Corneliu Vlad: Se întâmplă ceva în relațiile româno-ruse. Dar ce? - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Corneliu Vlad: Se întâmplă ceva în relațiile româno-ruse. Dar ce?

In relațiile româno-ruse se întâmplă ceva

de Corneliu Vlad

Dl Corneliu Vlad - Foto Ziaristi Online RoÎn relațiile româno-ruse se întâmplă mai nou ceva mai puțin obișnuit sau, în orice caz, și ceva care „nu ni se arată“, cel puțin pentru moment. „E aici ceva care lipsește“, ar fi spus un personaj al lui Bertolt Brecht. Generalul Patrușev are întrevederi la București, ministrul Corlățean are întrevederi la Moscova, dar rezultatele concrete anunțate public sunt de o semnificație subalternă (acorduri antitero, culturale, de consultări interministeriale etc.). Și totuși, cel două părți nu contenesc să laude „nouă etapă“ a relațiilor, încălzirea, pragmatismul, disponibilitatea, perspectivele etc., adică se reia străvechile stereotipuri ale stagnării dialogului româno-rus. Miniștrii Corlățean și Lavrov parcă au citit discursuri redactate acum cinci–zece ani pentru ocazii similare.
De ce toată această farsă pentru marele public? De ce atâta vorba despre „hainele noi ale împăratului“, pe care însă nimeni nu le vede? E pe cale să se întâmple într-adevăr ceva nou în relațiile româno-ruse, se va produce, în sfârșit, o deblocare reală a dialogului, intrăm pe calea normalizării legăturilor interstatale?

În jurul nostru – în regiune, în lume – oricum lucrurile se schimba mai profund și mai cuprinzător decât intuim la o primă vedere. Se produc, în acest moment, mișcări tectonice ale geopoliticii mondiale poate nu la fel de spectaculoase, dar tot atât de importante, ba poate chiar mai importante, decât marile schimbări din 1989-1990. Și în partea noastră de lume, și în relațiile dintre cele mai mari puteri mondiale. Orb să fii și le vezi. Iar dacă le mai și pui cap la cap…

America se desprinde, chiar public, de prioritățile sale europene și atlantice în favoarea celor asiatice și din Pacific, sfătuindu-i pe europeni să țină seama de condominiumul continental ruso-german care se prefigurează. Iar în Europa centrală și de est, o sumedenie de noi dezvoltări, din care amintim câteva.

În Cehia, consacrata orientate oficială eurorealistă (cum o numea fostul președinte Klaus) e înlocuită de instabilitate guvernamentală și indecizie politică. Ungaria dezvolta relații exce¬lente cu Rusia printr-un parteneriat strategic eficient și sfidează exigențele comunitare ale Bruxellesului. După tragedia aviatică de la Smolensk de acum trei ani, „guvernul Tusk și noul președinte Komorowski au reorientat politica externă a Poloniei și au întărit legăturile cu Rusia în detrimentul relațiilor cu NATO și SUA“, observă parlamentarul polonez Antoni Macierewicz. La Moscova, vicepremierul Dmitri Rogozin anunța că Slovacia „va deveni prima tara membră a UE care va fabrica material militar rus sub licența“. În Bulgaria, guvernul Borisov, care începuse să reevalueze relațiile cu Rusia, a fost răsturnat pentru a lăsa în loc incertitudine politică și neliniște populară. Crizele din Grecia și Cipru apropie forțamente aceste state membre ale UE de Rusia. În Ucraina, „liderii portocalii“ au dispărut din viața politică, iar în Georgia colegul lor Saakașvili cheamă la relaxarea relațiilor cu Rusia, întrerupte, la nivel diplomatic, de războiul din 2008. În sfârșit, în competiția îndelungată South Stream-Nabucco, proiectul rus a ieșit învingător, iar comisarul european de resort (un german), a comentat placid că „așa e-n afaceri“.

Astfel înșiruite, evenimente ale ultimelor câteva săptămâni și luni indică o vizibilitate și propensiune remarcabile ale Rusiei în „vecinătatea (mai mult sau mai puțin) imediată“ a frontierelor sale. În logica războiului rece, încă la mare preț din păcate, Rusia ar fi în plină contraofensivă de recuperare a pozițiilor de influența pierdute în anii 1990. Și revine nu cu tancuri, ci prin vectorul economic, în special cel energetic. Tări cum sunt Slovacia, Ungaria, Serbia, dar poate în primul rând Germania, nu văd nimic rău în revenirea Rusiei în zonă, ba chiar se grăbesc să tragă și ele profit din nouă/vechea situație. Alte state din regiune însă, rămân încă surprinse și nepregătite în fața mai noilor schimbări. Iar în acest context de nesiguranță și temeri apar, mai ales în presă, supoziții, speculații, scenarii, poncife, panseuri dintre cele mai năstrușnice. De tipul: un centru cultural rus la București ar fi „un birou oficial al SVR-serviciul de spionaj al Rusiei“. (Rudimentare abordare. Păi are nevoie SVR-ul – și nu numai el – de firmă pentru a acționa?). Sau, tot din presa bucureșteană, un titlu: „De ce l-au chemat rușii pe Corlățean la Moscova?“. E ca în bancul cu Voroșilov care a primit un automobil – nu era Voroșilov ci Kaganovici, nu era automobil ci bicicletă și nu i s-a dat, ci i s-a furat. Ministrul român nu a fost convocat, ci a fost o vizită convenită, prilejuită și de zece ani de la noul Tratat de bază româno-rus. Sau, alt tip de întrebări oțioase: ce a cedat Corlățean la Moscova, ce va ceda Ponta dacă va merge și el la Moscova?

