UM 0110 Anti-KGB de la Pacepa la Magureanu. Doicaru si Pacepa au ars dosarele unor agenti KGB si GRU. Larry Watts despre Pacepa-KGB III - Ziaristi OnlineZiaristi Online

UM 0110 Anti-KGB de la Pacepa la Magureanu. Doicaru si Pacepa au ars dosarele unor agenti KGB si GRU. Larry Watts despre Pacepa-KGB III

Portalul Ziaristi Online preia de la revista Magazin Istoric un nou episod din capitolul consacrat defectiunii lui Mihai Pacepa, adjunctul sefului Directiei de Informatii Externe (D.I.E.) din cadrul Securitatii (Magazin istoric, nr. 3/2007), ce face parte din volumul al doilea al lucrarii “With Friends Like These… The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania” (“Fereste-ma, Doamne, de prieteni… Razboiul clandestin al Blocului sovietic contra României”), pe care domnul Larry L. Watts îl pregateste pentru tipar si a carui prezentare a fost începuta în nr. 1/2012, fiind preluata in premiera online in episoadele “LARRY L. WATTS DESPRE PACEPA-KGB (I)” si “PACEPA-KGB II. Dezinformarile lui Pacepa, demascate de istoricul Larry Watts si serviciile de informatii ale SUA”.

Romania “Printul Hotilor”

de Larry L Watts

Cu câteva luni înainte de defectiunea lui Pacepa, la începutul lui martie 1978, comandantul Armatei a II-a române si seful garnizoanei Bucuresti, generalul Nicolae Militaru, a fost prins pe când încerca sa predea materiale strict secrete serviciilor de informatii militare sovietice. Culmea este ca Militaru îi urmase în functie altui agent descoperit al GRU, generalul Ion Serb, la scurta vreme dupa ce Serb îi informase pe anchetatori, la începutul toamnei lui 1971, ca GRU ceruse dosarele personale ale mai multor generali care fusesera la studii în U.R.S.S., între care si Militaru. Se pare ca Ceausescu intentiona sa îl numeasca pe Militaru adjunct al ministrului Apararii în luna aprilie, cu putina vreme înainte sa plece în vizita sa de stat în Statele Unite (1). În schimb, Militaru a fost îndepartat din armata si numit adjunct al ministrului pentru Constructii Industriale, o pozitie din care a fost îndepartat câtiva ani mai târziu, dupa ce a fost prins conspirând cu o alta retea GRU. Militaru a fost descoperit complotand impreuna cu generalii Ion Ionita, fost ministru al Apararii, Marin Pancea, Nicolae Pletos, capitanul de rangul unu Nicolae Radu si Virgil Magureanu, admitand ulterior ca a conspirat pentru GRU (2).

Descoperirea tradarii lui Militaru de catre Directia a IV-a a Securitatii, cea care asigura latura contrainformativa în cadrul Ministerului Fortelor Armate, a determinat plasarea sefului D.S.S. Ion Stanescu, a sefului Directiei de Informatii Externe, Nicolae Doicaru, a sefului unitatii anti-KGB (U.M. 0920/A) Constantin Iosif si a sefului contrainformatiilor din D.I.E., Mihai Caraman, sub o atenta supraveghere si evaluare critica. La 7 martie 1978, dupa ce detinuse functia vreme de aproape un sfert de secol, Doicaru a fost schimbat din fruntea D.I.E. si numit ministru al Turismului. D.I.E a redevenit Directia Generala de Informatii Externe (D.G.I.E.), sub conducerea lui Alexandru Danescu.

Stanescu – cel mai probabil vinovat de coruptie printr-o proasta administrare decat de tradare cu intentie – a fost si el eliberat din functie, fiind înlocuit de Teodor Coman, iar D.S.S. a revenit în subordinea ministrului de Interne. Unitatea anti-KGB a fost scoasa din componenta informatiilor externe si transformata într-o unitate independenta, primind o alta locatie si fiind complet restructurata în intervalul 1978-1980. Constantin Iosif a mai ramas o scurta perioada seful ei, interval în care a continuat, potrivit unei investigatii ulterioare a D.S.S., „sa informeze pe Nicolae Doicaru si pe Ion Mihai Pacepa, în afara lantului de comanda“, si s-a angajat în distrugerea neaprobata „a unei mari cantitati de materiale“ (3).

