"Sa nu fim acuzati de agresiune nationalista, tocmai de catre cei care ne obliga sa nu uitam umbrele trecutului" - Aurel Rogojan la lansarea cartii "Fereastra Serviciilor Secrete" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

“Sa nu fim acuzati de agresiune nationalista, tocmai de catre cei care ne obliga sa nu uitam umbrele trecutului” – Aurel Rogojan la lansarea cartii “Fereastra Serviciilor Secrete”

Alocutiune la lansarea cartii “Fereastra Serviciilor Secrete”

Onorat auditoriu,

Va  multumesc  pentru  efortul  Dumneavoastra de a fi parte la acest eveniment, pe care-l datoram organizatorilor aici prezenti: domnul profesor univ. dr. Mihai Drecin si camarazii din conducerea filialei bihorene  a asociatiei veteranilor din serviciile  de informatii pentru securitatea nationala a Romaniei

Ma aflu pentru a doua oara la catedra acestui amfiteatru al Faculatii de Istorie, Geografie si Relatii Internationale a Universitatii din Oradea. Nimerit loc. Nici ca se putea o mai buna legatura cu substanta complexa a cartilor din volumul pe care-l lansam.

Prima oara am conferentiat aici, in 27 mai 2010, despre cultul tradarii la romani, referindu-ma la particularitatea noastra etno-antropo-culturala de a ne amagi,  numindu-ne defectele daruri si consecintele acestui fapt asupra istoriei nationale.

Astazi, dat fiind ca,  si prin paginile acestui volum,    doresc sa nu  raman un mare debitor istoriei, va cer ingaduinta sa  Va exprim cateva nelinisti privind atitudinea  si indatoririle noastre in raport cu istoria neamului si a spatiului in care am dainuit. In acest fel, am sa ma refer la problematica unui capitol al cartii, de toti ocolit: “Delirul maghiar…”  De ce ar trebui sa ne nelinisteasca indatoririle in raport cu istoria ?

– Fiindca de peste noua decenii, Romania  se afla in atentia permamenta a   monitorizarilor internationale  asupra  disputelor  teritoriale si de granite;

– Fiindca statul national-unitar roman este supus unor extraordinare presiuni, inclusiv din interior;

– Fiindca pulsiunile seculare ale nationalismului revizionist-autonomist s-au reaprins, sunt starnite de furtunile crizei  si pot incendia Europa;

– Fiindca popoarelor li se rescrie istoria de catre noii invingatori in competitia mondiala pentru supravietuire, iar istoricilor le este tot mai dificil sa faca parte dreapta adevarului si  falsului;

– Fiindca tot mai multor popoare  le sunt redeschise  crizele de identitate;

– Fiindca nu realizam pe deplin pericolele  revizionismului istoric.

Istoria neamului nostru este ea insasi o enigma. Nu am reusit inca sa ne dumirim, pe de-a intregul si convingator, ori nu vrem sa o spunem, de ce ne numim români si care ne-ar fi fost destinul daca ne-am fi numit altfel? Desigur, este o mandrie ca suntem români, dar, totusi, cine, in ce imprejurari si de ce ne-a botezat asa?

Aidoma  inaintasului  Gheorghe din Cartisoara Sibiului am dorit sa vad si eu ceea ceea ce ni s-a  spus ca  reprezinta actul nostru de stare civila  ca popor.  Columna nu se mai afla in cea mai buna vizibilitate a ansamblului Foro di Traiano, iar statuia imparatului a fost data jos de pe Columna, cica in imprejurari neunoscute. Papa Sixtus al VI-lea  a pus pe soclu statuia Apostolului Petru. Limitele de securitate a monumentului sunt suficient de indepartate pentru a nu se putea distinge basoreliefurile.

Ceea ce impresioneaza cu adevarat in  Fori Imperiali,  in imediata apropiere a Colloseumului, vandalizat de lacomia papilor,  sunt statuile impunatoare a opt daci inaltate pe Arcul lui Constantin. Statui care difera fundamental de reprezentarea prizonierilor barbari. Sunt statui ale unor daci in tinuta aristocratica, cu mainile libere si chipurile contemplative, cu privirile  atintite undeva departe , pe directia  nord-est, adica spre Dunare si Carpati. Intreaga infatisare  a acestor daci nu este cu nimic mai prejos, ba dimpotriva, fata de cele ale  numeroaselor figuri auguste din Foro Romano. Nici o statuie a imparatilor romani nu este atat de impozanta si nu atrage atat de ostentativ atentia.

