Sa ne cunoastem GDS-istii: Andrei Plesu, conferentiar “captatio benevolentiae” la Securitate. Rodica Culcer, scribul comunicatiilor auto ale CPEx al CC al PCR

La sfarsitul anului trecut, Cotidianul a publicat poate cea mai completa sinteza a evenimentelor din decembrie 1989, realizata de unul dintre cei care a fost in miezul problemei. Noi am publicat prima parte, sub titlul: Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti (I). “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al “reformarii” sistemului politic din România” cat si Decembrie 1989. Departamentul Securităţii Statului i-a furnizat lui Nicolae Ceauşescu toate informaţiile necesare înţelegerii cursului implacabil al evenimentelor. Cum Cotidianul are cititori din toate sferele decizionale si ale “societatii civile”, am asteptat, curiosi, reactia “expertilor”. Dar adevarurile publicate de generalul Aurel Rogojan in cinci episoade au fost ignorate de cei care apar in ele in adevarata lor lumina. Acum, cand GDS-ul infiintat de Silviu Brucan cu Andrei Plesu da, din nou, lectii de deontologie, e cazul sa ne lamurim macar asupra catorva dintre personajele principale ale acestei constructii strambe create in oglinda FSN. Din noianul de informatii oferite la liber de generalul SRI (r), scoatem astazi la rampa doi stalpii ai deontologiei din fundul curtii GDS: Andrei Plesu – filosoful fara opera si Rodica Culcer – ziarista fara scrupule.

Asadar, sa extragem din insectar:

In Partea a III-a a analizei, se aminteste:

“(…) În lumea informaţiilor secrete se mişcau, ca peştele prin apă, şi mulţi mercenari, escroci, refulaţi, nebuni geniali sau revoluţionari permanenţi, toţi animaţi de un voluntariat declarat în slujba celor mai înalte idealuri. Doar discernământul celui care le acceptă – ori refuză – serviciile face diferenţa.

Cum erau recompensaţi unii dintre aceşti “activişti de front” ai KGB-ului? Primeau periodic (cam la două săptămâni) coşul cu produsele alimentare mult râvnite în acele vremuri de numeroase “lipsuri şi greutăţi” (caviar, votcă, mezeluri, carne, batog, ulei, fructe exotice, cafea, dulciuri etc.), livrat în faţa porţii dintr-o maşină cu nr. T.C. (Taxi Creditar) a Ambasadei URSS. Chiar şi numai acest fapt în sine exprima până unde au întins ruşii coarda…

De departe, filosoful şi esteticianul Andrei Pleşu era cel mai solid în concepte. Inteligenţa sa, receptivă la persuasiunile “ofiţerului de caz” (Vasile Malureanu – nota red.), l-a determinat la un gest de “spovedanie a unui învins”, nu în sensul în care a făcut-o Panait Istrati, dar cu cert efect de “captatio benevolentiae”. A fost invitat să conferenţieze în faţa ofiţerilor din Securitate, la Casa de Cultură a Ministerului de Interne, despre curente şi tendinţe în artă. A avut o bună audienţă şi s-a bucurat de aprecieri sincere. I s-a rezervat ”un exil“ confortabil la Tescani. Ce făcuse periculos? Îl însoţea pe Mircea Dinescu la diversele întâlniri prilejuite de evenimentele organizate de ambasadele occidentale la Bucureşti, deoarece poetul, deşi beneficiase de o bursă post-academică în Marea Britanie, nu deprinsese limba şi avea nevoie de un interpret cu ştaif.

“Ăla cu Trabantul”, cum îl ştia Elena Ceauşescu pe domnul Virgil Măgureanu – că de la ea i s-a tras -, a fost “detaşat“ la Muzeul Judeţean din Focşani ca să nu-l mai întâlnească pe Ion Iliescu, dar mai ales pe generalul Militaru.

Deoarece fusese “în sistem”, exact acolo de unde – după cum spune legenda – “se iese numai cu picioarele înainte”, domnului Virgil Măgureanu nu i s-a dat importanţă… A fost iniţial omis. Însă cineva l-a pârât “Cabinetului 2“ şi Elena Ceauşescu a întrebat: “Da’ ăla cu Trabantul care-i?“. “Îl căutăm, nu-i avem identitatea completă” – a fost răspunsul. Parţial exact, fiindcă un ofiţer – din exces de zel, dar şi din comoditate – i-a schimbat naţionalitatea, iar şeful Departamentului Securităţii Statului i-a trimis pe ofiţerii superficiali la arhiva actelor de stare civilă, pentru a-i reconstitui arborele genealogic.

Individual, fiecare dintre cei menţionaţi, “se aflau în nişte cărţi”. Şi… atât. După prinderea în flagrant a reţelei complotiste coordonate de Vladimir Volodin şi difuzarea “scrisorii celor şase”, erau anticipate şi alte evenimente. Ceauşescu a considerat că, preventiv, Iliescu-Măgureanu-Militaru şi Dinescu-Pleşu trebuie împiedicaţi să se întâlnească, pentru a nu se organiza.

Dislocarea din Capitală a domnilor Pleşu şi Măgureanu, ca şi a altora aflaţi în situaţii relativ asemănătoare, a fost o decizie politico-administrativă, dispusă pe linie de partid, ca şi în cazul a câtorva dintre “autorii” scrisorii celor şase. (…)”

“There can be no higher law in journalism than to tell the truth and to shame the devil” — Walter Lippman, are inscris Rodica Culcer pe frontispiciul blogului sau. Pai hai sa ne facem datoria si… s-o facem de rusine pe diavolita. In Partea a IV-a a analizei generalului Aurel Rogojan se afirma:

“O extrem de vocală prezenţă feminină în media românească din anii din urmă – în epoca trecută, fostă angajată a unei ambasade (Rodica Culcer – nota red) – avea în fişa postului atribuţii în legătură cu comunicaţiile efectuate prin intermediul staţiilor radio de pe autoturismele membrilor Comitetului Politic Executiv, ale miniştrilor şi demnitarilor din instituţiile de apărare, securitate şi ordine publică. În fiecare zi de marţi, se transmitea în exterior schema de relaţii a grupării de sâmbătă – duminică a categoriilor menţionate: cine la Snagov, cine la Comana sau Predeal ş.a.m.d.”