Cazul Rosia Montana: Ungaria vrea "sa dea dispozitii" Romaniei, "ca alta data". Cand s-a vandut Bogdan Hossu Fundatiei Soros si pe ce - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Cazul Rosia Montana: Ungaria vrea “sa dea dispozitii” Romaniei, “ca alta data”. Cand s-a vandut Bogdan Hossu Fundatiei Soros si pe ce

Rosia Montana devine, conform Budapestei, “o minge care se află pe terenul celor două guverne”

Cazul Proiectului Rosia Montana continua sa incinga retelele maghiare anti-Romania. Spre exemplu, in cadrul sesiunii de miercuri de interpelări şi întrebări din Parlamentul Ungariei, deputatul Partidului O Altă Politică (LMP) Benedek Jávor a declarat, în legătură cu procedura de avizare a investiţiei miniere de la Roşia Montană, că pentru România deschiderea acestei mine va fi o decizie greşită pe termen mediu, iar pentru Ungaria va însemna numai riscuri, noteaza MTI. “Guvernul Ungariei, care altă dată «dădea dispoziţii» vecinilor noştri, acum tace în mod suspect. V-aţi resemnat cu deschiderea acestei mine?” – a întrebat deputatul Benedek Jávor, care a dorit să fie publicat răspunsul autorităţilor române la scrisoarea adresată în luna august de Guvernul Ungariei. În răspunsul său, secretarul de stat Zoltán Illés a declarat: “Care tăcere, care resemnare? Guvernul nostru are o poziţie fermă şi nu sprijină tehnologiile bazate pe cianuri”. Secretarul de stat ungar a amintit de rezoluţia adoptată de Parlamentul European în anul 2010, ca urmare a unei iniţiative depuse de europarlamentarii János Áder şi László Tökés, pe care însă Comisia Europeană nu este dispusă să o aplice.

De altfel, Comisia Europeană a declarat deja ca nu are nici un motiv să lase Suedia si Finlanda fără industrie minieră si ca isi mentine pozitia în problema Rosiei Montane si a mineritului aurifer în Europa. După ce în luna septembrie a acestui an Comisarul european de mediu, slovenul Janez Potočnik prezenta pozitia fermă a Comisiei – care are ultimul cuvânt în stabilirea directivelor europene – cu privire la faptul că interzicerea cianurii în minerit nu se justifică, acum acelasi comisar reiterează acest lucru și subliniază că nu este de competența Comisiei să se pronunte cu privire la proiectul minier de la Rosia Montană, decizia revenind în totalitate autoritătilor de la Bucuresti. Concluzia se regăseste în răspunsul dat de comisarul de mediu europarlamentarului Laszlo Tokes, vicepresedintele Parlamentului European, cunoscut pentru pozitia sa radicală referitoare la proiectul minier si “autonomia Transilvaniei”. Dialogul dintre cei doi a fost redat de Ziaristi Online in articolul Coalitia Anti-Rosia Montana: PSD, socialistii europeni, extremistii maghiari ai lui Laszlo Tokes si Fidesz-ul lui Viktor Orban. NO COMMENT INFO

Tot ieri, europarlamentarul ungar János Áder (FIDESZ) a sustinut chiar interzicerea utilizării cianurilor în exploatările miniere din toată Europa, transmite MTI. Evident, Ungaria nu are nici o exploatare de acest gen, sperantele ei fiind reacapararea minei de la Rosia Montana si a Transilvaniei. În cadrul unei conferinţe de presă de la Budapesta, in care s-a dezbatut scrisoarea trimis de Kelemen Hunor, ministrul Culturii si seful UDMR catre Guvernul ungar, europarlamentarul János Áder a declarat: “Din scrisoarea lui Hunor Kelemen rezultă că UDMR este dispusă să poarte discuţii pe această temă, că această formaţiune nu şi-a stabilit o poziţie definitivă, iar soluţionarea acestei probleme ar trebui să se facă la nivel de guverne“. “Din aceste moment, mingea se află pe terenul celor două guverne”, a afirmat János Áder. Interesant. Si care sa fie “terenul” – Transilvania? Oare presedintele Traian Basescu ce parere are, in contextul in care “partenerii” de coalitie din UDMR deja s-au exprimat oficial si ilegal impotriva sintagmei de “stat national” in Constitutia Romaniei?

