20 de ani de la moartea lui Edgar Papu, "parintele protocronismului romanesc". Edgar Papu la ceasul dreptatii. IN MEMORIAM: FOTO/VIDEO/DOCUMENTE INEDITE - Ziaristi OnlineZiaristi Online

20 de ani de la moartea lui Edgar Papu, “parintele protocronismului romanesc”. Edgar Papu la ceasul dreptatii. IN MEMORIAM: FOTO/VIDEO/DOCUMENTE INEDITE

Edgar Papu la Ceasul Dreptatii - Ziaristi Online

Vlad Ion Papu fiul lui Edgar Papu alaturi de bunicul sau via Ziaristi OnlineAstazi, 30 martie 2013, se implinesc 20 de ani de la moartea marelui carturar roman de valoare universala Edgar Papu (1909 – 1993). Coincidenta istorica face ca tot intr-o zi de 30 septembrie, insa in urma cu 24 de ani, sa mearga spre Ceruri un alt mare carturar al culturii romane, pe deasupra si nevolnic monah, Parintele Nicolae Steinhardt. Nicolae a ales calea Rohiei. Edgar Papu a fost crestinat la catolicism de rit oriental de insusi Monseniorul Vladimir Ghica – declarat chiar zilele trecute “martir pentru credință” de către noul Papa Francisc – si s-a casatorit cu Angela, fiica de preot ortodox: Parintele Lupaşcu Andreescu (foto dreapta). Ce-i mai leaga pe cei doi: amandoi s-au nascut evrei, amandoi s-au crestinat pe pamant romanesc, amandoi au facut inchisoare politica, fiind eliberati cu decretul din 1964, de dupa desovietizarea structurilor de forta, amandoi au iubit poporul roman si amandoi au suferit pentru Romania. Amandoi au lasat o mostenire inestimabila acestui neam, in care s-au izbavit.

In absenta oricaror manifestari culturale omagiale pe masura staturii impresionante a eseistului si criticului literar Edgar Papu, portalul Ziaristi Online propune cititorilor sai o serie de articole comemorative care sa atinga personalitatea acestui geniu al Romaniei, a carui memorie este terfelita si azi, de aceeasi si aceeasi dusmani ai poporului roman.

Considerat “parintele protocronismului romanesc” modern, dupa Hasdeu (“Etymologicum magnum Romaniae”) si Densusianu (“Dacia preistorica”), Edgar Papu a fost supus unui adevarat linjas pe termen lung, de cele mai multe ori cei care il executau fiind total lipsiti de orice cunostinta asupra operei si valorilor exprimate de marele ganditor. Ce este asadar protocronismul (gr. protos – primul și chronos – timp)? Sintetizat, este “un curent de idei care urmărește să pună în valoare anticipările creatoare pe plan universal în domeniul culturii și civilizației, pe care orice popor le poate revendica”. Sau: “o constatare de bun simţ, o realitate culturală prezentă în oricare formă de comparatism care admite realitatea evoluţiei paradigmelor culturale de-a lungul istoriei” (Theodor Codreanu). Conform acestui curent, continuitatea romaneasca si crestineasca pe acest pamant a contribuit definitoriu si primordial la dezvoltarea civilizatiei europene.

Parintele Staniloae avea sa explice despre prefacerile europene dupa nasterea, crucificarea si invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos: “Din Filipi, Apostolul Pavel şi însoţitorii lui au dus creştinismul şi în alte oraşe macedonene, între care şi în Tesalonic şi Bereea (Fapte, cap. 17) care până azi purtând numele de Veria este locuit aproape în întregime de macedoneni. Aceşti macedoneni erau traci, care purtau şi numele de besi. Besii se întindeau şi dincolo de Bosfor, în Bitia, sub numele de Biţi. Troia era unul din oraşele lor. Ei erau în fond un neam romanic, ca dovadă stă faptul că Enea, nepotul lui Priam, plecând din Troia după ce a fost cucerită de traci, se duce în Italia, unde întemeiază Roma. Dar o dovadă despre romanitatea acestor traci sau besi este şi faptul că numai ei rămân după plecarea armatelor romane din Dacia, şi apoi din sudul Dunării, vorbitori ai limbii romane, câtă vreme în Grecia, Egipt, Asia Mică, această limbă s-a pierdut.” (“De ce suntem ortodocsi“, Revista „TEOLOGIE ŞI VIAŢĂ” Nr. 4-8, 1991, via Roncea Ro).

“Inaintea gloriei care a fost Grecia si Roma, inainte chiar de primele orase ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trait in valea de jos a Dunarii si la poalele Balcanilor oameni care au fost primii in arta, tehnologie si comert la mare distanta”. Paradoxal, pentru detractorii teoriei protocronismului, acest citat nu-i apartine lui Edgar Papu si nu a fost publicat pe vreun site “extremist”, “tracoman”, “dacoman” sau “national-comunist” ci este reprodus din New York Times ( NYT – 30 noiembrie 2009) si este scris de John Noble Wilford, care afirma, prezentand expozitia internationala “The Lost World of Old Europe: the Danube Valley, 5000-3500 B.C. – see also Origins: A History of Beginnings.” ca “civilizaţia europeană a început la poalele Carpaţilor” (Enciclopedia Romaniei online).

Gogu Radulescu CC PCR amuzandu-l pe Nicolae Ceausescu FOTO Ziaristi OnlineTeoria incriminata de dusmanii de ieri si azi ai Romaniei a fost creionata de Edgar Papu pentru prima oara in eseul „Protocronismul românesc” (Revista “Secolul XX”, 1974) si explicata mai pe larg in lucrarea “Din clasicii noştri” (Editura Eminescu, Bucuresti, 1977). Dezvoltata ca un curent cultural, teoria lui Edgar Papu avea sa fie anihilata de la cel mai inalt nivel al Partidului, printr-un personaj funest, care s-a dovedit ulterior a fi un veritabil agent sovietic, disparut misterios din Romania dupa 1989, dupa inscenarea propriei inmormantari: Gheorghe (Gogu) Radulescu, vicepreședinte al Consiliului de Stat al României Socialiste, membru al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist din Romania (foto dreapta, amuzandu-l pe N. Ceausescu).

Denigratorii lui Edgar Papu au sustinut si reafirmat incontinuu ca protocronismul reprezinta platforma de edificare a “national-comunismului” lui Ceausescu. Dar faptele demonstreaza cu totul si cu totul altceva: profesorul Theodor Codreanu arata: “În nr. 2/1986 al revistei România literară, Gogu Rădulescu publica, erijându-se în cunoscător, articolul “Profesorii mei de limba română”, în care nu numai că nu adopta protocronismul ca ideologie partinică, dar îi aducea grave acuze, între care şi aceea că a readus „prezenţa ideilor de extremă dreaptă în publicistica noastră” (“Edgar Papu si minoratul culturii romanesti”). De altfel, “national-comunistul” Edgar Papu avea sa fie aparat din exil de insusi Mircea Eliade, cel care impartasea aceleasi idei cu nedreptatitul de la Bucuresti: „Nu copiam Europa, nici nu o respingeam – ci ne măsuram cu ea”. “Era Eliade ideolog al politicii culturale a P. C. R., iar Gogu Rădulescu şi Suzana Gâdea anticomunişti?”, se intreaba profesorul Theodor Codreanu.

In urma articolului nomenclaturistului comunist, de infierare a protocronismului, Edgar Papu a fost interzis a doua oara, dupa perioada de detentie ispasita sub acuzatia de “uneltire contra ordinii sociale”. Suzana Gadea,  președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste, interzice aparitia Dreptului la replica al profesorului Edgar Papu la atacul venit din varful piramidei agentilor sovietici. Incepe cea de a treia perioada de marginalizare din viata profesorului, dupa ce o “Comisie Simionescu”, insarcinata cu epurarile in mediul universitar, trasa in 1948 ordinul “sa fie lasat fara statut social”  – pentru ca “este un element idealist, mistic, nesigur” -,  urmat apoi de incarcerarea sa din 1961. O moarte civila din care, totusi, “neolegionarul” Edgar Papu – “o minune de neam davidic în neamul românesc”, dupa cum il defineste profesorul Ilie Badescu – a inviat si ramane viu, in memoria fiintei culturale si a constiintei nationale. De amintit, intr-o paranteza: Gogu Radulescu este vazut pana in ultimele clipe ale regimului comunist, de-a dreapta lui Ceausescu, in aparitia sa televizata din sediul CC al PCR in care acesta se exprima pe tema evenimentelor de la Timisoara (20 decembrie 1989). In aceeasi seara, Gogu Radulescu avea sa urmareasca o piesa a uneia dintre amantele sale, Valeria Seciu, la Teatrul Mic. Din masina neagra cu numar mic a demnitarului comunist aveau sa coboare, impreuna cu acesta, criticii Zigu Ornea si… Nicolae Manolescu. (Vedeti si Cazul Gogu Rădulescu şi Loja de la Comana sub lupa Securităţii. Reteaua din Retea: de la Komintern la Neokomintern si Un document original halucinant. Semnaturile intelectualilor patriei pentru eliberarea lui Gogu Radulescu, membru CPEx al CC al PCR. EXCLUSIV).

Peste ani, acelasi Nicolae Manolescu avea sa contribuie la asa-numitul “Raport Tismaneanu” in care protocronismul era din nou “infierat”, cu aceeasi “manie proletara” ca si in articolul membrului CPEx al CC al PCR, Gogu Radulescu (foto dr.). De notat, ca, exact in acelasi timp in care “apologetul national-comunismului” Edgar Papu isi spunea rugaciunile salvatoare in celulele inchisorilor comuniste in care fusese aruncat, criticul “anti-comunist” Nicolae Manolescu scria: “Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile profunde, determinate în conştiinţă de ideea socialismului… Înzestraţi cu conştiinţa ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei.” (Nicolae Manolescu, ,,Înnoire”, “Contemporanul”, nr. 34/24 aug. 1962.). Si inca: “Partidul i-a ajutat pe scriitori să înţeleagă ce rol le revine în viaţa socială, în lupta pentru construirea şi desăvârşirea socialismului, aportul pe care îl pot aduce la făurirea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste şi la distrugerea vechii mentalităţi.” (Nicolae Manolescu, “Contemporanul”, nr. 34, 1964). Delirul continua si in 1965: “Un amplu răsunet au găsit în conştiinţa scriitorilor şi creatorilor de artă cuvintele rostite de tovarăşul Nicolae Ceauşescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR” (Sursa: Cotidianul.ro).

Ca un element de turnesol, se cuvine sa amintim ca, in timp ce Manolescu gireaza si astazi adevarate atacuri la adresa lui Eminescu si a fiintei nationale, ultima carte a profesorului Edgar Papu, la care a lucrat, aproape orb, pana in cea din urma clipa a vietii sale, aparuta postum  la Editura Princeps (Iaşi, 2005), îngrijită de fiul sau, Vlad-Ion Papu, si cu o prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta, a fost Eminescu într-o nouă viziune (Vedeti aici cronica profesorului Theodor Codreanu). Eminescu, “omul deplin al culturii românesti” dupa cum il considera colegul sau de crez si generatie Constantin Noica, si despre care Edgar Papu afirma: “Pe plan national, Eminescu se dovedeste un exponent nedezmintit al pamântului nostru.” (www.mihaieminescu.ro).

“Pe Edgar Papu mi l-am închipuit mereu ca pe o copie fidelǎ a icoanei marelui sfânt al Rusiei, Cuviosul Serafim de Sarov. Învǎluiţi amândoi într-o desǎvârşitǎ blajinǎtate a firii omenesti şi dominaţi de o mare evlavie faţǎ de preceptele unei vieţi creştine exemplare, Edgar Papu şi Cuviosul Serafim de Sarov au trecut, fiecare la vremea lui, pragul unic al eternitǎţii pǎtrunşi de acelaşi sentiment al dezmǎrginitei umilenii”, il evoca pe marele disparut esista Magdalena Albu intr-un articol cu titlul Edgar Papu – fluviul unei conștiințe exemplare. ”În ghearele anchetatorilor şi temnicerilor au încăput şi figuri cu totul can­dide, din specia celor care nu pot omorî o muscă, dar care intrau în programul de decimare, de exterminare a inteligenţei creatoare româneşti”, scria profesorul Mihai Ungheanu despre arestarile lui Constantin Noica, Vasile Voiculescu si Edgar Papu, in lucrarea sa fundamentala, “Holocaustul culturii române“.

