Expoziţia "Bucureşti, de ce îl iubeşti" de Cristina Nichituş, prelungită încă o lună la Palatul Suţu. VIDEO de la vernisaj cu Nicu Alifantis, regizorul Nicolae Mărgineanu, comisarul Florin Şinca, eseista Elena Solunca Moise şi spadasina Ana Maria Brânză

De Ziua Internaţionala a Iei, 24 iunie 2017, a avut loc la Palatul Suţu vernisajul Expoziţiei “Bucureşti, de ce-l iubeşti. Foto-Interviuri” (I) de Cristina Nichituş Roncea. Expoziţia s-a prelungit încă o lună, aşa că vă invităm să descoperiţi 25 de Foto-Interviuri cu personalităţi ale Capitalei, la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu, până la finalul lunii august. La vernisaj au luat cuvantul Nicu Alifantis, Nicolae Margineanu, Florin Şinca, Elena Solunca Moise şi Ana Maria Brânză. A cântat: grupul de muzică irlandeză “Galateea” – trio-ul Ioana Ovesea, Adelina Constantin şi Iulian Anghel. Filmările evenimentului sunt disponibile aici (mai jos), alături de filmul realizat pe baza interviurilor şi a fotografiilor (mai sus). Muzica din film: Micul Prinţ, de Nicu Aliantis, cu mulţumiri!

Parteneri: Radio Itsy Bitsy, Q Magazine, Asociaţia Bucureştiul meu drag, Photo Hobby

Sponsor: Ţuca Zbârcea & Asociaţii

“«Bucureşti – Întâlniri, iubiri, despărţiri, bucurii, tristeţi, satisfacţii, toate acestea le datorez acestui oraş şi pot spune acum, după ani buni petrecuţi aici, că îl iubesc!». De la acest citat din Nicu Alifantis («Călator între maluri») am pornit demersul meu fotografic, întrebând artişti, scriitori, profesori, actori, regizori, sportivi sau academicieni, de ce iubesc Bucureştiul”, povesteşte fotografa Cristina Nichituş Roncea.

Au participat, în ordine alfabetică: Nicu Alifantis, muzician; Ilie Bădescu, sociolog; director al Institutului de Sociologie al Academiei Române; Radu Beligan, actor, regizor, eseist; In Memoriam; Nicolae Bordaşiu, fost deţinut politic; preot la Biserica Sfântul Silvestru; Ana Maria Brânză, spadasină; campioană europeană, olimpică şi mondială; Radu Ciuceanu, istoric, fost deţinut politic; director al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române; Florian Colceag, matematician; preşedinte al Institutului Român de Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education; Florin Constantiniu, istoric, academician; In Memoriam; Leon Dănăilă, medic, academician, senator; neurochirurg la Spitalul “Gh. Marinescu” ; Mircia Dumitrescu, artist plastic, membru corespondent al Academiei Române; Dinu Giurescu, istoric, academician; Peter Hurley, creatorul Festivalului “Drumul lung spre Cimitirul Vesel”; Grigore Leşe, muzician; Andreea Marin, ambasador UNICEF; Medeea Marinescu, actriţă; Nicolae Mărgineanu, regizor; Maria Ploae, actriţă; Emanuel Pârvu, fotograf; Mitica Popescu, actor; Paula Popoiu, istoric de artă, director al Muzeulul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”; Florin Şinca, istoric, Comisar Şef Poliţia Română; Nadia şi Felix Tătaru, fondatorii Radio Itsy Bitsy; Dumitru Vatamaniuc, eminescolog, academician; Larry Watts, istoric; Gabriel Zbârcea, avocat. Tot albumul cu fotografiile Vernisajului, majoritatea realizate de Ştefania Nicolescu – Micul Pixel-Photography, Aici: Albumul cu o parte dintre fotografiile din Expozitie, Aici.

Cum a fost la vernisaj – video aici:

De ce iubim Bucureştiul? Ne spune Cristina Nichituş Roncea împreună cu 25 de personalităţi ale Capitalei

Cam prin 1972, pornind „Cu bastonul prin Bucureşti”, Tudor Arghezi găsea că oraşul „are un farmec imprecis şi, cu atât mai imprecis absoarbe, catifelează şi digeră. Străinului nu i se arată monumente nemaivăzute, colecţii moarte, muzee mai mari şi mai bine înzestrate decât a ţărilor cu o veche cultură a pietrei şi canalizării…Viaţa este pe stradă mai mult decât în alte părţi ale continentului, unde populaţiile ţin în rezervă pentru zidirile închise un secret al personalităţii de multe ori derizoriu”.

Cum este astăzi? Şi, mai ales „De ce iubim Bucureştiul?” De iubit, îl iubim chiar dacă avem multe motive de nemulţumire şi le exprimăm direct, sau chiar în ciuda lor. E ca o stare de spirit sau ca aerul care ne înconjoară şi pe care îl respirăm. E adevărat, uneori ne sufocă, dar numai uneori, pentru că alteori, mirosul teilor, bunăoară, binecuvântează clipa cu amintiri şi nostalgii dragi din care răsar speranţe să mergem mai departe… Altfel, ne împing din spate generaţiile care poartă viitorul spre noi.

