Cazul Pacepa-KGB vazut de Larry Watts (IV). Sfarsitul inceputului - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Cazul Pacepa-KGB vazut de Larry Watts (IV). Sfarsitul inceputului

Portalul Ziaristi Online preia de la revista Magazin Istoric ultimul episod consacrat defectiunii lui Ion Mihai Pacepa, adjunctul sefului Directiei de Informatii Externe (D.I.E.) din cadrul Securitatii, ce face parte din volumul al doilea al lucrarii “With Friends Like These… The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania” (“Fereste-ma, Doamne, de prieteni… Razboiul clandestin al Blocului sovietic contra României”), pe care domnul Larry L. Watts îl pregateste pentru tipar si a carui prezentare a fost începuta în nr. 1/2012, fiind preluata in premiera online in episoadele „LARRY L. WATTS DESPRE PACEPA-KGB (I)„, „PACEPA-KGB II. Dezinformarile lui Pacepa, demascate de istoricul Larry Watts si serviciile de informatii ale SUA” si „UM 0110 Anti-KGB de la Pacepa la Magureanu. Doicaru si Pacepa au ars dosarele unor agenti KGB si GRU. Larry Watts despre Pacepa-KGB III„. Profesorul Larry Watts va sustine joi, 10 mai, incepand cu orele 12, la Casa Academiei din Bucuresti, str 13 Septembrie nr 13, o conferinta publica bazata pe introducerea celui de-al doilea volum al lucrarii „Fereste-ma, Doamne, de prieteni„, eveniment anuntat deja de Ziaristi Online, Basarabeni,Ro si Ecou Romanesc.

ROMÂNIA „PRINTUL HOTILOR“ (IV)

de Larry L Watts

Ion Mihai Pacepa, fostul adjunct al sefului D.I.E., strânsese „în mâinile lui multe dintre problemele” de care se ocupa Directia de Informatii Militare (D.I.M.), putând, el si Departamentul de Informatii Externe (D.I.E.), sã exercite „o mare influentã” în privinta utilizãrii resurselor D.I.M. Ocazia oferitã de invitatia fãcutã de adjunctul Sefului Comitetului Reunit al Sefilor Informatiilor Militare, generalul E.R. Thompson, generalului Dumitru I. Dumitru de a vizita Pentagonul pentru discutii, în septembrie 1978, pare sã fi fost una dintre primele victime ale acestei suprapuneri.

În mod ironic, încercarile conducerii D.I.E. (Doicaru, Pacepa, Caraman) de a-si extinde controlul asupra întregii activitati de culegere si circulatie a informatiilor externe, care fusesera respinse de Ceausescu de curând, s-au realizat sub înlocuitorul lui Ion Stanescu, ca parte a masurilor de „limitare a daunelor“ luate dupa tradarile lui Militaru si Pacepa. La 16 octombrie 1978, dupa ce ocupase aceasta functie vreme de 15 ani si la o luna dupa întâlnirea programata cu generalul Thompson în S.U.A., generalul Dumitru a fost schimbat din functia de sef al Directoratului Informatiilor Militare din Marele Stat Major si trecut în fruntea Facultatii de Artilerie Tactica din cadrul Academiei Militare. (1) Mihai Pelin a facut afirmatia, putin credibila, ca Pacepa fusese printre cei care sustinusera numirea generalului Dumitru în fruntea D.I.M., în 1963, aruncând astfel umbra banuielii asupra lui. Pozitia generalului fusese subrezita de tradarea lui Militaru, în martie, chiar daca de contrainformatii în Armata se ocupa Securitatea, nu D.I.M.

O schimbare în politica de recrutare a avut un efect devastator pe termen lung. De la mijlocul anilor ’60 si pâna la sfârsitul anului 1978, D.I.M. si-a recrutat cadrele dintre studentii anului întâi ai universitatilor civile, asigurându-le burse si pregatire militara pe perioada vacantelor, pâna la absolvire (oarecum asemanator cu programul de pregatire al ofiterilor de rezerva din S.U.A.). Drept urmare, cei recrutati se adaptau mai usor muncii în medii straine si intelectuale.