“În zilele noastre planeta apare încă dominată de Ananké, cumplita zeiţă a nevoii. Să nu fi ajuns, oare, omul la putinţa de a se elibera din lanţurile ei? Trecută de „păcatele tinereţii”, săvîrşite în trecutul nevîrstnic al secolului XX, omenirea se cere să descopere cel mai preţios dar al vieţii în propria ei conştiinţă. Deoarece adîncul acestei conştiinţe omeneşti cuprinde. în stare matură, comori mai bogate decît tot aurul lumii, valorile lăuntrice sînt chemate să comande şi asupra „situaţiei date”, şi asupra „nevoii”, pe care sfîrşitul de veac le impune, în pragul unui nou mileniu. România este pe cale de-a răspunde unei asemenea cerinţe. Ea dă exemplul unei ţări mici, dar al unui spirit mare, care a învins „imposibilul”. Este încununarea unei calităţi de totdeauna a poporului nostru”, sintetiza Edgar Papu valentele protocronismului in articolul sau “Prolog catre viitor“.

Mentionam ca articolul de mai jos a fost cenzurat, peste ani, de acelasi “anticomunist” Nicolae Manolescu, la o aparitie in Romania literara. Asadar, in premiera, versiunea integrala despre EDGAR PAPU – LA CEASUL DREPTĂȚII, prezentata de fiul sau, Vlad-Ion Papu, la ceas comemorativ. Marturia memorialistica impresionanta a eseistului Vlad-Ion Papu, care isi propune sa puna in circulatie internationala ideile parintelui sau, si caruia ii multumim in mod deosebit, este urmata de un interviu video din anii ’90, prezentat de Fundatia culturala “Edgar Papu”.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe marele carturar Edgar Papu!

Pentru conformitate,

Victor Roncea / Ziaristi Online

EDGAR PAPU – LA CEASUL DREPTĂȚII

Documente inedite relative la procesul și condamnarea sa

                Cu puține excepții, întreaga generație de intelectuali căreia îi aparține și Edgar Papu a trecut prin experiența carcerală ori concentraționară, mecanismul terorii preventive urmărind neutralizarea sub orice pretext a elitelor, ca metodă de control social; programatic invariabilă și inevitabilă în finalitate, represiunea diferă doar în ceea ce privește procedeul și algoritmul înscenării.

În cazul său, deși recluziunea a fost relativ de scurtă durată, de 30 de luni, iar arestarea s-a produs destul de târziu, abia în 1961, regizarea culpabilizării sale debutează din primul an al „republicii populare”, conducând implacabil la o cârmire de destin; însă până la aruncarea sa efectivă în teascurile mecanismului de represiune va trece mai bine de un deceniu, punând la grea încercare răbdarea și ingeniozitatea  torționarilor, mai ales din pricina trecutului său politic imaculat (exista numai precedentul aderării sale în 1946, ca simpatizant, la Partidul Social Democrat-Titel Petrescu, probabil la îndemnul lui Vianu care candida pe listele partidului; de fapt, nu-și exprimase niciodată opțiunea politică, văzând – se pare – în PSD „răul cel mai mic”) și a neimplicării sale obștești din perioada interbelică (când avea statut de tolerat; familia sa obținuse naturalizare de-abia în 1919, vezi în acest sens Petiția de încetățenire, întocmită de tatăl său Iacob Pappu, precum și Certificatele de românitate, obligatorii – potrivit legilor rasiale, adoptate în 1937 – la angajarea în orice instituție publică; v. doc. 1-3), iar originea sa evreiască îl absolvea de bănuiala de a fi fost implicat în mișcările sau curentele de sorginte naționalistă.

De pe urma trecerii prin furcile caudine ale Comisiei „Cristofor Simionescu”, responsabilă cu epurarea Centrului universitar Iaşi, unde activase în timpul războiului, s-a ales cu un dosar de cadre în care tronau o seamă de „recomandări” ce i-au jalonat toată cariera ulterioară, chiar şi pe cea post-decembristă. După propria sa mărturisire, parcurgând, multe decenii mai târziu, printr-o întâmplare, funestul catastif, a înţeles ce nişă socio-profesională îi fusese rezervată de către regim : element idealist, mistic şi nesigur…, nu se recomandă reintegrarea sa în învăţământ…, să i se acorde drept de semnătură…, să fie lăsat să se îmbogăţească (sic), dar fără statut social..- iată limitele pe care i le trasa Comisia Simionescu încă din 1948.

În cursul anului 1952 respinge o tentativă de înregimentare, și anume oferta-test de înscriere în P.M.R., declarând că ateismul promovat de către acesta este incompatibil cu convingerile sale religioase, descoperindu-și astfel un punct  vulnerabil în biografie, pe care regimul nu va ezita să-l exploateze, precipitând situația critică urmărită. Este vorba de faptul că, după război, frecventase cercul Monseniorului Vladimir Ghyka  (la al cărui proces de beatificare îşi va aduce şi el mărturia şi în amintirea căruia îl va boteza Vlad pe singurul său fiu ) și se convertise la catolicismul de rit oriental. În urma refuzului  net de aderare la partidul comunist este epurat din învăţământ şi nevoit să devină colaborator extern la Institutul de Lingvistică, unde a contribuit la redactarea primului volum al Dicţionarului general al limbii române (1951–1953). În această luare de poziție tranșantă și extrem de  riscantă în epoca stalinistă recunoaștem influența învățăturilor primite de la părintele său spiritual, Fericitul Vladimir cel care, prin refuzul de a se expatria împreună cu suita regală, a preferat să rămână în Țară și să îndure martiriul, convins fiind că, prin convertirea tinerei generații de intelectuali, mai ales de origine iudaică, destinați să devină elitele noului regim, va reuși să-i îndulcească acestuia intransigența ideologică și intoleranța confesională, să salveze – în ultimă instanță – libera practicare a cultului catolic; din păcate, nu s-a întâmplat așa, fiindcă niciunul dintre fiii săi duhovnicești  nu a ocupat funcții de decizie în România comunistă, iar rolul lor ca formatori de opinie a fost, pe diferite căi, strangulat. Este dureros că actul de curaj prin care Papu-prozelitul și-a afirmat credința, compromițându-și cariera și punându-și în pericol libertatea sau chiar viața, dimpreună cu cea a familiei, nu a primit un răspuns pe măsură din partea  Bisericii apostolice –  E.S. Ioan Robu, arhiepiscopul romano-catolic de București,  a respins donația postumă a manuscriselor sale, iar Em.S. Lucian Mureșan, Întâistătătorul Bisericii unite cu Roma, s-a dezis, susținând că nici măcar nu a auzit de Edgar Papu.

Revine în 1953, rechemat de Vianu, la Facultatea de Litere şi Filosofie ca lector doctor, cu drept de curs, la Catedra de „Istoria şi comparaţia marilor literaturi” (Literatură comparată), asigurând interimatul la Cursurile speciale ale prof. T. Vianu. Printre cursurile ţinute în cei opt ani de carieră se evidenţiază cel de Istoria literaturii latine, Lirica italiană a Renaşterii sau Teatrul clasic spaniol (păstrate în dactilogramă). Introduce la seminarii modalitatea apreciată de  studenţi a lecturii pe roluri a operelor studiate, într-un spectacol cvasi-teatral susţinut de către tineri actor, fapt ce i se va reproșa în denunțurile „colegiale”, alături de tradiționalele marote – proferarea de la catedră a ideilor idealist-mistice, atât de „înfierate” în epoca respectivă.  Pe lângă seminariile universitare, va găzdui o seamă de colocvii libere sau de dialoguri (care s-ar numi în ziua de astăzi interactive), cu studenţii cei mai înzestraţi, în cămăruţa sa din casa parohială aflată în curtea Bisericii Floreasca de pe Calea Dorobanţilor (unde locuia la socrul său, preotul Lupaşcu Andreescu). Pe aici s-au perindat o seamă de figuri marcante care s-au decantat din succesivele generaţii de studenţi, începând cu generaţia lui Virgil Cândea şi continuând cu mai tinerii Nichita Stănescu, Aurel Covaci, Matei Călinescu, Petru Popescu şi alţii, ceea ce s-a vădit a constitui un alt „punct nevralgic” în activitatea sa didactică. În aceeaşi cămăruţă, unde nu era loc pentru o masă, a tradus volumul secund din Don Quijote, aşezat pe un scăunel scund pentru sprijinit picioarele, cu spatele rezemat de sobă, aşternând pe pat un atlas cu coperţile cartonate în chip de pupitru de scris…

În sfârşit, în noaptea de 15 spre 16 decembrie 1961, intrigile de catedră dau roade; după ani în şir de denunţuri mai mult sau mai puţin anonime (Edgar Papu va refuza în permanență să-şi nominalizeze colegii-sicofanți, însă soţia sa nu se va feri să-și îndrepte bănuielile asupra Venerei Antonescu – cea care va beneficia de pe urma îndepărtării sale de la catedră,  preluându-i cursul spre indignarea studenților care o huiduiau), şicane, intimidări, provocări sau filaje de tip securistic,  este arestat sub deconcertanta acuzaţie de „uneltire contra ordinii sociale”.

Mi-a rămas întipărită în minte scena arestării, văzută prin ochii unui copil de cinci ani: casa parohială în care locuiam era de tip vagon, așa că trecerea spre odaia părinților se făcea prin dormitorul meu; brusc, în toiul nopții am fost trezit de o lumină violentă, mi-am acoperit ochii cu pătura, dar, auzind un tropăit greu de pași pe parchet, am îndepărtat-o pieziș, lăsând liber privirii doar un colț de dușumea pe care au apărut – ca într-o imagine decupată – două cizme maro și tivul unei haine de piele de aceeași culoare, lucioase în lumina crudă, care păreau că se mișcă de la sine, fără trup; fracțiunea de siluetă a bătut, apoi, cu violență în ușa părinților și a dispărut în dormitorul lor; am recăzut în somn, dar spre dimineață am fost trezit de sărutările tatii care, cu lacrimi în ochi, își lua rămas bun de la mine, iar eu nu înțelegeam de ce.  Aveam să înțeleg mult mai târziu.

În baza „Ordonanței de reținere din 15.XII.1961, emisă de anchetator penal de securitate lt. maj. Polac Toma din Secția de anchete penale a Direcției Regionale M.A.I. – Bacău”, cu prilejul arestării propriu-zise,„ cpt. Hristenco Ion, asistat de locot. Cojocaru Lucian”, procedează la efectuarea  unei percheziției domiciliare care, potrivit Procesului verbal, încheiat la 16 decembrie 1961 (vezi doc.4), se desfășoară între orele 0,30 și 5 dimineața.

În urma percheziției, i-au fost „ridicate” (ca să folosesc eufemismul consacrat) actele personale, libretele CEC, manuscrisele („poz. 73. Treizeci și cinci de mape diferite cu manuscrise literare și alte texte diferite”), însemnările (poz. 71. „Două agende pe anii 1956, 1959 cu însemnări”; poz. 72. „Treizeci de caiete diferite cu însemnări”), Corespondența („Un plic mare în care se află diferite scrisori din țară și străinătate”, ce cuprindea printre altele epistole primite de la personalități culturale de anvergura lui Blaga, Ionesco, Eliade, Gentile, Papini), precum și câteva zeci de cărți, inclusiv colecții de reviste (propriile sale lucrări publicate, volume de filozofie, mai ales opera lui Blaga, Bagdasar, Vianu, Claudian, Noica, Dimitriu, Claudian, Comarnescu ș.a., ediția princeps a integralei Schopenhauer, dar și carte rară, repertoriată într-un mod amuzant de criptic și suspect de sumar de către vajnicii ”lucrători de Securitate”, care în final au avut grijă să consemneze „nu s-a făcut nici o plângere că s-a folosit vreun procedeu ilegal în timpul efectuării percheziției”.  Astfel, sub mențiunea de la poz. 53. din document: „Un volum De rerum natura plus încă un volum de Bernardino Telesio” se ascund prețioasele in folii  Titus Lucretii Cari de rerum natura libri sex: mendis innumerabilibus liberati, Paulo Friedenberger editae, Verona 1486, in-folio, 477 p., prima carte tipărită la Verona, incunabul, ediție din care s-au mai păstrat doar opt exemplare în bibliotecile europene și TELESIO, Bernardino, ”De rerum natura iuxta propria principia, Libri IX ”, 1586, singura ediție cu text integral publicată antum. În aceeași categorie intră și ediția A.C.Cuza a operei eminesciene, trasă în 40 de exemplare.