Atac la Budapesta, empatie Soros la Bucuresti

In aceeasi zi cu manifestarile anti-Romania de la Budapesta, la Bucuresti, probabil prin empatie, Fundatia Soros organiza prin Mircea Toma si agentia sa, “Active Watch”, o actiune desfasurata la Golden Tulip Times Hotel din Capitala la care aparea drept gazda a manifestarii si presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Sponsorii evenimentului lipsesc insa din invitatie cat si de pe site-ul “agentiei” lui Toma. Se pune o intrebare normala: cine a platit sindrofia? Desi in invitatie era anuntat ca participant si presedintele Academiei Roamne, Ionel Haiduc, acesta nu si-a facut aparitia ramanand ca “dezbatere” sa se deruleze, practic, intre organizatori. Portalul maghiar “Think Outside the Box“, finantat de milionarii unguri Arpad si Gyarfas Kurko de la Apemin Tusnad si infiintat de fostul europarlamentar si colaborator Hotnews Magor Csibi, cunoscut militant pentru autonomia “Tinutului Secuiesc” , titreaza in urma monoloagelor opozantilor  ca “Locurile de munca promise la Rosia Montana promise de RMGC sunt o minciuna”. “Bogdan Iuliu Hossu a atras atenția în cadrul dezbaterii organizată de ActiveWatch-Agenția de Monitorizare a Presei, că tehnologiile folosite sunt periculoase și ar trebui să învățăm din accidentele din ultimii 20 de ani de la Baia Mare, unde o fisură în baia de decantare a dus la urmări catastrofale, și din Ungaria, ale cărui consecințe s-au simțit și la noi”, se spune in “stirea” TOTB. Ceea ce nu se spune este ca statul ungar si-a regizat “catastrofa ecologica” de la Baia Mare printr-o operatiune crasa de mistificare, aruncand in Tisa pesti morti din specii… oceanice, ceea ce reprezenta in sine o descoperire epocala. Bogdan Hossu a mai sustinut ca exploatarea minei sa fie impiedicata definitiv, rosienii urmand sa traiasca mult mai bine din turism. Asta ne aminteste de vorba presedintelui Basescu la Rosia Montana: “Singurul turist de aici sunt eu”. Si trece din cand in cand…

Afrodita Iorgulescu, reprezentanta Grupului pentru Roșia Montană din cadrul ASE, o veche clienta si beneficiara a “dezbaterilor” Soros, este de aceeasi parere, ca mina trebuie inchisa: “aurul se exploatează de 2.000 de ani la Roșia Montană, iar rezervele sunt sărace acum”, sustine “experta”.

Stirea unei intalniri amicale intre afiliatii Fundatiei Soros, intr-o camera de hotel din Bucuresti, a fost transmisa si pe Televiziunea Nationala, a carei diriguire in scopuri personale si, adeseori, anti-nationale, este asigurata de membri ai Grupului pentru Dialog Social, o dublura a Fundatiei Soros inca de la infiintarea ambelor organizatii “non-profit”, in 1990, in paralel, dar sub aceeasi conducere.

Ziarul Bursa anunta, tot ieri, ca ambasadorul Canadei în România, Philippe Beaulne, a declarat că întârzierea implementării proiectului Roşia Montană poate să transmită un semnal negativ şi altor investitori, precizând însă că decizia aparţine statului român. Cu toate acestea, liderul de sindicat Bogdan Hossu a concluzionat ieri: “Cartel Alfa este împotriva acestui proiect”.