Rebotezata U.M. 0110, unitatea anti-KGB a primit un buget sporit, a fost marita în cele din urma depasind cifra de 400 persoane si a fost redirectionata pe principala misiune: combaterea operatiunilor ostile sovietice si ale Tratatului de la Varsovia contra tintelor românesti. Din martie pâna în iunie 1978, în lunile de dinainte de defectiunea sa, Pacepa a facut insistente eforturi pentru a recapata controlul asupra noii unitati independente U.M. 0110 – o tinta majora pentru spionajul sovietic (4). O ancheta ulterioara a relevat faptul ca în aceasta perioada, Doicaru si Pacepa au ars dosarele unor agenti identificati sau suspectati ca fiind ai KGB si GRU, iar fostul sef al unitatii anti-KGB, Constantin Iosif, fusese utilizat de Doicaru „ca ofiter de legatura cu serviciile de informatii sovietice“, pentru a pastra contacte clandestine, neautorizate, cu KGB (5).

Defectiunea lui Pacepa a provocat o alta schimbare majora în conducerea Securitatii si a aparatului de spionaj în perioada iulieoctombrie 1978. Teodor Coman, care avusese o scurta cariera în fruntea D.S.S. si ca ministru de Interne, a fost înlocuit de Tudor Postelnicu (în fruntea D.S.S.) si George Homostean (ca ministru de Interne). Seful de scurta durata al informatiilor externe, Danescu, a fost înlocuit cu Romulus Dima, iar Directia Generala a Informatiilor Externe a fost redenumita Centrul de Informatii Externe (C.I.E.). Rapoarte STASI sugereaza ca principalul colaborator al lui Pacepa în afacerile cu emigrantii evrei si germani ar fi fost arestat pentru scurta vreme, împreuna cu Doicaru, care a pierdut postul de ministru al Turismului (6).

Ancheta declansata la nivelul D.S.S. a scos la iveala formidabile vulnerabilitati de personal create în timpul conducerii „Celor cinci nu tocmai magnifici“ (Stanescu, Doicaru, Pacepa, Iosif si Caraman). Totusi, nu a dus si la o verificare serioasa a ofiterilor de teren ai D.I.E., care putusera fi recrutati de sovietici sub privirea lor binevoitoare (7). Dupa cum nu s-a declansat o investigatie a liderilor partidului comunist care protejasera D.I.E. de controale, chiar daca ancheta recomandase în mod expres asa ceva.

Decizia de a pune capat brusc procesului de refacere a traseului carierei defectorului pentru a identifica persoanele si operatiunile compromise, încât sa fie limitate efectele negative si pentru a identifica schimbarile necesare, ca sa reduca sansele producerii unor situatii similare, a fost luata de doi dintre membrii anturajului Elenei Ceausescu: noul numit în fruntea D.S.S., Tudor Postelnicu (membru al C.C. al P.C.R.), si generalul Nicolae Plesita (membru supleant al C.C. al P.C.R. din noiembrie 1979). Postelnicu a condus grupul de consilieri al Elenei (8). Plesita, ofiter de rang inalt al Securitatii inca de pe vremea lui Alexandru Draghici, a fost garda de corp a Elenei Ceausescu si ministru de interne adjunct de la mijlocul anilor ’70.

Cu sprijinul lui Postelnicu, Plesita a oprit ancheta, procesul de verificare si a abandonat reconstructia C.I.E. (U.M. 0920), care începuse dupa defectiunea lui Pacepa.