În mare parte, cele confiscate vor dispărea fără urmă, ștergând ca un tsunami patru decenii de creație și strădaniile a două generații de bibliofili. Se pare că imprimatele au fost „donate” de M.A.I. bibliotecilor din Bacău și Iași, mucezind în așa-zisele fonduri speciale, iar manuscrisele au fost fie distruse, fie reținute ca probe incriminatorii la dosarul anchetei, în timp ce, pentru partea de manuscrise și însemnări restituite, neobosita cenzură a avut grijă să le facă inutilizabile, epurându-le de orice conținut neconform  prin smulgerea paginilor sau fascicolelor vinovate; așa se face că un studiu de 500 de pagini, unic în spațiul nostru cultural, anume „Estetica lui Dante”, la care a lucrat timp de  12 ani (1943-55), este mutilat prin smulgerea unui sfert din file, devenind de nereconstituit.

După șocul inițial al arestării în forță (au tăbărât pe mine patru sau cinci securiști – își va aminti mai târziu – ca și cum aș fi fost o brută periculoasă) și chinuitoarea percheziție la care este silit să asiste, semnând pe fiecare imprimat confiscat în parte („Ridicat de la mine Edgar Papu 16.XII.1961”), este suit încătușat, între doi gealați, într-o mașină neagră, fără a se omite procedeul de intimidare al punerii  ochelarilor negri și transportat într-o direcție necunoscută lui, care se va dovedi a fi arestul Securității din Bacău.

Rămâne de clarificat logica acestei lovituri ce venea de la un „eșalon tenebros” dintr-o locație total străină, orașul Bacău, unde nu mai pusese piciorul până atunci, dar care nu va întârzia să-i lase amintiri de neșters. De fapt, n-ar trebui să fie de mirare că, într-un stat totalitar care ține individul în captivitate, indezirabilul n-are nici o șansă să se sustragă sistemului oricât de forțate ar fi acuzațiile ce i se pun pe seamă sau oricât de inconsistente ar fi dovezile vinovăției sale – ori pentru Edgar Papu Bacăul suplinește funcția de castel kafkian. Biletul de intrare în acest tărâm al virtualităților negative care, prin absurd, atunci când se întrupează suspendă realul, este reprezentat de un denunț căruia, de astă dată, i se dă curs. La anchetă, P. va încerca o senzație de neverosimil când i se comunică conținutul acestuia: complicitate la conspirația de răsturnare a guvernului R.P.R., lui rezervându-i-se după reușita acțiunii portofoliul Culturii. Ulterior, va relata ce s-a petrecut de fapt, respectiv că, în iarna anului 1957, s-a întâlnit  pe stradă, în dreptul Universității, cu un coleg de catedră, asistent la limbi clasice, recunoscut ca genul de pisălog-ventuză, care i-a destăinuit în mare taină că, pentru a precipita venirea americanilor, pune la cale, cu alte persoane neprecizate, o lovitură de stat, conspiratorii anunțându-l că a fost propus ca ministru al Culturii în noul guvern. Ca să nu prelungească inutil în frig convorbirea și să scape de insistențele individului din fața sa, despre care nu era sigur dacă nu este cumva mitoman, agent provocator sau amândouă la un loc, îi răspunde într-o doară, grăbindu-se să se desparte de el și uită cu desăvârșire de aberație. Peste ani, acest om – căruia nu-i dau numele, pentru că, în fond, a fost la rândul lui o victimă,  prizonier al propriilor sale obsesii maladive – care se trăgea realmente dintr-o familie de boiernași de prin părțile Bacăului, s-a colat cu o escroacă, urmărită pentru delapidare. Aceasta l-a îndemnat să viziteze parohiile greco-catolice din zonă  și să ceară găzduire și sprijin material, dându-se drept urmărită politic. Mai mult chiar, profitând de buna-credință a franciscanilor care păstoreau aceste comunități, i-a convins pe aceștia să achiziționeze terenuri imaginare în Statele Unite, pe care, chipurile, le-ar fi deținut acolo, plătindu-le în cocoșeii pe care fiecare parohie îi drămuia pe-ascuns, dat fiind regimul restrictiv al metalelor prețioase, în vigoare atunci; în felul acesta cei înșelați, s-ar fi gândit de două ori înainte să o denunțe, fiindcă s-ar fi auto-incriminat, ca deținători de monetă interzisă. Cert este că, după un timp, frecvența deplasărilor  a iscat suspiciunea autorităților, iar cuplul a fost arestat, omul nostru trezindu-se acuzat de complicitate cu o infractoare de drept comun. Promisiunea de reducere a pedepsei, presiunea psihică, poate tortura l-au determinat să coopereze cu anchetatorul, inculpându-i pe  generoșii săi găzduitori, dar implicându-l, totodată, și pe Papu, supus urmăririi operative din 1955 și de care autoritățile nu știau cum să scape. Iată cum se explică prezența sa într-o anchetă a Securității din Bacău și, mai departe, judecarea sa într-un lot de preoți catolici. Digresiunea a fost necesară pentru a compara faptele cu interpretarea lor viciată și de a contempla distanța care separă întâmplarea „așa cum a fost” de enormitatea răstălmăcirii, ceea ce nu transpare din actele oficiale.

La penitenciarul din Bacău, aflat în grajdurile din jurul orașului, unde se schimbau altădată caii de poștă, își va petrece următoarele 29 de luni din viață, pe parcursul instrumentării procesului și după condamnare,  îndurând brutalitatea zilnică a gardienilor (caraliii, în argoul specific deținuților), recrutați dintre declasații din zonă, în special din rândul minoritarilor ceangăi și țigani, care depuneau un zel supra-regulamentar în prigonirea „umbrelor” captive, ceea ce i-a întărit convingerea că lupta de clasă nu este decât expresia deghizată a urii de rasă. Suportă cu greu asprimea regimului de recluziune: țambalele  (paturile rabatabile) care se ridicau la perete, prinse cu lacătul 18 ore pe zi, interdicția de a sta așezat pe dușumeaua de beton, ci cel mult sprijinit de perete, dar și obligația ca, pe durata somnului, să ai mâinile la vedere, deasupra păturii, ceea ce iarna devenea un calvar, privarea de vești din partea familiei, de hârtie sau de orice alt instrument de scris, gerul din celulele neîncălzite și tortura suplimentară de a fi încarcerat împreună cu irecuperabilul său denunţător care, la sosire, l-a întâmpinat senin, spunându-i: -Nu-i aşa că mă ierţi! Lasă,Edi, o să ne înţelegem bine împreună.

La ancheta ce va presupune peste șase luni  de interogatorii, torționarii se străduiesc să-i smulgă mărturisirea că ar fi agent al Vaticanului și îl somează să-și dezvăluie legăturile, dar, cu toate presiunile de ordin psihic exercitate, tentativa eșuează în ridicol atunci când i se cere socoteală asupra afirmațiilor din înscrisurile confiscate la percheziție. Mânat de o suspiciune maniacală, la un moment dat, anchetatorul îi pune în față un petic de hârtie cu însemnarea:„Gungulică, dacă pleci, să nu uiți să cumperi pâine. Cu drag, Papicu”, chestionându-l, cu ochii bulbucați de gravitatea descopeririiCine e acest domn Gungulică? Care e codul mesajului? Spune repede, tâlharule, că te-am prins!  Era, de fapt, un banal bilet semnat de tatăl său, familiar Papicu, care murise cu trei ani înainte, iar Gungulică era numele cu care era alintat de părinți.

Cu acest anchetator se va reîntâlni întâmplător, prin anii 70 – episodul fiind semnificativ pentru modul exemplar de ambiguu în care era perceput de autorități: Trecând pe Magheru, mă trezesc interpelat de un ins care, în loc de bună-ziua, mi se adresează imperativ, ofuscat că nu-l salutasem: – Nu mă mai recunoști, mă? -Cum aș putea să te uit, i-am răspuns. –Ce mai faci,un te duci acu? -La sala Dalles, să țin o conferință. –Bravo, ai văzut ce bine ți-am făcut, că ți-am băgat mințile-n cap!

Anchetarea întregului lot din care face parte se încheie abia în ianuarie 1963, fiind deferit spre judecare Tribunalului militar de regiune militară București. Pe durata procesului este transferat la închisoarea de tranzit Malmaison. Dezbaterile procesuale sunt sumare, instanța respinge  probele  ”scrise” și audierea martorilor apărării, considerându-le „inutile, deoarece s-au administrat suficiente probe pentru stabilirea împrejurării invocată”(vezi doc.5, p.2), avocatul său Marin Vintilescu ridicând din umeri a neputință. Pe vremea aceea – explica mai târziu – rolul apărătorului în procesele politice, indiferent dacă era din oficiu sau angajat pe cheltuiala familiei, se rezuma  la pledoaria standard de recunoaștere a vinovăției inculpatului, așa cum reieșea din rechizitoriul procurorului, ceva de genul: Onorată instanță, clientul meu este un dușman al poporului care merită tratat cu toată asprimea legii, cer clemența curții având în vedere că este bolnav ori are copii de întreținut ori că, anterior comiterii faptei, a avut un comportament exemplar etc; dacă ieșea din acest tipic și avea curajul să încerce apărarea efectivă a clientului reprezentat, încurcând ițele cusute cu ață albă ale actului de acuzare, risca să fie el însuși arestat, luând loc pe banca acuzaților, alături de client.

Deși inconsistența concluziilor anchetei nu putea susține acuzația de complicitate la lovitură de stat sau de spionaj în favoarea Vaticanului,  care s-ar fi soldat probabil cu o pedeapsă de 25 de ani temniță grea, instanța inventează un subterfugiu, schimbând încadrarea juridică a faptelor ”reținute în sarcina” sa  în mai blândul „delict de uneltire contra ordinii sociale”. Așa se face că, prin Sentința nr. 6/22 ianuarie 1963, este condamnat la „8 ani închisoare corecțională și 4 ani interdicție corecțională pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct.2 lit.a cod penal, cu aplicarea art. 58 pct.2-5 cod penal (respectiv suspendarea exercițiului drepturilor prevăzute la art. 58, referitor la drepturile civile, inclusă aici fiind și retragerea dreptului de semnătură), la care se adaugă „măsura de confiscarea în întregime a averii”.  Secretomania regimului interzice comunicarea în scris a sentinței atât inculpatului, cât și familiei acestuia ori apărătorului, partea intimată luând act de dispozițiile acesteia, prin viu grai, în cadrul ședinței de judecată. Este explicabil dacă ne gândim la motivația puerilă consemnată în cuprinsul sentinței:  ”inculpatul Pappu Edgar” a primit opt ani de închisoare pentru faptul că „..în discuțiile purtate cu ceilalți coinculpați și cu alte persoane s-a manifestat dușmănos la adresa regimului democrat popular din Republica Populară Romînă. A denigrat realizările economice și culturale din țara noastră, a calomniat măsurile luate de organele de stat cu privire la îmbunătățirea condițiilor de viață a oamenilor muncii, a preconizat (sic) izbucnirea unui război, afirmând că acesta va duce la instaurarea unui regim capitalist și a făcut și alte afirmații … în perioada anilor 1955-1961”(vezi Decizia, doc.5, p.4). Singurul înscris comunicat a fost Certificatul nr. 32 (v. doc.6), eliberat de Tribunalul Suprem al R.P.R., Colegiul Militar la data de 30.03.1963, la cererea soției, document care însă nu consemnează motivația instanței.