“Dezbaterea” de doi-trei oameni a avut acoperire, evident, si la Radioul public, condus de UDMR. Dupa prezentarea acelorasi asertiuni lipsite de orice argumentatie faptica, a fost lasat si reprezentantul RMGC sa spuna ceva, in cateva secunde, si anume ca numărul de 3.600 de noi locuri de muncă este real şi că va fi folosită forţa de muncă locală:  “Astăzi avem 460 de angajaţi. În mod indirect, avem undeva la 5-600 de angajaţi, deci noi astăzi susţinem 1.000 de familii din zonă, fără să începem proiectul”, a spus Dragos Tanase. Iata cum o agapa la Hotelul Golden Tulip Times a reusit sa devina o stire “nationala”.

Ce il leaga pe Hossu de Toma si Fundatia Soros

Se pune intrebarea fireasca: oare ce il leaga pe Bogdan Hossu de Mircea Toma, factotumul Fundatiei Soros in privinta Proiectului Rosia Montana, si totodata, a atacurilor elaborate la adresa religiei in Romania, pe langa alte obiective “civile”. De pe site-ul Retelei Deschise Soros aflam ca, prin 2010, mai precis pe 1 iunie 2010, Fundatia cu acelasi nume s-a alaturat demersurilor “societatii civile” pentru depolitizarea Radioului si Televiziunii. Din “societatea civila” faceau parte atat Mircea Toma, cu agentia sa “Active Watch”, cat si Bogdan Hossu, cu “Cartel Alfa”, pe langa un alt pomelnic de organizatii. La data respectiva insa, Bogdan Hossu deja fusese instalat bine-mersi, de trei luni, in Consiliul de Administratie al Societatii Romane de Radio (SRR), printr-o “lovitura de palat” data impotriva vointei ziaristilor si personalului tehnic din Radio.

Reporter Virtual titra: Bogdan Hossu vrea o bucată din ciolanul SRR

Citam: “Pentru că Sindicatul Liber, afiliat la organizaţia lui Bogdan Hossu (unde este membră şi PDG Maria Ţoghină) i-a exclus de la negocieri pe reprezentanţii celorlalte 12 sindicate cu drept de reprezentativitate şi afiliaţi la Mediasind. Prin urmare, drepturile majorităţii angajaţilor din radio nu au putut fi apărate şi s-au pierdut clauze importante.

Un alt demers păgubos pentru breasla jurnaliştilor a fost propunerea lui Bogdan Hossu ca drepturile de autor să fie desfiinţate, prin eliminarea contractelor de profil. Ceea ce ar fi dus la grave disfuncţionalităţi în industria de media.

Dar cea mai gravă acuzaţie care i s-a adus lui Bogdan Hossu a fost din partea Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, prin secretarul său general, Aidan White. Acesta a protestat virulent faţă de contestarea la Ministerul Muncii, de către Hossu, împreună cu unii patroni din presă, a drepturilor obţinute de Mediasind prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură mass-media.

Cu toate acestea, Bogdan Hossu a avut îndrăzneala să se înscrie ca reprezentant al salariaţilor din SRR pentru Consiliul de Administraţie, funcţie care presupune să îi reprezinte pe aceştia în conducerea Radioului. Venit astăzi în campanie electorală în Radio, Hossu a fost întâmpinat cu răceală de angajaţi. Printre reproşurile referitoare la pierderea unor drepturi s-a aflat cel al orchestrei populare radio, ai cărei reprezenţi i-au amintit lui Hossu că a distrus şi Rapsodia Română. Mulţi angajaţi se întreabă dacă nu cumva candidatura lui Bogdan Hossu are legătură si cu contractul SRR incheiat cu firma Accor Services (firma care eliberează tichetele de masă – actuală EdenRed) şi cu care Hossu are legături directe.”

Si, a urmat a doua zi. Si, Bogdan Hossu, actionar prin Cartel Alfa la Accor Service SA / EdenRed, unde este angajata, intamplator, chiar si propria sotie, conform declaratii sale de avere, a ajuns membru al CA. Depolitizare, depolitizare, dar sa stim si noi!