Un fost sef al contraspionajului, generalul maior Neagu Cosma, a estimat amploarea curateniei ce trebuia facuta si dezastrul lasat mostenire de conducerea exercitata de Stanescu-Doicaru- Pacepa-Caraman. El fusese chemat sa ajute în cadrul anchetei legate de Pacepa. Problema este atat de grava incat, pentru redresarea situatiei, a explicat el, erau necesare masuri radicale. Iata ce scria în raport: „Trebuia ca partidul si conducerea D.S.S. sa dizolve U.M. 0920 (eradicata sau creata de la zero); arhivele trebuiau sigilate si controlate de un colectiv din afara D.S.S., din care sa faca parte activisti de partid. Anumite sectoare speciale trebuia verificate de persoane desemnate special de seful statului. Nicolae Doicaru trebuia suspendat din orice functie (eventual si altii) si pus la dispozitia comisiei de ancheta, caci tragea sforile sa scape basma curata. Sa fie rechemati urgent toti ofiterii clandestini în tara, cât si unii dintre cei mai valorosi agenti, tinând cont ca unii dintre acesti clandestini putusera fi deja recrutati de serviciile de informatii inamice. Ofiterii actuali din D.I.E. trebuia pensionati (unii); trecuti în rezerva, mai ales cei mai tineri, caci fusesera expusi ca ofiteri de informatii; altii sa fie relocati la unitati din aparatul intern. Problema era considerata una delicata si trebuia sa se procedeze cu atentie. Trebuia creat un aparat nou, cu o conceptie bine definita si cu o metodologie de lucru bine reglementata, care sa fie complet conspirat, fara vreo legatura cu aparatul oficial. De asemenea, trebuia înfiintat un organism superior de supraveghere, care sa lucreze pe baza unui statut aprobat de seful statului. O parte a sarcinilor în domeniul informatiilor politice trebuia transferata Ministerului Afacerilor Externe, asa cum se întâmpla în majoritatea tarilor. O asemenea masura era impusa si de situatia existenta, cel putin pâna la crearea unui nou aparat“(9).

Desigur, limitarea puterii discretionare si necontrolate si stricta evaluare a performantelor anterioare ale ofiterilor ar fi redus indisciplina si coruptia din cadrul D.I.E./C.I.E. si ar fi facut identificarea personalului compromis si vulnerabil mai usoara. Implementarea acestor recomandari ar fi pus capat si strangularii circuitului informatiilor externe, instaurata prin eforturile concertate ale lui Stanescu, Doicaru, Pacepa si Caraman, înca de la începutul anilor ’70 (10).

Dar, în loc sa duca la îndeplinire reformele, Plesita a devenit principalul „aparator“ al C.I.E. contra uzurpatorilor „dinafara“, aparând personalul si structurile existente, practicile si prerogativele contra oricarei restructurari profunde, prezentând eforturile de reforma, în mod fals, drept atacuri contra capacitatilor României de a culege informatii externe.

Potrivit lui Plesita, ofiteri superiori si „alte cadre au fost puse sub ancheta în mod nejust“, în nevoie“ de ei. Serviciul nu-si putea permite „sa astepte si sa fie verificat“, iar defectiunea lui Pacepa nu a fost la fel de distructiva pe cât era „demolarea provocata de Ceausescu si de echipa creata de el pentru investigarea afacerii“ (11). Plesita a reusit sa argumenteze cu succes ca tentativa de reforma si verificare sa fie abandonata. Protejatul Elenei Ceausescu s-a laudat mai târziu ca a pus capat reformei si a vindecat rapid institutia, astfel încât practic aceleasi persoane au putut continua sa opereze, în aceeasi maniera ca mai înainte. (12)