Respectând regula jocului formal, apărătorul său intentează recurs, însă prezența condamnatului la pronunțarea acestuia nu mai este considerată necesară, iar proaspătul deținut este retrimis  la Bacău, unde îl găsește și sfârșitul anului 1963, dovadă fiind Adresa de răspuns, datată 25 decembrie 1963 (v. doc. 7), a administrației penitenciarului către soția sa Angela care, de la proces,  nu mai primise nicio veste despre soarta lui: „M.A.I. UNITATEA MILIT. 0176 BACAU Nr. 732 din 25 decembrie 1963. Către, PAPU ANGELA Calea Dorobanți nr. 166 Raionul 30 Decembrie =București= Am primit scrisoarea dv. Și vă comunicăm că soțul, se află la Penitenciarul Bacău.”

Cu maximă celeritate (spre deosebire de justiția actuală) Tribunalul Suprem al R.P.R., Colegiul militar soluționează recursul prin Decizia, cu caracter irevocabil, nr. 46 din 28 martie 1963, din care spicuim: „…inculpatul Pappu Edgar printr-un motiv de recurs susține că sentința a fost dată cu încălcarea drepturilor de apărare acordate de lege, prin aceia că prima instanță în mod nejust i-ar fi respins cererea de a se asculta martori și a se administra și unele probe scrise, cu care să dovedească împrejurarea că anterior săvîrșirii faptelor pentru care a fost condamnat a avut o comportare corectă. Din examinarea hotărîrii atacate și a actelor dosarului, se constată că într-adevăr, inculpatul Pappu Edgar a solicitat ca instanța de fond să ceară unele relații de la instituțiile unde a fost încadrat și să audieze martori, pentru ca astfel să dovedească împrejurarea că anterior nu a mai săvîrșit acțiuni antidemocratice. Instanța i-a respins această cerere motivând în cuprinsul sentinței că ele sunt inutile, deoarece s-au administrat suficiente probe pentru stabilirea împrejurării invocată. Într-adevăr în cursul anchetei penale și în fața instanței de judecată martorii audiați cu privire la faptele inculpatului Pappu Edgar au fost întrebați despre comportarea acestuia înainte de săvîrșirea faptelor pentru care a fost condamnat. Chiar martorii Filipescu Laurențiu, Cornif Gheorghe și Albert Maria, indicați în motivul de recurs ca neaudiați în instanță, au fost interogați în cursul anchetei penale, declarațiile lor se coroborează pe deplin cu cele date de ceilalți martori, inculpatul nu contestă conținutul lor și nici nu pretinde că prin audierea lor cu ocazia judecății ar vrea să stabilească împrejurări noi, astfel că audierea acestor martori nu mai era necesară. Din cuprinsul actelor existente la dosar rezultă suficiente elemente pe baza cărora să se poată face o deplină conturare a  profilului social, moral și politic al inculpatului și instanța de judecată în mod just a respins cererea de a se administra noi probe în acest scop, astfel că criticile aduse sentinței prin acest motiv de recurs sunt neîntemeiate…În fine, și  inculpatul Pappu Edgar a formulat un motiv de recurs prin care solicită reducerea pedepsei aplicate, invocînd aceleași împrejurări referitoare la fapte și la persoana sa…În ceea ce privește infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct.2 lit.a cod penal reținută în sarcina inculpatului Pappu Edgar, se mai constată că: Nu a mai suferit condamnări. Acest inculpat a avut o activitate corectă în cadrul instituțiilor unde a fost angajat. Din depozițiile martorilor reiese că sus numitul a manifestat uneori tendința de a se smulge de sub influența nefastă a concepțiilor înapoiate în care a fost educat…Inculpatul Pappu Edgar, în ultimii ani a avut o activitate didactică și publicistică pozitivă…..În raport de toate aceste împrejurări, pedeapsa aplicată inculpatului Pappu Edgar depășește pericolul social pe care îl prezintă infracțiunile săvîrșite și persoana infractorului și în consecință și motivele de recurs formulate de el sunt întemeiate, urmează a fi admise și a i se reduce pedeapsa la un cuantum corespunzător. PENTRU ACESTE MOTIVE TRIBUNALUL IN NUMELE POPORULUI DECIDE Admite recursul declarat de inculpatul Pappu Edgar, împotriva sentinței nr.6 din 22 ianuarie 1963 a Tribunalului militar de regiune militară București. Casează în parte sus menționata sentință și: reduce pedeapsa aplicată inculpatului mai jos arătat după cum urmează: lui PAPPU EDGAR  de la 8 ani închisoare corecțională și 4 ani interdicție corecțională, la 4 (patru) ani închisoare corecțională și 3 (trei) ani interdicție corecțională;  Menține celelalte dispoziții ale sentinței” (doc. 5, pp. 7-14). Din rațiuni ce țin de respectarea dreptului la imagine, textul a fost simplificat, omițându-se trimiterile la coinculpații judecați în același lot, ceea ce nu alterează exactitatea conținutului. La document se găsește atașată o rubrică cu datele personale ale inculpaților, în dreptul numelui său fiind trecute următoarele mențiuni: „PAPPU I.EDGAR, născut la 13 septembrie 1908 în București, fiul lui Iacob și Italia, domiciliat în București, str. Dorobanți nr. 166, parter, ap.B raionul 30 Decembrie, regiunea București, de cetățenie și naționalitate romînă, de profesiune lector la Universitatea C.I.Parhon, căsătorit, are un copil minor, avere personală nu are, situația militară satisfăcută, condamnat în trecut nu a mai fost, pregătirea școlară doctoratul în filozofie, părinții foști funcționari, au posedat o casă de locuit.”

Practic, chiar potrivit prevederilor Codului penal stalinist, aflat în vigoare la data pronunțării deciziei (de fapt, forma modificată a Codului adoptat în 1941 de Guvernul Antonescu, sub imperiul stării de război), o încadrare juridică onestă ar fi presupus, în cazul său, delictul de omisiune de denunț care s-ar fi soldat cu o pedeapsă de maximum un an de închisoare, cu suspendare, întrucât conspirația denunțată nu prezenta pericol social, fiind o ficțiune, rod al imaginației unui ins labil  psihic.

În paralel cu ancheta penală, procedurile administrative complementare își urmează cursul, autoritățile, grijulii să nu le scape din vedere vreun detaliu, printr-o „fericită” anticipare a soluției din justiția care nu se pronunțase încă (după principiul justitae ancilla securitas), trimit la domiciliul celui reținut, dar necondamnat, o altă brigadă M.A.I., cu misiunea de a pune sechestru asigurator pe bunurile care scăpaseră de „ridicare” și se aflau deja în custodia „organelor”. Procesul verbal de sechestru asigurator, încheiat la 29 iunie 1962 (v. doc.8), reprodus integral, în grafia originală, consemnează rezultatele acestei „acțiuni”: „M.A.I. U.M. 0123/E. Noi cpt. Predoiu Nicolae și Cpt. Mateiuc Pavel ambii din M.A.I. – U.M. 0123/E in baza dip. art. 114 și următoarele din cpp și a ordonanței de sechestru din 1 februarie 1962 emisă de M.A.I. Direcția Reg. Bacău ne-am deplasat în București Calea Dorobanți nr. 166 raionul 30 Decembrie la domiciliul numitului Pappu Edgar nascut la 13.09.1908 in București fiul lui Iacob și Italia unde in prezența numitei Pappu Angela am declarat și pus sub sechestru asigurator averea celui in cauza după cum urmează: 1. un birou de lemn maro natur cu două corpuri și trei sertare, folosit, uzat. 2. una pianină marca Lauberger si Gloss, lustruit negru, folosită. 3. una bibliotecă din lemn lustruit maro avînd două uși duble cu sticlă și șase rafturi, uzate. 4. Un birou din lemn lustruit negru, cu un corp și șase sertare – uzat. 5. Un raft pentru cărți cu două policioare din lemn de brad lustruit. 6. Un dulap de lemn lustruit negru, cu diferite ornamente din bronz și desene cu o ușe și placă din marmură. 7. Una bibliotecă din lemn lustruită negru cu două uși duble cu geamuri. 8. Un covor plușat cu diferite desene de culoare roșu bej și albastru uzat de cca. 1,50 x 1,m. 9. Un fotoliu cu cadrul din lemn tapisat cu material de culoare oranj cu bej, uzat. 10. Un costum de stofă grej la doi nasturi, folosit. 11. Un balonzeide de culoare bej cu două fețe uzat. 12. Una haină neagră cu pantaloni de stofă gris dungi fără manșete folosit. 13. Un ceas de mînă din metal alb marca Lemania si un ceas de buzunar din metal alb givrat fără geam remonteriu și limbi marca /Chronometru/. 14. Un imobil si 170 m.2. teren situat in București str. Polonă nr. 62 A pe care-l poseda in indiviziune cu sora sa, Letitia Parocescu. 15. Un livret de economii CEC nr. 61-112-415 cu un sold total de 6108,84 lei. 16. Un livret de economii CEC nr. 31-111-6977 cu un sold de 5808,68 lei. 17. Douăsute douăzecisicinci volume carți diferite sigilate cu sigiliul M.A.I. nr. 2484. La instituirea sechestrului asigurator s-a ținut cont de art. 25 pct. 6 c.p. art. 115 c.p.p. ambele mod prin decret. 318”1958 si de art. 30 CF. Alte bunuri asupra cărora să se instituie sechestru asigurator nu s-au găsit iar cele prevăzute în prezentul proces verbal de la poziția 1-14 inclusiv au rămas în custodia numitei Angela Pappu careia s-au pus în vedere consecințele prevăzute de art. 264 c.p. in cazul degradării, instrăinării sau schimbării lor. De asemenea a mai rămas in custodia susnumitei cărțile de la poz. 17 ce au fost sigilate într-o bibliotecă cu sigiliul M.A.I. nr. 2484 ce va putea fi rupt numai de către executorul judecătoresc. Libretele CEC de la poziția 15 și 16 se află in custodia organelor MAI Direcția Reg. Bacău. Drept pentru care am încheiat prezentul proces verbal in 4 exemplare spre cele legale. Ofițeri M.A.I. ss. Indescifrabil ss. Ang. Pappu”.

Șicanele de ordin birocratic nu se vor opri aici. La 24 Dec. 1963 – în chip de cadou de Ajun -, soția sa primește următoarea somație (v. doc.9): „Tribunalul Pop. Rn. 30 Dec. Serv. Executorilor Judecătorești Nr. 1489/1963 1963 luna Dec. Ziua 24 Către Tov. Pappu Angela strada Dorobanți Nr. 166 parter apt. B. Raionul 30 Decembrie Vi se pune în vedere ca în ziua de 30 Decembrie 1963 ora 9-12 să fiți prezenți la domiciliul dvs., în vederea ridicării bunurilor confiscate. – În caz contrar vom proceda la executarea cu forța publică”. Pentru a nu pierde bruma de bunuri rămase – culmea cinismului –  va fi nevoită să le „răscumpere” de la portărei contra sumei de 800 de lei, potrivit  Chitanței, datate 27 ianuarie 1964, precum și a Procesului verbal însoțitor (v. doc. 10-11).