În schimb, „Vocea Rusiei” difuzează opiniile unui „expert militar de top”, colonel rus în rezervă, care-i avertizează pe români într-o manieră cu totul specială: „Dacă doriţi să jucaţi rolul unor idioţi ai SUA (…), dar în acelaşi timp credeţi că noi nu vă vom lua ca ţintă, înseamnă că aveţi aşteptări naive”. Iar cineva de la „Vocea Rusiei”, probabil cu un ascuţit simţ al umorului, ţine să adauge: „Mulţi comentatori apreciază că experţii ruşi comunică într-un mod dur şi neprietenos, ceea ce este o percepţie greşită. Experţii ruşi comunică în termeni pragmatici şi oneşti”. Civilizat dialog ruso-român!)

Bufeurile rusofobe din presă nu sunt un lucru nou și nici etichetarea drept „agent de influență“ a oricui le dezavuează. Preocupant e însă tipul de abordare programatic ostilă și alarmista a relațiilor româno-ruse. Relațiile româno-ruse nu au fost neapărat exemplare de-a lungul istoriei, ceea ce nu înseamnă că istoria ne-ar condamna pe veci la dușmănie. Polonia a avut și are probleme mai mari în relațiile cu Rusia, dar relațiile polono-ruse sunt incomparabil mai active, mai productive și mai bogate în perspectivă pentru ambele părți. Fostul ambasador rus la București, Aleksandr Ciurillin spunea că în dialogul Moscova-Bucuresti sunt trei puncte esențiale de luat în seamă: R. Moldova, scutul spațial, și problemele energiei. Iar negociatorii români vin mereu în față cu temele „canonice“ Tezaurul și Tratatul Ribbentrop- Molotov, care, fără a fi deloc mai puțin importante, blochează de aproape 25 de ani dialogul Bucuresti-Moscova și pentru care s-a găsit măcar soluția de a fi date, până una-alta, pe seama specialiștilor. Cu câțiva ani în urmă, la o întâlnire la vârf ruso-turcă s-au semnat vreo 50 de acorduri. Acum, la vizita ministrului Corlățean, două acorduri (culturale) și un program (de consultări între ministere). Ce mari proiecte de colaborare ar putea realiza împreună România și Rusia? Dacă, ipotetic, desigur, din păcate, s-ar întâlni mâine președinții Băsescu și Putin, ce ar putea discuta în mod concret și eficient, în calitatea lor de șefi de stat? Despre vreme? Despre Tezaur și Pact? Despre Deveselu? Despre prețul ridicat al hidrocarburilor achiziționate pe ocolitelea din Rusia? De ce aceleași și aceleași subiecte neproductive sunt băgate mereu în față, subiecte serioase sunt aruncate în derizoriu, subiecte noi și de interes pentru ambele părți nu sunt identificate?

Noul episod al relațiilor București-Moscova, foarte simplist prezentat de către ambele părți marelui public, ne lasă mai ales cu promisiunea unor contacte ceva mai dese în viitor. Vizita la Moscova a fost oricum una modestă. Tenta aniversară a rămas doar enunțată, oaspetele roman n-a fost primit la Moscova nici de președinte, nici de premier, nici de vreun vicepremier din țara gazdă, nu s-a reușit nici stabilirea certa a vreunei noi întâlniri la nivel semnificativ. Mai e mult până departe.

Și totuși, de ce a venit a Patrușev la București, de ce a mers Corlățean la Moscova? Se pot face fel și fel de presupuneri. Între care, și pentru că Republica Moldova ar putea face un pas important către Europa Unită, prin proiectată semnare a Acordului de liber schimb și asociere cu UE. Din enumerarea, de mai sus, a aliniamentelor de pe continent unde Rusia a înaintat în ultima vreme, lipsește Republica Moldova. La Chișinău tentativele de spargere a coaliției proeuropene de la guvernare n-au reușit (cel puțin până acum). „Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?“. „Întreg Aliotmanul“ forțelor imperiale de la Moscova (care, din fericire, nu coincide cu întreaga Putere de la Moscova) nu s-a împiedicat, a ocolit „ciotul“ de la Nistru. Deocamdată?