Argumentele lui Plesita contra reformarii serviciului au fost facute plauzibile de operatiunile tot mai agresive desfasurate contra României de „aliatii“ sai si de riscul natural de a submina eficienta operatiunilor pe care îl presupune orice transformare profunda a sistemului de informatii. Pe de alta parte, ancheta declansata de defectiunea lui Pacepa nu dezvaluise doar deficiente minore legate de personal si practici, ce puteau fi reparate cu eforturi minore. Înfatisase un serviciu care devenise putred, care compromitea grav parteneriatele internationale ale României si o facea mai vulnerabila la influentele ostile, atât acasa, cât si în strainatate. Ancheta si investigatiile conexe aratasera un serviciu care abandonase pe scara mare misiunile ce serveau securitatea nationala pentru activitati ce serveau interese personale si, mai rau, pentru misiuni care subminau direct securitatea si politica externa a României. (13)

Plesita a respins pur si simplu aceste acuzatii. El a jucat un rol important în limitarea si, în final, în sistarea anchetei privind defectiunea Pacepa în anii 1978-1979, chiar daca a devenit seful C.I.E. oficial numai în perioada 1980-1984. Valul de ofiteri de informatii defectori din perioada 1978-1984 (o buna parte dintre ei fiind membri ai retelei pro-sovietice care confirmau afirmatiile lui Pacepa) a fost semnalul cel mai limpede ca exista o problema serioasa. Initiativele si actiunile întreprinse cu câteva saptamâni înainte de numirea lui oficiala în fruntea C.I.E., în 1980, arata ca el era în buna masura o parte a problemei. Numirea a scos în evidenta procesul extrem de defectuos prin care se populau esaloanele superioare ale partidului si conducerii de stat.

Desigur ca nu toti defectorii români din acest val au fost agenti „dublati“ sau „triplati“ de KGB si GRU (sau de subordonatii lor din serviciile statelor satelit ale Moscovei), dar si a-i considera din start autentici nu era justificat.

Statele Unite au mai avut o experienta în acest sens legata de serviciile cubaneze. În urma unei defectiuni la nivel înalt, produsa în 1987, si dupa investigatii anevoioase, CIA a fost obligata sa traga concluzia ca fiecare agent cubanez recrutat de agentie în ultimii 20 de ani era unul dublu – pretindea ca era loial S.U.A. si lucra în secret pentru Havana. (14)

În cazul României, falsii defectori lucrau aproape invariabil pentru Moscova sau unul dintre apropiatii ei (în principal pentru serviciile de informatii ale Ungariei, Cehoslovaciei si Germaniei de Est).

Confruntarea dintre Elena Ceausescu, care, ca membra a Biroului permanent al Comitetului Politic Executiv, raspundea de politica de cadre a partidului si controla astfel toate numirile de personal din partid si institutiile de stat, si cumnatul ei, generalul Ilie Ceausescu, care, cu sprijinul fratelui, asigurase o protectie corpului ofiteresc din armata, a devenit si mai acuta. Elena a cautat sa îsi extinda controlul si asupra militarilor, atacând ceea ce ea considera independenta lipsita de respect si antisocialista a armatei. Animozitatea creata în sânul partidului si în cadrul familiei prezidentiale a devenit evidenta si pentru observatori dinafara.

Relatia degenerat in 1978, cand doar aparent Elena Ceausescu s-a aratat nemultumita de modul cum a fost primita la o vizita neanuntata la Centrul pentru istorie si teorie militara, unde lucra Ilie Ceausescu (15). Drept urmare, a imaginat un set de masuri prin care dorea sa puna capat activitatii Centrului si sa confiste o serie de proprietati ale armatei, inclusiv sa distruga o bijuterie arhitecturala, Cercul Militar, inaugurat oficial în 1923, construit cu bani dati chiar de ofiteri.

Aceste frictiuni au fost exploatate de agentii sovietici din interiorul conducerii partidului, în special de catre fostii cominternisti, care înca dominau sectiile de propaganda si ideologie ale Comitetului Central, si de catre D.I.E./C.I.E., care încuraja animozitatea Elenei Ceausescu fata de militari, folosind-o în propria campanie de subordonare a informatiilor militare si de control a fluxului de informatii externe, un proces în care ambitiile personale, politicile birocratice si spionajul extern au jucat, toate, un rol.