După condamnare, nemaiexistând interesul de a fi împiedicat să comunice cu ceilalți deținuți, este scos la muncă sub supravegherea recidiviștilor de drept comun, în unele cazuri mai înverșunați decât temnicerii. Constituția sa plăpândă, alimentația deficitară, trauma provocată de înscenarea judiciară, istovirea fizică, teroarea și tratamentul degradant la care este supus de către noii săi stăpâni îi provoacă o criză de hernie strangulată cu eventrație, maladie care nu este considerată suficient de gravă pentru a necesita internarea la infirmerie și este lăsat să zacă câteva zile pe priciul din celulă, într-o stare agonică, tensiunea coborându-i până la cote alarmante. Într-un târziu, un medic din rândul deținuților primește permisiunea de a-l opera, însă  în celulă, pe viu, singurul anestezic disponibil fiind aspirina, cu ajutorul unui bisturiu improvizat dintr-un briceag. Vor mai fi necesare câteva săptămâni de incertitudine până se va putea considera scăpat, răstimp în care tovarășii lui de celulă îl ”supraalimentează”, renunțând la rațiile lor. Experiența vecinătății cu moartea îi induce o profundă trăire mistică, similară acelei noche oscura, invocată de Sf. Ioan al Crucii și îi deschide zăgazurile meditației care dobândește în acele clipe de fervoare o formă lirică de manifestare; crezându-se plecat pe „drumul” fără întoarcere al „ispășirii”(via purgativa) își ia, în gând, rămas bun de la cei ce vor viețui după el,  atunci când nu va mai fi, în poemul”Semenilor mei” (compus mental, memorat și așternut pe hârtie la ieșirea din închisoare, alături de alte versuri care alcătuiesc un ciclu intitulat de el „Peștera lui Polifem”,Cîntece din temniță): „Am trăit, am trudit,/pătimind m-ați văzut,/ mă vedeți…//Am crezut că pot da/și-am dorit o fărâmă să dau/de lumină din mine-omenirii,/și eu de la alții/mai vrednici ca mine-am primit.//Dar năzuința-mi s-a frînt…//Ce nepătrunse puteri/m-au ursit/unor alte-ncercări?//Ce nepătrunse solii/mi-au dat al durerii mesaj?//…//Pentru mine nicicînd fericirea/n-a fost dăruire-mplinită,/ci joc de-amăgiri fără trup,/boare plutind nevăzută,/ea te atinge, dar n-o poți atinge,/îndată-i pălește suflarea/de nu poate stinge/nici rare, uitate/plăpînde lumini pîlpîind/pe morminte;/și se ascund în dese frunzișuri/care vibrează ușor,/ale naturii arpegii.//Dar neîncetat am tot năzuit,/atîta îmi e de ajuns/să nu mă certați că sterp am trăit,/că fostu-mi-a  viața deșartă,/atîta îmi e de ajuns/cu pietre să nu aruncați/în fundul adînc de prăpastie/ce-n brațe m-a prins – prăbușit.//Clipele toate ca negre furnici/purtînd fiecare-o fărîmă de moarte,/se-adună în mine,//să nu mă certați, un gînd de iubire vă cer,/să fiu mîngîiat cu lumină.//  ”(doc. 12).

La ieșirea din „noaptea totalitară” va alege tocmai acest poem inedit drept purtător al mesajului său de solidarizare, încredințându-l, în dimineața zilei de 25 decembrie 1989, spre publicare cotidianului „România liberă”, dar se lovește de un refuz tacit, ceea ce îi va lăsa gustul amar de a retrăi condiția de proscris.

Ispășirea prin suferință îl inițiază în virtuțiile creștinești ale iertării, aducându-i prețioasa revelație a solidarității umane, un sentiment al comuniunii pe care nu-l trăise în afara spațiului concentraționar și pe care nu-l găsise decât în libertatea interioară oferită de creație, iubirea în sens paulinic.

În cursul anului 1964, în preziua amnistierii, este transferat la eșalonul de triaj din Gherla, de unde este pus în libertate la 23 iunie 1964, potrivit Biletului de eliberare nr. 3368/23.06.1964 (v. doc. 13): REPUBLICA POPULARĂ ROMÎNĂ/ MINISTERUL AFACERILOR INTERNE/ Formațiunea 0606 Gherla/ Anul 1964 luna iunie ziua 23/Domiciliul avut la arestare București  st. Dorobanți nr. 166. Rai. 30 Decembrie/BILET DE ELIBERARE Nr. 3368 1964/Numit PAPPU I. EDGARD  Născut în anul 1908 luna septembrie ziua 13 în comuna București  raionul 1 mai regiunea Buc. profesia profesor fiul lui Iacob și al Italiei/A fost depus ca condamnat de la 16-12-1961 pînă la 23-06-1964 de către T.M.ReM.Buc cu mandatul nr. 17/1963 emis de Tr.Mil.Reg II.M.Buc sentința nr. 46/1963 pentru faptul de Uneltire/A fost pus în libertate prin grațierea rest. de pedeapsă de către Consiliul de Stat conform D.310/16-06-1964 Numitul se stabilește cu domiciliul în comuna București str. Dorobanți nr. 166 raionul 30 decembrie regiunea București, etc”.

Cum grațierea nu-l absolvise de vinovăție, ci doar îi scurtase pedeapsa privativă de libertate, urmează alți trei ani de „interdicție corecțională”, răstimp în care îl așteaptă o luptă dură pentru supraviețuire: nemaifiind reintegrat în învățământ, pentru a-și asigura subzistența  se va vedea nevoit să accepte colaborări fără drept de semnătură. În acest regim de negru va lucra la traducerea „brută” a „Infernului” din Divina Comedie, obţinând – îşi amintea – după trei luni de muncă istovitoare un onorariu de 900 lei, în timp ce traducătoarea en titre, Eta Boeriu, primea Premiul de Stat şi 80.000 de lei. De asemenea, a mai fost şi „traducătorul din umbră” al Mariei Banuş pentru partea de lirică germană din  volumul „Din poezia de dragoste a lumii”. Târziu, pe la mijlocul deceniului 7, tot în colaborare de plată cu ora va mai ţine un curs de Istoria literaturii universale la Institutul de Arte Frumoase şi va conferenţia frecvent la Universitatea Populară (Sala Dalles), până în 1988.

Recunoașterea meritelor sale vine postum, prin alegerea sa, în 2006, ca membru post mortem al Academiei Române (simultan cu Macedonski), la propunerea  acad. Alex. Surdu, președintele de onoare al Fundației culturale „EDGAR PAPU” (CIF 28381541, IBAN: RO88RNCB0260121487010001), constituită în ideea reabilitării sale, precum și a recuperării manuscriselor confiscate, care să dea putința editării corpus-ului operei integrale.

La modul generic, reabilitarea judiciară a prizonierilor de conștiință se va produce odată cu adoptarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în M.O. nr. 396 din 11.06.2009, lege care prevede la art. 2 „ înlăturarea de drept a tuturor efectelor produse de hotărârile judecătorești de condamnare cu caracter politic”,  temeiul legal al demersului în justiție întreprins de semnatarul acestor rânduri.

Vlad-Ion PAPPU

©2012 Fundația culturală „Edgar Papu”

Versiunea sintetizata, insotita si de un document, mai jos:

EDGAR PAPU – LA CEASUL DREPTĂȚII

Documente inedite relative la procesul și condamnarea sa

 

Cu puține excepții, întreaga generație de intelectuali căreia îi aparține și Edgar Papu  (născut în 1908) a trecut prin experiența carcerală ori concentraționară, mecanismul terorii preventive urmărind neutralizarea, sub orice pretext, a elitelor, ca metodă de control social; finalitatea fiind postulată, diferă doar instrumentul și mijlocul de punere în operă a pretextului.

În cazul său, deși recluziunea a fost relativ de scurtă durată, de 30 de luni, iar arestarea s-a produs destul de târziu, abia în 1961, regizarea culpabilizării sale debutează din primul an al „republicii populare”, conducând implacabil la o cârmire de destin; însă până la aruncarea sa efectivă în teascurile mecanismului de represiune va trece mai bine de un deceniu, punând la grea încercare răbdarea și ingeniozitatea  torționarilor, mai ales din pricina trecutului său politic imaculat (exista numai precedentul aderării sale în 1946, ca simpatizant, la Partidul Social-Democrat al lui Titel Petrescu, probabil la îndemnul lui Vianu care candida pe listele partidului; de fapt, nu-și exprimase niciodată opțiunea politică, văzând – se pare – în PSD răul cel mai mic) și a neimplicării sale obștești din perioada interbelică (când avea statut de tolerat), iar originea sa evreiască îl absolvea de bănuiala de a fi fost implicat în mișcările sau curentele de sorginte naționalistă.   

De pe urma trecerii prin furcile caudine ale Comisiei „Cristofor Simionescu” de epurare pentru Centrul universitar Iaşi, unde activase în timpul războiului, s-a ales cu un dosar de cadre în care tronau o seamă de „recomandări” ce i-au jalonat toată cariera ulterioară, chiar şi pe cea post-decembristă. După propria sa mărturisire, parcurgând, multe decenii mai târziu, printr-o întâmplare, funestul catastif, a înţeles ce nişă socio-profesională îi fusese rezervată de către regim : element idealist, mistic şi nesigur…, nu se recomandă reintegrarea sa în învăţământ…, să i se acorde drept de semnătură…, să fie lăsat să se îmbogăţească (sic), dar fără statut social..- iată limitele pe care i le trasa Comisia Simionescu încă din 1948).

În cursul anului 1952 respinge o tentativă de înregimentare, și anume oferta-test de înscriere în P.M.R., declarând că ateismul promovat de către acesta este incompatibil cu convingerile sale religioase, descoperindu-și astfel un punct  vulnerabil în biografie, pe care regimul nu va ezita să-l exploateze, precipitând situația critică urmărită: după război intrase în cercul Monseniorului Vladimir Ghyka  (la al cărui proces de beatificare îşi va aduce şi el mărturia şi în amintirea căruia îl va boteza Vlad pe singurul său fiu; ) și se convertise la catolicismul de rit oriental; drept urmare este epurat din învăţământ şi nevoit să devină colaborator extern la Institutul de Lingvistică, unde a contribuit la redactarea primului volum al Dicţionarului general al limbii române (1951–1953). În această luare de poziție tranșantă și extrem de  riscantă în epoca stalinistă recunoaștem influența învățăturilor primite de la părintele său spiritual, Fericitul Vladimir care, prin refuzul de a se expatria împreună cu suita regală, a preferat să îndure martiriul și a rămas  în Țară să-și păstorească turma, convins fiind că, prin convertirea tinerei generații de intelectuali, mai ales de origine iudaică, destinați să devină elitele noului regim, va reuși să-i îndulcească acestuia intransigența ideologică și intoleranța confesională, să salveze – în ultimă instanță – libera practicare a cultului catolic; din păcate, nu s-a întâmplat așa, fiindcă niciunul dintre ciracii săi nu a ocupat funcții de decizie în România comunistă, iar rolul lor ca formatori de opinie a fost, pe diferite căi, strangulat. Este dureros că actul de curaj prin care Papu-prozelitul și-a afirmat credința, compromițându-și cariera și punându-și în pericol libertatea sau chiar viața, dimpreună cu cea a familiei, nu a primit un răspuns pe măsură din partea  Bisericii apostolice –  E.S. Ioan Robu, arhiepiscop romano-catolic,  a respins donația postumă a manuscriselor sale, iar Em. S. Lucian Mureșan, Întâistătătorul Bisericii unite cu Roma, a susținut că nici măcar nu a auzit de Edgar Papu.

Revine în 1953, rechemat de Vianu, la Facultatea de Litere şi Filosofie ca lector doctor, cu drept de curs, la Catedra de „Istoria şi comparaţia marilor literaturi” (Literatură comparată), asigurând interimatul la Cursurile speciale ale prof. T. Vianu. Printre cursurile ţinute în cei opt ani de carieră se evidenţiază cel de Istoria literaturii latine, Lirica italiană a Renaşterii sau Teatrul clasic spaniol (toate rămase în manuscris). Introduce la seminarii modalitatea foarte gustată de către studenţi a lecturii pe roluri a operelor studiate, într-un spectacol cvasi-teatral susţinut de către tineri actor, fapt ce i se va reproșa în denunțurile „colegiale”, alături de tradiționalele marote – proferarea de la catedră a ideilor idealist-mistice, atât de „înfierate” în epoca respectivă.  Pe lângă seminariile universitare, organiza o seamă de colocvii libere sau de seminarii deschise cu studenţii cei mai înzestraţi, în cămăruţa sa din casa parohială din curtea Bisericii Floreasca de pe Calea Dorobanţilor (unde locuia la socrul său, preotul Lupaşcu Andreescu). Pe aici s-au perindat o seamă de figuri marcante care s-au decantat din succesivele generaţii de studenţi, începând cu generaţia lui Virgil Cândea şi continuând cu mai tinerii Nichita Stănescu, Aurel Covaci, Matei Călinescu, Petru Popescu şi alţii, ceea ce s-a vădit a constitui un alt „punct nevralgic” în activitatea sa didactică. În aceeaşi cămăruţă, unde nu era loc pentru o masă, a tradus volumul secund din Don Quijote, aşezat pe un scăunel scund pentru sprijinit picioarele, cu spatele rezemat de sobă, aşternând pe pat un atlas cu coperţile cartonate în chip de pupitru de scris… Onorariul pentru această traducere (5000 de lei a căror plată s-a amânat până în 1962) i-au fost confiscaţi după arestare.