“Depolitizarea” ceruta de “societatea civila” Soros a dus la instalarea oamenilor GDS in fruntea TVR

Retineti. Toata agitatia Soros cu “depolitizarea” TVR-SRR se petrece pe 1 iunie. Este vorba de peste 21 de organizatii ale “societatii civile” intre care si Cartel Alfa a lui Bogdan Hossu si dintre care se disting ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei (sponsor Soros)- Mircea Toma, Presedinte, Asociaţia Pro Democraţia (sponsor Soros) – Cristian Pirvulescu, Preşedinte, Centrul pentru Jurnalism Independent (sponsor Soros)- Ioana Avadani, Director Executiv, Centrul pentru Resurse Juridice (al Fundatiei Soros)– Georgiana Iorgulescu, Director Executiv Conventia Organizatiilor de Media si, cu voia dvs, ultima pe lista, Fundatia Soros Romania – Gabriel Petrescu, Director Executiv. Ei, si ce ziceti ca, inca nu batuse de sfarsitul lunii si “Andi” Lazescu, seful GDS Iasi dar si membru al PNL, era deja propus, numit si instalat la conducerea TVR, cu Rodica Culcer reactivata si incarcata, la picior. Cum a ramas cu “depolitizarea”? Destul de bine, daca tinem cont ca oamenii “societatii civile”, Hossu si Lazescu, au insfacat ciolanul, vorba Reporterului Virtual. Din partea lui Lazescu, ca bonus, putem oferi si un citat din Flacăra Iașiului (aprilie 1979):  “Suntem comunisti, sau viitori comunisti, si in orice moment trebuie sa ne comportam ca atare, sa privim spre viitor, care este al nostru.”

Mai conteaza ANI si DNA in Romania sindicalistilor de profesie?

Oare mai conteaza ca Bogdan Hossu – sindicalist din 1990 si aproape “Regele Turismului” in Romania ca “Number 7” national (foto) – este cercetat si de catre ANI si de catre DNA? Desigur, dl Hossu striga Hossu! “E o comanda venita de sus!”. “Basescu e de vina!” Dupa cum titreaza presa, preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, este suspectat de DNA că şi-ar fi favorizat rudele prin atribuirea unor lucrări de reparaţii la hotelurile Carpaţi din Predeal şi Parâng din Olăneşti, aflate în patrimoniul sindicatului Cartel Alfa (reprezintă puncte de lucru ale societăţii deţinute de sindicat, SC Alfa Hotels SRL). Reparaţiile celor două hoteluri au fost realizate de o firmă din Focşani, al cărei patron este nepotul liderului sindical, iar în subantrepriză lucrarea a fost atribuită unei firme al cărei patron este ginerele acestuia. Bogdan Hossu a fost interceptat de SRI în baza unui mandat emis de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care preşedintele CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, fusese arestat preventiv.

Si, totusi, cand si cum a fost bagat Hossu in “lumea buna”, a “societatii civile bolsevice”, vorba presedintelui Traian Basescu. Pai, cam din 2007, de cand a devenit unul dintre liderii „Coaliţiei pentru un Parlament Curat – Alegeri Europene” (CPC-AE), alături de Mircea Toma – AMP, Cristian Mititelu – AC, Cristian Pirvulescu, Adrian Sorescu – APD, Cristina Guseth – Freedom House, Rodica Palade – GDS, Suzana Dobre – SAR, Florian Mihalcea – Societatea Timisoara, Andrei Plesu – Colegiul Noua Europa.

Coalitia pentru un Parlament Curat-Murdar

Conform investigatiilor publicate de Civic Media la vremea respectiva, Coalitia pentru un Parlament Curat – Alegeri Europene 2007,  o grupare eteroclita formata din persoane si institutii pestrite, a fost conceputa tocmai pentru a-i albi pe unii candidati, clienti ai Retelei Deschise Soros si GDS. Este de amintit ca “Coalitia” curat-murdara a dat publicitatii o asa-zisa “lista neagra”, din care faceau parte doar 11 candidati, alesi pe criterii ciudate. Dupa cum ne-au obisnuit aceste grupari, era vorba, implicit, de o actiune de diversiune, prin crearea unei “lista albe” a candidatilor la europarlamentare. Practic, toti ceilalti candidati neselectati treceau printr-un proces de albirea automata. Printre numele “iertate” de Coalitia condusa de Alina Mungiu Pippidi, dar cunoscute cu destule pete sau legaturi solide cu fosta Securitate, s-au aflat Sorin Frunzaverde, Teodor Stolojan, Laszlo Tokes, Gyorgy Frunda si, nu in cele din urma, Daniel Daianu, fost membru al DIE actual membru SAR, sustinut la vremea respectiva in propaganda electorala de insusi Andrei Plesu, membru al Coalitiei. Dupa mai multe proteste publice, Daianu a fost introdus, pana la urma, pe lista “patatilor”, ceea ce nu l-a impiedicat de fel sa ajunga europarlamentar din partea PNL, spalat fiind de micii informatori de opinie gen Sabina Fati sau Stejarel Olaru:“Daniel Daianu este o exceptie”.

De la Coalitie la Alianta, cu Mungiu inainte

Mai departe, in 19 octombrie 2009, Bogdan Hossu a implicat Confederaţia în constituirea „Alianţei pentru Alegeri Corecte”, alături de Asociaţia Pro Democraţia (APD, acelasi Cristian Pirvulescu) şi Active Watch – Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP-MMA, acelasi Mircea Toma), pentru “monitorizarea” campaniei electorale in alegerile prezidenţiale. Iar la 12 noiembrie 2010 CNS Cartel Alfa devine membră a „Alianţei pentru o Românie curată” (ARC) o formatiune constituita de Alina Mungiu Pippidi sub umbrela impostoarei  Societati Academice din Romania (SAR) si a GDS, cu scopul nedeclarat de a candida la alegerile din 2012. Am zis 2012, si pac a aparut din jobenul lui Soros si “Coalitiei 2012 pentru Alegeri Corecte”. “Active Watch” si acelasi Mircea Toma ne anunta, in stilul perfect clonat al Scanteii anilor ’50: “In plina criza economica – a carei durata si amploare pune deja la grea incercare democratiile – constatand frecventele derapaje antidemocratice, cresterea rasismului si a tentatiilor populiste, atat in Romania cat si in intreaga Europa, intelegand ca pentru tara noastra, anul electoral 2012 devine un moment esential pentru consolidarea procesului democratic, aflat astazi intr-un evident impas, ActiveWatch-Agentia de Monitorizare a Presei (AW-AMP), Asociatia Pro Democratia (APD), Centrul de Resurse Juridice (CRJ), Centrul Romilor pentru Interventie Sociala si Studii –Romani CRISS si Transparency International Romania (TI-Ro) au decis sa isi uneasca eforturile si sa formeze Coalitia 2012.” Mai lipseste indemnul” Proletari din toate tarile, uniti-va!”. Dar de fapt, nu, el chiar exista, in “Comunicatul post-eveniment” publicat de AMP: „Credem ca este nevoie de un parteneriat foarte larg, nu doar intre cele cinci organizatii, dar si cu mass-media si cetatenii pentru ca efortul de a pastra statul democratic ne apartine tuturor.” O spune Victor Alistar, un personaj de-a dreptul penal. Aici e locul lui Hossu si aici vom regasi, in curand, Confederatia Cartel Alfa, in “frontul strans unit” al “curat-murdarilor” din Romania, poate chiar pe o lista electorala a “civililor” lui Soros negri ca taciunele.

Pentru ca, in realitate, dupa cum poate va mai amintiti din 2009, aceasta “alianta” nu a fost altceva decat o adevarata “Aripa Civila” a Coalitiei Grivco-Realitatea-Rompetrol. Redam in incheiere un articol din presa vremii, care fotografiaza increngaturile Retelei Soros Anti-Romania:

Aripa civilă a Coaliţiei GRIVCO

Coaliţia GRIVCO a lui Vîntu, Patriciu şi Voiculescu – vorba lui Băsescu – şi-a găsit corespondenţă în „societatea civilă“. Numai că „non-profiţii“ sunt legaţi, prin fire văzute sau nevăzute, de exact aceeaşi Coaliţie Anti-Băsescu, constituindu-se practic, în prag de alegeri, într-o veritabilă coloană a cincea: a „Societăţii Civile GRIVCO“. Patru organizaţii pretins neguvernamentale şi apolitice – Agenţia de Monitorizare a Presei, Asociaţia Pro Democraţia, Centrul pentru Resurse Juridice, Transparency Romania – au cerut ieri Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu convocarea referendumului pentru Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, anunţă Mediafax. Societarii în civil invocă o pretinsă fraudă electorală şi un abuz din partea şefului statului, Traian Băsescu. Presa aservită Coaliţiei KAZ-GRIVCO-FNI a titrat imediat, cu litere de-o şchioapă: „Societatea civilă din Romånia împotriva lui Băsescu“. De unde pånă unde, cåteva asociaţii, pe care poţi să le numeri pe degetele unei måini făcute pumn – în interiorul căruia se ascunde degetul mare plimbat prin buzunarele mogulilor – poate fi considerată „societatea civilă din Romånia“? Ce repere morale sunt personajele extrem de gălăgioase care se aruncă în această operaţiune politic-electorală în sprijinul Coaliţiei anti-Băsescu? Nu cumva sunt chiar „civilii“ Coaliţiei Grivco? Ţinta acestei campanii zgomotoase a aşa-zisei „societăţi civile“ este, după cum se vede, sabotarea democraţiei şi atacul la Traian Băsescu. E bine să se ştie că „societatea civilă“ a fost creată şi stimulată în Romånia chiar de către un cadru GRU, Silviu Brucan, ca o contrapondere, de „dialog social“, a puterii, reprezentate atunci de Frontul Salvării Naţionale al lui Iliescu-KGB.

Toma şi kalaşnicovurile ruginite ale lui Vîntu

Cadrele societăţii în civil au ieşit la drumul mare, cu kalaşnicovuri ruginite ca Mircea Toma şi compania, pentru a-şi deservi patronii materiali. Haideţi să vedem cât de civili sunt câţiva dintre diversioniştii de serviciu de ieri, azi şi, sperăm, nu şi de mâine. Mircea Toma, cu a sa Asociaţie de Monitorizare a Presei – care, în loc să se preocupe de drepturile încălcate ale jurnaliştilor, o ţine într-un bairam politic -, nu poate fi civil: el este militar. Fost psiholog al MApN al RSR pentru piloţii de pe avioanele armatei şi, în mod special, pentru aeronava lui Ceauşescu. Un cadru de răspundere care, în ianuarie 1990, a primit noi ordine, devenind din militar activ, pasiv. Acum e un biet soldăţel aflat în pragul pensionării şi în slujba lui Sorin Ovidiu Vîntu (şi nu numai) la „Academia Caţavencu“, unde actorul Florin Călinescu afirmă că se intra în pas de gâscă, exact ca în Piaţa Roşie, după care se schimbau uniformele mai de la Răsărit cu altele, mai neaoşe, dar tot cu multe table pe umeri. Aşadar, Toma este indisolubil afiliat Trustului Vîntu & craii de la răsărit.

Pîrvulescu şi Weber, răspândacii minciunilor PNL

Despre Cristian Pîrvulescu, de la Pro Democraţia, preşedintele Traian Băsescu a spus, după legiferarea înşelătoriei de „lege a uninominalului“ de către Cabinetul PNL-UDMR: „Concluzionez că a fost o minciună promovată de Guvern şi de domnul Pîrvulescu. Din acest moment, personal o să-l mai cred pe domnul Pîrvulescu şi în analizele domniei sale, când soţia să nu va mai fi salariată la Guvern. Cât timp rămâne în Palatul Victoria, să nu mai vândă analize politice nimănui“. Adică, soţia să lucra, menţinută de 16 ani!, la sectorul „non-profit“ al Guvernului PNL-UDMR în timp ce Pîrvulescu reprezenta acelaşi sector „non-profit“. Pîrvulescu a fost atât de iubit de PNL, încât fostul prim-ministru i-a oferit, drept recompensă pentru serviciile aduse, nici mai mult, nici mai puţin decåt Premiul I.C. Brătianu, care, săracul, s-a făcut deja titirez de cât s-a răsucit în mormânt. Un alt treilea „OMG“, Centrul de Resurse Juridice (CRJ), a fost moşit de Renate Weber (foto cu Bogdan Olteanu), fostă şefă a SOROS, fostă consilieră demisionară la Cotroceni, actualmente europarlamentar PNL, pe spezele vânzătorului Rompetrol, Dinu Patriciu.

Omul-orchestră al Coaliţiei Soros-GDS

Cristian Pîrvulescu este omul-orchestră al societăţii civile antrenate de GDS şi stipendiate de Soros: editorialist simultan în trei-patru ziare şi nenumărate săptămânale şi lunare, prezent în toate show-urile tv posibile, pe orice temă, de la ciorapi de damă la piaţa muncii, ocupat cu dirijarea Asociaţiei Pro Democraţia, membru şi creator al tuturor coaliţiilor anti-pro ceva, acum şi preocupat cu „profesionalizarea“ României, nu ştim, zău, când mai are timp să-şi încaseze şi cecurile de la cele trei-patru bănci şi casierii la care este arondat.
Crescut în curtea GDS, în prezent decan al SNSPA, moştenitoarea Academiei de Partid „Ştefan Gheorghiu“, Cristian Pårvulescu poate fi considerat, pe drept cuvânt, mai tare ca Voronin şi aproape la fel de tare ca Iliescu. Dacă Voronin nu a reuşit să schimbe Constituţia şi să devină preşedinte într-un al treilea mandat, în ciuda înăbuşirii revoltei tinerilor anticomunişti, Pîrvulescu a reuşit. Dat jos din funcţia de preşedinte al Asociaţiei Pro Democraţie cu scandal şi bătăi, la propriu, după două mandate de patru ani, Pårvulescu a trecut uşor peste moment pentru a da o lovitură de maestru şi a se întoarce în funcţie după eliminarea contestatarilor de la Clubulurile APD din ţară. Astfel, el conduce organizaţia al cărei buget anual de consum depăşeşte 1 milion de euro, „pro-democratic“, de 10 ani, iar de la anul îl va depăşi şi pe Iliescu. În tot acest timp, soţia sa a ocupat, “întâmplător”, un post la Guvern, exact la sectorul „asociaţii neguvernamentale“.

Alistar – figurant de lux cu iz de DIE

Despre Transparency International România şi impostura lui Victoraş Alistar, consilier de bază al baronilor PSD, propus de Mircea Geoană la funcţia de ministru al Justiţiei, s-au scris în ultima perioadă tone. De la încălcarea flagrantă a legii ANI la BMW-ul „patologic“ de 100.000 de euro şi numere de Ministerul Justiţiei, de la falsul în declaraţii la tupeul sau nemăsurat. Ce nu s-a aprofundat, încă, este posibila legătură a Transparency cu fosta Securitate, respectiv cu Departamentul de Informaţii Externe şi cu „omul de afaceri“ Dan „Felix“ Voiculescu. Pentru că preşedintele real al Transparency International nu este Alistar (star-penal), cum se crede; el este doar figurantul băgat în faţă pentru a-l acoperi pe adevăratul „patron“, Marian „Mike“ Popa. Un personaj care, după părerea experţilor, nu are cum să nu fi făcut parte din structurile DIE, ca fost preşedinte al Departamentului de relaţii externe al Camerei de Comerţ a Republicii Socialiste România, între 1976 şi 1983, după care, din 1988 (!) şef al Rank Xerox România. Despre „Mike“ Popa, cunoscătorii ştiu că este asociat cu Dinu Patriciu şi că a lucrat „pentru ţara“ şi buzunarul său, inclusiv împreună cu „Felix“ Voiculescu.
La anchetarea lui Alistar de către ANI, colegul sau de impostură, Pîrvulescu – acum şi membru al „Alianţei Profesioniştilor pentru Progres“ alături de nume că Dan Puric, Sergiu Celac sau Mircea Maliţa – a susţinut nici mai mult, nici mai puţin decât că „ar putea fi vorba despre un atac concertat la adresa societăţii civile“ în urma „eforturilor pe care Victor Alistar le-a depus în ceea ce priveşte corecta dezbatere şi respectarea procedurilor privitoare la cele două Coduri”.