In fata nedumeririlor mele, un ghid binevoitor imi dezleaga misterul dacilor de pe arc, soptindu-mi, aproape conspirativ: “ei sunt o dovada de respect fata de inaintasii  poporului roman”. Am inteles ca si populatiei antice a celor sapte coline i s-a descoperit o criza de identitate… si, pe cale de consecinta, s-ar putea sa nu fim urmasii Romei ?!

Dupa aceast ocol, sa revin la o intamplare de data recenta. In urma cu o luna am fost onorat de invitatia de a participa la o sesiune  nationala de comunicari stiintifice sub genericul “Romanii din sud-estul Transilvaniei. Istorie civilizatie si cultura”.

Primind invitatia, nu se putea sa nu-mi pun cateva intrebari. Cele de neevitat:

1.     De unde vine nevoia romanilor din acest areal geo-etno-istoric geto-daco-romanesc de fi preocupati de punerea in evidenta si apararea dimensiunilor identitatii lor nationale specifice?

2.     Care au fost, sunt si vor fi agresiunile ce ne ameninta istoria, si identitatea la vest de Carpatii Rasariteni ?

3.     Ce a insemnat si ce mai inseamna “ASTRA”, dupa 150 de ani, si ce s-ar putea face in actualele conditii pentru constientizarea si apararea valorilor noastre de identitate dintre Nistru si Tisa, precum si din dreapta Dunarii ?

4.     Cand vom reusi sa facem ineficienta monstruoasa agresiune informationala, ca forma a razboiului politic dus de secole pentru a ne falsifica istoria, ignora cultura si estompa celelalte elemente de identitate ?

5.     Cand vom avea conducatorii constienti ca cel dintai teritoriu al unei natii este cultura, iar propasirea spirituala a poporului nu este un juramant demagogic pe care sperjurii politici il rostesc la fiecare intronizare in inaltele demnitati de stat ?

Avem de partea noastra  adevaruri fundamentale. Romania mai este inca, asa cum Iorga spunea, tara inconjurata de congeneri, iar  popoarele din vecinatate sunt, la scara istorica , undeva la varsta copilariei. Nu au aici radacini protoistorice. S-au asezat  in vatra traco-geto-dacilor, a ilirilor si a neamurilor inrudite acestora  la sfarsitul marilor migratii, in plina era crestina. Nu aveau teritorii, nu aveau religie, nu aveau traditii de viata sedentara si nici ocupatii pasnice.

Stramosii nostri le aveau pe toate si de aceea, mult prea toleranti la vecinii in  cautare de identitate,  aproape ca nu au luat seama cum acestia au perseverat in cuceriri, aliante si comploturi cu cei mai puternici, pentru a strica oranduielile si muta hotarele. Asa se face ca  Bulgaria exista pe harta politico-diplomatica de 1300 de ani, Serbia de 1100 de ani, Ungaria a fost proclamata regat apostolic acum 1000 de ani. Polonia la fel. Ucraina era, de prin secolul IX,  Rusia kieveana.

Romania este consemnata de o suta treizeci de ani in configuratia asumata de geopolitica europeana.  Cum ar fi fost oare mai bine sa ne numim, pentru a nu ne apasa aceasta  extrem de periculoasa nedreptate ? De ce a reluat si militat  Mihai Eminescu,  nu numai cu ardoare, dar   si cu pretul vietii,  pentru proiectul politic “Dacia Mare”?  De ce astazi  nu se gasesc interesati de patrimoniul  cultural ancestral al neamului din poeziile sale sale de tinerete:  Povestea Dochiei, Povestea magului calator in stele, Ursitorile sau  Gemenii ?

Istoria mileniului de convietuire cu mai tinerii nostri vecini  este una de lupta continua . Ca orice copii neastamparati au mai facut tot felul de nazdravanii, care intre popoare si state se numesc altfel si s-au transat pe campul lui Marte, adaugand istoriei  fapte controversate, a caror povara apasa urmasii.

Ungurii au avut, de la bun inceput, constiinta faptului ca fara complementaritatea economica a spatiului intracarpatic, sunt lipsiti de sanse de supravietuire.  Si, in consecinta, s-au revarsat . Ca si poporul “frate bun”[cu dacii]  care s-a revarsat din “deuchland” in Elvetia, Austria, Prusia Orientala si pe unde a mai apucat. Mai sunt si alte exemple in Europa. De unde si atatea amenintari ale crizelor de identitate pentru Anglia, Belgia, Bulgaria, Franta, Grecia, Italia, Romania, Spania, Ucraina si lista poate continua.

Istoricii care au cercetat  secretele statisticilor  unei  jumatati de secol [ 1867-1918] au putut sa descifreze secretele uriasului progres demografic care a  facut posibil ca populatia maghiara sa sporeasca, din 1869 pana in 1910, cu 51,8 %  .