În sfârşit, în noaptea de 15 spre 16 decembrie 1961, intrigile de catedră dau roade; după ani în şir de denunţuri mai mult sau mai puţin anonime (Edgar Papu va refuza în permanență să-şi nominalizeze „colegii-sicofanți”, însă soţia sa nu se va feri să-și îndrepte bănuielile asupra Venerei Antonescu – cea care va beneficia de pe urma îndepărtării sale de la catedră,  preluându-i cursul spre indignarea studenților care o huiduiau), şicane, intimidări, provocări sau filaje de tip securistic,  este arestat sub distrugătoarea acuzaţie de „uneltire contra ordinii sociale”.

Mi-a rămas întipărită în minte scena arestării, văzută prin ochii unui copil de cinci ani: casa parohială în care locuiam era de tip vagon, așa că trecerea spre odaia părinților se făcea prin dormitorul meu; brusc, în toiul nopții am fost trezit de o lumină violentă, mi-am acoperit ochii cu pătura, dar, auzind un tropăit de pași grei pe parchet, am îndepărtat-o pieziș, lăsând liber privirii doar un colț de dușumea pe care au apărut – ca într-o imagine decupată – două cizme maro și tivul unei haine de piele de aceeași culoare, lucioase în lumina incandescentă, care păreau că se mișcă de la sine, fără trup; fracțiunea de siluetă a bătut, apoi, cu violență în ușa părinților și a dispărut în dormitorul lor; am recăzut în somn, dar spre dimineață am fost trezit de sărutările tatii care, cu lacrimi în ochi, își lua rămas bun de la mine, iar eu nu înțelegeam de ce.  Aveam să înțeleg mult mai târziu.  In subsidiar „omisiune de denunţ” (în cursul unei anchete de drept comun, Radu Hâncu, asistent la Catedra de limbi clasice, „îşi va aminti” că în iarna lui 1957 i-a împărtăşit lui Papu proiectul unui complot care ţintea răsturnarea guvernului şi alcătuirea unui cabinet în care i s-ar fi rezervat portofoliul Culturii) şi condamnat la 8 ani de închisoare, confiscarea averii şi la 3 ani pierderea drepturilor civile. Va fi amnistiat în iunie 1964. Şi-a ispăşit condamnarea la penitenciarul din Bacău (în grajdurile din jurul oraşului, unde se schimbau altădată caii de poştă – după cum îşi amintea), îndurând tortura suplimentară de a fi încarcerat în aceeaşi celulă cu denunţătorul (care la sosire l-a întâmpinat senin spunându-i: -Nu-i aşa că mă ierţi! Lasă, Edi, că o să ne înţelegem bine împreună). Prin confiscare a pierdut multe cărţi valoroase („donate” de MAI bibliotecii publice din Bacău), manuscrisele (parţial înapoiate, dar mutilate prin epurarea pasajelor neconforme) şi întreaga corespondenţă în care figurau scrisori de la Mircea Eliade, Lucian Blaga sau Eugen Ionescu (nerecuperate nici în prezent, în ciuda demersurilor din 2001 pe lângă CNSAS, care susţinea că nu există dosare pe numele E. Papu).

După amnistiere nu este reprimit la Universitate sau în vreun alt loc de muncă, aşa că se vede nevoit să accepte colaborări fără drept de semnătură. În acest regim de negru va lucra la traducerea „brută” a „Infernului” din Divina Comedie, obţinând – îşi amintea – după trei luni de muncă istovitoare un onorariu de 900 lei, în timp ce traducătoarea en titre, Eta Boeriu, primea Premiul de Stat şi 80.000 de lei. De asemenea, a mai fost şi „negrul” Mariei Banuş pentru volumul „Din poezia de dragoste a lumii”. Târziu pe la mijlocul deceniului 7, tot în colaborare de plată cu ora va mai ţine un curs de Teoria artei la Institutul de Arte Frumoase sau de Teoria spectacolului la IATC şi va conferenţia frecvent la Universitatea Populară (Sala Dalles), până în 1988.

1989, 25 decembrie. Încredinţează spre publicare cotidianului „România liberă”(personal Tiei Şerbănescu, şefa secţiei culturale) poemul Semenilor mei (compus în anii de detenţie, într-un moment când a crezut că nu va mai ieşi viu din închisoare), dar este refuzat. Devine conştient că a redevenit un proscris: n-am timp la peste optzeci de ani să aştept să mi se mai ridice interdicţia.

30 martie. Se stinge din viaţă la Bucureşti.

2 aprilie. La coborârea în groapă, din mijlocul adunării de doliu răzbate un glas rămas anonim: „Dar a fost evreu !”, protestînd astfel împotriva înhumării într-un loc sfinţit. A fost nevoie ca părintele Oncescu, paroh al Bisericii Floreasca şi fost deţinut politic, să-i ia apărarea.

Pentru Edgar Papu, originea nu era un dat de natura rasei, ci un drept la liber-arbitru, afirmând: Sunt creştin.

Se pare că nu fusese „suficient” de român nici pentru Academia Română, fiindcă în mesajul său de condoleanţe, Eugen Simion, preşedintele acestui for, îşi exprima regretul că E. Papu n-a mai trăit încă două-trei săptămâni pentru a apuca să fie ales în Academie… Consultat asupra acestei eventualităţi, în ultimii ani de viaţă, a respins categoric orice onoruri care nu mai repară nimic.

Către

            TRIBUNALUL VASLUI

–          Secția civilă –

Sediu: mun. Vaslui, str. Ștefan cel Mare nr. 54, jud. Vaslui, CP 730171

În atenția       

                Domnului Președinte al Secției civile

Ref.: Cerere de chemare în judecată pentru acordarea de despăgubiri, în temeiul Legii nr. 221/2009; reclamant PAPPU Vlad-Ion.

 

Domnule Președinte,

 

Subsemnatul PAPPU Vlad-Ion, fiul lui Edgard și Angela, născut în București la 13.09.1956, dom. în mun. Bârlad, str. Vasile Pârvan nr. 4, bl. F1, sc. A, et. 2, ap. 12, jud. Vaslui, CP 731003, e-mail: vladpappu@yahoo.com, mobil 0753 118 418, leg. cu C.I. seria VS nr. 183297, elib. de Pol. mun. Bârlad la 05.12.2003, CNP 1560913400366 (Anexa 1), vă rog a admite prezenta

CERERE

de

CHEMARE ÎN JUDECATĂ

a statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice (M.F.P.), respectiv DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE (D.G.F.P.) VASLUI, cu sediul în mun. Vaslui, str. Ștefan cel Mare nr. 56, jud. Vaslui, C.P. 730171, responsabilă cu punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești în materie, în temeiul Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în M.O. nr. 396 din 11.06.2009.

CEREREA de față este determinată de condamnarea suferită de tatăl subsemnatului reclamant, PAPPU EDGARD, denumit în continuare ”autorul”, în prezent decedat (cf. Certificatului de deces seria D9 nr. 3751195, elib. de Consiliul local al sectorului 1 București la data de 30.03.1993, înreg. sub nr. 38121; Anexa 2), după cum rezultă din Decizia nr. 46 (p. 13), cu caracter irevocabil, pronunțată de Tribunalul Suprem al R.P.R., Colegiul militar la data de 28 martie 1963 în dosarul nr. 32/1963 (Anexa 3).

Potrivit deciziei menționate, faptele reținute în sarcina autorului au fost încadrate la art. 209, pct. 2, lit. a Cod penal pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, aplicându-se o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare corecțională, 3 (trei) ani interdicție corecțională, cf. prevederilor art. 58, pct. 2-5 Cp, precum și măsura confiscării totale a averii personale.

Menționez că sentința pronunțată de către instanța de fond, Tribunalul Militar de Regiune militară București, la data de 22 ianuarie 1963 și înreg. sub nr. 6, nu a fost comunicată în scris nici inculpatului, nici familiei acestuia ori apărătorului. Singurul înscris comunicat a fost Certificatul nr. 32, elib. de Trib. Suprem al R.P.R., Colegiul Militar la data de 30.03.1963 (Anexa 4).

Autorul a fost reținut începând din 16 decembrie 1961, potrivit Ordonanței de reținere și percheziție din 15.12.1961, emisă de anchetator penal de securitate lt. maj. Polac Toma din secția de anchete penale a Dir. Reg. MAI Bacău, arestat de lt. Cojocaru Lucian, mențiuni citate din Procesul verbal (opis), p. 1, încheiat la data de 16.12.1961 (Anexa 5).

Privarea efectivă de libertate a autorului s-a petrecut în perioada cuprinsă între 16.12.1961 și luna iunie 1964 (30 de luni), eliberat fiind înainte de termen, în temeiul decretului general de grațiere a tuturor categoriilor de deținuți politici.

Solicit instanței să constate:

  1. competența sa în soluționarea cauzei de față, cf. art. 4(4) L. 221/2009, dată fiind competența sa în circumscripția domiciliară a persoanei interesate;
  2. că prezenta a fost introdusă în termen legal, cf. art. 5(1) L. 221/2009;
  3. calitatea de persoană fizică interesată a subsemnatului reclamant – în accepțiunea dată de prev. art. 4(1) L. 221/2009 – demonstrabilă prin rudenia de gradul I. cu autorul și prin calitatea de unic moștenitor al acestuia, potrivit Certificatului de moștenitor nr. 1047, elib. de Notariatul de stat al sectorului 1 București la data de 14.05.1993 (Anexa 6);
  4. caracterul politic al condamnării autorului, art. 209, pct. 2, lit. a Cp, în temeiul căruia s-a pronunțat condamnarea, încadrându-se în prevederile art. 1(2a) L. 221/2009;
  5. că prezenta este imprescriptibilă, fiind scutită de taxa de timbru judiciar, cf. art. 4(4) L. 221/2009;
  6. dacă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina autorului, și anume delictul de uneltire contra ordinii sociale a fost corectă în raport cu dispozițiile Codului Penal, în vigoare la data pronunțării deciziei cu caracter irevocabil, în procesul ce i s-a intentat. În cazul în care instanța va constata că încadrarea a fost abuzivă, iar pedeapsa disproporționat de severă în raport cu faptele puse pe seama autorului, solicit o despăgubire suplimentară pentru tulburare de posesie și lipsire de folosință, începând cu data pronunțării deciziei cu caracter irevocabil – 28 martie 1963 – până la data plății efective a despăgubirii respective. În principal, despăgubirea suplimentară se referă la spațiul locativ aflat în proprietatea sa – ½ din imobilul situat în București, str. Polonă nr. 62bis/A, sector 1 – confiscat prin decizia de care s-a făcut vorbire. Pentru calcularea cuantumului acestei despăgubiri, solicit aplicarea, pentru întreaga perioadă de lipsire de folosință, a unei cote anuale de 1,5 (unuvirgulăcinci) procente din valoarea actuală de piață a proprietății, în vederea constituirii unui echivalent al venitului care ar fi fost dobândit prin închiriere.

În scopul îndeplinirii cerințelor prevăzute la art. 4(5) L.221/2009, solicit notificarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui cu privire la introducerea prezentei acțiuni, participarea procurorului la judecarea cauzei fiind obligatorie.

Dată fiind înlăturarea de drept a tuturor efectelor produse de hotărârile judecătorești de condamnare cu caracter politic, cf. art. 2 L. 221/2009, ceea ce echivalează cu reabilitarea foștilor deținuți politici, și învederând că, până în prezent, nici autorul, nici persoana fizică interesată nu au beneficiat de despăgubiri sau reparații de orice natură, în ceea ce privește condamnarea ori efectele juridice produse de către aceasta, solicit instanței să dispună ca statul, reprezentat prin MFP, respectiv unitatea sa teritorială – D.G.F.P. Vaslui, instituția responsabilă cu punerea în executare a hotărârii judecătorești, cf. prev. Art. 5(2) L. 221/2009, să fie obligat să acorde subsemnatului reclamant despăgubiri pentru prejudiciul moral, fizic și material suferit de către autor.