Dupa tradarile lui Militaru si Pacepa, toti cei recrutati proveneau de la Scoala de Securitate de la Baneasa. Un mediu cazon, complet diferit de cel al vietii civile, în care recrutii proveneau dintre absolventii de liceu selectati de Securitate. Era o schimbare survenita dupa o decizie din 1973 a Comisiei de Cadre a C.C. potrivit careia toate cadrele de conducere din Securitate ce urma sa fie numite trebuia sa provina din productie.

Cu alte cuvinte, Comisia condusa de Elena Ceausescu, cu sprijinul ideologilor fosti cominternisti, revigora o politica din perioada imediat urmatoare razboiului. Totusi, reintroducerea acestei politici dupa trei decenii ducea la o contraselectie. Cei proveniti din „productie“ erau cel mai adesea cei care ratasera intrarea la o facultate. Foarte rar se putea întâmpla ca însusirile native ale unor persoane astfel recrutate sa transceada evidentele dezavantaje provocate de lipsa educatiei si a pregatirii intelectuale. Pe lânga inabilitatea sporita de a opera în mediile din care se presupunea ca trebuie sa strânga informatii, obligativitatea de a urma cursurile unei scoli a Securitatii însemna ca informatiile militare devenisera un apendice de facto al Departamentului Securitatii Statului (D.S.S.). Înlocuitorul generalului Dumitru, contraamiralul Marin Stefan Dinu, a acceptat rapida sporire a controlului Securitatii asupra D.I.M., fara sa schiteze vreun gest în apararea institutiei sau a ofiterilor.

Cu sprijinul entuziast al Elenei Ceausescu, nou-denumitul Centru de Informatii Externe (C.I.E.) a reusit în final sa centralizeze raportarea informatiilor externe „inclusiv de la Marele Stat Major Directia de Informatii Militare“, obtinând astfel monopolul acestor informatii ca o practica curenta (2).

Informatiile militare române erau o tinta prioritara pentru KGB si GRU, în cadrul razboiului pe frontul ascuns sovieto-român. Dar demontarea lor cu buna stiinta a purtat amprenta razbunarii, trasatura care o facuse infama în ochii românilor pe Elena Ceausescu (3). Desigur, spionajul sovietic nu a facut decât sa dea, bucuros, o mâna de ajutor.

Peste 40 de birouri de atasati militari din strainatate au cazut victime colaterale defectiunii lui Pacepa. Înainte de prima actiune clara de distantare de Moscova, din 1958, România avea doar 12 birouri de atasati militari acreditate în strainatate, majoritatea fiind la Moscova si în celelalte sase tari ale Tratatului de la Varsovia (inclusiv Albania), cât si la Washington, Londra, Paris si Ankara (4). În 1977, România avea atasati militari acreditati în 48 de tari, inclusiv în cele mai multe dintre tarile NATO, tarile membre ale Tratatului de la Varsovia, plus Iugoslavia si Cuba, tarile neutre din Europa si în toata Asia, Orientul Mijlociu si Africa (China, Japonia, Coreea de Nord, Indonezia, Vietnam, Afganistan, Birmania, India, Pakistan, Irak, Iran, Iordania, Siria, Yemen, Algeria, Burundi, Congo, Egipt, Maroc, Sudan si Zair).

În momentul când s-a produs aceasta schimbare, D.I.M. era pe punctul sa îsi extinda reteaua prin deschiderea unor birouri de atasati militari în Venezuela si Argentina. Dupa defectiunea lui Pacepa, 40 dintre atasatii aflati la post au fost rechemati si nu au mai fost înlocuiti. Dupa 1980, Comisia de Cadre, aflata sub conducerea Elenei Ceausescu, a refuzat sa aprobe trimiterea unor noi atasati militari peste hotare, iar birourile atasatilor militari au fost pe rând închise, pe masura ce C.I.E. prelua toate sarcinile informative externe. Spre sfârsitul anilor ’80, doar cinci dintre cele 48 de posturi mai functionau si doar patru dintre ele aveau un atasat militar acreditat. Si niciunul dintre aceste birouri – Belgrad, Budapesta, Berlinul de Est si Roma – nu era situat în vreun loc foarte relevant pentru problemele de securitate ale României.

Defectiunea lui Pacepa a declansat un proces care a rupt sira spinarii sistemului militar de informatii al României si astfel a afectat sistemul mai curând „national“ decât „orientat catre partid“ de culegere a informatiilor, cât si ceea ce constituise cea mai propice baza institutionala pentru extinderea parteneriatului strategic militar S.U.A.-România.