Vendeta Elenei Ceausescu contra generalului Ilie Ceausescu a dus la situatii ridicole, precum cea când ea a semnat un ordin în calitate de sefa a comisiei de cadre a CC prin care îl schimba pe Ilie Ceausescu din functia de sef al Consiliului Politic Superior, la mijlocul anilor ’80 (16). Stiind ca masura nu putea deveni efectiva fara aprobarea fratelui sau, Ilie a ignorat-o pentru urmatoarele trei-patru luni, cât a durat pâna ce documentul a ajuns pe masa lui Nicolae Ceausescu, care s-a opus (17).

Observatori de prima mâna americani si români au spus ca Elena Ceausescu se împotrivea deschis orientarii proamericane a institutiei militare si cauta prin toate mijloacele sa împiedice contactele româno-americane (18). La sfârsitul deceniului, o combinatie de presiuni interne (din partea Elenei si a anturajului ei) si semnale externe (în principal, campaniile de intoxicare antiamericane si masurile de dezinformare ale celorlalte tari din Tratat) aveau sa îl convinga pe liderul român ca Washingtonul era dusmanul sau.

Combinatia dintre defectiunea lui Pacepa si instalarea unei noi conduceri la D.I.E./ D.G.I.E./C.I.E., sub obladuirea Elenei Ceausescu, au afectat informatiile militare si mai mult decât eternul conflict dintre D.I.E. si Directia de Informatii Militare (D.I.M.) (19). Cu câteva luni înainte, D.I.M. paruse ca a câstigat batalia contra unificarii tuturor serviciilor de informatii sub conducerea ministrului de Interne, când Ceausescu a respins categoric unificarea, pe baza unui raport prezentat de generalul Dumtru I. Dumitru, seful informatiilor militare, care avea si sprijinul ministrului Apararii, Ion Coman. Liderul român a promis chiar ca si alte probleme importante vor fi rezolvate în baza unei serii de clarificari, care vor consolida independenta institutionala a informatiilor militare (20).

Survenita la un interval de timp atât de scurt dupa tradarea lui Militaru, defectiunea lui Pacepa a schimbat totul.

(Va urma)

NOTE:

[1] Ion Mihai Pacepa, Red Horizons, Washington DC, Regnery Gateway, 1987, p. 195. Pacepa asserts that Militaru was activated by the Soviet “military attaché with whom he had been to academy in Moscow,” and that Militaru was caught handing the attaché a phonebook. According to former Soviet GRU officers, however, East European officers did not attend classes with them, unless they were GRU officers themselves. Militaru stated after the collapse of Communism that he had been seeking GRU assistance, including weapons, to get rid of Ceauşescu. Pacepa similarly minimized General Şerb’s treason, claiming that Şerb had passed information to the Soviet military attaché on the defense of Bucharest against a NATO conventional attack. Şerb confessed to betraying his country’s defensive plans against a Soviet-led invasion, including the strengths, deployments, personnel files of the commanders of the principal units designated for that operation. In both cases Pacepa defined away any Soviet threat to the country or its leadership.

[2] Dennis Deletant, Ceauşescu and the Securitate: Coercion and Dissent in Romania, 1965-1989, London, Hurst & Company, 1995, pp. 92-93, 283.

[3] Dossier Regarding the Problems Resulting from the Materials Referring to Colonel Constantin Iosif, Minister of Interior, DSS, 22 June 1979, Top Secret in ASRI, Fond D, dosar 11200, vol. 2, f. 51-52, reproduced in Mihai Pelin, Culisele spionajului românesc: DIE 1955-1980 [Behind the Scenes of Romanian Espionage: DIE 1955-1980], Bucharest, Evenimentul Românesc, 1997, p. 279. The dossier notes that Iosif undertook the destruction of documents with Col. Dorobonţu and Major Spătaru “secretly, behind closed doors” without following standard operating procedures or obtaining necessary authorizations.

[4] Pelin (1997), p. 207.

[5] Ibid.