Întrucât art. 5(1a) L. 221/2009 a fost declarat neconstituțional prin Deciziile Curții Constituționale a României nr. 1358/21.10.2010, respectiv 1360/21.10.2010, iar reabilitarea propriu-zisă a autorului s-a produs odată cu alegerea sa ca membru postmortem al Academiei Române, îmi întemeiez pretențiile de despăgubire pe dispozițiile:

–          art. 5(1b) L. 221/2009 –  Orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, in termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la „acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările si completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare;”, text de lege constituțional și  în vigoare;

–          art. 1 Protecția proprietății din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale – ”Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale…”;

–          pct. 7 din Decizia pronunțată de Curtea europeană a Drepturilor Omului la data de 12.10.2010 în dosarul Atanasiu și Poenaru vs. România (p. 29), hotărâre-pilot prin care se acordă statului român un moratoriu de 18 luni, de la data pronunțării, pentru implementarea unui mecanism viabil și transparent de acordare a despăgubirilor, valabil, în principiu, pentru toate spețele similare.

În consecință, cum autorul a fost privat, prin condamnare, nu numai de libertate, ci – prin măsura adiacentă de confiscate totală a averii personale – și de bunurile sale, rămase nerestituite până în prezent, subsemnatul reclamant

în virtutea dreptului imprescriptibil de proprietate și

în calitate de proprietar de drept al acestora, ca unic moștenitor al autorului –

în condițiile în care art. 5(1b) L. 221/2009 prevede în mod expres doar compensații reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, nu și retrocedarea acestora în natură,

solicit instanței să oblige statul, prin MFP, respectiv DGFP Vaslui la acordarea unor despăgubiri echivalente pentru:

  1. Bunuri imobiliare: ½ din valoarea actuală de piață a imobilului situat în București, str. Polonă nr. 62bis/A, sector 1, în suprafață construită de 112 (unasutădoisprezece) m.p., cu terenul aferent în suprafață de 176,4 (unasutășaptezecișișasevirgulăpatru) m.p.; proprietatea, casa părintească, fusese dobândită de către autor prin moștenire, cf. Procesului verbal de impunere succesorală a averii rămase de pe urma defunctei Papu Italia, încheiat de Administrația financiară a Sectorului I. Galben la data de 20 mai 1948, înreg. sub nr. 50089/17.AUG.1948 (Anexa 7) și cf. Certificatului de moștenitor nr. 103/18.05.1960 de pe urma defunctului Pap Iacob-Menaheim (Anexa 8); defuncții părinți ai autorului dobândiseră proprietatea prin Actul de vânzarecumpărare, transcris sub nr. 7892/31.05.1929 la Grefa Trib. Ilfov Secția Notariat (Anexa 9). Chiar și după confiscare, autorul figura la Administrația financiară ca titular de rol și de contribuabil pentru proprietatea de care s-a făcut vorbire, după cum rezultă din Procesul verbal pentru stabilirea impozitului pe clădiri și terenuri, încheiat la data de 08.06.1966 (Anexa 10 + Schița de plan).

O dovadă indirectă a confiscării sus-numitei proprietăți este reprezentată și de Sentința civilă nr. 3953, pronunțată de Trib. popular al raionului ”30 Decembrie” București la data de 29 iunie 1963 în dosarul nr. 3297/1963 (Anexa 11) – acțiune în contestare a sechestrului, introdusă de soția autorului, Papu Angela, în prezent decedată, cf. Certificatului de deces seria D8 nr. 138409, înreg. sub nr. 1752/1989 la Consiliul popular al sectorului 2 București (Anexa 12) – , sentință prin care s-a procedat la partajarea averii soților și care stabilește (p. 3) bunurile atribuite autorului, cu mențiunea”Lotul ce se atribuie lui Papu Edgar format din celălalt carnet de CEC nr. 31-111-6977 precum și restul obiectelor menționate în Procesul verbal de sechestru (Anexa 13) urmează a fi urmărit în continuare de către intimat  [respectiv Sfatul popular al raionului ”30 Decembrie” București] ca efect al sentinței penale nr. 6/963 a Tribunalului militar de Regiune militară București confirmată prin Decizia nr. 46/1963 a Colegiului militar al Tribunalului Suprem al RPR”. La pct. 14 din Procesul verbal de sechestru asigurator este înscris ”un imobil și 170 m.2. teren situat în București str. Polonă nr. 62A pe care-l posedă în indiviziune cu sora sa Letiția Parocescu”(înscris olograf, semnături indescifrabile, fără ștampilă).

Ținând cont de amplasarea imobilului în cauză, în zona 1A, ultracentral în sectorul 1 București, pe segmentul din strada Polonă, delimitat de intersecțiile cu bd. Dacia și str. M. Eminescu,

pretind ca despăgubire minimală 10.000 (zece mii) lei per metru pătrat de teren, adică 850.000 (optsutecincizecidemii) lei pentru ½ din terenul în suprafață de 170 mp și 3.000 (treimii) lei per metru pătrat construit, adică 168.000 (unasutășaizecișioptdemii) lei pentru ½ din suprafața imobilului de 112 mp ori

În funcție de evaluarea constatată prin expertiză, în caz că reprezentantul părții intimate va considera necesară expertizarea proprietății.

  1. Lichidități: 5.808,68 (cincimiioptsuteoptvirgulășaizecișiopt) lei, reprezentând soldul carnetului de CEC nr. 31-111-6977, titular Pappu Edgard, ridicat de la autor în urma percheziției domiciliare efectuate cu prilejul arestării sale, survenite la data de 16.12.1961; carnetul de CEC se află la pct. 70 în Procesul verbal de percheziție domiciliară, înscris olograf, semnătură indescifrabilă, neștampilat (Anexa 14). În vederea realizării unei despăgubiri echitabile, solicit în acest caz contravaloarea soldului de 5.808,68 (cincimiioptsuteoptvirgulășaizecișiopt) lei, constituit ca depozit, bonificat cu dobânda compusă, practicată de Casa de Economii și Consemnațiuni (ulterior CEC Bank), începând cu data de 16.12.1961 (moment din care autorul nu a mai putut dispune de propriile sale economii) până la data realizării creanței. Se mai face vorbire despre acest libret și în înscrisurile din Anexele 13 (p. 3) și 14, pct. 16.
  2. Imprimate și înscrisuri: Prin derogare de la prevederile art. 5(1b)  L.221/2009, solicit ca imprimatele și înscrisurile confiscate în urma percheziției efectuate la domiciliul autorului la data de 16.12.1961, cf. Procesului verbal de percheziție domiciliară (Anexa 14), să-mi fie restituite în natură, întrucât cuprind lucrări originale ale autorului, studii și articole, publicate în reviste/colecții de reviste, manuscrise inedite ori Corespondența, cu valoare literară sau istorico-literară (în numeroase cazuri, manuscrisele olografe sau carnetele de însemnări înapoiate au fost mutilate de către cenzorii MAI, prin smulgerea unor pagini ori fascicole), imprimate (cărți rare, incunabule sau rarități bibliofile), provenind din biblioteca familiei, purtând pe pagina de gardă parafa sau timbrul sec, de formă ovală, cu inscripția ” J. PAPPU”.

 

În genere, n-au fost restituite lucrările teoretico-filosofice, cele ale autorilor puși la index (Blaga, A.C.Cuza), ca și manuscrisele autorului, elaborate înainte de 1947, considerate neconforme cu ideologia vremii; transcriu, în continuare, cf. Procesului verbal de percheziție domiciliară (Anexa 14), lista imprimatelor și înscrisurilor rămase nereturnate până în prezent, precizând poziția la care se află trecute în document, însoțită de observații privind ediția, cât și de valoarea estimativă a fiecărei piese în parte:

-poz. 6: mențiunea Volumul intitulat ”Estetica” de T. Vianu se referă la VIANU, Tudor, Estetica, 2 vol., Ed. Fundațiilor, Buc. 1934-36, ediție princeps cu dedicație autografă, 250 (douăsutecincizeci) lei;

-poz. 8: mențiunea Un volum intitulat ”Filosofia culturii” de T. Vianu se referă la idem, Filosofia culturii, 1945, ed. princ. cu ded. aut., 50 (cincizeci) lei;

-poz. 9: mențiunea Un volum ”Cercul alb” de Letiția Papu se referă la PAPU, Letiția, Cercul alb, ed. princ. cu ded. aut., 25 (douăzecișicinci) lei;

-poz. 10: mențiunea Cinci volume ”Istoria filozofiei moderne” se referă la BAGDASAR, N., sub redacția -, Istoria filosofiei moderne, vol. 1-5, 1937-41, Edgar Papu fiind  co-autor la vol. IV-V, ed. princ., 500 (cincisute) lei;

-poz. 11: mențiunea Șase reviste ”Saeculum” se referă la Saeculum, revista, Sibiu, 1943-44, dir. Lucian Blaga, 6 numere la care Edgar Papu a colaborat cu studii și articole, 300 (treisute) lei;

-poz. 12: mențiunea Un volum de poezii de Lucian Blaga se referă la BLAGA, Lucian, Poezii, volum antologic, ediție de autor, Ed. Fundațiilor, Buc. 1942, ed. princ. cu ded. aut., 100 (unasută) lei;

-poz. 13: mențiunea Un volum ”Arca lui Noe” de Lucian Blaga se referă la idem, Arca lui Noe, piesă de teatru, 1944, ed. princ. cu ded. aut., 50 (cincizeci) lei;

-poz. 14: mențiunea Un curs ”Aspecte Antropologice” de Lucian Blaga se referă la idem, Aspecte antropologice, curs universitar 1945-47, dactilogramă în corectura autorului, cu ded. aut., 250 (douăsutecincizeci) lei;

-poz. 15: mențiunea ”Artă și valoare”, volum de Lucian Blaga se referă la idem, Artă și valoare, eseu constitutiv al Trilogiei valorilor, 1939, ed. princ. cu ded. aut., 100 (unasută) lei;

-poz. 16 mențiunea Un volum ”Spațiul mioritic” de Lucian Blaga se referă la idem, Spațiul mioritic, eseu constitutiv al Trilogiei culturii, 1936, ed. princ. cu ded. aut., 100 (unasută) lei;

-poz. 17 mențiunea Un volum ”Opera dramatică” de Lucian Blaga se referă la idem, Opera dramatică, f.a., ed. princ. cu ded. aut., 50 (cincizeci) lei;

-poz. 21 mențiunea Un volum ”Existența tragică” de D. Roșca se referă la  ROȘCA, D.D., Existența tragică, Cluj 1934, ed. princ., 50 (cincizeci) lei;

-poz. 22 mențiunea Un volum ”Cunoaștere și suflet” de Alex. Claudian se referă la CLAUDIAN, Alexandru, Cunoaștere și suflet, Iași 1940, ed. princ. cu ded. aut., 50 (cincizeci) lei;

-poz. 24 mențiunea Două volume: ”Teoria cunoștinței” și ”Istoria filozofiei romînești” de N. Bagdasar se referă la BAGDASAR, Nicolae, Teoria cunoștinței. Expunere sistematică și critică, vol. I-II, Buc. 1941-42, ed. princ, cu ded. aut., 100 (una sută) lei, și la idem, Istoria filosofiei românești, Buc. 1940, ed. princ. cu ded. aut., 50 (cincizeci) lei;

-poz. 25 mențiunea Un volum ”În lumea Mediteranei” de Panait Istrati se referă la ISTRATI, Panait, În lumea Mediteranei, vol. 1 – Răsărit de soare. Viața lui Adrian Zografi., vol. 2 – Apus de soare. Viața lui Adrian Zografi., Ed. Cartea Românească, 1936, ed. princ., 25 (douăzecișicinci) lei;

-poz. 31 mențiunea Un volum ”Orizonturi filozofice” de Ion Zamfirescu se referă la ZAMFIRESCU, Ion, Orizonturi filosofice, Ed. Casa Școalelor, Buc. 1942, ed. princ. cu ded. aut., 25 (douăzecișicinci) lei;

-poz. 32 mențiunea Un volum intitulat ”Minciunile convenționale ale civilizației noastre” de Max Nordau se referă la NORDAU, Max, Minciunile convenționale ale civilizației noastre, trad. B. Marian, Ed. Librăriei ”Universala” Alcalay & Co., f. a., 15 (cincisprezece) lei;

-poz. 33 mențiunea ”Despre conștiința filozofică” de Lucian Blaga – două volume se referă la BLAGA, Lucian, Despre conștiința filosofică, curs universitar din 1945-47, dactilogramă în corectură de autor, cu ded. aut., 200 (douăsute) lei;