Consimtind la dorintele sotiei în acest domeniu, Ceausescu a lasat tara la cel mai scazut nivel de reprezentare a informatiilor militare peste hotare dintre toate tarile Tratatului de la Varsovia si printre cele mai scazute din Europa.

Contactele la nivel superior între militari români si americani au fost continuate în anii ’80. Seful Comitetului Întrunit al Sefilor de Stat Major, generalul John Vessey Jr. (foto dreapta), a vizitat România în primavara lui 1985. România a fost singura tara comunista vizitata la un asemenea nivel în timpul Razboiului Rece. În anul 1986, ministrul Apararii Nationale Vasile Milea a întreprins o vizita la Pentagon, la invitatia generalului Vessey. Era vizita la cel mai înalt nivel în plan militar, dupa cea facuta cu o decada mai înainte de seful Marelui Stat Major, Ion Coman, care a vizitat NORAD si s-a întâlnit apoi cu presedintele Gerald Ford la Casa Alba. În februarie 1988, o delegatie militara americana a vizitat Bucurestiul pentru a face o informare despre Initiativa de Aparare Spatiala („Razboiul Stelelor“). România a fost singura tara din Tratat care a beneficiat de un asemenea tratament. Dar o capacitate impresionanta si o ocazie formidabila fusesera risipite si canale critice de comunicare au fost întrerupte, lasând Washingtonul consternat sa evalueze capacitatea de autodistrugere a României (5).

Ca o ironie, afectarea informatiilor militare, cauzata în parte de defectiunea lui, a facut si mai plauzibile alegatiile lui Pacepa ca România „se îndrepta catre Est“, adica spre Moscova. Prin strangularea comunicarii independente a Ministerului de Externe, prin anularea retelei globale de informatii militare, liderul român s-a vazut redus la o singura sursa, departamentul informatiilor externe al D.S.S. Prin eliminarea celorlalte doua canale disparea posibilitatea de a controla sau verifica informatiile si analizele oferite de un serviciu cu vesnice probleme, C.I.E., unde chiar si controlul partidului era practic absent. Regimul era acum la bunul plac al unui singur mijloc de a discerne prietenii de inamici si de a evita amenintari fundamentale la adresa securitatii si existentei statului. Puterile ostile îsi puteau concentra masurile active si operatiunile de influentare asupra unei tinte mult mai mici. Pentru a controla informatiile ce ajungeau la liderul român trebuia acum sa controlezi doar o mâna de oameni.

Mitul Pacepa

Administratia Carter a facut tot ce a depins de ea pentru a proteja relatia româno-americana de efectele neasteptatei achizitii a lui Pacepa. Potrivit unui raport Stasi, un colonel american a spus ca „presedintele Statelor Unite a decis ca aceasta problema trebuie tratata cu multa atentie, pentru a nu afecta bunele relatii dintre S.U.A. si R.S.R. [subliniat în original]“, o abordare confirmata si de sursele vest-germane si poloneze ale Stasi (6).

În aceeasi masura în care provocase consternare în S.U.A., defectiunea lui Pacepa a stârnit confuzie la nivelul conducerii române, mai ales ca investigatiile initiale aratau ca el era mai curând omul Estului, nu al Vestului. S-a descoperit ca tatal lui era un apropiat al sefului fortelor de ocupatie sovietice din România de la sfârsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial (i-a fost traducator de româna si maghiara); ca serviciile de informatii sovietice îi sustinusera cu larghete studiile în anii stalinismului, mergând pâna acolo încât îi permisesera sa detina o masina noua, pe când lupta de clasa contra burgheziei „reactionare“ se ascutea, si ca mentinuse strânse legaturi cu consilierii sovietici de-a lungul întregii lui cariere (cu care avea sa se laude mai apoi), multa vreme dupa ce astfel de relatii fusesera interzise.

Pe când Pacepa parasea România pentru ultima oara ca sa defecteze cu povestea ca România era un cal troian credincios la remorca sovieticilor, liderul de la Kremlin Leonid Brejnev deplângea, într-o discutie deschisa cu seful partidului comunist est-german Erich Honecker, colaborarea „tradatoare“ a lui Ceausescu cu americanii si chinezii. Brejnev i se plângea lui Honecker ca apropierea chino-americana (facilitata de catre români) era o „apropiere pe o baza antisovietica, antisocialista“ si ca Beijingul si Washingtonul continuau sa foloseasca „abordarea diferentiata“ fata de Europa de Est „pentru a-l determina sa se opuna Uniunii Sovietice“ (7). În acest scop, a continuat Brejnev, americanii si chinezii exploatau din plin „devierile nationaliste“ ale lui Ceausescu, al carui comportament depasea orice caracterizare.