Sursa: Curentul via Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

8 comments

  1. Anonim

    Ar fi naiv ca Romania sa mizeze totul pe cartea euro-americana. America si-a tradat mai tot timpul aliatii (caz elocvent: Vitnamul de Sud) sau s-a descotorosit de ei cind le-a casunat (Irak) sau nu mai erau necesari (Romania, Iugoslavia).

    Nici nu Rusia nu ofera altceva decit aroganta, adica mojicie. Ne vor de partea lor fara insa a ne face o minima concesie, morala (reintregirea tarii, care nu i-ar costa pe ei ci pe noi) sau materiala (tezaurul – o problema nu imposibila pentru o tara in care resursele abunda). Cistigul de imagine a Rusiei in Romania ar fi fost imens. Bunavointa, nici macar calculul politic, nu sta in firea imperiala mutata cindva de la Petrograd la Moscova.

    Autorul evoca pragmaticele relatii ale Ungariei cu Rusia. Oportunismul si duplicitatea Ungariei nu este o noutate. Ungaria perie acum cizmele cazacesti dupa cum nu prea demult le peria pe cele occidentale. Are si experienta! Unde este spiritul mult mediatizatei ‘revolutii’ ungare din 1956? … Nu sint insa convins ca ar fi un exemplu de urmat.

    Ar trebui cautata a 3-a cale. China a fost, probabil, singura tara care a respectat Romania dupa nefastul 1989. Sigur, China nu se va grabi sa ia sub protectie Romania dar dezvoltarea relatiilor sino-romane nu ar fi benefica.

    Toate aceste probleme au fost create Romaniei de dispretul cu care Occidentul, de coniventa cu Rusia, a tratat Romania dupa 1989. Romania si Iugislavia trebuiau admise primele in structurile occidentale daca Malta ar fi fost altceva decit Yalta reloaded.

  2. Dan S.

    Eu cred ca Romania adevarata, nu cea “care e”, ar trebui sa se bazeze doar pe ea, un stat puternic impune de la sine, restul sunt povesti rasturnate. Independenta energetica poate fi obtinuta in cativa ani, o stie si un copil. Resursele Romaniei sunt nebanuite, in cativa ani tara isi poate reveni. Cam de cand se stie a fost granarul Europei, sursele romane vorbesc limpede de cantitati imense de grane venite din Pont. Pai, oricat ar parea de ridicol, numai din exportul de nuci si coacaze tara asta ar putea castiga cateva miliarde de eu. Produsele naturale sunt, oriunde in lume, la mare cautare, ce sa mai spui restul fructelor, branzeturi, miere si atatea altele. Fabrica de la Topoloveni nu poate sa faca fata, de fapt nu poate sa incheie contracte serioase fiindca are o productie de doua lulele trei surcele. De fapt, despre ce vorbim noi aici?

  3. @Anonim

    Este bine să reamintim comportamentul unora din presa românească, dacă nu chiar a aproape întregii prese din ţară, care îi tratau cu sictir pe chinezi după revoluţie. Şi asta cu toate că în fruntea Chinei se afla un cunoscător al limbii şi culturii române, Jiang Zemin.

  4. Anonim

    @Donkeypapuas:

    Multumesc. Nu am stiut niciodata ca Jian Zemin cunoaste limba romana. Probabil ca a studiat in Romania. Miopia noastra a fost/este cu atit mai mare.

    O relatie la fe de nevalorificata este cu Vietnamul. In anii ’60 si ’70, numerosi vietnamezi au studiat in Romania, probabil de ordinul miilor. Desi nu de potentialul Chinei, este totusi o putere emergenta. Vedeti spre edificare rutele deservite de Vietnam Airlines prin comparatie cu din ce in ce mai anemicul Tarom.

  5. Vali

    @Dan S.
    Despre care independenţă energetică a ţării vorbeşti?Aia care există de mult?Se vede treaba că nu ai informaţii din domeniu!
    La nivel de an ’90,mai exact la consumul energetic din acel an,cînd toată industria duduia,se punea problema ca,odată cu finalizarea reactorului 2 de la Cernavodă am fi avut independenţa energetică totală! De atunci au dispărut marii consumatori (oţelariile electrice, de exemplu).Aşa se explică existenţa “băieţilor deştepţi” de pe piaţa energetică, pentru că se exporta in draci!

  6. Dan S.

    1. ma refeream la sensul extins

    2. cunosc una din prioritatile regimului comunist, insa nu trebuie uitat ca altul era consumul casnic atunci, altul consumul public acum, faptul ca, din cate stiu, reactoarele nu lucreaza la intreaga capacitate

    3. In principiu aveti dreptate, atunci cand va referiti la energia electrica, poate ma ajutati cu informatii proaspete, nu pretind ca as avea date la zi, nu stiu ca aceste date sa se gaseasca pe toate drumurile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.