Fotografa Cristina Nichituş Roncea şi-a asumat cu gravitate această întrebare căutând răspuns la mai multe valori ale zilei, în prima parte a unui proiect ambiţios ce vizează 100 de personalităţi reale ale Bucureştiului. Sunt nume din toate domeniile de activitate pentru că – nu-i aşa? – oricât de exclusivişti am fi, trebuie să recunoaştem că Bucureştiul este al tuturor celor care trăiesc în el, indiferent de gradul de empatie pe care îl avem pentru unii sau alţii.

Expoziţia de “foto-interviuri” deschisă până la sfârşitul lunii iulie (acum august – n.n.), semnificativ, chiar la Kilometrul Zero, la Muzeul oraşului Bucureşti – Palatul Suţu, este relevantă mai mult decât un sondaj, oricât de bine ticluit ar fi. Asta pentru că poartă, ca o efigie, trăsăturile personalităţii intervievate şi astfel sunt dezvăluite aspecte în care să ne regăsim, sau să descoperim altele ce ne par noi, doar pentru că am trecut pe lângă ele cu ochi străin. Interviurile nuanţează sau reliefează aspecte care conduc la constatarea, poate pentru unii uimitoare, că Bucureştiul este un oraş care merită să fie iubit şi, mai mult, avem datoria s-o facem.

Unii dintre cei intervievaţi – prezenţi şi într-un film al expoziţiei – s-au născut aici, alţii pot număra generaţii în urmă, sau ajunşi aici mai de curând, cu speranţa că vor avea mai multe oportunităţi de afirmare. Indiferent de motive, trăim cu toţii în acelaşi oraş, paşii ne poartă pe aceleaşi străzi, fiecare lăsând urmele ascunse degrabă de altele ce se adaugă ca într-o cronică anonimă. În ele aflăm tristeţi şi speranţe, nemulţumiri şi idealuri. Tânăra artistă reuşeşte să surprindă cu har ceea ce defineşte pe fiecare ca inteligenţă, talent, cultură, bunătate, dăruire.

Poate astăzi viaţa de pe stradă nu mai este la fel ca pe vremea poetului scormonitor de „Cuvinte potrivite”, dar şi-a păstrat mult din farmecul de odinioară şi, surprinzător, a reuşit să-l transmită discret şi cartierelor noi. Ne lipseşte mai mult şi mai mult farmecul acelor grădini care-i făceau faima, betonul aducând cu el ceva străin şi indiferent dacă nu chiar ostil…

Mai există însă un farmec, e drept ascuns ca o comoară care se arată numai celor care o caută: personalităţilor care şi-au asumat destinul de a reprezenta zestrea de inteligenţă şi creativitate a poporului nostru. Ne gândim, în primul rând, la cele din domeniile ştiinţei şi culturii, cărora Cristina Nichituş Roncea le acordă un spaţiu binemeritat pentru că datorită lor putem sta cu capul sus în faţa lumii. Le vom numi pe câteva, fireşte, într-o ordine subiectivă – Leon Dănăilă, Dimitrie Vatamaniuc, Florin Constantiniu, Dinu Giurescu, Ilie Bădescu, Grigore Leşe, Florin Şinca. O subliniere specială pentru părintele Nicolae Bordaşiu de la Biserica Silvestru, care înainte de 1989 ne-a fost sprijin şi ajutor în sporirea credinţei şi a patriotismului care se refuză triumfalismului făţarnic şi victimizării sterile. Gândul lunecă uşor spre instituţiile unde s-au format şi afirmat aceste personalităţi care au făcut şcoli ştiinţifice.

Nu uităm şi domeniile culturii şi artei dar şi pe cel al sportului de anvergură mondială, cel puţin la fel de valoroase şi care întregesc imaginea unei metropole şi poartă cu distincţie trecutul pe care şi-l proiectează în speranţe născute din credinţă şi împlinite prin muncă stăruitoare, rodind la vreme în cununile recunoaşterii şi recunoştinţei. Expoziţia este şi o provocare mai ales pentru cei care nu-şi află odihnă tot basculând între victimizare şi culpabilizare.

Expoziţia Cristinei Nichituş Roncea “Bucureşti, de îl iubeşti. Foto-Interviuri” vine să ne arată, încă odată, că adevărata bogăţie a unei ţări sunt oamenii ei, iar noi încă mai avem asemenea oameni care pot fi modele pentru cei ce bat la porţile unei reuşite demne în viaţă. Modele sunt, dar cine le mai caută când mulţi nu-şi doresc să fie decât „fani”… Şi mai este ceva. Tânăra artistă nu s-a lăsat contaminată de defetismul căruia mulţi îi cad victimă şi chiar se complac într-o asemenea stare în care descifrăm mai mult incapacitatea de a ieşi din capcana pe care singuri şi-au întins-o. Cu o „încăpăţinare” nobilă, Cristina Nichituş Roncea arată tuturor că avem motive de speranţe şi puterea de a izbuti, fără a ne abandona pe noi înşine, alergând aiurea după „modele” de import, înstrăinându-ne de noi înşine. Pentru toţi este un loc în viitor, totul este să-i dăm numele adevăratei demnităţi. Mulţumim.

Elena Solunca Moise

Sursa: Q Magazine

Preluare: Ziaristi Online

Câteva fotografii de la eveniment, mai jos: