ZI MARE pentru România: 100 de ani de la trecerea glorioasă a Tisei de către brava Armată Română în campania pentru zdrobirea fiarei bolşevice ungare şi eliberarea Budapestei - Ziaristi OnlineZiaristi Online

ZI MARE pentru România: 100 de ani de la trecerea glorioasă a Tisei de către brava Armată Română în campania pentru zdrobirea fiarei bolşevice ungare şi eliberarea Budapestei

Trecerea Tisei de catre brava Armata Romana in iulie 1919 – Sursa ANIC via Ziaristi Online

În câteva zile va avea loc ceremonia oficială de sărbătorire a Centenarului ocupării Budapestei, eveniment organizat de către Asociaţia Calea Neamului la Bucureşti, pe 4 august 2019, începând cu orele 17.00. Prezentăm mai jos, din partea preşedintelui Asociatiei, dr. Mihai Tîrnoveanu, o scurtă informare asupra acestei manifestaţii româneşti de amploare la care a fost invitat să participe şi ambasadorul Ungariei, cât şi discursul care va fi susţinut azi la Cercul Militar Naţional din Câmpulung Muscel de către cercetătorul Radu Petrescu Muscel, cu prilejul aniversării a 100 de ani de la trecerea Tisei, operaţiune eroică petrecută în noaptea de 29 spre 30 iulie 1919. Dacă în urmă cu un secol Primăria Galaţi chema entuziast românii să sărbătorească eliberarea trupului României tocmai din capătul celălalt al ţării, la hotarul istoric de la Tisa (foto din expoziţia deschisă la Arhivele Naţionale), poate vă întrebaţi ce va face Primăria Capitalei după 100 de ani, la Centenarul eliberării Budapestei.

Sarbatorirea eliberarii trupului Romaniei de catre Armata Romana in mai 1919 – Galati – Sursa ANIC via Ziaristi Online

Mihai Tîrnoveanu: Aniversăm Centenarul intrării Armatei Române în Budapesta si al eliberării Ungariei de bolșevismul regimului Bela Kun

“Ne exprimăm convingerea că reprezentanții Bisericii Ortodoxe si ai Armatei Române vor sărbători împreună cu românii de pe întreg cuprinsul Țării marcarea acestui moment glorios din Istoria României. Jertfa trupelor române din 1919 pentru reconsfințirea Actului Marii Uniri de la 1918 si a blocării extinderii comunismului spre Vestul Europei trebuie cinstită așa cum se cuvine, pentru a nu fi uitată de generațiile actuale si viitoare.
Manifestarea, organizată de Asociația Calea Neamului, este aprobată de Primăria Municipiului București si va avea loc duminică, 4 august 2019, după următorul program: la ora 17 se va efectua gruparea participanților în Piața Charles de Gaulle; se pornește în marș pe Bulevardul Mareșal Constantin Prezan, cu ocuparea unei benzi de circulație rutieră spre Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf va avea loc un moment omagial care va include si Slujba Parastasului pentru Eroii Armatei Române, depuneri de coroane de flori, intonare de cântece patriotice ale Armatei Române, scurte alocuțiuni. Se va continua mai apoi marșul în mod simbolic pe Bulevardul Kiseleff cu ocuparea unei benzi de circulație rutieră până în Piața Victoriei unde va avea loc un frumos moment de cântece patriotice sustinut de tineri din Brasov, Făgăraș, Rupea, Cristian si Covasna.
Manifestările vor avea un caracter solemn, pastrându-se pe tot parcursul Marsului, cât si a ceremoniilor de la Arcul de Triumf, o ordine desăvârșită. Majoritatea participanților va purta costume naționale si steaguri tricolore românești. Grupurile de copii care ne vor însoți vor fi deasemenea în costume naționale si vor avea fotografii din Campania Militară din 1919.
Avem în inimile noastre, clipă de clipă, bătăile inimilor ostașilor Armatei Române care au luptat, sângerat si murit pe câmpurile de bătălie pentru ca aceste pământuri binecuvântate de Dumnezeu să poarte numele Grădinii Maicii Domnului, România!”