-poz. 34 mențiunea Un volum ”Cum e cu putință ceva nou” de Ctin Noica se referă la NOICA, Constantin, Schiță pentru istoria lui ”Cum e cu putință ceva nou”, 1937, ed. princ. cu ded. aut., 50 (cincizeci) lei;

-poz. 35 mențiunea Un volum ”Logica polivalentă” de Anton Dumitriu se referă la DUMITRIU, Anton, Logica polivalentă, Ed. ”Viața literară”, Buc. 1943, ed. princ. cu ded. aut., 50 (cincizeci) lei;

-poz. 36 mențiunea Un volum ”Homo americanus” de Petru Comarnescu se referă la COMARNESCU, Petru, Homo americanus, 1933, ed. princ., 25 (douăzecișicinci) lei;

-poz. 37 mențiunea Un volum ”Funcțiunile creatoare ale subconștientului” de Ion Biberi se referă la BIBERI, Ion, Funcțiunile creatoare ale subconștientului, Ed. Fundației pentru Literatură și Artă ”Regele Carol II”, Buc. 1938, ed. princ. cu ded.aut., 75 (șaptezecișicinci) lei;

-poz. 40 mențiunea Un volum ”Filozofia magiei” de Eugeniu Speranția se referă la SPERANȚIA, Eugeniu, Contribuțiuni la filosofia magiei, 1916, ed. princ., 25 (douăzecișicinci) lei;

-poz. 42 mențiunea Un volum ”Concepția omului activ” de Nina Facon se referă la FACON, Nina, Concepția omului activ, 1946, ed. princ. cu ded. aut., 25 (douăzecișicinci) lei;

-poz. 43 mențiunea Un volum ”Antologie filozofică” de N. Bagdasar și alții se referă la BAGDASAR, Nicolae, în colab. cu Virgil Bogdan și C. Narly, Antologie filosofică – Filosofi străini, ediția a doua, revăzută și adăugită, Casa Școalelor, Buc. 1943, cu ded. aut., 50 (cincizeci) lei;

-poz. 44 mențiunea ”Șase volume Opere complete de Arthur Schopenhauer în limba germană” se referă la Arthur Schopenhauers saemtliche Werke, vol. 1-6, lb. germană în orig., Brockhaus, Leipzig, 1877, ed. princ., 800 (optsute) lei;

-poz. 45 mențiunea Un volum ”Relativiștii contemporani” de Adriano Tilgher se referă la TILGHER, Adriano, Relativisti contemporanei, Prefazione di Mario Missiroli, lb. italiană în orig., ediția a III-a 1922, fără editură, 20 (douăzeci) lei;

-poz. 47 mențiunea Un volum ”Dunărea noastră” de N. Dascovici se referă la DAȘCOVICI, Nicolae, Dunărea noastră, Ed. ”Cartea vremii”, Buc. 1921, ed. princ., 25 (douăzecișicinci) lei;

-poz. 48 mențiunea Un volum ”Meșterul Manole” de Lucian Blaga se referă la BLAGA, Lucian, Meșterul Manole, Tiparul Inst. de Arte Grafice ”Dacia Traiană”, Sibiu 1927, ed. princ. cu ded. aut., 500 (cincisute) lei;

-poz. 49 mențiunea Un volum ”Convorbiri literare” mai 1934 se referă la Colecția revistei Convorbiri literare, Iași, mai 1934, 100 (una sută) lei;

-poz. 51 mențiunea Un volum ”Simetria” – 1940-41 se referă la Colecția revistei Simetria. Caiete de artă și critică., Buc. 1940-41, sub red. George Matei Cantacuzino et. al., șapte numere apărute, 40 (patruzeci) lei;

-poz. 53, notația ”Un volum «De rerum natura» plus încă un volum de Bernardino Telesio” se referă la Titus Lucretii Cari de rerum natura libri sex: mendis innumerabilibus liberati, Paulo Friedenberger editae, Verona 1486, in-folio, 477 p., prima carte tipărită la Verona, incunabul, ediție din care s-au mai păstrat doar opt exemplare în bibliotecile europene, 15.000 (cincisprezecemii) lei și la

TELESIO, Bernardino, ”De rerum natura iuxta propria principia, Libri IX”, 1586, singura ediție cu text integral publicată antum, 12.000 (douăsprezecemii) lei ;

poz. 57, mențiunea ”Un volum «Opere complete» de M. Eminescu” se referă la EMINESCU, Mihai, ”Opere complete”, Prefață și studiu introductiv de A.C.Cuza , Iași, Ed. ”Librăria românească” și Inst. de Arte Grafice, 1914, ediție trasă într-un tiraj de 40 de exemplare, 4.000 (patrumii) lei;

-poz. 61 mențiunea Patru volume ”Soluțiile artei în cultura modernă” de Edgar Papu se referă la PAPU, Edgar, Soluțiile artei în cultura modernă, Casa Școalelor, Buc. 1943, 200 (douăsute) lei;

-poz. 65 mențiunea Un volum de versuri, bătut la mașină, fără titlu începînd cu: ”Cânt armele și pe bărbații care…” se referă la HOMER, Iliada, traducător neidentificat, dactilogramă, 100 (unasută) lei;

-poz. 66 mențiunea Un manuscris de Istorie universală de T. Vianu și Edgar Papu se referă la VIANU, Tudor și PAPU, Edgar, Istoria literaturii universale, curs universitar, dactilogramă în corectură de autor, 300 (treisute) lei;

-poz. 73 mențiunea Treizeci și cinci de mape diferite cu manuscrise literare și alte texte diferite se referă la totalitatea manuscriselor autorului, inedite și publicate înainte de 1947, cca 500 de pagini, 5.000 (cincimii) lei;

-poz. 74 mențiunea Un plic mare în care se află diferite scrisori din țară și străinătate se referă la întreaga Corespondență a autorului (de până în 1961), cuprinzând peste 100 de epistole personale (de familie), cu valoare documentară, precum și schimbul epistolar cu personalități culturale române (Blaga, Ionesco, Eliade ș.a.) și străine (Croce, Papini, Hartmann ș.a.), cu valoare istorico-literară, 2.500 (douămiicincisute) lei.

Majoritatea imprimatelor și înscrisurilor listate în procesul verbal menționat au dispărut fără urmă, unele cărți rare sunt chiar inevaluabile datorită faptului că nu au fost tranzacționate în epoca post-belică. În privința materialelor nerecuperate, cercetările efectuate au stabilit că parte din acestea au fost ”donate” de către MAI unor biblioteci și instituții și păstrate la fondul secret, parte au fost distruse, iar parte au fost folosite ca probe incriminatorii în cursul anchetei judiciare și a procesului penal.

În cazul în care materialele, dintr-un motiv sau altul, nu pot fi restituite, solicit instanței să acorde compensațiile pecuniare pentru imprimate și înscrisuri, potrivit fiecărei poziții listate, contravaloarea fiind reactualizabilă cu indicele inflației din perioada 09.01.2012 până la realizarea creanței, menționând numai că o lucrare de erudiție unică în cultura noastră, cum este ”Estetica lui Dante”, 500 p., la care autorul a lucrat timp de 12 ani (1943-55), nu poate fi reconstituită datorită fascicolelor lipsă, însumând aprox. 120 de pagini.

În concluzie, învederez instanței că statul trebuie să fie făcut răspunzător pentru abuzurile comise de reprezentanții autorităților de stat, în exercițiul funcțiunii, iar răspunderea implică și o reparație de ordin material, alte mijloace legale nestând la îndemâna victimelor.

În vederea completării dispozitivului acțiunii de față, cf. art. 4(3) L. 221/2009, solicit instanței să se adreseze următoarelor instituții:

–          Direcția generală de impozite și taxe locale a sectorului 1 București, cu sediul în București, str. Biserica Amzei nr. 21-23, sector 1, C.P. 010392, pentru a comunica înscrisuri relevante privind situația juridică actuală a imobilului situat în București, str. Polonă nr. 62 bis/A, sector 1, informațiile cu caracter personal neputând fi furnizate, potrivit legii, persoanelor fizice, cf. Adresei nr. 1351634/09.05.2011 (Anexa 10);

–          Tribunalul Militar Iași, Serv. Arhivă, cu sediul în mun. Iași, str. Anastasie Panu nr. 25, jud. Iași, C.P. 700024, în a cărui custodie se află dosarul fond penal nr. 2510/Bacău, predat de către CNSAS cu proc. verb. nr. 26266/1991 – așa cum rezultă din Adresa CNSAS nr. 2461/03 din 22.09.2004 (Anexa 15) – pentru a identifica și comunica instanței înscrisuri relative la anchetarea și urmărirea penală a autorului, eventual de a restitui subsemnatului reclamant înscrisurile olografe cu caracter literar sau documentar ale autorului, care îmi aparțin de drept; potrivit procedurii, persoanele fizice nu pot consulta respectivele materiale decât la sediul tribunalului;

–          CEC Bank, cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 11-13, sector 3, C.P. 030022, pentru a emite o adresă oficială din care să rezulte dobânzile la depozite/dobânda compusă practicate de această instituție bancară, începând din 1961 până în prezent, reactualizabilă până la data realizării creanței;

–          Biblioteca județeană ”Costache Sturdza” (fosta  Bibliotecă regională) Bacău, cu sediul în mun. Bacău, str. V. Alecsandri nr. 41, et. IV, jud. Bacău, C.P. 600011 precum și

–          Biblioteca Centrală Universitară ”Mihai Eminescu” Iași, cu sediul în mun. Iași, str. Păcurari nr. 4, jud. Iași, C.P. 700511, pentru a obliga respectivele instituții să identifice, să comunice și să retrocedeze imprimatele și înscrisurile provenite din biblioteca autorului, aflătoare în custodia lor.

În încheiere, solicit instanței:

–          plata cheltuielilor de judecată;

–          comunicarea soluției care se va pronunța în cauza de față, precum și a altor adrese, inclusiv prin intermediul poștei electronice;

–          judecarea cauzei și în lipsa subsemnatului reclamant, potrivit disp. art. 242 Cpc;

–          stabilirea cu celeritate a termenului sau termenelor de judecată, cf. prev. Legii nr. 202/2010.

09.01.2012                                     Drept care declar, susțin și semnez,

persoană fizică interesată-reclamant

Vlad-Ion PAPPU

Anexez la prezenta următoarele acte și documente justificative:

  1. C.I., pe numele Pappu Vlad-Ion, în copie (Anexa 1);
  2. Cert. deces, pe numele Pappu Edgard, în copie (Anexa 2);
  3. Decizia nr. 46/1963, Trib. Supr. RPR, Coleg. mil., în copie (Anexa 3);
  4. Certificatul nr. 32/1963, elib. de Trib. Supr. RPR, Coleg. mil. (Anexa 4);
  5. Proces-verbal (opis) din 16.12.1961, în copie (Anexa 5);
  6. Cert. de moștenitor nr. 1047/1993, în copie (Anexa 6);
  7. Proces-verbal de impunere succ./1948, în copie (Anexa 7);
  8. Cert. de moștenitor nr. 103/1960, în copie (Anexa 8);
  9. Act de vânz.-cump. nr. 7892/1929, în copie (Anexa 9);
  10. Adresă DGITLS1Buc. nr. 1351634/2011, Proces-verbal pt. stabil. imp. din 1966 și Schiță plan, în copie (Anexa 10);
  11. Sentința civ. nr. 3953/1963, în copie (Anexa 11);
  12. Cert. deces, pe numele Pappu Angela, în copie (Anexa 12);
  13. Proces-verbal de sechestru asig. din 1962, în copie (Anexa 13);
  14. Proces-verbal de percheziție domiciliară din 1961, în copie (Anexa 14);
  15. Adresa CNSAS nr. 2461/03 pe 2004, în copie (Anexa 15).

 (Va urma)

Sursa: Ziaristi Online

Interviu integral Edgar Papu 1991 from Fundatia Edgar Papu on Vimeo.

Cititi: Profesorul Ilie Badescu: Edgar Papu, de neam davidic… IN MEMORIAM

Cine a fost Edgar Papu. IN MEMORIAM: FIŞĂ BIO-BIBLIOGRAFICĂ

20 de ani de la moartea lui Edgar Papu, “parintele protocronismului romanesc”. Edgar Papu la ceasul dreptatii. IN MEMORIAM: FOTO/VIDEO/DOCUMENTE INEDITE

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.