, semnalează relansarea campaniei neorevizioniste ungare pentru anularea Tratatului de la Trianon și constată totala indiferență a agenților diplomatici ai României, precum și a autorităților de la București.

Groupe Realites Roumaines” lansează o scrisoare-apel de informare asupra temeiurilor de nezdruncinat ale Tratatului de la Trianon versus conjunctura euro-mondială actuală care prezintă un serios potențial de amenințare la adresa principiilor acestui act de drept internațional prin care s-a recunoscut Marea Unire din 1918, urmare a voinței națiunii din toate teritoriile românești și a jertfelor de sânge pe toate câmpurile de bătaie ale primului Război Mondial.

Cum se văd realitățile de azi de către „Groupe Realites Roumaines” ?   Realitatile de astazi sunt in mod radical diferite ( cităm):

  1. Vechile principii ale dreptului internațional sunt abandonate. Nimic nu e stabil.
  2. Maghiarizarea Transilvaniei se face sub ochii noștri, fara stavilă, fară opozitie, fară nici o rezistență culturală, spirituală, educativă, morală romanească.
  3. Imaginea Romaniei în străinatate e degradată până la oprobriu, în timp ce a Ugariei e foarte apreciată, datorită efortului de propagandă făcut neintrerupt.
  4. Statul vecin din vest revendica teritoriul transilvan si se bucura de acordul guvernantilor romani asa zisi patrioti, pentru a desfasura actiuni de exaltare nationalisto-multiculturalista, de gust unguresc, in inima Romaniei
  5.  Opinia publica romaneasca e indusa in eroare prin unflate cuvinte de patriotism privind granita de est.
  6. Punerea in discutie a unei frontiere la est sau la vest, ca si împartirea tarii in regiuni sau provincii autonome inseamna sfarsitul Romaniei..
  7. Inainte de 1990, regimul de tip sovietic a fost impus dinafara. De atunci incoace, regimul politic se numeste liberal si responsabil. El este cu atat mai mult culpabil.
  1.  Actiunile politicienilor romani sunt o insulta la adresa Poporului Roman.
  2. Interesul vital al Neamului Romanesc si datoria lui sacra este salvarea statului sau national unitar si respectarea frontierelor, oricare ar fi conjunctura mondiala, si prin mijloace pasnice.
  3. Dupa 45 de ani de regim ideologic de tip sovietic si 26 de ani de ușuratice iluzii euro-mondialiste, Romania e inconjurata de pericole funeste, despre care grupul se va referi .

Scrisoarea Apel a „Groupe Realites Roumaines” , care ne-a fost remisă prin bunăvoința distinsei dr. Cornelie Dragodan, subtitrată Un razboi din ce in ce mai aprig, in care Romania se crede de neatins poate fi accesată pe site-ul Cotidianul.ro.

Generația lipsită de stiudiul disciplinei „Istoria României” trebuie să cunoască geneza și evoluția neorevizionismului ungar.

Sfârşitul primei mari conflagraţii mondiale, prin sistemul tratatelor de pace încheiate la Paris, a obligat guvernul de la Bucureşti să facă o reevaluare a configuraţiei geostrategice în care se găsea ţara noastră.

În privinţa frontierelor de sud, Take Ionescu, ministrul de externe al României, spunea că pentru cel puţin două generaţii, începând din 1920, nu vor putea exista relaţii bune între români şi bulgari deoarece: „Ei nu pot uita pe 1913, ai noştri nu pot să uite pe 1916“.

Cât despre relaţiile cu ungurii,  preciza: „Vom putea avea cu Ungaria relaţiuni corecte, dar alianţa care să-mi dea siguranţa noilor mele graniţe, liniştea aceea în mijlocul căreia poporul poate lucra la operele de pace, în alianţă cu Ungaria, e cineva nebun dacă ar crede că se poate găsi“1.

Într-adevăr, previziunile marelui om politic s-au confirmat. Ungaria a dovedit că nu a tras învăţămintele cuvenite din lecţia istoriei şi, la mai puţin de un an de la data când a trebuit să se recunoască învinsă, a trasat programul unei vaste ofensive politico-diplomatice şi, în perspectivă, militare, în vederea reocupării teritoriilor desprinse de ea prin voinţa exprimată plebiscitar de popoarele supuse prin forţă  dominaţiei Budapestei.

În Ungaria interbelică obiectivul principal al politicii de stat era întreţinerea spiritului naţionalist-şovin şi revizionist. Evident, şocul economic cauzat de pierderea unor teritorii bogate în materii prime şi resurse agro-alimentare, precum şi dezechilibrul pieţei interne au determinat o criză socială puternică, agravată de sosirea unui număr mare de refugiaţi din teritoriile unite în state naţionale.