[6] BStU, MfS, Abt. X 22, S. 3-56; Georg Herbstritt and Stejaru Olaru, Stasi si securitate [Stasi And Securitate], Bucharest, Humanitas, 2005, p. 319. Herbstritt and Olaru did not print the officer’s name, noting only his rank (Major General). Pacepa’s close associate Major General Eugen Luchian had been one of the prime movers in the “Peregrine Affair” extorting money, valuables and real estate from the families of Jews and Germans who desired to emigrate. However, Ion Caraman also held major general rank at that time.

[7] The problem was much larger than the DIE since DSS officers regularly transferred between foreign intelligence and domestic security posts just as did their counterparts in the other Bloc services.

[8] See e.g. the interviews in John Sweeney, The Life and Evil Times of Nicolae Ceauşescu, London, Hutchinson, 1991, pp. 124-125.

[9] Report of Major General Neagu Cosma About the Disorganization within the DGIE and the Working Methods of the Two Chiefs: Nicolae Doicaru and Ion Mihai Pacepa, 15 September 1978, Document 107 in Liviu Ţăranu, editor, Ion Mihai Pacepa În Dosarele Securităţii 1978-1980, Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Bucharest, Editura Enciclopedică, 2009, pp. 202-203; ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 3447, vol. 6, f. 218-228.

[10] The orders put in place in 1973 by Doicaru, Pacepa and Caraman, apparently under Stănescu’s approving eye, had subordinated foreign counterintelligence to the DIE leadership and “practically annihilated any possibility to control the activity of the foreign intelligence organs abroad.” The most important being order no. 000235/73. CNSAS, fond Documentar, dosar nr. 3447, vol. 1, f. 269-290; Overview of Principal Conclusions Drawn Up by the Commission of Inquiry Resulting from Investigations of the Context That Favored the Defection of General Ion Mihai Pacepa, Document no. 131, Ţăranu (2009), p. 425.

[11] Pleşiţa Interview with Viorel Patrichi from Lumea Libera in Marian Oprea and Viorel Patrichi, În culisele securităţii cu şi fără generalul Pleşiţă, Bucharest, Ed. Lumea Magazin, 2004, pp. 20-21.

[12] Oprea and Patrichi (2004), pp. 20-21.

[13] The inquiry, which heard over 500 officers and issued more than 2,500 reports, exposed numerous operations executed “without the approval of Party organs” and identified Pacepa and Doicaru as responsible for subverting the DSS mission abroad, “proliferating corruption” within the DSS and among the senior Party and state leadership, “compromising” Romanian foreign policy, and “contributing to the degradation of Romania’s foreign image” over more than a decade. Ţăranu (2009), p. 29.

[14] Tim Weiner, Legacy of Ashes: The History of the CIA, New York, Doubleday, 2007, p. 417. The windfall was provided by the head of Cuban intelligence in Czechoslovakia to the CIA station chief in Vienna.

[15] Although accorded every protocol and taken for a tour of the building and its operations during her unannounced weekend visit to the Center, Elena Ceauşescu was offended by the failure to order everyone to drop what they were doing, gather in the auditorium, and present her a formal report on the Center’s work, (which would have required orders from military superiors). The trumped-up nature of the incident suggested that Elena was already well set against the military and searching for excuses to close it down.

[16] In contrast to the other Pact members, Romania had done away with the institution of career “political officers” operating as Party watchdogs over the military at the end of the 1960s. The generic watch-dog apparatus, the Main Political Administration (MPA), was dissolved in 1964 and replaced with the Higher Political Council (HPC), whose membership included a number of career soldiers. Subsequently, the most promising officers were rotated through the HPC for 2-3 year postings. The HPC was subordinated to the Defense Council, a constitutional body theoretically under dual state and Party leadership but headed by Nicolae Ceauşescu as Commander-in-Chief (rather than Party leader) and not to the Central Committee. During the 1980s General Ilie Ceauşescu served as deputy head of the Defense Council. Elsewhere in the Pact the MPAs were under Party Central Committee authority. Romanian military officers, not Party officials, were responsible for “organizing, directing and guiding political education in the army,” as well as for military education within the Party. Alex Alexiev, Party-Military Relations in Eastern Europe: The Case of Romania, Los Angeles: Center for Strategic and International Affairs, University of California at Los Angeles, 1979, pp. 19-21.  Elena Ceauşescu resented the HPC’s autonomy and sought to curb it.