„În mod fundamental, el este un tradator – a proclamat Brejnev – si doar diavolul stie de ce ar mai putea fi capabil“. (8)

Contrazisa direct de catre Brejnev si respinsa de catre agentiile de informatii ale S.U.A. (chiar daca nu de toti ofiterii din cadrul lor) dupa o examinare ulterioara, povestea lui Pacepa se suprapunea exact peste masurile active ale sovieticilor ce urmareau izolarea liderului român si a tarii sale de partenerii americani.

La câteva saptamâni dupa sosirea lui Pacepa în S.U.A., Brejnev se plângea din nou, de data aceasta liderului bulgar Todor Jivkov, ca politica românilor se opunea celei duse de „restul tarilor din Tratatul de la Varsovia“ si le submina securitatea. Mai ales încercarile lui Ceausescu de a crea „o organizatie de cooperare regionala a statelor din Balcani“, avertiza seful de la Kremlin, urmareau sa „submineze autoritatea si influenta sovieticilor în Balcani si sa creeze disonante în relatiile sovieto-bulgare“ (9). Brejnev i-a reamintit colaborarea lor anterioara contra liderului român, subliniind: „cu politica lor privind cooperarea balcanica, românii creeaza complicatii diplomatice pentru Bulgaria. Facând atâta taraboi în privinta realizarii unei cooperari în Balcani, nu urmaresc doar un capriciu. Problema dezvoltarii unei cooperari regionale în Balcani este vazuta de români, ca si de greci si de iugoslavi, ca o cale pentru reducerea influentei Tratatului de la Varsovia în regiune. Aceasta este esenta abordarii lor… Noi trebuie sa contracaram decisiv toate proiectele pentru crearea unui grup balcanic autonom, care sa aiba propriile interese“ (10).

În acelasi timp, liderul partidului comunist român a atacat o serie de probleme controversate de politica externa si securitate, inclusiv, în cea mai clara formulare posibila de pâna atunci, operatiuni ale Tratatului si ale sovieticilor pentru a-l înlocui. La mai putin de o saptamâna dupa plecarea lui Pacepa, Ceausescu a denuntat „un numar de cercuri imperialiste reactionare“, care foloseau „spionajul si diversiunea“, recrutând „renegati si elemente declasate“ din rândul populatiei si folosind „toate mijloacele de propaganda pentru a calomnia“ anumite tari socialiste (11). Trebuie subliniat ca „imperialistii“ la care se referea nu erau cei de la Washington, asa cum Ceausescu facuse efortul de a sublinia Administratiei americane în mai multe ocazii (12). Henry Kissinger îsi aminteste ca Ceausescu accentuase în mai multe râmduri ca nu americanii erau, în primul rând, imperialistii la care se gândea când rostea cuvântul. Asigurari în acest sens primise si presedintele Carter în 1975. Pentru prima oara liderul român folosise termenul de „imperialisti“ pentru a-i desemna pe sovietici în 1968, cu prilejul invaziei din Cehoslovacia.

În terminologia Bucurestiului, termenul desemna în primul rând Moscova si Budapesta, în legatura cu experienta istorica a românilor cu Imperiile Rus, Habsburg si Austro-Ungar, care toate spre deosebire de Statele Unite rasluisera teritorii românesti.

Principalele alegatii ale lui Pacepa nu au fost considerate credibile nici de catre autoritatile responsabile vest-germane, nici de catre Administratia Carter, care le-au tratat ca atare. Totusi, Pacepa a reusit sa îsi atraga simpatiile acelorasi cercuri care fusesera cucerite de teoriile conspirationiste, demonstrabile ca false, ale lui Golitîn privind „mitica“ independenta a României si „falsa“ disputa chino-sovietica. Aceste cercuri erau predispuse, din punct de vedere profesional (si uneori ideologic) sa creada în „complotul monstruos“ comunist, ceea ce facea ca orice frictiune observabila în interiorul lumii comuniste sa fie considerata un artificiu intentionat al Moscovei pentru a distrage atentia lumii occidentale (13).

Culmea ironiei este ca într-adevar Moscova a pus la cale dispute în interiorul aliantei pentru a pacali Occidentul, multe dintre ele putând fi acum identificate comparând declaratii publice si articole de presa cu documentele ce au devenit accesibile de la întâlnirile Tratatului de la Varsovia. Dar aceleasi documente arata ca astfel de dispute false nu implicau si România. Singurul conflict în interiorul Tratatului pe care si Golitîn si Pacepa îl aratau drept „fals“ confruntarea sovieto-româna a fost în realitate singurul conflict real, de lunga durata, din cadrul aliantei.

Din nefericire, afirmatiile si alegatiile lui Pacepa au capatat un suflu nou în cursul campaniei electorale care a dus la înfrângerea lui Carter, în noiembrie 1980, astfel încât au modificat si distorsionat perceptia Statelor Unite asupra României într-o masura uluitoare, în perioada 1980-1992, în timpul Administratiilor Reagan si George Bush senior.

Înca din primele zile ale Administratiei Reagan, a devenit evident ca dezinformarile lui Pacepa au „deteriorat relatiile bilaterale“ dintre Washington si Bucuresti (14). Impactul a fost evident în rândul celor care, în Statele Unite si Europa, se specializasera în problemele românesti. Unii dintre ei au descris apoi regimul Ceausescu drept unul care pacalise „democratiile naive“ cu o falsa independenta fata de sovietici, care nu fusese niciodata un lucru atât de serios încât sa provoace o confruntare deschisa cu Moscova (15).

Ajutat de masurile active eficiente ale Moscovei, Pacepa a reusit sa convinga membri ai Administratiei ca România desfasura sistematic operatiuni ostile Statelor Unite si ca Washingtonul ar trebui sa rupa sau cel putin sa reduca si restrictioneze relatiile cu Bucurestiul. (16)

Ironia este ca daca a existat vreun „mit“ în privinta independentei României, el a rezidat în faptul ca „independenta“ era un termen mult prea slab pentru a descrie politicile care erau atât de deschis si consistent ostile obiectivelor de baza sovietice.

Note:

1 Op. cit., pp. 148-149. Pelin makes the unlikely claim that Pacepa, among others, had supported DIM chief General Dumitru’s original appointment in 1963, thus tainting Dumitru 15 years later. In 1963, however, the DSS had little influence in the army and Pacepa was in charge of technological espionage in Germany. Officially, Dumitru was sacked for having an affair with one of his female operatives, a move rendered plausible only because of the turf war over the service waged by Elena Ceauşescu. His hold on the post had already been shaken by the treason of General Militaru that March, despite the fact that the DSS, rather than military intelligence, was responsible for counterintelligence in the army.

2 Dohotaru (1994), p. 150. The DIE was assisted in this by Military Security (in fact DSS Department IV), which targeted Romanian officers. In the land forces, DSS Military Security was “military” largely by dint of its co-location in the ministry of national defense, the uniforms of its officers, and the fact that both the DSS and the Army properly speaking were considered component parts of the „armed forces” under the Romanian constitution. Virtually none of its personnel were career military before the 1980s. Most had never done any military service (as the conscript pool for the „armed forces” was also drawn upon by the DSS and interior ministry). The situation was apparently different in the air force, where former military pilots were not uncommon in military counterintelligence. Detailed figures on and research into the personnel and recruitment of Department IV (and of the DSS generally) is still lacking.

3 See e.g. Catherine Lovatt, “Women in Politics: The Legacy of Elena Ceauşescu,” Central Europe Review (Bucharest), vol. 1, no. 3 (12 July 1999); Cornelia Les, “The Emergence of Elena Ceauşescu‟s Cult,” Journal of the International Students of the History Association (Budapest), vol. 36, no. 3 (2001).

4 Op. cit., pp. 238-239.

5 Chairman of the Joint Chiefs of Staff, General John Vessey Jr., visited Bucharest in the spring of 1985. Romania was the only Communist country ever visited by a Chairman of the Joint Chiefs during the Cold War. In 1986 the Romanian Minister of Defense, General Vasile Milea, reciprocated with a visit to the Pentagon at General Vessey‟s invitation. In February 1988 a senior military delegation from the US Strategic Defense Initiative visited Bucharest to brief the Romanians on SDI (“Star Wars”). Romania was the only Pact member to receive such a briefing. The “closely cooperating” partners attacked SDI as an aggressive measure.