Nereuşind să gestioneze criza şi să redreseze ţara, guvernanții au invocat „imensele pierderi teritoriale“ şi au creat o veritabilă psihoză colectivă de frustrare care a facilitat cursul naţionalist-şovin şi revizionist. La început mai reţinut, manifestat îndeosebi în activităţile culturale, apoi tot mai deschis, revizionismul a devenit religia maselor nemulţumite de criza social-economică. Ungurii care au optat pentru stabilirea în Ungaria– peste 200.000 din Transilvania4 -, disperaţi datorită declasării lor sociale şi economice, au devenit promotorii acestei psihoze pe care guvernanţii au cultivat-o şi întreţinut-o cu cerbicie5.

Amiralul Horthy Miklós, care a preluat puterea  la 1 martie 1920, devenind regent al Ungariei (proclamată monarhie de către Parlament), va promova, timp de mai bine de două decenii, o politică revizionistă şi revanşardă, perma­nent ostilă statelor succesoare, adică României, Iugoslaviei, Cehoslo­vaciei, şi, iar într-o primă perioadă, chiar Austriei6.

Dintre ţările vecine Ungariei, prima şi cel mai puternic vizată de politica revizionistă a Budapestei a fost România.

Aşa cum se consemnează în Istoria Ungariei  „(…) din momentul semnării Tratatului de la Trianon, Ungaria a considerat drept una dinte acţiunile sale cele mai importante revizuirea acestui tratat. Folosind toate mijloacele de propagandă ale epocii, ca şi instrucţia publică şi formele educaţiei colective, Ungaria a decretat nedreptatea Trianonului şi necesitatea revizuirii tratatului de pace (…)“7

Astfel, chiar în toamna anului 1920, la 13 noiembrie, când Parlamentul de la Budapesta a ratificat amintitul tratat, în finalul şedinţei deputaţii au depus următorul jurământ: „Cred în Dumnezeu. Cred în Patrie. Cred în reînvierea Ungariei milenare”. Se dădea astfel semnalul campaniei revizioniste oficiale, campanie desfăşurată sub lozinca: „Nem! Nem! Soha!“ („Nu! Nu! Niciodată!“), adică nu va fi acceptată nicicând desfiinţarea „Ungariei Sf. Ştefan“.

In Memorandumul Revizionist al lui Horthy se spunea că: „inamicul numărul unu al Ungariei este România, pentru că cele mai mari pretenţii teritoriale sunt împotriva ei şi pentru că ea este cea mai puternică dintre statele vecine. De aceea, principalul ţel al politicii noastre externe este rezolvarea problemelor cu România prin recurgerea la arme“8.

Iată ce mai declara amiralul Horthy într-un discurs celebru rostit la 20 septembrie 1920: „(…) duşmanii noştri sunt în prezent austriecii şi românii. Ne vom măsura forţele cu ei şi cred că vom învinge“9 .

În vederea atingerii obiectivelor vizate, amiralul Horthy a stabilit priorităţile tactice adecvate ale politicii Ungariei. Acestea erau următoarele:

  • Întărirea cât mai rapidă a armatei ungare, apreciată drept „factorul cel mai demn de încredere”, în pofida interdicţiilor previzibile a fi incluse în tratatul de pace privind forţele armate, precum şi găsirea căilor de eludare a acestor interdicţii.
  • Apelarea la mijloace diplomatice inteligente spre a profita de contradicţiile existente între statele Antantei.

În acest sens, s-au făcut tatonări pe lângă Marea Britanie10 şi S.U.A., în contrapartidă cu Franţa11. După eşecul discuţiilor cu Marea Britanie, au debutat tratativele cu Franţa, întrerupte din cauza protestelor britanice.

Decizia de a face serioase concesii economice, pentru a obţine „bunăvoinţa” politică în schimbul pătrunderii nestingherite în Ungaria a capitalului puterii vizate. Spre exemplificare, Ungaria a oferit Franţei controlul Căilor Ferate Maghiare, precum şi fabricile statului profilate pe construcţia de maşini.

  • Exploatarea şi alimentarea contradicţiilor şi animozităţilor existente între unele state: Cehoslovacia, Polonia, U.R.S.S. Promiţând Poloniei sprijinul său, Budapesta sconta pe acordul (tacit) al Varşoviei la ocuparea de către Ungaria a Slovaciei şi a Ucrainei Subcarpatice12.

Urmare a acțiunilor concertate, nu doar ale Ungariei, aceleași puteri care au legitimat Tratatul de la Trianon, în anul 1920, au permis fărămițarea României în anul 1940.

Aminteam anterior de repetitivitatea erorilor istoriei.