Misiunea „Distrugeţi România“

Activitatea principală a celor patru ONG-uri a fost, în ultimul an, contestarea Codurilor, Civil şi Penal, în aşa-zisa Coaliţie „Opriţi Codurile“, prin care se urmărea de fapt introducerea căsătoriei între homosexuali şi posibilitatea „cuplurilor“ de homosexuali şi lesbiene de a adopta copii. Aceleaşi organizaţii au luptat şi împotriva religiei şi a icoanelor din şcoli. Societatea civilă romånească a reacţionat imediat la atacul clonelor în civil. Asociaţia Familiilor din România sintetiza misiunea duşmanilor României astfel: „Toate aceste asociaţii sunt finanţate ori de către Uniunea Europeană, din fonduri alocate luptei împotriva discriminării şi drepturilor omului, ori de magnaţi afiliaţi unor cercuri de interese transnaţionale. Aceste asociaţii se folosesc de idealuri universal acceptate amestecându-le cu „valorile“ lor şi prezentându-le publicului şi factorilor de decizie spre avizare. Sub aceste două titluri generale – antidiscriminarea şi drepturile omului – se desfăşoară acţiunile acestui mănunchi de asociaţii pentru reconfigurarea radicală a societăţii româneşti.
Trebuie menţionat că în numai câţiva ani de la căderea comunismului, aceste organizaţii străine de spiritul şi valorile românilor au reuşit să capete vizibilitate, erijåndu-se în voci ale cetăţenilor. Astăzi, reprezentanţii lor sunt invitaţi la radio şi televiziune, în talk-show-uri în care îşi desfăşoară viziunea lor asupra societăţii, iar canalele media îi servesc maselor că pe nişte oracole supreme. Cine sau ce le dă dreptul acestor „analişti“ să traseze norme sociale pentru un întreg popor? Din punct de vedere valoric, absolut nimic. Din punct de vedere practic, banii care îi finanţează. Sunt nişte impostori care pretind că vorbesc în numele poporului, dar slujesc intereselor altcuiva”.

Florin Calinescu confirma, intr-o punere drastica la punct de la fostul B1 TV: “o adunatura de imbecili”

Prezent la emisunea “6, vine presa!” de la fostul B1 TV, alaturi de Liva Dila si Mbela, actorul si regizorul Florin Calinescu nu a ezitat in a spune verde-n fata ce reprezinta gasca de oengisti: “o adunatura de imbecili”. Problema ne face sa ne ingrijoreze este ca sunt “niste imbecili organizati”, a afirmat Calinescu, calificandu-i pe Pirvulescu, Toma, Alistar & Co drept “frustrati sexual”, “babe si peltici”, “aflati in slujba cuiva”. Agitatia le serveste ca “sa-si justifice un sediu, o donatie, o fasole” iar interesul este clar electoral. “Cum ne spun ei noua ca suntem prosti! Ca nu stim sa punem nici macar o stampila: il vrem pe Basescu, stampilam, vrem mai putin parlamentari, iar stampilam! Ce, suntem retardati sa nu putem pune doua stampile?”. “Primesc bani de undeva, primesc promisiuni de altundeva, fac eseuri si panseuri in slujba cuiva”, a afirmat Calinescu. “Mai ales Mircea Toma, care este inregimentat”, a mai spus fostul sau coleg de la inceputurile Catavencu, Florin Calinescu, aratand ca asa-zisa Agentie de Monitorizare a Presei apartine indirect unui Trust privat de media, al lui Sorin Ovidiu Vintu. “Cum vine asta, un trust de presa monitorizeaza presa “independent”?”, a spus Calinescu. “Astia ne cred cretini?! Aceste organizatii de profitori jignesc inteligenta romanilor; cred ca poporul roman e o natie de imbecili! Ei bine, imbecilii sunt ei”, a concluzionat, raspicat, Florin Calinescu.

Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

9 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.