A simti nevoia sa te redefinesti, in cadrul propriei comunitati nationale, ca “romani din sud-estul Transilvaniei”, nu poate fi decat raspunsul la o necesitate rezultata din constrangerea unui complex de factori. Bineinteles, si un raspuns al comunitatii lipsite de apararea statului, a carui autoritate in raport cu proprii cetateni de  etnie romana nu se mai exercita in spatiul geografic mentionat.

Daca privim in urma, ce dovezi ale luptei  inaintasilor pentru apararea identitatii avem ?

Avem o tulburatoare cronica a prigonirii sistematice  a romanilor transilvaneni pentru dragostrea lor fata de tricolorul rosu-galben-albastru. Toti cei prinsi purtand tricolorul – panglici, cocarde ori in  elemente de vestimentatie – erau amenintati, molestati, amendati ori intemnitati.

Avem o tulburatoare cronica a prigonirii cantului patriotic transilvanean.

Avem o tulburatoare cronica a jertfirilor pe altarul constiintei de vatra si neam, scrisa  cu sangele martirilor transilvaneni.

Avem o tuburatoare cronica de lupta a batalioanelor de tribuni ai neamului, invatatori si preoti, care n-au cerut pret pentru sacrificiul lor. Adesea suprem.

Avem amintirile deportarilor, ale crimelor genocidare, ale parjolurilor si rapturilor de proprietate.

Avem sutele de mii de deznationalizati, poate chiar mai multi, carora li s-a furat numele si schimbat credinta.

Avem 12 milioane de congeneri raspanditi pretutindeni in lume.

Cate altele nu mai avem si nici nu de dam seama cat de bogati suntem  si cu ce zestre istorica  ne putem aseza la masa guvenului Europei, alaturi de mai tinerii nostri vecini.

Ce trebuie sa facem cu aceasta bogatie de antecedente istorice ?

In nici un caz, sa nu o banalizam in simpozioane, conferinte si sa o conservam in muzee, ca scop in sine. Ea trebuie sa ne fie energia actiunilor pentru o noua substanta a relatiilor interetnice  in toate spatiile etnico-istorice romanesti, pe care puterile ancestral revizioniste continua a le revendica, ori poseda.

Sa nu fim acuzati de agresiune nationalista, tocmai de catre cei care ne obliga sa ne amintim si sa nu uitam umbrele trecutului.

Nu sunt putini cei care iau in deradere amenintarile neorevizionismului. Unii din rea vointa, altii din inconstienta. Ei nu cunosc  istoria si-i vor repeta greselile. Trebuie sa-i lasam ?

Daca altii isi doresc unitatea natiunii  si dincolo de frontiere, noi de ce nu am imbratisa cu mai multa ardoare idealul de unitate tranfrontaliera a celor peste 30 de milioane de romani ?

Aceasta fiind realitatea, care ne sunt indatoririle noastre in raport cu istoria neamului si a spatiului in care acesta a supravietuit ?

Avem indatoriri  prezente fata de istoria trecuta si avem indatoriri de a caror respectare vom fi tinuti sa dam seama in fata istoriei ce se va scrie dupa noi.

Indatoririle prezente ne obliga sa deschidem larg ferestrele asupra trecutului, ca sa intelegem ce ni se intampla in prezent si pentru a ne intari urmasii fata de  surprizele unui viitor, care nu trebuie sa-i gaseasca nepregatiti.

Ajung generatiile de  romani victime ale ignorarii istoriei de pana acum !

Indatoririle fata de istoria ce se va scrie dupa noi ne obliga la depasirea stagnarii din ultimele trei decenii , la recastigarea prestigiului international si la impunerea respectului demnitatii noastre.

Judecata istoriei nu ne va ierta,  pentru ca  nefiind o tara  saraca, ci un popor care si-a ales prost conducatorii, urmasilor  nu le raman  decat impovaratoare datorii, adica un viitor amanetat.

Pot fi aratate mai multe dintre cauzele acestei nenorociri. Dat numitorul lor comun este acela ca niste cozi de topor i-au ascultat pe blestematii care le-au spus :”Vreti sa va salvati tara ? Vindeti-o !

Concluzia: “Desteapta-te, Romane”, daca este greu, ori imposibil de  tinut minte, de intonat  si de urmat in spirit de bezmetici ai politicii, ca imn national, el este, totusi, actual ca deviza a schimbarii starilor de fapt.

Gen brig (r) Aurel Rogojan – alocutiunea rostita la lansarea cartii “Fereastra Serviciilor Secrete“, Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Aula “Nicoale Iorga”, 26 octombrie 2011

Foto: Spinul.Ro

Vezi si: Generalul Iulian Vlad: “Fereastra Serviciilor Secrete”, o carte-avertisment

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.