          „Mai săptămânile din urmă (…)„ Ca într-un joc sinistru ambasadorii SUA la București și Chișiău şi-au împărţit rolurile celor care au rupt România în 1939.

         Hans Klemm pe cel a lui Ribbentrop care a luat Ardealul pentru fascişti.

       James Pettit pe cel al lui Molotov care a luat Basarabia pentru comunişti.

      Şi uite cum istoria se repetă, chiar dacă ceea ce fac cei doi diplomaţi acum nu este decât o banală repetiţie cu costume pentru Marea Premieră: România Mică”. ( Simona Popescu, Cotidianul.ro )

Neorevizioniștii cred cu tărie că Trianonul va pieri.

Atunci nici România nu va mai fi !

Putem fi indiferenți ?

 Ridică-te, Factor intern !                                                                                    

Vivat, crescat, floreat România Magna !

Aurel I. Rogojan

Sursa: Ziaristi Online

Note şi Video, mai jos

Foto: Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” Vâlcea

1 Take Ionescu, În chestiunea Banatului şi a politicii noastre externe, Bucureşti, f.e., 1920, p. 74.

2 În protestul înaintat Conferinţei de Pace de la Paris de contele Apponyi Albert, şeful delegaţiei ungare, figurează 2.750.000 de unguri, exagerare oarecum firească, dictată de poziţia precară de pe care trata Ungaria. Ultima statistică ungară din 1988 întrece cu mult pe Apponyi în manipularea datelor şi dă cifra de 3.227.000, fără a menţiona că ea include pe evrei în numărul ungurilor. Oricum, propaganda revizionistă s-a lamentat timp de 80 de ani pentru pierderea acestor două milioane şi jumătate de conaţionali şi n-a avut vreodată un cuvânt de apreciere pentru reintegrarea la ţara de baştină, a peste opt milioane de foste minorităţi. Emilian P. Braşoveanu, op. cit., p. 11.

3 Ibidem.

4 De remarcat că refugiaţii din Transilvania, în mare parte reprezentanţi ai fostelor clase conducătoare, erau elementele cele mai virulente ale dreptei revizioniste. Din cei 239 de deputaţi ai parlamentului horthyst, 79, adică o treime, proveneau din fostele provincii unite acum cu statele naţionale, în timp ce studenţii refugiaţi reprezentau 40% din numărul total al studenţilor din organizaţiile revizioniste. Ibidem, p.14.

5 Ibidem, p.14.

6 În context, menţionăm diferendul ungaro-austriac privind Bürgenland-ul şi oraşul Sopron (n.n.).

7 ***Istoria Ungariei, Vol. 1918-1945, Budapesta, Editura Academiei Ungare de Ştiinţe, 1986, p. 423.

8 Gyula Juhasz, Hungarian Foreign Pollicy (1919-1945), Budapest, 1979, p. 42.

9 Arhiva Parlamentului României, Fond. M.C.G., Serviciul istoric, dosar 826/1919-1920.

10 Nu este lipsită de interes nici argumentaţia partenerilor de discuţii. Astfel, însărcinatul cu afaceri al Marii Britanii atrăgea atenţia guvernului său asupra rolului militar pe care l-ar putea juca Ungaria, susţinând că „România multinaţională, frământată de probleme interne ar fi incapabilă să stopeze atacul Armatei Roşii“. Dombrády Lóránd, Tóth Sándor, A Mágyar Királyi Honvédség (Armata regală ungară. 1919-1945), Budapest, Zrinyi Katonai Kiadó, 1987, p. 21. Ulterior, Anglia va înclina balanţa în favoarea Micii Înţelegeri, în pofida ameninţărilor mai mult sau mai puţin voalate şi chiar a şantajului Budapestei că, dacă nu va primi sprijinul scontat, se va orienta din nou spre Germania (n.n.).

11 Trebuie menţionat faptul că Franţa a cochetat cu ideea atragerii Ungariei la o intervenţie antisovietică. Pentru aceasta, s-a promis Budapestei echiparea unei forţe militare de 100.000 de soldaţi şi sprijin în privinţa revendicărilor teritoriale la Conferinţa de Pace (n.n.).

12 Protestele concertate ale României, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei au împiedicat realizarea obiectivelor preconizate. Ulterior, Ungaria a ocupat Ucraina Subcarpatică în două etape: la 2 noiembrie 1938, prin „primul arbitraj de la Viena”, şi apoi la 15-17 martie 1939; în ambele împrejurări, ea a avut sprijinul total al Italiei şi Germaniei. De notat că România a refuzat, în martie 1939, teritorii în Ucraina Subcarpatică (n.n.).

NOVATIMIS SCANDAL LANSARE CARTE 05.10.2016 from Tele Nova on Vimeo.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.