[17] Interview with General Ioan Talpeş, 15 May 2002.

[18] Former US Ambassador to Romania Roger Kirk and former Romanian diplomat (and CIA agent) Mircea Răceanu note that by 1985 Elena Ceauescu overtly viewed the United States as hostile and fervently sought to eradicate “American influence over her husband and the Romanian people.” Roger Kirk and Mircea Răceanu, Romania vs. the United States: Diplomacy of the Absurd 1985-1989, Washington D.C., Institute for the Study of Diplomacy, Georgetown University, 1994, p. 59. Apparently, whatever efforts Ceauşescu made to improve, maintain or salvage US-Romanian ties during the 1980s were directly contradicted by those of his wife and her entourage, underscoring the self-destructive schizophrenia of the regime.

[19] The DIE-DIM struggle, in which the DIE sought a monopoly control over all foreign reporting and intelligence gathering that would virtually shut down military intelligence operations abroad, is described in Larry L. Watts, With Friends Like These: The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania, Bucharest, Military Publishing House, 2010, pp. 555-556.

[20] Ion Dohotaru, coordinator, Direcţia Informaţii Militare între ficţiune şi Adevăr, Bucharest, Romcart, 1994, p. 148.

Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

9 comments

  1. Curiosul !

    Un roman nu poate sa scrie despre aceste probleme, folosind aceleasi surse ca si prietenul ! De ce mama dracului trebuie, mereu, sa ne spuna altii ce am trait noi ! Devine SCABROS ! Nu am nimic, in principiu, cu crestinul in cauza, dar pe el si pe ai lui i-a durut un ”duda” cind aici era sfirsitul Pamintului dupa tradarea celui despre care se spunea ca a contribuit la darimarea comunismului, a lui Ceausescu si, se vede treaba, a Romaniei…. Acum , daca vrea sa dreaga busuiocul, sa determine decaderea lui Pacepa din drepturile date de Constantinescu si statul roman vasal !

  2. Gugas

    Pentru Curiosul! Toaşe, chipiul îl mai ţii în dulap sau a rămas lipit de suflet? Vezi-ţi de treabă, moşule, eşti expirat!

  3. Anonim

    @Gugas:

    Curiosul are dreptate.

    Pasaje din ‘Orizonturi rosii’ au fost transmise de Europa Libera fara a lasa nici cea mai mica suspiciune asupra veridicitatii. Daca americanii stiau ca era omul rusilor, de ce ii transmiteau maculatura pe unde? Tot ei au impus si ‘reabilitarea’ sa.

    Sper totusi ca donqijotismul lui Larry Watts sa nu fie chiar intimplator.

    • eXpress

      |Author

      Europa libera nu era “a americanilor”. Era a kominternistilor si agentilor sovietici din America 🙂
      Asa s-a petrecut si la noi in servicii si asa se petrece si acum. Sunt aripi nationale si aripi tradatoare.

  4. Anonim

    @eXpress:

    Inclin sa va dau dreptate in privinta Europei Libere si in mod cert aveti dreptate relativ la ‘aripi’.

    As mai adauga ca in anii ’70 EL nici nu era prea apreciata, posturile preferate fiind Vocea Americii si BBC. Situatia s-a schimbat incepind cu anii ’80, pe fondul lipsurilor de atunci si prin faptul ca Vlad Georgescu a reusit sa imprime o linie mai ponderata.

    Cu toate acestea, postul similar Radio Libertatea, care emitea pentru spatiul sovietic, nu putea fi controlat tot de cominternisti.

    Am lasat un comentariu si la articolul despre bombardarea Iugoslaviei. Acesta insa nu a aparut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.