EVENIMENTUL FACEBOOK AICI – HAI LA ARCUL DE TRIUMF

Conferinta nationala Centenar “De la Nistru pana la Tisa cu Reg. 9 V-ri. Martirajul ofiterilor Dabija, Rasoviceanu si Cotenescu in inchisorile comuniste (Cercul Militar C-lung Muscel, 30.07.2019)

Domnule Comandant,

Dragi militari,

Domnilor şi Doamnelor,

9 Vânători, regimentul de fier care a purtat – cu un tren regimentar plin de cruci de lemn, pentru a-şi putea înmormânta oricând şi oriunde, în grabă sau în tihnă, eroii, fără nici o ezitare si fără dezertori, nu mai puţin de 54 de bătălii, luptând în avangardă şi ariergardă, este cea mai decorată unitate militară din Primul Război Mondial. Drapelul unităţii şi nu mai puţin de 7 ofiţeri au fost decoraţi cu cea mai mare distincţie de război: Ordinul “Mihai Viteazul”. E suficientă o mărturie: eternitatea maiorului Arthur Vârtejanu, eroul Mărăşeştilor din lunga vară fierbinte a anului 1917, în nişa celui mai impozant Mausoleu din România.

Regimentul 9 Vânători, comandat de Colonelul Gheorghe Rasoviceanu (din
organica Diviziei 2 Vânători, de sub comanda Generalului Gheorghe Dabija) este prima mare unitate a armatei regale române care s-a oferit voluntar sî forţeze râul Tisa, consfintind astfel eliberarea in totalitate a Transilvaniei şi pătrunderea pe teritoriul Ungariei în scopul răsturnării regimului bolşevic condus de Bela Kun.

De la Nistru până la Tisa şi mai departe. Un drum lung şi greu. Drum de împlinire a visului lui Mihai Eminescu. Iar peste Tisa s-a trecut în zorii zilei de 30 iulie 1919, vâslind ! Cu exact 100 de ani în urmă, raportându-ne la data Conferintei nationale de astăzi, 30.07.2019.

Ne-am propus să rememorăm împreună acest moment glorios al Armatei Regale Române în mijlocul militarilor Garnizoanei Câmpulung Muscel, urmaşii eroilor de odinioară.

Cu acelasi prilej vom rememora şi umilinţele cu care regimul comunist
a înţeles să răsplătească elita Armatei Regale Române, eroilor din 1919 fiindu-le rezervat statutul de deţinuti politici, multi dintre aceştia murind în inchisori sau la scurt timp după eliberare, cu stigmatul de paria în ochii tuturor.

Doi ofiţeri de carieră, Gheorghe Dabija şi Gheorghe Rasoviceanu, dar şi un rezervist, preotul căpitan dâmboviţeano-muscelean Gheorghe Cotenescu, se numără printre cei cărora bunul Dumnezeu le-a oferit şansa de a zdrobi “balaurul” bolşevic, Armata Regală Română a fost prima armată din lume care a reuşit acest lucru, reuşind sa amâne cu un sfert de veac “eliberarea” Europei Centrale si de Est si transformarea unei jumatăţi din continentul european într-un bloc comunist.

Amintiţi acest lucru celor din preajmă, aici şi în străinătate, în misiuni.

Ne vom reaminti cu emoţie şi respect de sacrificiile generaţiei celor care au făurit, apărat şi consolidat, cu sânge, sudoare si lacrimi, o Românie Întregită în 1918. Ce încercăm să le oferim noi lor, astăzi, aici? Respect pentru credinţa, sacrificiul, demnitatea şi curajul lor.

Glorie veşnică eroilor de ieri, de azi şi de mâine. Eroi pe care îi cunoaştem, eroi pe care nu îi cunoaştem. Eroi sub tricolor. Eroi în uniformă, azi mozaicată.

Închei, mulţumind din inimă gazdelor primitoare, conferenţiarilor inimoşi, publicului prezent fizic. Pentru respectul lor. Le mulţumim şi celor care nu au avut şansa, ori curiozitatea, de a ne fi azi, alături. Îi aşteptăm cu speranţă şi cu drag, tineri şi bătrâni, la următoarele Conferinte naţionale din ciclul “Centenar”. Pentru că România de azi s-a clădit prin jertfă, credinţă şi muncă, nu prin capriciu şi lene !

Radu Petrescu Muscel

Sursa: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

2 comments

  1. Pingback: 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Ungaria. Părintele Gh. Cotenescu, Preotul-Căpitan care a intrat în Budapesta cu Regimentul 9 Vânători, Cetățean de Onoare al Beiușului împreună cu Generalul Gh. Rasoviceanu. Ulterior arestat de comun

  2. Pingback: 100 de ani de la eliberarea trupului tarii de hidra bolsevico-maghiara si de la trecerea Tisei in noaptea de 29 spre 30 iulie 1919!-publicat de Victor RONCEA Fondator Ziarul Ziaristi Online din Bucuresti / ROMANIA- RadioMetafora.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.