6 Report on Pacepa Desertion (1978); Herbstritt and Olaru (2005), p. 317. Emphasis in original.

7 Report on the Meeting Between SED General Secretary E. Honecker and L.I. Brezhnev in the Crimea, 25 July 1978, Document 8 in “U.S.-Soviet Relations and the Turn Toward Confrontation, 1977-1980 – New Russian & East German Documents,” CWIHP Bulletin, no. 8/9, (Winter 1996), p. 123, CWIHP.

8 Ibid.

9 Information on Conversation of the Secretary General of the CC CPSU (Leonid I. Brezhnev) with the Bulgarian Head of State (Todor Zhivkov) in Crimea, 14 August 1978, pp. 8-10, 15-17; CSA, Sofia, Fond 378-B, File 495, and BCP Politburo Resolution and Information on the Conversation of the Bulgarian Head of State (Todor Zhivkov) with the Secretary General of the CC CPSU (Leonid I. Brezhnev) in Crimea, 9 August 1981, CSA, Sofia, Fond 1-B, Record 67, File 405, pp. 13-14, both in Baev and Locher (2003), PHP.

10 Baev, “The Crimean Meeting of the Warsaw Pact‟s Countries’ Leaders,” p. 4, in Baev and Locher (2003), PHP

11 Patrick Moore, “Hua Kuo-Feng in Romania,” RAD Background Report/187, 24 August 1978a, OSA, Box 116, Folder 8, Report 24, p. 4.

12 The Romanians first employed “imperialist” as a descriptor of Soviet behavior during the 1968 invasion of Czechoslovakia. See e.g. Record of the Meeting of the Executive Committee of the CC of the RCP Concerning the Situation in Czechoslovakia, 21 August 1968, ANIC, fond CC al PCR/Cancelarie, dosar nr. 133/1968, ff. 6-26. See also Retegan (2000), pp. 211-225. As Ceauşescu reassured President Gerald Ford in 1975, there was “no reason for you to be angered when people start talking in an anti-imperialist way since these are questions of broader applicability.” Memorandum of Conversation, Bucharest, August 2, 1975, 7-8:10 p.m., Document 36, Foreign Relations, 1969-1976, Volume E-15, Documents on Eastern Europe, 1973-1976, U.S. Department of Statement. Henry Kissinger likewise noted Ceauşescu’s emphasis on the fact that the US was not the first state Romanians thought of when they employed the term “imperialist.” Henry Kissinger, Years Of Renewal, New York, Touchstone, 2000, p. 662.

13 Among his partisans in the US were one of Pacepa’s first de-briefers, FBI special agent Wayne A. Barnes; the journalist and former advisor to White House Chief of Staff Alexander Haig, Michael Ledeen; the long-time Newsweek journalist and editor Arnaud de Bourchgrave; Heritage Foundation analyst Juliana Pilon; and the political scientist Vladimir Tismaneanu. His partisans within Romania included the journalists Sorin Rosca Stanescu and Dan Pavel.

14 Daniel N. Nelson, “Eastern Europe and the Non-Communist World” in Stephen Fischer-Galati, editor, Eastern Europe in the 1980s, Boulder, Westview, 1981, p. 216.

15 See e.g., Tismaneanu (2003), pp. 187-188; Tom Gallagher, Theft of a Nation: Romania Since Communism, London, Hurst & Co, 2005, pp. 158-159; Tom Gallagher, Outcast Europe: The Balkans 1789-1989: From the Ottomans to Milosevic, Amsterdam, Harwood Academic Publishers, 2003, pp. 237-241.

16 The US Ambassador to Romania during 1981-1985, David Funderburk, was fully persuaded by Pacepa, as was the influential chair of the Senate Foreign Relations Committee, Jesse Helms, who lobbied President Reagan to break off relations with Romania based on the same misguided argument that Romania was not really independent from Moscow. See Funderburk (1987), especially chapter three, “Romanian Foreign Policy: The Myth of Independence,” pp. 39-54. See also Reagan (2007), pp. 547-548.

Surse: Magazin Istoric si Ziaristi Online

Minister of Defense

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.